1,598 matches
-
o cutie cu detergenți în plasa unei femei, ca să-mi amintească de rufe murdare. Timpul - un asasin! * Visează dar nu-ți fă vise! Din viață trebuie să guști, nu să mănânci pe săturate. * Femeia - forță motrică în societate. Un adevăr umilitor pentru bărbați. * Nu era sigur că Dumnezeu îi auzise rugăciunea dar omul se ușurase și în plus mai spera și la o recompensă. * Sărutul - conectarea orificiilor superioare ale tuburilor digestive (ce faci domnule? Dărâmi o lume fantastică, paradisiacă, pe care
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93037]
-
sale melancolii. Stroeve făcuse un pom de Crăciun în atelier și bănuiam că o să găsim și eu, și Strickland mici cadouri absurde atârnând de ramurile impodobite festiv. Dar Stroeve se jena să-l revadă pe Strickland. I se părea puțin umilitor să-i ierte atât de ușor niște insulte de o asemenea gravitate și ar fi vrut ca eu să fiu martor la reconcilierea pe care se hotărâse s-o facă. Ne-am dus împreună pe Avenue de Clichy, dar Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ții seama de curiozitatea feminină. Crezi că poate rezista la o asemenea ispită? — Poate, când e vorba de mine. I-am aruncat repede o privire. A plecat ochii în jos. Răspunsul acesta al lui mi s-a părut ciudat de umilitor. Era, deci, conștient de faptul că ea îl privește cu o indiferență atât de înrădăcinată încât vederea scrisului lui n-avea nici cel mai mic efect asupra ei. Dar chiar crezi că o să se întoarcă vreodată la tine? l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe care o văd e tânără și străină, cea pe care o simt e temporară. Rugăciunea mea e fără nici un Dumnezeu. Mai degrabă omenească. I-o spun în fiecare seară: Oglindă, oglinjoara mea adumbrită, nu-mi arăta chipul, căci e umilitor cum cresc. Doctorul Egon m-a dus personal și m-a predat unui medic tânăr. E specialist, mi-a spus el. Acesta e marele lui avantaj. O să văd că-i place ce face. Pe drum mi-a vorbit despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lui Ashargin foloseau și ele la ceva. După un minut-două, absorbea alimente care aveau un gust familiar și satisfăcător pentru papilele lui Ashargin. Începea să se simtă deprimat pentru cele întâmplate. Era greu să participi la o experiență atât de umilitoare fără să te încerce în sinea ta sentimentul că participi efectiv la ea. Și ce era mai rău era că nu putea să facă pe moment nimic. Era prins în acest corp, cu spiritul și amintirile suprapuse pe creierul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
spunând că, dacă îi fusese profanat corpul - și ca să mă vindec trebuia să renunț a mai salva ceva din el - în schimb sufletul rămăsese întreg, tot al meu. Vad că aceasta poate fi o consolare de valoare și că e umilitor ca eu, care am pretenția că duc o viață strict intelectuală, păstrez prejudecăți. E drept că joacă și corpul un rol mare, căci îți place să-ți mângâi iubita, s-o privești, s-o păzești de cald și de frig
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca să nu se simtă umilită. Dacă citesc o carte mai mult decât trebuie, fără s-o bag în seamă, sau întîrzii, sau îmi fac un plan inofensiv numai pentru mine, e supărată. Îi găsesc pretenția prea mare. Încep o discuție umilitoare, căci e mai presus de puterile mândriei ei ca să tacă, și astfel, la sfârșit, mândria se transformă într-un sentiment exact contrar, în umilință. La Ioana sentimentele contrare se urmează foarte obișnuit. Persoană făcută numai din contraste, totdeauna bine colorate
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de opere de artă. Aceste lucruri îi fură arătate lui Mitsuhide după ce trupele lui ocupaseră castelul, dar nu se simți cu nimic mai bogat. Într-un fel, avea chiar o senzație de sărăcie. „Nu asta căutam,“ își spuse, „și e umilitor dacă oamenii cred așa ceva.“ Puse ca tot aurul și argintul din tezaur să fie împărțite ca recompense oamenilor. Soldații de rând primiră șapte sute de galbeni, în timp ce generalii cei mai înalți în grad primiră între trei și cinci mii. „Ce vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
celelalte puncte. Singura condiție a lui Hideyoshi era ca Nagahama să i se dea lui Katsutoyo, fiul adoptiv al lui Katsuie. În noaptea dinainte, vasalii clanului Shibata îl înconjuraseră pe Katsuie, cerându-i să protesteze contra unei împărțiri atât de umilitoare. Îl încurajaseră chiar și să respingă condițiile și să plece, iar Katsuie fusese de aceeași părere până în momentul sosirii sale, a doua zi, la consfătuire. Când însă îi văzu pe oamenii așezați în sală, fu limpede că tendința generală era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
auzise despre nenorocirea aliaților săi din Castelul Kaganoi, nu trimisese întăriri. — Ce se întâmplă? se ridicau voci indignate dintre subordonații lui Nobuo. Nobuo, însă, trecuse deja peste sfatul lui Ieyasu, atacase ariergarda lui Hideyoshi și se alesese cu o înfrângere umilitoare. Salvat de Honda, se întorsese, în cele din urmă, în tabără. Prin urmare, acum Nobuo simțea că-și pierduse dreptul de a mai scoate vreo vorbă. Astfel, discordia mocnită devenise punctul slab al armatei aliate. Mai mult decât atât, principalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
aprecieze miracolul propriei anatomii. Carol învățase să se palpeze în căutarea nodulilor cancerigeni și să se folosească de o oglinjoară de machiaj pentru a descoperi eventualele forme de displazie celulară, pentru a suprima necesitatea ca un bărbat să îndeplinească ritualul umilitor al dilatării și al chiuretajului. Reușise să reziste timp de trei ședințe, dar renunțase îngrozită după o demonstrație pe viu a felului în care se aplică o cataplasmă cu tătăneasă și iaurt pe inflamațiile din zona pubiană. Și asta nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
reziste de-a lungul mileniilor. Dar sensul lor rămânea de nepătruns. Germanicus puse mâna pe umărul fiului său și-i șopti în greacă: — Ți-ai fi închipuit toate astea? Gajus răspunse: — Nu reușesc să citesc nimic. E de-a dreptul umilitor. După ei, mulți aveau să spună același lucru. Nimeni nu păzea intrarea templului. Germanicus îl întrebă pe cel care-i călăuzea: — În deșertul ăsta am putea întâlni pe cineva care să știe să explice semnele astea? Călăuza, ezitând ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
voi, grecii, le-ați luat drept un personaj din Homeros al vostru, pe nume Memnon. Am citit în scrierile voastre că numiți acele statui „Coloșii lui Memnon“. Dar noi nu cunoaștem pe nimeni cu numele acesta. Cuvintele și zâmbetul erau umilitoare. Germanicus îl întrerupse: — Cine este zeul tău? — Cât despre divinitate, numele ei sunt multe. Uite: sunt scrise pe piatra asta de șapte mii de ori. Și, dinaintea inexplicabilei imensități a acelui număr, clătină din cap. — Grecii întreabă care sunt numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
i-a atras ura“. Ochii lui Gajus se opriră pe ultimul rând, în timp ce Drusus punea jos calamusul. În clipa aceea sosi preceptorul Caro, grammaticus al celor doi frați mai mari, și-i anunță că tribunul Silius evitase mâinile nemiloase și umilitoare ale călăului și se sinucisese. O lovitură hotărâtă, de o precizie mortală. Nu se știa cine îi dăduse în taină pumnalul pe când era în lanțuri. Gajus, tăcut, se duse în grădină. Tribunul fusese primul om care îl tratase ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era bântuit doar de suspiciuni și spaime. Era și misogin, nu suporta glasurile, râsetele și zgomotele, nu-i plăceau ceremoniile de la curte, înghesuiala, muzica, veșmintele colorate, prezența femeilor. Rănile sale erau tainice și adânci. Ceasurile petrecute de unul singur erau umilitoare și singuratice. Orgoliul lui fusese rănit când se văzuse respins de Julia. Spre marea lui deziluzie, o văzuse pe tăcuta lui Vipsania refăcându-și viața. Drusus scrise: „Asinius Gallus, un gentilom bătrân, bogat și liniștit, a avut o singură vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ce dorește și observară că îi plăceau peștele din marea aceea, fructele și prăjiturile cu miere. „Mâncarea unui copil“, comentară emoționați la bucătărie. Adesea însă, după câteva înghițituri, vomita. Apoi ieșea din camerele lui - Tiberius nu-i rezervase o cameră umilitoare și sărăcăcioasă, ca aceea pe care i-o impusese Maștera, iar el se simți ușurat și aproape recunoscător - și se plimba privind, cu ochii care nu reușeau să vadă, frumusețea schimbătoare a grădinilor, a stâncilor abrupte, a golfurilor, cu pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a pune să fie ucis. Simțea cum dinaintea lui, a împăratului, mintea acelui tânăr rămânea activă și rece, fără să se sperie. Era aproape admirabil, dată fiind condiția lui. Hotărâse să-l lase în viață și să-i dea treburi umilitoare, care aveau să-i dezvăluie adevărata fire. Sclavul cel cult era cufundat în meandrele Villei Jovis. Însă - fiindcă, așa cum spunea Zaleucos, zeii se joacă cu destinele oamenilor - numele lui ieși la suprafață în ziua aceea înspăimântătoare, în timp ce Gajus încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lanțuri, dar viu. Și nu se anunța vreun proces. — L-a lăsat în viață deocamdată; a spus că nu vrea să înflăcăreze spiritele în Judaea, șopti, în timp ce trebăluia prin bibliotecă, sclavul Callistus, care, după ce făcuse ani de zile cele mai umilitoare munci, acum urca rapid treptele ierarhiei, fără ca Tiberius, bolnav, să bage de seamă. Gajus răsuflă adânc. „De unde a aflat el asta?“, se întrebă. „Și de ce vine să mi-o spună mie?“ Callistus dispăru ca o umbră, surâzând. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lui Tiberius se lipeau de ziduri. Gajus se întoarse cu spatele la camera unde zăcea împăratul mort și, fără să-i arunce vreo privire, se îndepărtă. Îndată alți pretorieni se adunară în jurul lui și-l urmară. După ani de spaimă și precauții umilitoare, simți cea mai intensă senzație pe care ți-o dă puterea: invulnerabilitatea. Escortat astfel, ajunse pe terasă la timp ca să-l vadă pe Macro cum sare în spatele calului cu o agilitate greoaie și cum, încadrat de oamenii lui, începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Augustiniană, e legat prin acea legătură de sânge de Roma ca de nici o altă parte a imperiului. În acele zile - mobilizând câțiva juriști pricepuți, care fură și ambasadori persuasivi -, printr-o serie de divorțuri rapide, își eliberă surorile din căsătoriile umilitoare pe care Tiberius le obligase să le încheie și se eliberă și pe el de niște rude obraznice. Opinia publică îl aprobă din instinct; soții, cărora li s-a interzis frecventarea palatelor imperiale, au îndurat, dar nu au iertat. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să devină monumentul în memoria tatălui său. Gândul îi dădu un fior, care îi cutremură trupul. Fantezia i se aprinse, puterea imperială nu percepu vreun obstacol. Pe lângă omagiul adus din iubire, era și o răzbunare, un anestezic pentru suferințele vechi, umilitoare, o izbucnire de orgoliu necontrolat. Îl chemă pe Imhotep, tăcutul arhitect egiptean, căruia îi spuse: — M-am hotărât. Și porunci de îndată: — Aici vei construi monumentul închinat tatălui meu, Germanicus, și visului de pace pentru care și-a dat viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vadă dacă Pisonii au curajul să se arate în Forum. Și Callistus încheie, fără să-și schimbe expresia: — Unii spun că acum nu-l mai poți lăsa în viață pe Calpurnius Piso. Într-adevăr, în cele șapte zile ce urmaseră umilitoarei ieșiri din triclinium-ul imperial, Calpurnius și complicii săi nu se mulțumiseră să se lase pradă mâniei. Împăratul le demonstrase într-un mod violent că amintirile nu muriseră și că, în spatele frumosului său zâmbet tineresc, se ascundea o primejdioasă capacitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
țigle. Din superbele edificii augustiniene avea să rămână prea puțin: descrierile istoricilor și minuțioasa reconstituire arheologică. Din cele cincizeci de herme din marmură neagră veche ce împodobeau sanctuarul lui Apollo, de pildă, au fost dezgropate trei, expuse astăzi în penumbra umilitoare a unei săli mici, alături de alte rămășițe. Din gigantica statuie a zeului au fost descoperite fragmente de marmură îngrămădite la întâmplare, care așteaptă o reconstituire. Interiorul palatului lui Tiberius, de unde au fost furate marmura, coloanele, pereții de la nivelurile superioare, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nici Sarkozy și nici Berlusconi nu sunt la mare distanță, nici mai acătării decât el, după felul în care au refuzat să stea de vorbă, asta e altă gâscă-n altă traistă. Pentru mine ca român, însă e iritant și umilitor, să văd cum președintele țării mele, bună sau rea, cum este, gafează la scenă deschisă, după șase ani de mandat(!!!), încercând să forțeze discuții de răspântie sau colțul gardului, cu președintele Franței, sau cu premierul Italiei. Cunoaștem cu toții de multă
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
calvar îi așteaptă, dacă vor intra în Europa. Totuși se pare că au fost și glasuri, care au văzut această alunecare spre neant a acestei țări și au avertizat că întoarcerea Basarabiei către Occident, ar însemna o aventură primejdioasă și umilitoare, aidoma aceleia pe care o trăiesc basarabenii plecați în Occident. În vederea alegerilor, forțele reacționare din Moldova, aflate acum la putere și care vor să vadă țara închinată cu totul străinilor, au trimis oameni în România, pentru a se școli la
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]