2,431 matches
-
Inchizitor"). Dacă Horia are accese eliadiene de exaltare a sacrului înrădăcinat în profan și chiar puseuri autoritariste, atunci când crede că românii nu se pot salva decât prin "muncă și liturghie", "ordine terestră și ordine divină", Benedict este complet transferat în transcendență după împlinirea unor acte justițiare (vezi scena analoagă din pușcărie avîndu-l ca actor pe călugărul exorcist de la Tanacu). Ca maestru inițiator Horia și-a depășit frustrarea și nevoia imperioasă de acțiune transfiguratoare prin Benedict, "crâmpeiul de stirpe zeiască". Se vindecă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Dumitru Țepeneag • Sărbătoarea nebunilor, Istvan Ráth-Végh • Simptome, Virgil Nemoianu • Trei rîuri și-un ocean de poezie, Valeriu Stancu • Treptele nedesăvîrșirii, Pavel Chihaia • Zece eseuri, Mihai Pricop • Din alchimia unei existente, Viorel Rotilă • Fals jurnal de căpșunar, Mirel Bănică În pregătire: Transcendența activă, Marius Cucu LIBRĂRII în care puteți găsi cărțile editurii noastre ALBA-IULIA Librăria Humanitas, str. 1 Decembrie 1918, bl. M10, tel. 0258.826007 ARAD Librăria Corina, str. Mihai Eminescu nr. 2, tel. 0257.284749 BACĂU Librăria Alexandria, str. Nicolae Bălcescu
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
poemului este În ultimă instanță nerecunoașterea “imperiului gloriei” și odată cu aceasta refuzul fetei de Împărat de a accepta crucea. Si astfel poema se poate citi și În această grilă păgînă. Fata de Împărat a refuzat simbolul cristic, ratînd astfel și transcendența, căzînd cu beatitudine În brațele pajului, În non credință sau cel puțin devenind fidelă unei secte. Eroul celest suferă deci un botez in imensa cristelniță care este marea. Trecînd de proba acvatică, fiind acum domolit, potolit și avînd unul din
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
-n mînă un toiag./” Întîlnim aici funcția sociologică a suveranității sceptrul, toiagul e Încarnarea sociologică a proceselor de Înălțare. Dar sceptrul mai este conotat și ca falus, arhetipul monarhului patern și dominator ... (Bachelard) . Ochiul sau privirea simt Întotdeauna legate de transcendență. Lumina este cuvin tul, claritatea, cuvîntul care creează universul, logos pantokrator, logos spermatikon. Cum Îl atrage fata pe Luceafăr?mai Întîi fonetic apoi prin evocare. Numeroase religii ne demonstrează cum cuvîntul este asimilat cu puterea sexuală iar verbul cu sămînța
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
act stă marea iubire și fata o știe, ea Îl va „rumega” cum pe un mugure Îl va incuba de-a pururi În inima ei, nu-1 va părăsi nici o clipă pentru că potențialitatea iubirii Îi va da pururi un fior de transcendență și de legătură cu marea iubire, Îl va visa mereu dincolo de cercul strîmt al determinărilor sociale, dincolo de așa zisa Împlinire efemeră, pe cît de nemuritor va fi Luceafărul pe atît de caldă și fierbinte va fi iubirea. Capcana mercenarilor sau
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
lângă casa poetului (unde apare imaginea unui "ochi mic, negru, răutăcios", aruncat într-o găleată ruginită, printre bulgări galbeni și pietricele) se mai întâlnește același energetism întunecat al demonicului ce pândește spectacolul sumbru al unei existențe total lipsite de fiorul transcendenței sacre. Nu e nevoie de nicio altă tentativă de explicitare a tragismului emanat de această conștiință a însoțirii perpetue cu un alter demonic, ostil și funest. Pe acest fundal cât se poate de liric în profunzime, energumenul Constantin Acosmei a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
hrănit,/ Ave Maria!// (...) ! eu de niciundelea venit,/ un venitic ce-i pământit/ nu îți las țiia, nu îți las țiia/ decât calvarul nesfârșit,/ Hristos prin sine-adeverit/ ești tu, Maria!". Deși fixată într-un cadru ideal [Baadul, legiferat drept o "desăvârșită transcendență a Morții / Argos al crimei/ Thebă a incestului,/ Egipt al robiei/ Canaan al făgăduinței/ mizeră drojdie a visului", în sfârșit, drept spațiul perfect de textualizare a morții ("așteptând să vină moartea/ treaz lucrez pentru gloria ei" La Baaad)], mitologia aceasta
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ce înfloresc o singură dată pe an./ Frumos ești!? Te dezbraci lent, ceremonial,/ iar eu îți vopsesc trupul" etc. În ciuda acestei evidente autarhii a thanaticului, universul construit de Carmelia Leonte în Melancolia pietrei nu este însă unul gol de orice transcendență. Deși ființa poetică își conservă, tacit, conștiința Morții ca una dintre ultimele certitudini ale existenței, ea optează frecvent pentru camuflarea ei, pentru explorarea unor modalități specifice de a contrabalansa spaima de extincție. Așa cum am văzut, refugiul deloc forțat în discursul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poate ascunde suficient adevărata identitate a poeziei pe care o scrie Carmelia Leonte, începând cu Procesiunea de păpuși și terminând cu Fiul Sunetului: o poezie gravă, solemnă, intensă, implicată total în descifrarea raporturilor dintre ființă și Ființă, dintre existență și transcendență, dintre poezie și religie. Referințe critice (selectiv): Ion Holban, în "Cronica", nr. 8, august 1996; Al. Florin Țene, în "Convorbiri literare", nr. 12, decembrie 1998; Valeria Manta-Tăicuțu, în "Luceafărul", nr. 14, 12 aprilie 2006; Adrian Alui Gheorghe, în "Convorbiri literare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ireal, dintre viață și moarte. Este vorba, firește, despre spațiul circumscris, în cheie poetică, "țării bursucilor", metaforă-simbol dominantă a textelor din prima secțiune a cărții, care iradiază întregul imaginar liric al autorului. De aici, atmosfera similifabuloasă specifică, dar și fiorul transcendenței pline, în cazul său. De aici, anxietatea difuză ori stranietatea contagioasă transmisă de poemele în care ritmurile vitaliste ale cosmosului sunt pe nesimțite anulate de meditativul greu. Astfel se întâmplă, spre exemplu, în Vânătoarea bursucilor, poem al suferinței de a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
încinsă a/ purificării", ființa "pustie" a femeii adorate este încinsă, "la marginile orei", cu insomnii și "corole de spini magici" și, în general, toate "iubitele sunt turnuri de mănăstiri", poetul este dăruit de bătrânul, credinciosul corb cu "semințele mătăsoase ale/ transcendenței", un alt personaj ambiguu îi împletește "armura singurătății", gravată cu "crini dureroși", în sunet de "trâmbițe melancolice" etc. etc. Într-un mod încă și mai evident față de cărțile precedente, pe parcursul acestui op se privilegiază tratarea acelor motive lirice care dau
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
absurd,/ iar arca'n care oamenii și animalele se adunaseră/ era căruța de nebuni ce-ardea magnific" (Magia de tine, din Beggarland Poema inițierii (Falii 5), editate în 2004). Pe de altă parte, vocabule ale inițierii, ale accesului la o transcendență al cărei cod nu poate fi parcurs de orice profan. Doar inițiatului, desigur, îi este dăruită "din sorii altei lumi o scară/ ca sufletu'mi ce prin fântâni coboară/ să fie tânguire unui clopot" (Stelele umbrite, din Falii 2, Poema
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
deschisă (Editura Junimea, Iași, 1984), Ascunsa rană (Editura Helicon, Timișoara, 1996), Poezii din secolul trecut (Editura Junimea, Iași, 2002), notele mistice, înfiorările carnale trecute în extaze, pâlpâirile melancolice datorită cărora clipele de împlinire în doi devin forme de revelare a transcendenței. Toate contrazic diagnosticul mai vechi, pus de unii critici convinși, ca Virgil Cuțitaru, că Nicolae Turtureanu este "un glacial sedus de dorul durerii și nu de durerea în sine". În special Atâta verde peste cerul alb (Editura Tipo Moldova, Iași
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de la vie, y compris, occasionnellement, leur propre mort" [Gramont, p.309]. 239 "La scène décrit la mise en échec du rituel, elle déjoue l'attente que la performance annnoncée a suscité: révolte ou scandale" [Lojkine, p.5]. 240 "Raportul de transcendență pune problema depășirii, a saltului, a trecerii fără soluție de continuitate de la un registru la altul" [Patapievici, p.124]. Înțelegem stereotipul că o reprezentare sumara pe care și-o face subiectul despre obiecte, despre fenomenele naturale și sociale percepute că
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Poate că acum este un moment potrivit să ieșim din arhitext și să ne îndreptăm, de pildă, către mit. Să ne îndepărtăm puțin de intertext, ca să îl vedem mai bine. Compartimentarea taxinomică de la care am putea să începem, așadar, vizează, transcendența textuală ce aparține lui Gérard Genette (Genette: 1982, pp. 10-12). Semioticianul francez propune o abordare cât mai tehnică, noneseistică și cuprinzătoare, a domeniului teoretic în care s-ar putea localiza cu un plus de precizie spațiul specific intertextualității. Prin noțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
nemanifestat coexistă în ea (dualitatea despre care vorbea poemul indic, explicată de Sergiu Al-George în sensul de opoziția contrariilor). Litera "a" reprezintă starea de trezie, "u" cea de vis, iar "m" cea de somn adânc. Silaba întreagă desemnează starea de transcendență, în care sufletul individual îl cunoaște pe cel universal (Bhose: 2010 b, 34 et passim). 4. Pământul, Apa, Focul, Vântul, Eterul, Simțul intern, Mintea și Eul sunt cele opt părți diferite ale Naturii mele. 5. Aceasta este Natura mea inferioară
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
drept a godlikeman/un om-zeu. El apare pe punte foarte tîrziu de la desprinderea de țărm, coordonînd activitățile de navigare de la distanță, prin ofițerii lui, Starbuck, Stubb și Flask. Are comportament de deus otiosus, făcîndu-se simțit într-un mod invizibil, prin transcendență. Cînd, într-un final, i se revelă lui Ishamel, arată terifiant, păstrînd toate trăsăturile unei sacralități întunecate (fără jumătate dintr-un picior înghițită, după o confruntare directă, de balena albă! și cu o cicatrice care-i brăzdează adînc obrazul, Ahab
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
o sută de cărți ale lumii, din toate timpurile, "povestea sacră și profană" a căpitanului Ryder urmărește, în fond, etapele intense ale unei inițieri profunde, ce iese din sfera existenței imediate și intră fără ostentații alegorizante sau hiperbolizante totuși în transcendență pură. Protagonistul și naratorul textului (Charles Ryder) se împrietenește, pe parcursul studenției de la Oxford, cu un coleg exotic, lordul Sebastian Flyte, alcoolic, homosexual și, paradoxal, datorită tradițiilor conservate fervent în propria familie aristocrată, catolic netulburat. Ryder este, în contrapartidă, un ateu
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ei, încurajînd preluările mitologizante din tradițiile europene. Intrarea Lumii Noi în conștiința locuitorilor vechiului continent este un proces fundamental mediat de creațiile alegorice ale aventurie rilor (din categoria lui John Smith și Th. Morton) care imaginează un teritoriu mirific, supus transcendențelor de tot felul. Cel mai des el va fi identificat cu Noul Canaan, "pămîntul făgăduinței" modern ("promis", simbolic, purita nilor oprimați spre moștenire). Noii "pelerini" transformă geografia și, implicit, istoria (care abia începea) în artefacturi estetizate, ficționale, menite să supraviețuiască
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
așa cum autoarea însăși mărturisește, "fiecare poem este asemănător unui dans, pe marginea dantelată a valului. Înțelegând adevărata condiție a omului, din zilele noastre, o ființă învinsă de pragmatism și marcată de conștiința unei dispariții iminente, poeta își stabilește sediul în transcendență"123. Fiind primul volum, din această etapă a demetaforizării, el are în centru imaginea toamnei, încă deținătoare de speranță, îmbinată cu imaginea iernii. Interesant este cum trecerea dintre toamnă și iarnă este realizată prin intermediul zborului, dar cu care sunt investite
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
În societatea bazată pe cunoaștere Despre identitate și diferență „Ca manifestare a unei rațiuni, limbajul trezește (exprimăă În mine și În celălalt ceea ce avem În comun. Dar presupune, În Însăși intenția sa de a exprima, alteritatea noastră și dualitatea noastră ... Transcendența interlocutorului și accesul spre celălalt prin limbaj, reprezintă efectiv dovada că omul este o singularitate.” Și este singular Într-o cu totul altă manieră decât cea a individualilor care se subsumează unui concept generic, păstrându-și totuși identitatea concretă. Ființa
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
astfel: asumarea propriului destin aparține ontologicului; asumarea destinului celuilalt aparține eticului, pentru aceasta Însă, etica trebuie să plonjeze În profunzimea relației intersubiective; se realizează astfel procesul intercomprehensiv, rezultat clar al complexității comunicării; raportul dintre unul și altul se relevă În transcendență ca un raport al lui „unul - pentru - altul”; astfel, activitatea comunicațională „definește de o nouă manieră subiectul etic”, care nu mai este nici unul, nici celălalt ci „Între-noi”-ul.4. Înscris În tradiția pragmatismului american, L. Kohlberg utilizează etica dezvoltată de
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
demonstrații, este adesea de nedorit În plan educațional. Probabil că prudența este atitudinea cea mai corectă din punct de vedere teoretic. Despre Dumnezeu, este de preferat să tăcem. Dar cu smerenie și fără orgolii.* De dorit este să explicăm că transcendența este o dimensiune În care omul Își găsește propria sa umanitate, că nevoia de sacralitate ne distinge fundamental de restul viețuitoarelor, ne Împlinește Întru umanitate. Autori de deosebită autoritate, precum Mircea Eliade sau G. Simmel - ne atrage atenția Nicolae Iuga
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
identitatea subiectului etic poate să se afirme În acest mod de performanță primă, inversată, a lui «iată-mă», unde subiectul (subiectivitateaă este la acuzativul responsabilității: acuzativul indică Într-adevăr că această performanță nu este mai Întâi a sa ci a transcendenței Celuilalt; gratuitate a precedentului acestei alterități constituante care hărăzește subiectul slujirii celuilalt.” Lévinas preciza că, o subiectivitate Înțeleasă ca investită cu responsabilitate morală nu mai este o modalitate ce exprimă esența ființei: „Dezinteresarea suspendă esența. Dincoace sau dincolo de esență, dezinteresare
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]
-
Aristotel afirmă posibilul dar acțiunea, actualizarea, realitatea primează. În viziunea noastră asupra conceptului de posibil ținem cont de cele două distincții făcute de Aristotel dar teroria pe care o propunem dă prioritate posibilului în raport cu realitatea. Filosof al eliberării, refuzînd orice transcendență, respingînd credința în voința divină, Epicur (342-271 î.Hr.) este un alt mare gînditor al posibilului. El neagă finalitatea și necesitatea, acordă o importanță majoră întîmplării, crede că viitorul este cu totul imprevizibil și afirmă pluralitatea infinită și caracterul contingent al
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]