2,542 matches
-
un tempo la voce nuova, dopo Ungaretti e Montale. Salvatore Quasimodo è poeta originale e moderno: la voce nuova, Salvatore Pugliatti, Acque e terre, 'La Gazzetta di Messina', 22 iunie 1930. Deși admite că în opera prietenului sau existau unele tonalități ce aminteau de versurile altor moderni, nu consideră potrivite epitetele de dannunzian, pascolian sau ungarettian căci influență altor autori se ascundea în spatele vocii originale a poetului și se lasă cu greu descoperită: Non și può certo dire che în Offerta
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
și confesiunea, elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan Alexandru). Constituind un fragment destul de controversat și puțin studiat de către istoricii și teoreticienii literari, neomodernismul a fost însușit atât de modernitate cât și de postmodernitate, fiind considerat fie perioadă de sfârșit a modernității, fie perioadă de început
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și confesiunea, elemente suprarealiste și ermetice, explorarea universului afectiv al omului contemporan, diversificarea formulelor artistice, preferința pentru metafora de toate tipurile, limbajul poetic surprinzător (Nichita Stănescu), limbajul simplu, ce implică parodia, umorul (Marin Sorescu), limbajul metaforic (Ana Blandiana), limbajul cu tonalități de imn (Ioan Alexandru). De asemenea, la nivelul prozei, modernismul îi predă neomodernismului câteva principii solide: "...constatăm o mizare exacerbată pe autenticitatea actului relatării, pe transpunerea inovativă a acestuia într-un univers ficțional la a cărui decodificare accesul este, în
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
-ți trăiești soarta. Asta este un lucru relativ ușor de trăit. Dar dac-ar fi să ne trăim opera, ce ne-am face?!"44 Reconstrucția exteriorului, din punctul de vedere al interiorului, se realizează, însă, la Ana Blandiana, într-o tonalitate aparte, care, dincolo de geometrie neomodernistă a formei, conține un ritual al ei : Am hotărât/ Să ies din glasul meu,/ Ca dintr-o biserică părăsită,/ De Dumnezeu mai înainte,/ O celebră biserică,/ Devenită muzeu,/ Cu altar din silabe,/ Și bolți din
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mare a unui om este că mintea sa este limitată". Ana Blandiana afișează o poză de poet blestemat, poète maudit, cum zic francezii, de tipul lui Baudelaire, Verlaine sau Rimbaud, condamnați la nefericire prin darul lor poetic"118. Păstrând această tonalitate sumbră, romantică, Dicționarul general al literaturii române caracterizează volumul Cincizeci de poeme (1970), drept un volum care "cultivă valorile stilistice ale liricii psalmice, pe linia simbolisticii romantice a nopții. Alura mistică a metaforelor sugerează o sensibilizate sacralizată, tulburătoare totuși prin
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
par amprentate de ura contra regimului, deși, în 1964, când aceasta își reia activitatea, ar trebui să fie proaspăt marcată de persecuția anilor anteriori, odată cu volumul Octombrie, noiembrie, decembrie, apărut la București, în 1972, Ana Blandiana își schimbă vocea și tonalitatea, consolidând ceea ce doar firav construise, în volumele anterioare: două realități distincte: una exterioară realitatea exterioară marcată de ideologia vremii, în care autoarea a trebuit să se confrunte cu cenzura, care este redată, în mod tacit, în aproape toate volumele de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bănuitul, nerostitul, veghind,/ Toate-s în urmă./.../ Legănându-mă, mamă./ Trei zile numai sunt lăsat sî m-odihnesc,/ În moarte și în poala ta/"(Pieta). Nuanța de sacru, care tronează asupra imaginii copilăriei și a părinților, este dublată de o tonalitate gravă și nostalgică, fiecare moment al unei realități exterioare fericite, considerându-l a fi parte din singura perioadă a regăsirii totale pe sine. Imaginile vârstei copilăriei i se perindă, prin minte, ca într-un film, în care fiecare secvență stă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
pe noi ne încântau și ne amuzau, deopotrivă. Regretatul meu coleg și prieten Paul Iruc își făcuse un obicei constant în a culege asemenea "perle" de la Lăudat. Îmi amintesc una din aceste fraze de un retorism înduioșător, rostite cu o tonalitate înaltă și modulată, aproape "popește": "Acești călugări anonimi stăteau ei la lumina slabă a unui opaiț și copiau umilele lor texte, ca să ne ... lase nouă un tezaur!" E.S.: Se pare că ați gustat, în anul I, ceea ce spunea el... Din
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ales în partea introductivă și în secvențe de actualizare a problemei, cu profil de părți care în retorică au statut de "exordiu"; aici, "contractul de comunicare" îi impune scriitorului o inițiere de creditare profesională ca emițător. De aici atmosfera și tonalitatea de comunicare "endogenă", ca între specialiști, care pot fi cititorii medici sau aparținând unor domenii ale științelor "pozitive". Iată enunțuri de acest tip: "După ce se înșuruba, aparatul se declanșa singur grație unui sistem de referințe automate, care arătau cu precizie
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
vinovate"; inima este un "cuib de mușchi găunoși"; "în partea de sus, pe globul ei, numaidecît sub ieșirea cîrjei aortice, se prăsiseră niște sîmburi creți de substanță cenușie, care aduceau aidoma cu niște muguri de creier". Iată și enunțuri în tonalitate poetică: "Copiii, născuți toți în maternități, rămîneau acolo și nu erau legănați, ceea ce ar fi constituit o înclinare mai tîrziu spre reverie. Nu erau adormiți în luluit sau cîntece, nu auzeau un basm, nu ascultau o poveste"; Această glandă spuneau
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
mult cu cele din dari. La sfîrșitul frazelor, accentele cad. Sunt două limbi retorice, spre deosebire de engleză, pe care o consider mai degrabă o limbă funcțională, și de germană, care e mai gramaticală. Alchimia dintre cuvinte, așezarea lor în frază, ritmul, tonalitatea. Aceeași idee poate fi exprimată în mai multe moduri. Lucrez și relucrez fiecare frază, fiecare cuvînt pentru a găsi ritmul potrivit. Am dorit să creez o punte între Orient și Occident. Chiar și în limbaj. Implic retorica persană în limba
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
subzistența cotidiană. Apoi, într-o noapte, teribila "noapte a marelui foc", dispar doisprezece bărbați dintr-un sat, zece tineri și doi adulți. Nedumerite și îngrozite, mame și soții trăiesc durerea acestui eveniment, redată de autoare cu o precizie extremă a tonalității unei emoții reținute și aproape mute. Suferința le e potențată de exilul la care le obligă necru țătoarele cutume, dispariția fiilor fiind o grea anatemă pentru femeile rămase singure. Descoperim cu surprindere că acest clan Mulongo nu e condus în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
carte? Da, desigur, cititorul este o voce unică, fiecare cititor este o voce unică și această voce se calează pe "partitura" pe care i-o propun. Impun un anume "stil în rostire", iar fiecare cititor își inventează propria voce, lectură, tonalitate și sens! Care este rolul dialogului pentru dvs.? Dialogul "clasic" nu mă interesează, utilizez un "dialog prin cele cinci simțuri" mai întîi! Fiecare narator poate fi oricine! Fiecare cititor este un narator al cărții! Dialoguri pariziene Sunt doi monștri sacri
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
accepțiune mult mai profitabilă, pentru că "postmodernismul este o stare de spirit a culturii contemporane, și el nu poate fi redus nici la teoretizările din lucrarea lui Jean-François Lyotard și nici la oricare alt autor, ci se regăsește într-o anumită tonalitate dominantă a discursivității contemporane, preocupată firește de marile mutații spirituale ale sfârșitului de mileniu"331 (s. a.). Modul de scriere și tehnicile discursive folosite de către reprezentanții unui curent filosofic vor reprezenta întotdeauna repere valoroase ale identificării presupozițiilor despre limbaj, semnificație, critică
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
se întâmplă realității ce i s-a întâmplat și modernității: a trecut..."495 [s. a.]), la fel și pentru Baudrillard viteza ce pare a caracteriza America o transformă într-un tărâm al hiperrealității. Dincolo de a fi doar o continuare în altă tonalitate a jurnalului Cool Memories și de a căuta în America o posibilă oglindă a Europei, care să reveleze noi trăsături ale sale, ceea ce este important este aplicarea teoriei simulacrului acestui "obiect" particular care este America. Aceasta nu este doar un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de ultim nivel, în calitatea sa de imaginar care nu este nici adevărat, nici fals, ci doar o "mașină de simulare". Dacă europenii au mania diferențierilor, americanii par a eluda distincțiile fără regret, nostalgia și melancolia fiind asumate doar ca tonalități ale culturii europene, drept rezultat al presiunilor finalităților induse de istorie, de apartenența la un cod axiologic. "Furioasa hiperrealitate" a Americii a mai fost descrisă și de către Eco în Travels in Hiperreality; americanii sunt caracterizați ca fiind obsedați de construcția
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
a operat o disoluție a conceptelor de bază ale filosofiei occidentale, în urma căreia sunt revalorizate efemerul, contingentul, persuasivul, gândirea slabă etc. Inversarea raportului logică retorică în postmodernism a condus la eliberarea forței retorice a textelor, care a dat o altă tonalitate dominantă discursivității postmoderne. Asumând discutarea retoricii în contemporaneitate pe nivelurile argumentativ, metafizic, poetic și textualist, direcțiile de cercetare din postmodernism converg către susținerea ideii conform căreia postmodernismul a contribuit, în special, la dezvoltarea retoricii metafizice și a celei textualiste. Un
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
latura deprimată, din care americanii au făcut un eveniment, care este, poate, într-adevăr, evenimentul sfârșitului istoriei" (Jean Baudrillard, Paroxistul indiferent, p. 70). 505 Vidich decriptează chiar o tentă eshatologică în comparația întreprinsă de Baudrillard "Cartea este scrisă într-o tonalitate eshatologică ce se referă la un dezastru iminent atribuibil Statelor Unite, drept nucleu canceros pentru întreaga lume civilizată" (Arthur Vidich, "Baudrillard's America: Lost in the Ultimate Simulacrum", p. 136). 506 Jean Baudrillard, Paroxistul indiferent, p. 58. 507 A se vedea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
diametrul căilor aeriene se îngustează și apoi se lărgește brusc (traheea); aici se produce zgomotul laringo-traheal. Acest zgomot se percepe anterior în dreptul sternului (în apropierea traheei) și posterior în spațiul interscapular. Durata și intensitatea sunt mai mari în expir, iar tonalitatea este mai ridicată în inspir. Este un zgomot grav, puternic și cu caracter suflant. La nivelul bronhiolei supralobulare există de asemeni o îngustare a tubului aerifer urmată de lărgire bruscă (lobulul cu alveole pulmonare); aici se produce murmurul vezicular care
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
diametrul căilor aeriene se îngustează și apoi se lărgește brusc (traheea); aici se produce zgomotul laringo-traheal. Acest zgomot se percepe anterior în dreptul sternului (în apropierea traheei) și posterior în spațiul interscapular. Durata și intensitatea sunt mai mari în expir, iar tonalitatea este mai ridicată în inspir. Este un zgomot grav, puternic și cu caracter suflant. La nivelul bronhiolei supralobulare există de asemeni o îngustare a tubului aerifer urmată de lărgire bruscă (lobulul cu alveole pulmonare); aici se produce murmurul vezicular care
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2315]
-
diametrul căilor aeriene se îngustează și apoi se lărgește brusc (traheea); aici se produce zgomotul laringo-traheal. Acest zgomot se percepe anterior în dreptul sternului (în apropierea traheei) și posterior în spațiul interscapular. Durata și intensitatea sunt mai mari în expir, iar tonalitatea este mai ridicată în inspir. Este un zgomot grav, puternic și cu caracter suflant. La nivelul bronhiolei supralobulare există de asemeni o îngustare a tubului aerifer urmată de lărgire bruscă (lobulul cu alveole pulmonare); aici se produce murmurul vezicular care
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2283]
-
unui limbaj plastic simbolist, de la nudul feminin senzual, la alegoriile sensibilizate, de la gesticulația hieratică, la spiritul emblemelor, de la lirism, la spiritualism etc. Pictorul de origine română aplică principiile unei picturi murale impregnate simbolist ale maestrului francez. "Utilizarea tentelor pastel, respectând tonalitatea mai mult sau mai puțin gri a pietrei, absența profunzimii, subtituirea liniei modelului, toate aceste principii moștenite de Puvis de Chavannes vizează respectarea suprafeței tabloului, adaptării acestuia peretului și asigurării inserției sale într-un ansamblu decorativ"59. Nici Puvis de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Cel puțin în 1905, artistul român se află pe o poziție apropiată de aceea a lui Leon Bachelin în ce privește artele decorative. Iată pasajul care ilustrează viziunea lui Baltazar cu privire la proiectul de Cortină a Teatrului Național, așa cum apărea el în 1905. Tonalitatea generală trebuie să fie una simplă, fără multe variațiuni, dacă se poate să se apropie de acele camaieux sau grisaille, preparate numai în două tonuri. Numai desenul, desenul să fie corect, academic, fără detalii multe, el trebuind să fie singura
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
poartă la gât, sugestie în arie simbolică a lui diminutio capitis, accentuată de o dublă încadrare prin contrast în rama decorativă din fundal (cu stilizate motive vegetale) și în "casca" părului negru care-i încadrează chipul și care rimează ca tonalitate cu podoaba capilară a generalului cartaginez. Veșmântul semitransparent al lui Judith este pus în relație cu decorativismul de orvefru, ceea ce introduce un raport interesant al personajului cu fundalul. Judith este parte a luxurei pe care o incorporează stilistic, pe fondul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se află Loghi în locul geometric al sensibilității simboliste? Ca și în cazul lui Pallady, elevul lui Gustave Moreau, Loghi se detașează până la un punct de sub influența maestrului său, Von Stück, aducându-i însă omagiul. Pictura sa se "încălzește" treptat ca tonalitate, dar și tematic, de la atmosfera sumbru-întunecată a nordului, la eclerajul mediteraneean, solar, viu. Ceea ce trece drept artificial în pictura lui Loghi, derivat uneori până la Kitsch și evidențiabil numaidecât în portret, constituie un aliaj imperfect dintre decorativismul Jugendstil cu pictura unei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]