1,586 matches
-
oglindă. Eram el, care nu plecase, eram el, care avea să se Întoarcă. Pentru mine ciuperca de sticlă a aeroportului Încă mai avea un aer festiv, de revelion, ce avea să fie Întâlnirea noastră, decât (recită) un ritual, povestea trecerii torței și a Încercării disperate de a o prelua, fraza asta e din ultima mea carte preferată, Jurnalul de la Păltiniș, mi-a Împrumutat-o Dudu pentru o săptămână, maică-sa are un șmen cu librăreasa de la standul de cărți al facultății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
la suprafață doar cu un crâmpei de viață și-un mers de miriapod, contra firii; lașii se-ncălzesc la ea... ce iluzii! Nu mă mint! Doar minunile iubirii îi mută pe altă stea, a încrederii în forța care le aprinde torța mersului în labirint. Jilava 1956 Spre certitudini Perfide îndoieli, zadarnic, îmi ieșiți din părți în cale! Omul care este darnic dă mereu din ale sale cărți lipsite de sminteli. Dac-aduci din librării la trei zile trei volume, simți că
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
și acum se distra cu el, încercând să-l sperie. Nu-i nimic, nu era el atât de fricos încât să se înfricoșeze de niște zgomote din pădure. Se întoarse lângă foc și luă o creangă mai lungă, aprinsă. Cu torța improvizată în mână se îndreptă spre capătul celălalt al taberei. Trecu printre corturi apropiindu-se de malul apei. Mai merse câțiva pași după care înfipse torța în nisip. Se strecură apoi în pădure, dând ocol astfel încât să ajungă chiar în locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
din pădure. Se întoarse lângă foc și luă o creangă mai lungă, aprinsă. Cu torța improvizată în mână se îndreptă spre capătul celălalt al taberei. Trecu printre corturi apropiindu-se de malul apei. Mai merse câțiva pași după care înfipse torța în nisip. Se strecură apoi în pădure, dând ocol astfel încât să ajungă chiar în locul de unde auzise zgomotele. Dacă Burcilă avea chef de glume, atunci avea el să-i arate că nu-i merge cu dânsul. Voia să meargă prin pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
zgomotele. Dacă Burcilă avea chef de glume, atunci avea el să-i arate că nu-i merge cu dânsul. Voia să meargă prin pădure și să-i cadă exact în spate vărului său. Acesta sigur că era atent la lumina torței pe care o lăsase în urmă așteptându-se ca Strugurel să se întoarcă tot pe același drum. Zâmbi în sinea lui imaginându-și fața lui Burcilă când va apare el din întuneric și îl va bate pe umăr. Pășea neauzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu o grație decentă. În zâmbetul lor potolit există o ironie indulgentă. Își amintesc că și ei au călcat în picioare, cu tot atâta gălăgie și cu tot atât dispreț, o generație sastisită, și prevăd că acești bravi purtători de torțe vor ceda la rândul lor locul altora. Nu există ultimul cuvânt într-o asemenea privință. Noua evanghelie era deja veche când Ninive își înălța spre cer măreția. Aceste cuvinte îndrăznețe care le par atât de noi celor ce le rostesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ceilalți generali imediat ce zărești ceva asemănător focului, cât de mic, în castel. Iar dacă vezi soldați părăsind castelul, prin orice punct, dă de veste cu semnalul luminos și dă fuga la Domnia Sa. — Am înțeles. Shojumaru încuviință din cap, privind calm torța care fusese înfiptă în pământ, în fața lui. Era o situație firească pe câmpul de luptă, dar tatăl lui nu-l întrebă nici un moment dacă sarcina i se părea dificilă sau chinuitoare, nici nu încercă să-l consoleze pe băiat. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
formalitate din partea lui, iar trimișii înțeleseră că aveau în față o ființă omenească realmente inimoasă. Era dușmanul lor, dar era și un om cinstit. Nu se poate, Seniorul Hideyoshi vă așteaptă cu nerăbdare răspunsul, spuse Hikoemon. Mesagerii nu cerură decât torțe și porniră la drum. Îngrijorat să nu li se întâmple ceva, Muneharu trimise trei vasali de-ai lui să-i conducă până în primele linii. Kanbei și Hikoemon călăriseră tot drumul până la Castelul Takamatsu și înapoi fără a se întrerupe pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îndeajuns de tare pentru a-l auzi atât oamenii dinăuntrul porții, cât și cei din afara ei. Când fu anunțat Mitsuhide, focul fu răspândit de la o feștilă la alta, până când numărul luminilor păru să se multiplice aproape la nesfârșit. Apoi, ținând torțele sus, vasalii plecară unul după altul, urmând avangarda. După ce străbătură cam o jumătate de leghe, începu ploaia, stropii împroșcând flăcările torțelor. — Se pare că oaspeții din castel încă nu s-au dus la culcare. Poate vor petrece toată noaptea. Mitsuhide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fu răspândit de la o feștilă la alta, până când numărul luminilor păru să se multiplice aproape la nesfârșit. Apoi, ținând torțele sus, vasalii plecară unul după altul, urmând avangarda. După ce străbătură cam o jumătate de leghe, începu ploaia, stropii împroșcând flăcările torțelor. — Se pare că oaspeții din castel încă nu s-au dus la culcare. Poate vor petrece toată noaptea. Mitsuhide nu remarca ploaia. Când se răsuci în șa, privind înapoi spre lac, enormul donjon al Castelului Azuchi păru să se înalțe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se odihnească nici chiar la Azuchi. Războinicii sosiseră abia în acea dimineață și aveau chipurile încă obosite și pline de noroi. Hideyoshi spuse: Dacă vin cu mine cincizeci de călăreți, vor fi de ajuns. O spusese abia după ce călăreții cu torțe porniseră în fruntea procesiunii. Prin urmare, aproape toți soldații aveau să rămână pe loc. — E periculos, interveni Kyutaro. Cincizeci de călăreți sunt prea puțini. Drumul pe care veți merge la noapte trece prin apropierea Muntelui Ibuki, iar acolo s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în mijlocul rândurilor și încălecă rapid, pentru a se alătura trupelor. Hideyoshi porni călare, însoțit de pajii săi și de vreo treizeci de călăreți. În acel moment, ar fi putut suna din corn, dar împrejurările interziceau folosirea semnalelor sonore sau a torțelor. Yahei primise evantaiul auriu de comandă de la Hideyoshi și, din șa, îl legănă o dată, apoi a doua oară și a treia. La acest semnal, armata de șapte sute de oameni începu să înainteze, încet. Apoi, frontul coloanei schimbă direcția și, cotind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care țipa ca din gură de șarpe. — Avem o urgență! strigă noul sosit, în panică. Ridicând glasul, Genba îl întrebă: — Ce ai de raportat? În starea sa de agitație, omul nu putea descrie concis situația. — Au apărut o mulțime de torțe și focuri de-a lungul drumului din Mino până-n Kinomoto și înaintează într-un șir roșu, îngrijorător. Seniorul Katsumasa crede că nu poate fi decât o manevră a inamicului. — Cum?! O linie de foc pe drumul din Mino? Genba părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prin bezna de smoală a cărării de munte. Astfel, principala armată a lui Sakuma își începu retragerea generală, în jumătatea a doua din Ora Mistrețului. Luna încă nu răsărise, când porniră. Timp de vreo jumătate de oră, nu aprinseră nici o torță, pentru a împiedica inamicul să descopere unde se aflau. În schimb, se poticneau pe potecile înguste, la lumina fitilelor și a stelelor. Comparându-le mișcările în timp, Genba trebuie să fi început ridicarea taberei tocmai când Hideyoshi urca Muntele Chausu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
încă nu se luminase, se sculă și plecă. În ziua aceea, primul și al doilea detașament ajunseră la Gifu. Hideyoshi fu întâmpinat de Shonyu și fiul său și, curând, castelul se umplu de uriașa armată, pe dinăuntru și pe dinafară. Torțe și focuri de tabără luminau cerul nopții deasupra Râului Nagara. În depărtare, unitățile a treia și a patra se vedeau mergând fără oprire spre răsărit, cât fu noaptea de lungă. — De mult nu ne-am văzut! Glasurile răsunară la unison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să scape din primejdia în care se afla și s-o ducă în Franța. Roland, care nu bănuia că dragostea ei pentru Rinaldo era ceea ce o împingea să facă aceasta, s-a învoit cu bucurie și a pregătit fuga. Lăsând torțele aprinse în fortăreață, ei au plecat în puterea nopții, trecând, fără ca cineva să-i simtă, prin tabăra inamicului. După numeroase peripeții au ajuns la marginea mării și s-au îmbarcat pe o corabie care mergea spre Franța. Vasul a ajuns
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
salonașul mansardat, de formă piramidală, cu ferestrele, adâncite spre interior. Prin toboganele astea de ardezie puteai inspecta starea vremii, care devenea iar variabilă, soarele, tot o pată de rugină și ieșit din formă, licărind, apoi stingându-se brusc, aidoma unei torțe ude. Selina și-a pus un șorț vârându-și părul sub o șapcă de baseball și s-a apucat, aferată, să-și pună la bătaie toată priceperea ei muierească, în timp ce jos Mandy și Debby încercau pe rând să mă amuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de aur, și tu vezi că o cobră de aur stă încolăcită pe capac, pentru că Isis este înțelepciunea care îmblânzește istețimea. Dar cysta e goală, deoarece conține Ideea de divinitate, care nu are formă, nici chip, nici granițe. Cortegiul cu torțe ajunge la corăbii. Pe Me-se-ket vor urca adepții; pe Ma-ne-djet, corabia sacră de aur care nu are nici vâsle, nici pânze, ci doar o cârmă enormă, se îmbarcă phar-haoui și preoții. Phar-haoui ia cârma și întoarce prova spre luna plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
surprinse, și marile porți de bronz ale mausoleului încă nu se zăreau. Ajunseră la el când se făcuse noapte de-a binelea, pe un vânt înghețat. Și dintr-odată, în piață, în grădini, pe malul Tibrului se aprinseră mii de torțe, flăcări mari, întețite de vânt, care înroșiră cerul în jurul mausoleului. Gândindu-se la el însuși în termeni eterni cu patruzeci și doi de ani înainte de a muri, Augustus ridicase mausoleul întru gloria sa. Le sugerase arhitecților să construiască un tumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
animale rezistente și puternice ca și el, care să nu aibă probleme cu copitele sau cu frâiele, să nu se sperie de umbrele întunericului, fiindcă îi plăcea să călărească ore în șir în nopțile cu lună, la lumina slabă a torțelor, asemenea barbarilor sciți. Lăsând-o la Villa Jovis pe tânăra lui soție, Ennia, foarte frumoasă și prea puțin educată, se duse în portul Capri și se îmbarcă pe obișnuita liburna, ca să debarce la Misenum și să se îndrepte apoi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Germanicus. O mulțime imensă, emoționată și indignată aștepta în liniște pe mal și, așa cum făcuse în cazul lui Germanicus, îl salută în cor, cu un strigăt neașteptat și pătimaș; apoi formă un cortegiu spontan, interminabil, luminat de mii de torțe, și merse alături de el până la mausoleul lui Augustus. Cenușa lui Nero fu așezată și ea acolo. Austeritatea ceremoniei se transformă, pentru poporul Romei, într-o puternică acuzație împotriva senatorilor care-l susținuseră pe Tiberius. Din celălalt frate, Drusus, lăsat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un gest escorta germană. Într-o clipă, germanii îl înconjurară, făcându-i pe senatori să se retragă în dezordine; el părăsi sala, protejat de zidul acela uman. Ieși din Roma pe Via Appia și, după ce călări mult timp la lumina torțelor, fără să schimbe caii și fără să-și tragă răsuflarea, pe când noaptea se așternea peste câmpie, se închise în îndrăgita vilă de pe malul lacului Nemorensis. Oratorii În timp ce optimates discutau cuprinși de panică, Valerius Asiaticus tăcea. În acele clipe, fu singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din jurul lacului apăruse - poate printr-o vrăjitorie a zeităților îngropate între Nilus și nisipuri sau printr-o evocare a împărăției infernale - un lung cortegiu de oameni străini purtând tunici albe de in, ce mergeau pe un covor de flori, cu torțe și făclii, cu cădelnițe și parfumuri, în sunetele unor instrumente stranii și al cântecelor corurilor. Mulțimea aceea urcase încet pe corabia de aur, pe care se ridica un templu de marmură și care se mișca în chip miraculos, fără vâsle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
parcului pe care odinioară îl îndrăgise nespus. Căuta întunericul, însă știa că acolo vegheau, nevăzuți, zeci de germani neobosiți. Se simțea în siguranță, dar știa și că nu-și putea ascunde chipul. Ajunse în exedra și, la lumina slabă a torțelor, se plimbă printre scaunele goale. Pe când era copil și-l văzuse pe tatăl său murind, suferința acestuia i se păruse atât de crudă, încât se gândise: „Ucigașii nu-și închipuie câtă suferință provoacă acțiunile lor“. Sufletul lui era plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nimic altceva. Nu știa însă pe cine salva rostind cuvintele acelea. — La moarte, hotărâră judecătorii. Se duseră în exedra întunecată, unde aștepta Împăratul. El întrebă, fără să le vadă chipurile: — Ați hotărât? Glasurile lor încuviințară. Un soldat german ridică o torță. Chipurile lor erau palide; un senator avea toga stropită de sânge. Împăratul se gândi că, în asemenea momente, Tiberius se închisese în camerele sale din Villa Jovis și, poate, nu văzuse nimic. Strigătele încetaseră. Senatorul porunci: — Executați-i imediat. Din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]