11,058 matches
-
lunecând pe lacurile artificiale, și nori lenți navigau armonios peste vârfurile sălciilor. Luna mai a sosit prea repede și, brusc, nemaiputând suporta zidurile, Amory a Început să colinde campusul la orice oră, În ploaie sau la lumina stelelor. UN INTERLUDIU UMED ȘI SIMBOLIC Peste noapte s-a lăsat ceața. Curgea În jos din luna de pe cer, se aduna În jurul turnulețelor și fleșelor, iar la urmă s-a așezat la un nivel mai coborât, așa că vârfurile visătoare continuau să se avânte maiestuos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
stins, păstos, al unui mort, ci un fel de paloare virilă, pe care nu-ți venea s-o numești nesănătoasă, săi părea culoarea unui om vînjos, care a lucrat În mină sau a muncit În schimbul de noapte, Într-un mediu umed. Amory l-a examinat cu scrupulozitate, așa Încât mai târziu l-ar fi putut desena - Într-un fel - până În cele mai mici amănunte. Gura-i era dintre cele despre care se spune că exprimă sinceritate și avea ochi cenușii, fermi, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
greață și a schimbat vagonul, Încercând să se concentreze asupra unui articol dintr-o revistă populară. S-a surprins recitind iar și iar aceleași paragrafe, așa că a renunțat și, Înclinându-și trupul, și-a lipit ostenit fruntea Înfierbântată de geamul umed. Vagonul - unul de fumători - era supraîncălzit și trăsnea de duhorile populației străine a statului. A deschis fereastra, dar l-a cuprins dârdâiala când l-a Învăluit un nor de ceață. Cele două ceasuri de călătorie i s-au părut lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din raft, la Întâmplare, un roman de Wells. „Wells e rațional“, și-a spus, „iar dacă n-are efect, Îl citesc pe Rupert Brooke“. A trecut o jumătate de oră. Afară s-a stârnit vântul și Amory privea cum crengile umede se mișcau și zgâriau, ca niște gheare, sticla ferestrei. Tom se adâncise În studiu și tăcerea din interior nu era Întreruptă decât de sfârâitul rar al vreunui chibrit sau de foșnetul pielii, când Își schimbau poziția În fotolii. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu scoteau nimic din ele. Bărbații ce o Înconjurau Îi acordau atenția lor dezinteresată și zâmbete frumoase, cum de mult nu mai fuseseră capabili să schițeze. În ochii Clarei nu prea licăreau lacrimi, dar cei care-i surâdeau aveau ochii umezi. De câteva - nu foarte des - ori, Amory a mai zăbovit câte o jumătate de ceas după plecarea celorlalți cavaleri și au servit Împreună, după-amiaza târziu, ceai cu pâine cu unt și gem sau „supeuri cu zahăr de arțar’, cum le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sfârșim. Nesiguranța doare prea tare. Nu se poate să mai trăim scene ca asta. (Își scoate de pe deget inelul primit de la el și i-l Întinde. Ochii amândurora se umplu iar de lacrimi.) AMORY (cu buzele lipite de obrazul ei umed): Nu mi-l da! Păstrează-l, te rog! Nu-mi rupe inima! (Ea Îi apasă Încet inelul În palmă.) ROSALIND (cu vocea Întretăiată): Te rog, pleacă. AMORY: Adio... (Ea Îl mai privește o dată, cu dor infinit, cu infinită tristețe.) ROSALIND
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
s-a chinuit mai multe ore cu o Încercare nedeslușită de a imortaliza emoția violentă a acelor clipe: Străzile de februarie, măturate noaptea de vânt, răsuflă pline de bălți pe jumătate intermitente, purtând pe trotuare irosite, În lumina ochilor, zăpadă umedă, Împroșcată cu luciu sub felinare, ca uleiul de aur al unui mecanism divin Într-o oră a dezghețului și a stelelor. Stranii băltoace, pline de ochii multor oameni, Încărcate de viața adusă pe aripile liniștii... O, eram tânăr, fiindcă mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
el nu avea sentimentul risipirii, nu trăia speranța prezentă, implicită În conștiința unei risipiri. Simțea numai că viața i se refuză. „Rosalind, Rosalind!“ A rostit Încet cuvintele În semiîntuneric până când camera s-a umplut parcă de ele, briza sărată și umedă i-a udat părul, iar briciul lunii a tăiat bolta, făcând draperiile să ia o Înfățișare Întunecată, spectrală. A adormit. Când s-a trezit, era foarte târziu și domnea liniștea. Pătura Îi lunecase parțial de pe umăr și când și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
tăiat bolta, făcând draperiile să ia o Înfățișare Întunecată, spectrală. A adormit. Când s-a trezit, era foarte târziu și domnea liniștea. Pătura Îi lunecase parțial de pe umăr și când și-a atins pielea cu mâna, a constatat că era umedă și rece. Apoi a auzit niște șoapte Încordate la nici trei metri de el. - Să nu faci nici un zgomot! Era glasul lui Alec. — Jill, m-ai auzit? - Da... răsună o voce foarte scăzută și foarte Înspăimântată. Cei doi erau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
starea cea mai familiară a minții lui Amory - un amestec grotesc de dorințe, Îngrijorări, impresii exterioare și reacții fizice. One Hundred and Twenty-seventh Street sau One Hundred and Thirty-seventh Street... doi seamănă cu trei... ba nu, nu prea bine. Scaunul umed... hainele absorb umezeala de pe scaun sau scaunul absoarbe uscăciunea din haine? Dacă stai pe ceva ud, faci apendicită, așa susținea mama lui Froggy Parker. Păi, el avusese apendicită... Voi da În judecată compania navală, În care unchiul meu are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Puteți să-mi spuneți unde ați găsit-o? Și ce dovedește asta? Aici argumentele lui Gabrielescu erau destul de slabe. Îi întinse lui Horațiu un trabuc. - Mulțumesc, nu fumez. Domnul Smith îi mai suflă un nor de fum în ochii deja umezi. Și brusc, Horațiu își aduse aminte că luptă pentru o cauză nobilă. Că trebuie să-și apere Contesa. Că „erou” vine de la „eros” și că trebuie să-și accepte soarta din dragoste pentru umanitate. Simțea în cap o tensiune fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
să-i dea un autograf. * Horațiu îl desena pe Jerry pe peretele celulei cu o bucățică de săpun. În felul acesta îl va înveseli și pe nea Ovidiu. Ce puteau ei să facă aici, în celulă? Era frig, urât și umed. Era de parcă venise potopul peste lume și ei stăteau ascunși în burta unei Arce pe care animalele se sfâșiau. Nimeni nu se gândea la ei, nimeni nu venea să-i viziteze. Horațiu n-o avea decât pe Contesă, care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
iarnă. Unde diverși nori trec sfârâind pe cerul tulbure, căprioarele behăie, iar copiii nespălați de la școala generală și copiii debili de la școala complementară se înghesuie în autobuze. Printre ei circulă bacilul sărăciei. Prin tot terciul ăsta de boarfe de lână, umede și aburinde, moștenite de la frații mai mari. N‑au nici un viitor, spune Rainer, sunt condamnați la moarte încă dinainte de a se naște, iar în cap n‑au decât un singur lucru. Imaginile dintr‑un cap sunt la fel cu imaginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
își abate gândurile spre umilințe mai vechi și mai noi. Sunt zone în spiritul lui schilodit, unde filmul se rupe mereu. Nimic frumos, numai lucruri urâte. Ies la iveală excursii de duminică împreună cu mama, tramvaie în care miroase a șosete umede și în care se îngrămădește o masă de oameni cenușie și sărăcăcioasă, de felul celor pe care un război lung le produce, dar pe care nu le poate îndepărta prea repede. Se pleacă la drum în Pădurea vieneză. Cu căciuli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și altora. Unii se cred peste tot la ei acasă. Cu siguranță ăsta face și la el acasă același lucru, ptiu drace, ce oameni. Băiețelul Rainer mușcă icnind din coaja de brânză și se cramponează de ea ca lipitoarea. Nisip umed scrâșnește în maxilarele care nu sunt încă dotate cu toate măselele de minte. Hâc, stomacul se și întoarce pe dos, iar pâinea cu untură semidigerată se înghesuie spre ieșire. Spre ieșirea în caz de pericol. Cu timpul îți piere tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de cap, e încă ocupat cu o blondină (trandafiri roșii, buze roșii, vin roșu), dar lui Rainer îi pică fisa. Anna zâmbește ca la comandă, arătând niște dinți ascuțiți de animal de pradă, buzele i se desfac, apare o limbă umedă, cel mai bine e s‑o faci puțin pe retardatul, asta sporește încrederea și imprudența față de străini. Cavalerul închipuit face un gest urât cu degetul arătător, care îi semnalează Annei într‑un mod echivoc - aș vrea să intru acolo, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
își freacă membrul ca să ejaculeze. Asta îi va aduce o ușurare după ce a mâncat bine la prânz, iar apoi sigur o să tacă și o să adoarmă. Momentan mai simte însă nevoia să țină discursuri despre însușirile organelor femeiești, care sunt câteodată umede și largi, alteori uscate și strâmte, astfel încât trebuie mai întâi să le lărgești. Ia aminte, băiete. Dar trebuie să ți se scoale ca lumea, altfel n‑ai făcut nimic, uite, ca ăsta, de pildă, nu‑i așa că‑i un exemplar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
chestia asta cu dragostea, dar nu poate, deși i‑ar veni în minte un răspuns. Se îndreaptă, împreună cu fratele ei, târșâind picioarele spre garderobă. Sophie iese deja dintr‑o cabină, gata îmbrăcată și pieptănată, ce drăguță e cu buclele astea umede la tâmple, încât lui Rainer îi vine să le atingă ușor cu mâna, dar poate că și acest mic gest le‑ar murdări. Arată atât de drăgălaș, Sophie. Dar imediat o să plece, așa că spune: pe mâine, azi mă grăbesc. Mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
coniac, încep să cânt pe‑aici și iau la bătaie vreo doi elevi, la nimereală. Nu, pe bune, chiar m‑ar tenta să‑mi bag degetele în ceva viu. Hans nu și‑a băgat până acum degetele decât în ghipsul umed sau în Anna. Hans spune că s‑a și încălzit de la alcool, deși e destul de obișnuit cu băutura, o dată a băut trei litri de bere deodată, oho, m‑am făcut criță, măi nenică! Sophie îl privește atent pe Hans, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mănâncă și el un măr în pat, înainte de culcare, și citește în timpul ăsta din Absurd și obsesie de Camus. Se stinge lumina și se doarme. La șase și jumătate dimineața, Rainer se trezește brusc și ca niciodată palmele îi sunt umede de transpirație. Nu se gândește deloc la asta, nici dacă‑i bine, nici dacă‑i rău. O aude pe mama în baie. Se scoală, se duce în hol și ia din legătura de chei a tatei, care atârnă la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ființă umană sau un animal o putea resimți. Spărgându-se, bulele de spumă emiteau o căldură care răzbătea până la suprafața corpului și se acumula sub epidermă. Când am Început să fac sex cu Akemi, când am pătruns În despicătura ei umedă din care se revărsa un lichid vâscos ce se Întindea În firișoare aproape transparente, căldura acumulată sub piele trecu brusc În vasele de sânge, străbătându-mi sistemul nervos, și se concentră În vârful penisului. Cum era posibil ca acest organ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
dădu aprobator din cap, cu un zâmbet fluturându-i pe chip. Ceea ce am recunoscut că Înțeleg era acea stare de nesiguranță când parcă toți nervii Îți vibrează Într-un murmur nedefinit. Nu era doar acea senzație de ceva moale și umed care-ți Înconjoară organele sexuale, frecându-se de ele, ci senzația aceea că undeva În adâncul trupului tău se ascunde un tremur nestăvilit, dorința impetuoasă de a-ți smulge pielea de pe tine, de a-ți expune măruntaiele până când acel tremur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
un ied, În cele din urmă, după multe șovăieli și căzături, se poate ține pe propriile picioare. În afară de acest aspect, Noriko semăna foarte bine cu un ied, cu ochii mari și rotunzi, În care se putea citi spaima, cu trupul umed și lipicios. Dar un ied de-abia fătat se freacă de ierburi și tot se usucă până la urmă, pe când Noriko era exact invers: cu fiecare clipă se uda tot mai tare, Încât nu mai puteai face nimic ca să oprești tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pe buze despre teste de coprocultură! Cuvintele acestea mi-au zgândărit poftele sexuale. Fie că era vorba de fecale, fie de urină, pentru mine nu reprezentau decât obiectul dorinței sexuale. În fața mea o vedeam pe Reiko zâmbind, cu ochii strălucind umezi, totul mi se părea că simboliza ceva la care eu nu puteam ajunge. Masochistul din mine se trezea la viață. — Nu te uita așa ciudat la mine! Pe vremea când erai tu la școală nu se mai făcea testul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cocainei, dar nu aveam o percepție de ansamblu, ca la scenele unui film. Imaginile care-mi reveneau În minte erau ca niște flashbackuri fragmentare și se rezumau la degetele picioarelor fetei, la despicătura feselor, la părul ei pubian care lucea umed. Eu nu apăream niciodată În aceste flashbackuri. În mod normal, orice bărbat Își amintește a doua zi de momentele În care Își unise trupul cu cel al femeii pe care o ținuse În brațe sau de clipele În care, Întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]