1,605 matches
-
stârnind oroarea chiar și celor mai duri soldați romani mult timp după aceea. Tacitus scrie despre membre de cai și oameni, cranii și oase bătute în cuie de trunchiurile stejarilor. Teribilul carnagiu din Pădurea Teutoburger este amintit și azi în toponimele din zonele învecinate: „das Winnefeld” (Câmpul Victoriei); „die Knochenbahn” (Aleea Oaselor); „die Knockenleke” (Pârâul Oaselor); „der Mordkessel” (Depresiunea Măcelului). În Roma, semnele erau rău-prevestitoare. Templul lui Marte este lovit de un fulger, iar o statuie a Victoriei care se afla
Bătălia de la Teutoburger Wald () [Corola-website/Science/312089_a_313418]
-
între pământurile românilor de Cârța, cele ale sașilor "„de Barasu”" și cele ale secuilor de Sebus. "Fr. Killyen", referindu-se la acest document, arată că numele „Barasu” indică de fapt denumirea unui ținut întreg. După afimația sa, toate cele trei toponime la care face referință documentul se referă la teritorii care înconjoară pământul donat și nu la vreun oraș. În acest caz „Brașov” se referă la o zonă, iar „Corona” ar denumi localitatea. 1271 - Brasu: Acest toponim este atestat într-un
Istoria Brașovului () [Corola-website/Science/311066_a_312395]
-
sa, toate cele trei toponime la care face referință documentul se referă la teritorii care înconjoară pământul donat și nu la vreun oraș. În acest caz „Brașov” se referă la o zonă, iar „Corona” ar denumi localitatea. 1271 - Brasu: Acest toponim este atestat într-un document latin, aflat în Arhivele Statului din Budapesta și o fotocopie la Institutul de Istorie Cluj, act prin care "Ștefan", regele Ungariei, aproba contractul dintre "„Chyel comes, filius Erwin de Calnuk”" și "„Teel, filius Ebl de
Istoria Brașovului () [Corola-website/Science/311066_a_312395]
-
O altă interpretare posibilă derivă "Edda" de la "óðr", care în islandeza veche însemna "arta poeziei, poezie". Titlul operei lui Snorri ar putea fi deci tradus prin "Cartea despre poezie". Acest titlu a fost interpretat și ca o trimitere la un toponim islandez, Oddi, respectiv locul în care Snorri a fost crescut și educat de către tatăl său adoptiv, Jón Loptsson. Astfel, "Edda" ar putea însemna "Cartea de la Oddi". În fine, o altă interpretare a acestui nume îl derivă din latinescul "ēdō", care
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
goana după blana vidrelor de mare s-au implicat rușii, englezii, americanii și japonezii, și în 100 de ani practic au pustiit arealele lor. De exemplu, la sfârșitul secolului XIX, în peninsula Kamceatka nu se mai găsea niciun exemplar, iar toponimele "Marea Biberilor" și "Kalanka" au ieșit din uz. Către începutul secolului XX numărul de indivizi a scăzut atât de mult, încât capturarea lor a devenit extrem de dificilă. Japonezii, la începutul aceluiași secol, întreprindeau acțiuni disperate de a vâna vidre de
Vidră de mare () [Corola-website/Science/311791_a_313120]
-
contact cu slavii și cu celelate popoare migratoare, a răspândit acest etnonim de "walah" în Europa centrală și orientală (pentru populațiile romanice). La rândul său, "walah" duce la cuvintele Wales (în Marea Britanie), Walcheren (în Olanda), Valonia (în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al limbilor romanice, în Alpi. Popoarele slave au preluat cuvântul, folosind inițial numele de "vloh" în legătură cu toate popoarele romanice inclusiv strămoșii românilor. Mai
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
de țigani (băieși), foști mineri, vorbitori de limba română Comunitățile românofone medievale, numite de istorici „Romaniile populare”, erau denumite de proprii locuitori "țări" iar de popoarele sau puterile vecine "valahii". Au existat astfel (unele dăinuiesc până azi sub formă de toponime) : La fel ca și limba, legăturile culturale dintre « Vlahii » nordici (românii) și « Vlahii » sudici (aromânii) au fost rupte aproximativ în secolul X și de atunci au integrat influențe culturale diferite: Religia « Vlahilor » este predominant creștină ortodoxă, dar sunt unele regiuni
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
le atribuie însă tărcanilor origine kavara. Ca nișă profesională, aceștia au fost inițial „tribul de fierari” kavari ("szakralis kovacsok") zis „tarcanii” (pe ungurește "a kovácsok Tárkány törzse"), care s-a alăturat confederației triburilor maghiare strămutate în Panonia. Nu întâmplător, există toponimul Pârâul Fierarului pe raza comunei Tărcaia Kavarii bihoreni, care erau detașamente de avangardă ale triburilor migratoare maghiare din perioada "honfoglalás"-ului sau chiar o castă militara din care se recruta aristocrația maghiară, s-au suprapus peste "cozari" (hazarii?) o populație
Tarcani () [Corola-website/Science/311377_a_312706]
-
români și 5 țigani, pe confesiuni fiind 608 ortodocsi, 10 adventiști și reformați. Purtând hramul „Înălțarea Domnului”, biserica de lemn din Săcalu de Pădure, monument înscris în lista Monumentelor Istorice din 2010, este situată pe locul cunoscut de localnici sub toponimul de „Grui”, într-o fostă livadă, folosită ca cimitir. Biserica este înregistrată de conscripția lui Buccow, din anii 1761-1762, cu care ocazie sunt conscrise și cele 101 de familii ortodoxe. Biserica constituie ctitoria preotului Popa Chiril, venit din Moldova, care
Biserica de lemn din Săcalu de Pădure () [Corola-website/Science/311432_a_312761]
-
Acesta prezintă resturi fosilifere (cochilii de melci) depozitate în strate de rocă sedimentara constituită din marna calcaroasa. Acest fenomen este întâlnit și în abruptul drumului ce traversează "Zugăul", dar aici cochilile sunt stratificate în conglomerate alcătuite din argile și nisipuri. Toponimele sunt legate de diminutive ce evidențiază în primul rând graiul locuitorilor satului Pria; astfel în arelul măgurii formele de relief (dealuri, stâncării, aflorimente, vai, pajiști, pășuni) sunt cunoscute sub diferite nume ("oronime"): "Țâcârlău, Coltău, Valea Urzâcarului, Măgurice, Gribăn, Coasta Sclipturii
Vârful Măgura Priei, Munții Meseș () [Corola-website/Science/311474_a_312803]
-
și austrieci, multe mănăstiri și biserici au suferit pagube imense sau au fost chiar distruse, locul lor uneori nemaiputând fi stbilit cu exactitate. În tradiția orală însă, existența numeroaselor lăcașe de cult din Banat s-a păstrat, după cum o dovedesc toponimele care, în cazul Mănăstirii Călugăra, au stat la originea numelui mănăstirii. La Mănăstirea Călugăra au venit închinători chiar din primele ei zile de existență, iar locul pe care a fost construită a fost considerat sfânt prin mila lui Dumnezeu care
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
nu era locuită de Sciți, ci de Geți : sunt așadar slabe șanse ca Ioan Casian să fi fost scit, chiar dacă mulți hagiografi și comentatori au dedus asta din numele regiunii, parte din provincia romană Mœsia inferior. Însfârșit, conform studiilor istorice, toponimul Casimcea nu este atestat înaintea sec. XVI și provine din patronimul musulman Kasım (« darnic »). Din punct de vedere arheologic și istoric, nimic nu dovedește legături între persoana lui Ioan Casian și valea Casimcei, nici existența vre-unui „trib scitic al Casienilor
Ioan Casian () [Corola-website/Science/312393_a_313722]
-
Apollonios din Rhodos (295-230 î.Hr.), ("frumoasa" în grecește) era inițial un grind nisipos format în mare, între actualele brațe Sulina (pe atunci Naracon stoma) și Sf.Gheorghe (pe atunci Hieron stoma) din Delta Dunării. Este posibil, după Grigore Antipa, ca toponimul "Peuce" să corespundă cu actualul grind Caraorman care a izolat de mare lacurile Gorgova și Isacov, sau cu actualul grind Sărăturile care a izolat lacurile Lumina, Roșu și Puiu de mare. Formarea acestor grinduri, astfel devenite parte integrantă din deltă
Insula Peuce () [Corola-website/Science/310971_a_312300]
-
boștănăriță", utilizată în apicultură]] [[Viticultura]]. [[Viță de vie|Vița de vie]] se cultivă doar lângă casă și sporadic pe terenurile mai înalte ale satului. Se pare însă că viticultura a cunoscut o răspândire mai largă în trecut dacă se analizează toponimele terenurilor consemnate în conscripția din anul [[1765]] : ""Calea viilor"", ""După coasta viilor"", ""Fața coastei viilor"" etc. Precizarea ce trebuie făcută este că în această conscripție se menționează termenul de ""Vineae hic Loci nullae"", adică prezența viței de vie era deja
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
anul [[1765]] : ""Calea viilor"", ""După coasta viilor"", ""Fața coastei viilor"" etc. Precizarea ce trebuie făcută este că în această conscripție se menționează termenul de ""Vineae hic Loci nullae"", adică prezența viței de vie era deja dispărută din culturile satului. Deoarece toponimele menționate nu mai sunt vii în graiul racovicean, este de presupus că viile în speță au fost cultivate pe locurile numite astăzi: ""Dealu Morii"", ""La Pușcărie"", ""Pe Hume"", ""Pe Față"" și ""La Portișoară"", pe soluri mai mult sau mai puțin
Economia comunei Racovița () [Corola-website/Science/309496_a_310825]
-
bulgari turcici (originari din regiunea fluviului Volga). Astfel, documentele timpului semnalează existența în anul 1224 a "silvei Blacorum et Bissenorum" (pădurea blazilor și a pecenegilor) posibil între Munții Făgăraș și Valea Oltului, în "zona străbătută de numeroase ape, unde există toponime și hidronime de origine turcică". Pe teritoriul de azi al așezării făgărășene Viștea de jos a existat chiar o episcopie catolica a cumanilor. De altfel, zona etnografică a Viștei poartă denumirea de Valea Izinelor, numele "Izin" putând fi de proveniență
Cumani și pecenegi în Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/309513_a_310842]
-
au strămutat în Bulgaria, iar alții s-au alăturat celor care se refugiaseră în Ungaria. Restul triburilor s-au amestecat cu populația nomadă a Hoardei de Aur, după care ei încetează să mai fie menționați ca atare de cronicari. Anumite toponime turcice la sud de Kiev și în regiunea Circazia, respectiv Tahanča, Koșmak, Taldîkî ar putea avea o legătură cu berindeii. Numele localității Berdîčiv din sudul districtului Žîtomîrska (Jitomir) evocă prezența lor în respectivul spațiu geografic. Berindeii vorbeau un dialect turcic
Berindei () [Corola-website/Science/309710_a_311039]
-
fost împământeniți aici că răzeși de Ștefan cel Mare, o altă parte fiind - la origine, refugiați transilvăneni. Majoritatea locuitorilor sunt români ortodocși. Numele comunei vine de la valea pârâului din satul de reședință, adeseori lipsită de apă în comparație cu văile vecine. Despre toponimul "Mândrișca" circulă mai multe explicații: O legendă locală suține că după lupta de la Războieni, Ștefan cel Mare numind mai multe locuri din zona după numele celor șapte feciori ai Vrâncioaiei, a dat locului numele unuia dintre acestia - Mândru (numele altuia
Comuna Valea Seacă, Bacău () [Corola-website/Science/310143_a_311472]
-
numele celor șapte feciori ai Vrâncioaiei, a dat locului numele unuia dintre acestia - Mândru (numele altuia - Sascu a fost dat satului Sascut, cel al lui Cucu - satului Cucova, cel al lui Scurtu - satului Scurtă, etc...). O explicație mai prozaica asociază toponimul cu numele unei hangite - Mândră, al cărei han ar fi fost situat în zona pe traseul actualului DN2. Comună se află în sudul județului pe malul drept al Șiretului în dreptul acumulării hidroenergetice de la Berești, unde râul primește afluenții Cucova și
Comuna Valea Seacă, Bacău () [Corola-website/Science/310143_a_311472]
-
cea a Jijiei, a cărui șes în zona de confluență cu Sitna (ce are loc la Hlipiceni - localitate în vecinătatea comunei Albești) atinge 65 de metri. În ceea ce privește altitudinile maxime, acestea pot fi întâlnite prin acele forme de relief cunoscute sub toponimele de : Dealul Sărata (200 m), Dealul Turcului (212 m) sau Dealul Coștiugenilor (214 m). Teritoriul comunei Albești este udat în jumătatea vestică de râul Jijia, cu un curs meandrat pe direcția nord-vest spre sud-vest. În ceea ce privește terasele Jijiei, pe teritotiul comunei
Comuna Albești, Botoșani () [Corola-website/Science/310245_a_311574]
-
de o putere colosală și de proprietăți enorme de pământuri. Atropatena a rămas în componența statului Parția până la începutul sec. III î.e.n., când puterea în Iran a trecut la Sasanizi. Populația Atropatenei era mixtă din punct de vedere etnic. Majoritatea toponimelor și antronimelor sunt legate cu zoroastrismul, dar după convertirea în Islam denumirile arabe au început să fie majoritari. Din această cauză este extrem de greu definirea apărtenența etnică a lui Atropat și apropatenilor. Pe de o altă parte denumirile vechi atropateni
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
este un oraș în Republica Moldova, reședința Raionului . Toponimul localității Rîșcani vine de la numele boierului Gheorghe (Egor) Râșcanu care din bani proprii a finanțat mai multe edificii din oraș. Orașul Râșcani e situat pe râulețul Copăceanca, afluentul râului Răut, la 166 km de capitala Republicii Moldova - Chișinău, la 22 km
Rîșcani () [Corola-website/Science/305083_a_306412]
-
un sătuc cu 200 de familii. Printre primii gospodari ai acestor locuri au fost Vasile Vornic, Grigoaș Duga, Carpu Covrig, Petra și Toader, Lupul și Petru, aceștia având loturi mari de teren, chiaburi și membri executivi ai primăriei locale. În ceea ce privește toponimul localității Cricova în tradiția locală există mai multe versiuni. Una fiind că Cricova a apărut de la cuvîntul slavon "cric" (adică „strigat”), oamenii vorbeau că dacă strigi într-un capăt al stanei în celălalt, răsună ecoul. Are dreptul la existența și
Cricova () [Corola-website/Science/305088_a_306417]
-
locuiesc cu preponderență ucrainenii și ei susțin că satul i-a luat denumirea de la acei urși (de la ucrainescul medvidi). Alții zic că denumirea provine de la numele moșierului Medvedev, care era pan, din polonezi. Pînă azi se mai păstrează aici un toponim Panskaia Storona (Partea Panului). Nici prima, nici cea de-a doua legendă nu au un suport temeinic, deoarece există un document istoric domnesc, de danie, semnat pe 1 aug. 1432, prin care Ilie Voievod îi dăruiește boierului său Isaia mai
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]
-
există un document istoric domnesc, de danie, semnat pe 1 aug. 1432, prin care Ilie Voievod îi dăruiește boierului său Isaia mai multe sate, printre care figurează și Medveja. La început aici au trăit români, lucru demonstrat și de multe toponime locale: Lîngă Odaie, Burtosul, Planul Popii ș. a. Drept că mai tîrziu apar și Movila lui Savițchi, Cîmpul lui Sprujinschi, Panskaia Storona, Kazionnaia Storona (Partea de Stat). De aceea mai cu adevăr ar fi versiunea preluării denumirii satului de la pîrîiașul Medvedca
Medveja, Briceni () [Corola-website/Science/305140_a_306469]