1,575 matches
-
să meargă în bucătărie și să le piseze cu o spatele unei linguri. Am putea verifica, dacă nu i-a vărsat nimeni cana până acum. Să vedem dacă sunt rămășițe pe fund. Mi se face pielea de găină! zise Sophie, tulburată. Nu-mi place deloc povestea asta. Făcuse ochii mari și, cu părul strâns în spatele urechilor ei ascuțite, părea un șoricel speriat. — La ce te-ai referit mai înainte? întrebai eu. Când spuneai că ești îngrijorată din cauza ei. Credeam că vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
degrabă decât s-o disprețuiască pentru că întârziase aproape o săptămână la repetiții. Ar fi fost atât de ușor să mintă în legătură cu mesajul și să-și pună vreo două antihistaminice în propria ceașcă cu cafea. Sophie spunea că Violet fusese foarte tulburată când i-a zis acesteia despre incidentul cu pastilele, dar asta nu dovedea nimic. O credeam pe Violet în stare să pună la cale ambele evenimente. Era clar o măsură extremă, dar cei care țin morțiș să fie în centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
găsit elementul natural căruia îi corespunde fiecare dintre litere. După o oră petrecută cu mâzgăliturile, răspunsul ne-a sosit în stihuri: Va trece moartea, apoi valurile mării, Atunci se vor întoarce femeia și cu rodul ei. Mama era atât de tulburată, că-și pierdu graiul, iar omul încercă s-o liniștească: — Când cineva vrea să cunoască viitorul, trebuie să se aștepte să dea uneori nas în nas cu moartea. Nu se află ea la capătul oricărei ursite? Salma a mai găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o parte din frunte și din obraji, înnodându-se sub bărbie. Pe deasupra, își pusese un văl ușor, transparent. Deghizarea era atât de desăvârșită, că era cât pe ce să mă las iarăși tras pe sfoară. Când l-am reîntâlnit, părea tulburat. I-am cerut vești din expediție, dar a refuzat să-mi răspundă, în ciuda insistențelor și strigătelor mele. A păstrat cu înverșunare tăcerea; curând am uitat de acest episod. Cu toate astea, Harun însuși avea să mi-l amintească, peste ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ajutorul meu mi-au reproșat sever imprudența. Din fericire, hamamul apropiat de maristan era deschis la ora aceea pentru bărbați. Am stat un ceas tot frecându-mi trupul și fața, apoi m-am dus acasă la Harun. Eram încă foarte tulburat. — Din pricina unui nebun, în sfârșit am priceput! Vorbele mele erau sacadate și confuze. Am priceput pentru ce toate demersurile noastre se duc pe apa sâmbetei, pentru ce șeful cancelariei are, când mă primește, un ton atât de dulceag, un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
postament pentru a putea fi admirată de toți, în timp ce li se oferea de mâncare matroanelor care o împodobiseră. Spre sfârșitul după-amiezei, prietenii și rudele se adunaseră în fața casei lui Khâli. Mireasa își făcuse în cele din urmă apariția, mai degrabă tulburată decât tulburătoare, gata-gata să se poticnească la fiece pas în rochii, apoi urcase într-un soi de lectică ce aducea cu o ladă de lemn cu opt muchii, acoperită cu țesături din mătase și brocart, pe care patru tineri hamali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
implor! Se uita la zdreanța răufăcătoare de la picioarele ei cu tot atâta milă pe câtă groază. Zeruali ținea ochii întredeschiși, dar nu mai mișca. Harun se apropie de el, neîncrezător, îi cercetă pulsul, îi atinse pleoapele, apoi se ridică, deloc tulburat. — Omul ăsta merita să moară ca un câine la picioarele celei mai nevinovate dintre victimele lui. Înainte de căderea serii, Harun îl îngropase pe Zeruali sub un smochin, fără să-i fi scos nici veșmântul, nici încălțările, nici giuvaericalele. ANUL FURTUNII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de murmure se făcură auzite, ca un vuiet tot mai vibrant: — Lăudat fie Domnul, stăpânul universului, cel Iertător, cel Milostiv, stăpânul zilei Judecății... Ultimul Amân a fost un strigăt prelung, furios, răzvrătit. Apoi nimic, doar tăcerea. Otomanii păreau și ei tulburați, astfel că Tumanbay a fost cel care i-a scuturat: — Călăule, fă-ți treaba! Funia a fost înnodată în jurul gâtului condamnatului. S-a tras de celălalt capăt. Sultanul a fost înălțat la câteva palme, apoi a căzut la pământ. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pământ. Se putea să fi fost un minut, cinci sau zece. A rămas acolo, nemișcată, de când au trântit-o jos și au fugit. Nu a văzut unde s-au dus bărbații. Nu a chemat ajutoare prin telefon. A fost prea tulburată ca să poată face asta, prea năucită pe moment de ceea ce i se întâmplase. Fără să poată controla acest lucru, trupul ei continua să retrăiască senzația limbii în ureche și a mâinii dintre picioare. Pielea ei, carnea ei își aminteau aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Treziți-vă odată! Ați încălzit șarpele la sân! CĂLĂUL (Arătând către GARDIAN.): El e șarpele! GARDIANUL (Către ARTUR.): V-a pus să ascuțiți securea. V-a dus cu vorba, și-a bătut joc de dumneavoastră... Nu vă amintiți nimic? ARTUR (Tulburat încă.): Mi-a vorbit el ceva... CĂLĂUL: V-am vorbit numai de bine... GARDIANUL (Către ARTUR): Amintiți-vă ce v-a spus. Ceva despre baloane, despre confetti, despre hârtia creponată? ARTUR: Ceva, ceva... CĂLĂUL (Către ARTUR.): Vă amăgește. Nu v-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
suntem. (Cei trei au pus cu toții mâna pe pâine; au ridicat-o în aer; pâinea aproape să se frângă; tensiune în gesturile celor care au câte o mână pe pâine.) INAMICUL (Dintr-o dată, revelat.): Ia stați! (Cei doi îl privesc tulburați, nemulțumiți de întreruperea din ritualul voluptuos al ruperii pâinii.) PARASCHIV: Ce-i? MACABEUS: Ce mai vrei? INAMICUL: Ia stați! Ia stați puțin... De ce să mâncăm noi pâinea? MACABEUS: Cum? PARASCHIV: Ce? INAMICUL: Zic: de ce să mâncăm noi pâinea? MACABEUS: De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ploaie? IOANA: Cuuum să nu! Și săptămâna trecută a găsit tata unul la marginea câmpului și l-a chemat pe Grubi și l-au cărat cu căruciorul aici. Și când l-au adus mai trăia încă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Foarte tulburat.): Și ce v-a spus? Cine era? IOANA: Ne-a spus că s-a rătăcit și că el trebuia să ajungă în altă parte. Și mi-a cerut un pahar cu apă și eu i-am adus un pahar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
întâlnit-o. IOANA: Ba nu, ba nu... Peste tot sunt gări moarte. Da... Sute de gări moarte. Știu eu. Sunt sute de călători prin ploaie care au murit peste tot. N-are cine să-i îngroape. (Pauză; CĂLĂTORUL este profund tulburat, se plimbă de-a lungul peronului; IOANA îl urmărește, vinovată, cu privirea.) IOANA (După un timp.): Domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Da... IOANA: Cum se face că v-ați rătăcit? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu știu. IOANA: Nu? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
IOANA: Da, te așteptam de când eram foarte micuță. Mama îmi tot spunea că ai să vii dar eu începusem să cred că totul e o minciună. Da. Mă rugam în fiecare seară la tine, ea să vii. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Tulburat.): Ioana, tu ești nebună. Și tatăl tău e nebun și Grubi și Bruno. V-a înnebunit pe toți dorința de a călători prin ploaie. Sunteți ca toții nebuni. Tu nu-ți dai seama că sunteți nebuni? IOANA: Și ce dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
HAMALUL: Nu știu. Parcă se lasă noaptea... IOANA: Unde-i tata? De ce n-a venit tata? HAMALUL: Nu știu. S-a oprit și ceasul. Poate că s-au rătăcit... IOANA: Cum să se rătăcească pe șinele astea drepte? HAMALUL (Foarte tulburat.): Nu știu! Nu știu! Mi se face greață... Mai bine mă culc... Se întinde pe bancă.) IOANA: Grubi, ce-i cu tine? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Vezi, ți-am spus... aici nu mai e nimic de făcut... Se împleticesc lucrurile între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
că ar fi rănit sau obosit.): Ia să văd! Ia să văd! Aaaa... (Strigătul său este prelungit de ecou.) Aaaa... (Reverberații lungi.) Fantastic! De necrezut! (Către CASIER.) Bruno, îți dai seama? Îți dai tu seama ce-o să se întâmple? CASIERUL (Tulburat.): Nu se poate! Nu se poate! Unde vedeți voi ecou? (Arătând spre CĂLĂTOR.) Aiuritul ăsta, cu poveștile lui, v-a încurcat mințile... (Către CĂLĂTOR.) Mai bine v-ați duce în camera de sus, domnule... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Urlând.): Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nou pe coridorul pustiu am răsuflat ușurat: scăpasem dintr-un mare pericol. Nu realizasem În ce consta el, dar acesta era sentimentul care mă Încerca În acele momente. Am revenit În camera (sau, mai bine zis, În celula) mea mai tulburat decât plecasem. Mi-era frică să adorm, aș fi vrut ca noaptea să dureze o veșnicie, chiar așa, Încărcată de amenințări și incertitudini cum era. Faptul că mi s-a părut a descoperi În tavan ochiul unei camere de luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
sală - lucru Întru totul explicabil: programul non-stop permitea fiecăruia să vină când poftea să vină și să Întârzie aici după dorință. Mai e cazul să spun că discuția cu Roger Howard Îmi stătea pe creieri? M-am trezit Întrebându-mă tulburat și bezmetic dacă vecinii mei de masă aveau habar de povestea asta fantasmagorică despre Pământ ca poligon experimental pentru... Iar dacă da, cum naibii de-și păstrau calmul, cum puteau să fie așa de liniștiți și de nepăsători? Aflaseră mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Nu: „supuneți și stăpâniți”. Riscant imperativ: când ești Dumnezeu, n-ai voie să te exprimi neglijent. Cu atât mai mult cu cât știi bine că omul abia așteaptă să cadă În păcat. În toiul exercițiilor mele de actorie sui generis, tulburate când și când de gânduri de felul celor pe care tocmai ți le-am Împărtășit, am primit o vizită neașteptată: Zoran. Mai bine spus, domnul Charles Redford, absolvent de chimie la Princenton, specialist În tehnologie militară de grad Înalt, fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
umbre dintr-o lume pe care doream să o uit. Nu-mi mai păsa de cel de odinioară, îmi era indiferent, străin, ba chiar dușmănos, și îmi era silă că, văzând acea femeie apărută din cine știe ce glumă a întâmplării, tresărisem tulburat. Veturia aranjase în așa fel încât m-a așezat alături de invitata ei, pe scaunul de lângă capătul canapelei. Nu am luat-o în seamă. Chiar, la un moment dat, credeam că am și uitat de prezența ei. S-a ridicat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nebunul ești tu, care vii la Bibliotecă (uneori și sâmbăta!) și-i deranjezi din plictisul lor. Zăcutul cărților este molipsitor. Veghea somnolentă a cărților în depozite, pe rafturi, aerul stătut cu iz de praf și damf de insecticid, liniștea molcomă, tulburată doar din când în când de târșâitul câte unui gândac pe podea, sunt contagioase. Depozitarul doarme de-a-n boulea, drogat de somnul cărților. Se visează, cu ochii deschiși, el însuși om de carte, lector burdușit, profesor la catedră sau, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Îndepărteze de ambarcațiune foarte Încet, pînă cînd marea cea mare, marea cea leneșă, avea s-o Înghită, Într-o definitivă Îmbrățișare, transformînd-o pentru totdeauna Într-o parte a ei. Ar fi fost un final frumos după atîția ani agitați și tulburați. Niña Carmen, născută la trei mii de metri Înălțime, la poalele vulcanului Pichincha, pe coastele abrupte și sălbatice ale orașului Quito, avea să dispară definitiv, Înghițită de nisipul de pe fundul celui mai mare și mai adînc dintre oceane. Sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tu trebuie să vii, la nimeni altul nu poate spune. - Doamne, măcar de-ar fi bărbatul acasă, dar așa, ce să fac eu? începuse a se tângui mama. Plecă Natalia. Mama nu putu să doarmă aproape toată noaptea. Era foarte tulburată. Spre dimineață, ațipi și visă următorul vis: Ea se afla într-un lac, având picioarele până la genunchi scufundate în nămol. Nu avea putere să le ridice, ca să poată ieși de acolo, dar nici nu dorea să o facă, pentru că pe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
din palmă. Nu umblă după fleacuri! Ghitară, castaniete, dans apaș... Cu astea faci un bordel, nu casă." Zâmbi încercînd să pară degajat. ― Știi că pe vremuri te-am iubit puțin, Melania... Bătrâna roși violent și puse ceașca pe masă. Spuse tulburată: ― Doamne, Șerbănică, ce idei năstrușnice îți trec prin minte. ― Parole... Am avut multă afecțiune pentru tine. ― Ești un gentil și vrei să-mi faci plăcere. În realitate, știu bine, ai iubit-o toată viața pe Florence. Eu îți păream cam
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
comodă era așezată o păpușă veche, foarte frumoasă. Cristescu încercă un imbold ciudat. Să pună păpușa în poala Melaniei Lupu, s-o mângâie pe buclele albe. ― Nu vreți o dulceață? întrebă bătrâna cu glas șovăitor. Maiorul se scuză și ieși tulburat. Se simțea nemulțumit de el. Se despărțiră în pasajul subteran de la Universitate. În jurul lor, lumea mișuna, studenți gălăgioși, cu câte o mapă sub braț și mâinile încrucișate jos, la poalele canadienelor îmblănite, femei aruncând priviri distrate în vitrine, câte un
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]