11,040 matches
-
imită pe Urmuz: „Din când în când Fantazia și Omul Koleopter se iubeau într-un butoi, până când butoiul trosnea.“ Cristina Popa încearcă, fără mare succes, să facă poezie din proza vieții de fiecare zi: „1. Văd prin geamul prăfuit al tramvaiului: / bătrâna cu sacoșa pătată de vreme / iese încet, încet din «Meli Melo». // 2. Văd prin geamul prăfuit al tramvaiului: / aurolacul gri cu inel pe degetul mare / se scarpină încet, încet la buric / pe sub cămașa roșie, ruptă la subraț.“ Georgiana Rusuleț
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Cristina Popa încearcă, fără mare succes, să facă poezie din proza vieții de fiecare zi: „1. Văd prin geamul prăfuit al tramvaiului: / bătrâna cu sacoșa pătată de vreme / iese încet, încet din «Meli Melo». // 2. Văd prin geamul prăfuit al tramvaiului: / aurolacul gri cu inel pe degetul mare / se scarpină încet, încet la buric / pe sub cămașa roșie, ruptă la subraț.“ Georgiana Rusuleț, căreia nu-i lipsește talentul, scrie un fel de însemnări zilnice, capricios sarcastice: „în borcane de 20 / în formolul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
limbă de lemn de cireș. Care, până la urmă, tot o limbă de lemn este. Un personaj al cărții apare la un moment dat în prim-plan, cu un braț ridicat, și ne explică ce anume ne arată: „— Arăt pietricele pe sub tramvaiul..., pe sub potcoavele nepăsării, porumbel într-o dimineață de primăvară. Arăt aburii lacrimei, arăt bine, arăt urma femeii mele pe trup, strigată de o piatră spartă. Arăt ce încolțește în fața feței și înlăuntrul dintelui, arăt amândouă arătătoarele, secundarul și minutarul și
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
în care n-au acces bădăranii. Nu există instituții fără bădărani, nu există elite fără mojici. Bădăranul este omniprezent și, din acest motiv, este acceptat, fie chiar și după o grimasă. Trăim printre oameni, flori, arbori, animale mai puțin evoluate, tramvaie, autobuze și alte chestii care ne țin companie, dar și printre bădărani. În ce mă privește, tolerez stoic bădăranii cu o educație precară. Sînt capabil chiar să le scuz felul de a fi și să-i compătimesc. Totuși, nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pedagog. Aici eu sunt stăpânul vostru, ați înțeles? Eu sunt esență de Dumnezeu. El a plecat. Cine știe prin ce crâșmă doarme cu capul pe masă sau poate l-a călcat vreo mașină, l-o fi prins poliția buzunărind prin tramvaie! A plecat și v-a lăsat pe mâinile mele, hristoșii mamii voastre de târâturi! Faceți mofturi, nu vă ajunge, nu vă convine! Pentru 700, primiți cu vârf și îndesat! Auzi? Gogoși, gogoși, mar-me-la-dă, peș-te... Vă suflăm în borș, bă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
livadă, apoi coboară așa, ca o poleire argintie, peste firul de iarbă, peste cochilia melcilor, peste portretul bunicului, toamnă se face de-a binelea când din ochi se exfoliază lumina cu tot cu felinar. Copoul, râul pe care pluteau ca niște naufragii tramvaiele: Să fii plantă și să fii om nu-i tot una. Se îngroapă frunza cu tot cu vânt și crește cu tot cu vânt prin tulpinile pomului. Coboară omul, coboară mugure de cruce. Doamne, în cine te-ai înălțat, să te cred? Nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de făcut cărămidă: trei ochiuri dispuse pe orizontală. O pată galbenă se reflecta pe magazia de scule. Prin dreptul lor, în fiecare dimineață, treceau grăbite picioare fără oameni spre rezervații de zi gara era cea mai mare rezervație a târgului, tramvaiul cea mai înghesuită; seara, tot prin fața ferestrelor, obosite, abia pășeau, ca niște orizontale ale nopții, perechi, două câte două, patru câte patru. Întunericul suprapunea incubatoare până în cer. Prin fereastră, Petru nu a reușea să o zărească. Din dreptul magaziei s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din clasă sunt niște puțoi aroganți. Ce să le zic? Trag 6 dintr-o țigară și se dau bărbați! Marius este mai copt un pic, dar și el are apucături de copil. Uite, îl vezi pe acela ce coboară din tramvai? L-am cunoscut, este libian. Blugii prespălați sunt de la el și bluza, și colierul. Se uită la mine, mi-a făcut semn și ieri mi-a făcut semn, mâine vorbesc cu el. E brunet, are ochii negri. Sigur, face sport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și, chiar dacă nu s-ar fi născut, tot s-ar fi iubit. Se știau dincolo de viață și de moarte; pentru ei moartea nu era o infinitate de regrete sau de eternități, ci o banală trecere. Pasajul, Piața Unirii, șine de tramvai, 36 de trepte, se urca, se cobora spre nicăieri. 24. Mergem în parc? Vreau să mergem în parc! Până la ce oră ai bilet de voie? Bilet? Nu am nevoie de bilet, ce o să-mi facă? O să mă bată? M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați salvarea! Ajutați-mă, poate trăiește! Să mă ajute cineva! Eu... eu nu am omorât nici măcar o muscă. Este un copil, Doamne, un copil nevinovat, of, fata tati! Cum a ajuns sub roțile tramvaiului? I-am văzut prea târziu. Se țineau de mână, dansau pe trotuar, alergau, dansau... acolo... Respiră, nu muri puiule, nu muri, respiră! , fie-ți milă, ai grijă de ea! Maica Domnului, ajută-mă, te rog, te rog, te rog! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
domnule, una peste meliță, Dumnezeii mamei lui de drogat, de unde a apărut și ăsta? Mai bine îl călcai pe el, nene! Aurolacul dracului! Apă, stropiți-l cu apă! 101, Copou Canta, 12 roți de fier, Carul Mare alerga peste coline. Tramvaiul, ca un clopot dogit, repeta: "Ge-ni-a, Ge-ni-a, Ge-ni-a!" 12 roți înglodate de viață se rostogoleau pe Copou, în jos. Ca să privești cerul, trebuie să te întinzi pe spate, să-ți decupezi pleoapele, să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca pe un deținut vinovat pentru orbirea liliecilor. Visul era o înșiruire de scurt metraje: ziua își alegea regia, decorul, personajele; noaptea, pelicula lega diminețile ca pe niște intermitențe ale memoriei. Contabilul, fericit, număra stelele, mărunțiș pentru un bilet de tramvai; Napoleon se pregătea să cucerească Ursa Mare; Newton inventa ploaia în cer; profesorul naviga într-o ecuație cu 7 necunoscute; Maria Oltea, mama mușatinului, repeta după o poezie de Bolintineanu. În camera de gardă, Dumnezeu scria rețete instant de îndulcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
bunica spunea că omului singur nu-i sunt de folos mai multe, sfânta treime pecetluiește fruntea, inima, umerii. Un om singur nu-și așterne pat în podul palmei. Am ucis. Prima dată mi-a fost mai greu. Aveam 18 ani. Tramvaiul a lovit soarele în plin. Conturul de lumină s-a așternut ca un țol din cordele putrede peste șina de cale ferată. Sângele, o ploaie reversibilă, s-a cules până la ultimul strop în cer. Aveam 18 ani, am pășit șotronul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
din lână pusă pe din două; perna, un ghemotoc de cârpe înfășat intr-un sac din cânepă; pentru învelit, o piele dubită de oaie. Petru a scris 7 pagini despre o cale ferată crescută în podul palmei și despre un tramvai ce alerga de-a curmezișul destinului. Ultimul rând s-a desprins de pe hârtie, după el a mai tras unul și apoi altul, spovedania se deșira ca un pulover putred, ca o zăpadă dintr-o aripă de înger, ca un tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nici măcar curgerea între două intenții. Copile, până când să-ți îngădui rătăcirile? De vrei să exiști în afara lumii, leapăd-o din suflet! Ia un foarfece și decupează sângele arhivă de chipuri cioplite, inima cinematecă în oglinda retrovizoare. Petre, filmul despre un tramvai rupt de pe șine nu-ți justifică intenția de aripă. Până mai sus de tâmplă se întâmplă o trecere. Îngustă e puntea suspendată de cer. Doamne, vorbești de mântuire ca despre un examen de corigență la religie: "Pregătiți o foaie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
drept, îmi vorbea despre o nuntă în cer (tata închină darul și răsuflă ușurat, a mai scăpat de unu). Părinte, îmi citești gândurile, nu și sufletul. Despre care Fecioară îmi vorbești? Privește, în iconostas se mai zăresc urme de cretă, tramvaiul aleargă între stații, aici, sub catapeteasmă face țăndări lumina, o calcă cu roțile lui de fier, o înghite ca pe o ofrandă de Duminica Mare, o scuipă în cer. De la chilie până în fața Ușilor Împărătești cale ferată. Pe iconostas este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
În fiecare zi vin și mă închin ție, Dumnezeul meu cu hainele prăfuite de cretă, cu ochii albaștri cât să ascunzi cerul cu tot cu păsări, cu spice de grâu împletite-n cosițe! Dumnezeul meu vatman, depoul cât un salon de reanimare, tramvaiul cu venele tăiate necesită o transfuzie: locomotivele, mereu incompatibile (Carul Mare are sânge hepatic, bicicletele sunt pentru îngeri). Mă închin apoi mă abandonez lumii ca o pătimire. Arlechinii târgului modelează Golgote din zahăr topit, apoi le dau foc. Doamne, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
gulerul cămășii. (Masochistă, percepția morții sub ruinele bisericii. Sfinții s-au exfoliat precum frunzele în metamorfoza omizilor primăvara.) Într-o dimineață de mai, două șine de cale ferată s-au rupt din pavajul Copoului și au fugit, de nebune, cu tot cu tramvai în depoul lui Dumnezeu. Într-o noapte de Duminica Tomii, în cer, deasupra bisericii, creșteau iriși galbeni, despletiți iriși creșteau sub roțile Carului Mare. Imponderabilă era cenușa sfinților, ceață pe ochii lui Dumnezeu. Nimic mai relativ ca focul pus sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de ceas plin cu cifre.) Timpul lui Petru se întâmpla în virtutea semnului. Eternita-tea omului singur, la fel de importantă precum virginitatea îngerilor, nimic de pierdut, nimic de consemnat pe cearșafurile cerului. Timpul lui Petru, cea mai legitimă justificare a morții: cândva, un tramvai nărăvaș a rupt hamurile și s-a urcat în cer, și a înlocuit Carul Mare pe motive de convergență spre nicăieri, și a înhămat luna în locul Stelei Polare, și a pus plug parcă pentru zăpadă, parcă pentru arat, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
amețitor lampa din tavan, braga și borșul, dulăi zdraveni răsturnînd tarabele cu bragă și cu halva urmăriți cum erau de hingheri, mulțimea de moși de pe o anume Cale a Moșilor, pompa de apă iarna Înghețînd În curte de atîta ger, tramvaiul tras de cai și cîntecul „Cin’ te mîncă, mielule? / Dumnea voastră, domnule“. Dacă ar fi luat-o În serios, regimul comunist ar fi putut s-o condamne pe mama Floare și pentru agitație mistică, și pentru propagandă capitalistă. Era bunica
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Îngheață și crapă pompa de apă din curte; lampa care se leagănă În plafon cînd Începe să se cutremure pămîntul; dulăul fugărit de hingheri, atît de mare, Încît, dînd năvală prin tarabele de pe Calea Moșilor, răstoarnă toate gălețile cu bragă; tramvaiul tras de patru cai zdraveni, versurile și melodia cu „Un’ te duci tu, mielule? Recomandat de arhitectul său, Pomean, cu englezeasca lui, a lucrat o vreme pentru o societate româno-americană, la puțurile de petrol de pe lîngă CÎmpina. A avansat repede
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În seara aceea, Gruia nu-și găsea locul. ― Mami, cât e ceasul? ― Abia e ora șapte și trenul sosește la ora opt. Ai tot timpul. Când ajungi În gară, caută o birjă. Arvunește-o, că dragii noștri n-o să aștepte tramvaiul. Știi cum merg hârburile astea. Ca niște oi rătăcite... ― Am să caut un birjar de Doamne-ajută, că o dată vin mama Maranda și tata Toader să-și vadă nepotul... Eu am s-o pornesc apostolește către gară, să mai iau o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
lor către centrul orașului. În urma lor fosta casă a lui Iorgu rămânea pustie și tristă, în așteptarea noilor stăpâni. Era o dimineață însorită, dar rece, și crengile copacilor se clătinau zgribulite în bătaia vântului de sfârșit de martie. 7 În tramvaiul care îi ducea spre centrul orașului, ceasornicarul își aduse aminte de Aronică și îi propuse lui Stelian ca, înainte de a se despărți, să-i facă împreună o vizită la el acasă. Stelian, care avea de gând să mai stea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în vis tinerii sioniști ajunși la închisoare și spunea că ar fi vrut să poată trăi destul, ca să-și răscumpere greșelile. E încă tânăr, zise Stelian încurajator. Are timp. Da, adevărat, încuviință ceasornicarul. Dar căile Domnului sunt neștiute!... Coborâră din tramvai și o porniră pe o străduță lungă și întortocheată. Peste vreun sfert de oră se opriră în fața unui bloc cenușiu, cu bucăți de tencuială desprinse din fațadă, și intrară în el, apucând-o în sus pe o scară în spirală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ajuta foarte mult la treburi, fiindcă învățase foarte bine meseria de frizer și câștiga bani frumoși cu clienții particulari, sporind bugetul familiei. Din Lipscani o luară împreună spre Piața Unirii, unde se despărțiră. De aici Virgil se urcă într-un tramvai și o porni mai departe spre casa Noricăi, în strada Grădina cu Tei. Sora lui mai mare era acasă cu Anicuța și cu Tudorel, care își făceau sârguincios temele (acum și Anicuța era școlăriță, intrase în clasa întâi), dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]