2,637 matches
-
torturant: Stam singur în cavou... și era vânt... Vântul, simbol obsesiv în poe tica bacoviană, este o entitate enigmatică, semnificând efemerul și inconsistența existenței sau neliniștea spiritului captiv în trupulcavou. Ca suflu cosmic, el poate simboliza o precară manifestare a transcendentului care face să rezoneze, strident și ironic, golul existenței umane (... și era vânt / și scârțâiau coroanele de plumb). În strofa a doua, sentimentul singurătății devine atât de copleșitor, încât ființa își exprimă spaima de neant prin strigăt. Zadarnic strigăt, fără
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
de fasole / cu cârnăciori produși la fetești încălzită cu baterii solare. Alienarea omului modern este exprimată prin fragmentarism, prin asocierea unor imagini discontinue care sugerează înstrăinarea de natură și de vietățile ei, artificializarea existenței întro lume care șia pierdut reperele transcendente, substituind credința cu tehnica și cu știința: ba dați în câini lumea e mică/ba cu gerovital se duc ridurile can palmă. Item 3: ilustrarea a patru elemente de compoziție și de limbaj ale textului poetic studiat semnificative pentru ilustrarea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
o impune cronologia faptelor, ci și fiindcă vrem să accentuăm printr-un termen de contrast cui dau replica relativismul filozofic și romantismul cultural, ne vom referi la corespondențele dintre raționalismul universalist și clasicism. A) Raționalism universalist clasicism Dominat de certitudini transcendente (în speculația prekantiană) sau măcar transcendentale (în criticism), precum și de idealul unei metafizici științifice, raționalismul universalist este static și deductiv; el pornește de la principii, idealuri și virtuți sau de la forme apriorice invariabile.28 Nu întâmplător vorbim despre modelul clasic al
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ridică nostalgic privirea, și resimt acut prăpastia ce se deschide între realitate și idealitate. Nici clasicii nu procedaseră altfel, numai că ei, invocând o rațiune superioară, acceptaseră cu o nobilă resemnare și chiar cu seninătate fatalitatea "legilor" universale și obiective, transcendente. În schimb, răzvrătiții romantici, la care accentul cade întotdeauna pe individual și subiectiv (nu însă în sens strict personal, cum vom vedea și la Dilthey), caută să se emancipeze construind legi proprii, prin raportarea la un principiu unificator, ideal, cu
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
situează la răscrucea dintre romantism și pozitivism. Realismul pozitivist înfăptuiește în fond o sinteză între cele două orientări culturale precedente; el este categorial, păstrând astfel ceva din caracterul tipologizant al clasicismului, dar, spre deosebire de acesta, nu pleacă de la un model prestabilit, transcendent sau transcendental, ci pornește inductiv de la concret și particular, asemenea romantismului, numai că refuză să se raporteze la o lume ideală, așa cum procedează cel din urmă. Putem spune, îngemănând două nimerite formule ale lui Blaga, că deși pleacă de la "forme
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
o altă afirmație a lui Hufnagel, care arată că Ideile... propuneau "o teorie a structurii vieții sufletești" (s.n.). Aceasta presupune, în fond, recunoașterea faptului că Dilthey pleacă din capul locului de la o structură obiectivă (care nu e însă de natură transcendentă, ci se constituie pe cale genetică, după cum vom vedea în cap. II, 2Be). Tocmai de aceea și discutăm despre psihologia lui structurală, "comprehensivă", ori despre faptul că la "ceea ce este comun în înțelegerea sensului" ajungem numai dacă pornim de la corelațiile obiectivate
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
supun firesc legilor abstracte ale "gândirii pure"116 (pentru ei legile există din capul locului și sunt recunoscute ca atare, nu "devin", ca la Hegel, spre a relua o trimitere anterioară vezi supra nota 47). Ei admit astfel o existență transcendentă, pilduitoare pentru iluzoria lume a simțurilor: " Gândind în acest spirit, filozofii au dublat lumea fenomenelor, lumea imperfectă, sensibilă, cu o lume perfectă, inteligibilă", astfel încât "<<ontologia trecută>> a proclamat lipsa de ființă sau desființarea" realului în toată diversitatea sa117. La Hegel
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lor de autenticitate pe scena istoriei, sunt relative. Așa cum anticipam, aici este unul dintre punctele în care Dilthey se apropie de pozitiviști. F) Relația cu pozitiviștii Arătam că refuzul (cel puțin parțial) al apriorismului de tip kantian și al metafizicii transcendente îl apropie pe Dilthey de pozitivism. Într-un subcapitol precendent (2Bc) am subliniat deja câteva asemenea puncte de convergență: apelul aproape exclusiv 154 la empiric, la experiență ca punct de plecare și teren de validare a întregii cunoașteri despre realitate
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de el. În fond, o filozofie sistematică trezește în toate cazurile aceeași dorință: de a descoperi ultimele principii, indiferent cum s-ar numi ele. Deosebirea este însă aceea că, dacă în cazul teologiei și al metafizicii ultimele principii, plasate în transcendent, sunt luate ca premise, în cazul pozitivismului ele caută a fi legi imanente ale realității imediate, deși așa cum am văzut se supun finalmente imanenței gândirii, în urma adoptării unui model de cunoaștere scientist.195 Ceea ce își propun programatic pozitiviștii nu este
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Iar Comte vrea să ajungă la adevăr, ceea ce înseamnă cu totul altceva decât "exactitatea goală" pe care o exersează intelectul 201. Subliniem însă că dincolo de elementele dogmatice ale pozitivismului său filozoful francez nu revine totuși la modelul tradițional al metafizicii transcendente, precritice. Dar chiar dacă demască falsele probleme ale filozofiei tradiționale și caută să înlăture definitiv iluziile acesteia, părintele pozitivismului nu poate rămâne străin de drama metafizicii în genere, așa cum a fost ea pusă în lumină de către Dilthey: avansând pe terenul filozofiei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
supoziții abia prin cercetarea însăși. Este vorba aici despre acea "anticipație de natură metodologică" la care se referea Blaga în Despre conștiința filozofică (p. 108) și la care ne vom reveni chiar în capitolul de față. 106 L. Blaga, Censura transcendentă în Opere, 8, București, Editura Minerva, 1983, pp. 440-441. 107 M. Flonta, Metafizică a cunoașterii..., p. 517. 108 Pentru o expunere mai nuanțată a raportului dintre planul existenței și cel al gândirii, precum și pentru înțelegerea modului în care acestea ajung
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Comentând perspectiva ontologică a lui Constantin Noica în raport cu ontologia tradițională, M. Flonta arată că din punctul de vedere al autorului Devenirii întru ființă ontologia tradițională s-a considerat pe sine "o cunoaștere cu valoare obiectivă a ființei, înțeleasă ca existență transcendentă, eternă, neschimbătoare, incoruptibilă, situată altundeva, adică dincolo de cele reale, de fenomene". 118 "Dacă ar fi mai multe existențe, ar trebui să se caște goluri între ele, dar golul e tot una cu non-existența", explică în spiritul eleaților M. Florian (Îndrumare
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Aici, totul se reduce de fapt la atitudinea față de existență în genere și față de experiența proprie în special: metafizica "posedă totdeauna prin natura ei implicațiile unui <<sens>>", în vreme ce știința "e neasemănat mai neutrală" în atitudinea pe care o adoptă (Censura transcendentă, pp. 442-443), adică lipsită de valorizări (vezi I, 2C). La această distincție metodologică se referă și Virgil Drăghici (cf. Prefață la op. cit., p. 13). 164 Investigația hermeneutică, bazată preponderent pe comprehensiune, nu exclude însă și explicația, "căci, pe de o
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Editura Științifică și Enciclopedică, 1976, p. 49). Vezi și I, 2. 198 L. Blaga, Despre conștiința filozofică, pp. 126-127. Și E. Spranger constată că filozoful francez a cedat acestei tentații. Potrivit lui Spranger, întreaga mișcare pozitivistă, care inițial a respins religia transcendentă, n-a făcut până la urmă decât să creeze "o nouă religie a umanității pe fundamente sociologice și imanente". Aici Spranger face o interesantă comparație cu Nietzsche, care-și propuse, ca și Comte, să demonteze iluziile religiei. În fond arată Spranger
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
nu putea fi conceput de către eleați (vezi I, 3D). Drept urmare, "omul, cu înzestrările lui naturale, considerate până atunci anistorice și interculturale, [...] este interpretat din perspectivă istorică, fiind atras astfel în procesul istoric"16. Avem aici semnele desprinderii de o cauzalitate transcendentă, pur anistorică, de factură clasică, sau dacă vrem, părăsirea iluminismului dogmatic, raționalist, în favoarea premiselor create de "iluminismul istorist" (vezi II, 1Ba). Acum, individul, nu omul în general, apare integrat într-un "proces istoric". Am zice mai mult: nu numai că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
apriorismului kantian În subcapitolul precedent am văzut că Riedel vorbește despre faptul că Droysen "s-a văzut obligat să renunțe la unitatea rațiunii". Este timpul să adăugăm că mai nimerit ar fi fost ca Riedel să fi spus: "unitatea rațiunii transcendente", chiar dacă aceasta are în transcendența ei propria-i dialectică, adică o desfășurare imanentă, heraclitică așa cum am arătat -, deoarece ea "crește prin sine și din sine". Socotim necesară această adăugire pentru că și la istoriști, inclusiv la Dilthey, apare ideea unei "unități
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
doar intuitiv 96; de altfel, Platon este "un precursor al lui Kant" prin "argumentarea riguroasă a existenței unui conținut de cunoaștere care există în om în mod independent de experiență", "condiția acestei stări de fapt constituind-o pentru Platon contactul transcendent al sufletului cu ideile"97; "premisa științifică" fundamentală a lui Aristotel (preluată din Timaios al lui Platon, după ce ea mai apăruse la Heraclit, Empedocle, Parmenide și Filolaus), referitoare la "ideea cunoașterii uniformului prin uniform" va duce la "dogmatism" sau "obiectivism
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
majore, conturate mai sus, ne vom mai referi în subcapitolul următor, unde vom prelungi această privire comparativă între Hegel și Dilthey. Acum ne interesează numai metoda ca atare și sensul aplicării ei în raport cu maniera în care procedează Dilthey: un sens transcendent în cazul lui Hegel și unul imanent în cazul lui Dilthey. Susținând ideea lui Schnädelbach, potrivit căreia există similitudini între premisele lui Hegel și cele ale școlii istoriste, anticipam la începutul acestui capitol că Dilthey se înscrie și el pe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
avea o filozofie. Atunci însăși istoria filozofiei ar fi lipsită de omogenitate și coeziune, de o necesară unitate paradigmatică 137 o unitate asigurată pe cale genetică în virtutea imanenței propriilor forme de dezvoltare și a continuității acestora, și nu printr-un concept transcendent, rezultat pe cale logică, așa cum se întâmplă în cazul lui Hegel. De aceea, Dilthey "tinde către o teorie a condițiilor care fac posibil fiecare act de înțelegere în parte, dar nu e mai puțin adevărat că această poziție fundamentală de tip
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
lui Schnädelbach este justă și aducem în favoarea ei următorul argument: spre deosebire de Hegel, Dilthey înfățișează și istoria preconceptului, geneza lui145. Bineînțeles, nu ne-am hazarda să susținem că în cazul lui Hegel preconceptele cu care operează filozoful au un caracter pur transcendent pogorându-se de-a dreptul din zona idealității într-o realitate pe care o însuflețesc: bunăoară, Fenomenologia spiritului ne determină să credem că și preconceptele hegeliene au propria lor istorie numai că în lucrările de istorie a filozofiei și de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
individuală, prezentându-ne direct descinderea Logosului în empirie. Însă dincolo de această presupoziție (a noastră, de astă dată), diferența rămâne și este evidentă: deși ambii gânditori folosesc o metodă istoristă, Hegel așa cum am arătat, de altfel o aplică într-un sens transcendent, recurgând la o cale logică (imanența este doar a gândirii), pe când Dilthey prezentând geneza și istoria preconceptului utilizează istorismul într-un sens imanent, care ține seama doar de imanența vieții. Subliniem din capul locului că această incursiune a lui Dilthey
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
continuitate, cu multiplele ei fațete. Dar sistemul ca atare nu se subordonează unei formule generale, unui concept totalizator, capabil să dicteze evoluția globală a tuturor sistemelor culturii la scara istoriei. Mai mult decât atât: neputând fi anticipată dintr-o perspectivă transcendentă, dezvoltarea lui este oarecum imprevizibilă; ea se derulează conform logicii lui interne și în raport cu evoluția unor procese psihice, așadar fără a fi constrânsă de o realitate istorică exclusiv obiectivă. În acest sens am vorbit mai devreme despre continuitate și progres
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
adică a "unităților", și nu a "unității" (vezi II, 2Bh). Căutând "esența filozofiei", Dilthey vizează ipotetica unitate a filozofiilor. Aceasta este reconstituită pe cale genetică în virtutea imanenței propriilor forme și a continuității lor, și nu ca la Hegel printr-un concept transcendent, obținut pe cale logică, astfel încât să asigure o continuitate a conținuturilor (vezi II, 2Be). După ce aici am arătat în mai multe rânduri ce înțelegem prin unitate ipotetică, socotim că acum este momentul să o caracterizăm și prin raportarea ei la celelalte
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
consideră capabil să se legimiteze numai prin el însuși generează filozofia hiatusului (aparent) definitiv. În fine, ultima formă a unității este cea pe care am întîlnit-o la Hegel, unde avem de-a face cu o unitate dedusă în virtutea unei rațiuni transcendente (vezi II, 2Ba). Modelul unității deduse este tot unul deschis (ca și al pluralității), pentru că "se lărgește dinăuntru"85, conform imanenței gândirii care, în dialectica ei, își găsește noi conținuturi în care se întrupează validându-le și validându-se, totodată
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
încercat să se depășească prin demersul metafilozofic revine inevitabil chiar în același demers. Fiindcă, asemenea filozofiei predispuse concomitent spre speculație și spre știință -, metafilozofia aspiră deopotrivă să instituie (ca rațiune) și să descopere (ca intelect). 6. Asumarea creativității În Censura transcendentă, Blaga pune la un moment dat în balanță tezele lui Platon (care "produc o neliniște și ne pun în mișcare prin această neliniște") și teza despre existența atomilor (care nu ne stârnesc nici un "ecou lăuntric", astfel încât atitudinea noastră "față de existență
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]