2,115 matches
-
și el același traseu ca toți ceilalți participanți. Văzut din apropiere, căminul cultural nu avea nimic deosebit care să impresioneze pe cineva. Semăna cu o mare cutie paralelipipedică sau, mai bine spus, cu lada în care își ținea jucăriile fiica uriașului și în care a fost ținut, ca o stranie curiozitate, Guliver. Un interior cu puțină lumină naturală din cauza ferestrelor prea mici, plin de săteni așezați pe scaune și bănci improvizate, în fața cărora se contura o foarte mare și impunătoare scenă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
iubit pe nimeni! În timp ce el continua s-o țină în brațe și să o strivească cu sărutări, ea deschise ochii larg. Voia să-l vadă în deplinătatea lui pe cel care a făcut-o așa de fericită, numai că, de după uriașul stejar, la un singur pas în spatele lui, apăru pe neașteptate o ființă stranie de care se temea, o femeie zdravănă și vioaie însă puțin încruntată, care demult trecuse de șaizeci de ani, îmbrăcată în haine ponosite ca și cum ar fi ieșit
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
idee salvatoare îmi veni în minte. Știind că niciodată în viață nu am tras chiulul, că toate lecțiile le-am pregătit corect și la timp, verific microdischetele individuale ale elevilor. Accesez numele a doi-trei dintre cei mai buni elevi. Consternare. Uriașul ecran- gol. Nu aveau nimic în paginile controlate decât data respectivă. Reieșea clar că eu și elevii mei am stat degeaba, că nu am făcut nimic, că am luat salariul de pomană. În momentul acela, o idee năstrușnică îmi veni
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
audă peste stânci / și sauzea în lună (E. Jebeleanu); Se simțea mic și slab, cât un vierme pe carel calci în picioare, sau ca o frunză pe care vântul o vâltorește cum îi place. Suspină prelung, umilit și înfricoșat în fața uriașului: - Cât pământ, Doamne!... (L. Rebreanu) Personificarea este procedeul stilistic/metalogismul prin care se atribuie însușiri umane sau comportament și limbaj omenesc unor obiecte, vietăți, elemente și fenomene ale naturii sau unor idei ori entități abstracte. Ca și celelalte figuri de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și tipologii generalumane. HarapAlb, de pildă, reprezintă novicele care se inițiază treptat. El nu are însușiri supranaturale, dar este ajutat de personaje fabuloase, specifice lumii basmice, precum calul năzdrăvan sau Sfânta Duminică. Originale sunt și alte personaje, precum cei cinci uriași fabuloși sau fata împăratului Roș, farmazoană cumplită la început, dar devenind personaj justițiar și mi reasă a eroului, în final. Specifică basmului popular este și tema unică a triumfului binelui asupra răului, dar în Povestea lui HarapAlb apare și tema
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
acționează dintrun imbold lăuntric, probând asumarea unor valori morale și a unui comportament respon sabil. HarapAlb înfruntă acum o altă forță malefică, pe omul roș, alături de ajutoarele pe care și lea câștigat prin milă, hărnicie și înțelegere frățească (cei cinci uriași, crăiasa furnicilor și cea a albinelor). Depășirea probelor de la curtea împăratului Roș contribuie la desăvârșirea experienței cognitive a eroului. Călătoria de întoarcere încheie procesul maturizării, prin experiența iubirii, prin moartea simbolică și învierea ritualică. Recuperarea statutului de prinț, prin uciderea
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de întrebări și soluții; se îmbină în Ioanid Romanescu tentații hiperbolizante și intenționalități intimiste. O întrebare de genul: Ce știți dumneavoastră, Doamnă? presupune un dialog; în fapt, lectorului i se oferă un monolog interior, nu o convorbire. O aluzie la "uriași", la genii de mărimea lui Beethoven "demiurgul autoflagelat de groaza că niciodată nu putea ști / la ce distanță de oameni se află" (Sonata lunii) se sistematizează, finalmente, în tristețe. La Ioanid Romanescu, "lacrima strivește mâna care scrie". Poezia se vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
termeni din germană, engleză, rusă, franceză, spaniolă, italiană, neogreacă. O prelucrare "după Anaxagoras", altă dată un text în latină, Novissima verba, sunt simple încercări de diversificare. La maturitate, luciditatea se suprapune progresiv sugestiilor lirice. Fantastul care se imagina Poet al uriașilor (1993), cutezătorul imoderat sedus de Energia visului (1977), vitalistul care continuă să reverse Lavă (1994) caută perseverent jaloane spirituale verificate. Se angajează pe teritorii mitice, apropiindu-se de Ulysse, de Dyonissos și Apollon ori de atrăgătoarea Euridice, cărora le țin
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
albume de artă: Whistler, Caravaggio, Vermeer din Delft. IOANID ROMANESCU (Ioan Tudose) Voinești (Iași): 4 oct. 1937 Iași, 20 martie 1996. Presiunea luminii(1968); Aberații cromatice (1969); Poeme (1971); Favoare (1972); Baia de nori. Poeme de dragoste (1973); Poet al uriașilor (1973); Lavă. Poeme (1974); Paradisul (1975 și 1976); Energia visului. Poeme (1977); Nordul obiectelor (1979); Accente. Poezii (1981); Magie. Versuri (1982); Demonul. Versuri (1982); Flamingo (1984); Orpheus. Versuri (1986); Dilatarea timpului (1991, reeditat 1993); Morena (1991); Noul Adam (1994). Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Lichiorul Klump) au reinstaurat pacea între cele două republici surori. Administrația Naționala a Fermelor Porcine a revenit în vechiul ei sediu, iar Marele Cimitir a fost mutat (cu cele deocamdată doar paisprezece monumente funerare de lux cu tot) pe Dealul Uriașului, de unde, oricum am lua-o, priveliștea este mult mai frumoasă. Și astea toate chiar așa s-au petrecut. 59. Cele două statui ecvestre ale martirului Robert von Pohlen Pe lângă atâtea perioade succesive cumplite 26, toate perfect justificabile și justificate (sublimele
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
Lichiorul Klump) au reinstaurat pacea între cele două republici surori. Administrația Naționala a Fermelor Porcine a revenit în vechiul ei sediu, iar Marele Cimitir a fost mutat (cu cele deocamdată doar paisprezece monumente funerare de lux cu tot) pe Dealul Uriașului, de unde, oricum am lua-o, priveliștea este mult mai frumoasă. Și astea toate chiar așa s-au petrecut. 59. Cele două statui ecvestre ale martirului Robert von Pohlen Pe lângă atâtea perioade succesive cumplite 26, toate perfect justificabile și justificate (sublimele
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]
-
nașteri. Chiar acum, sub tălpile noastre, au loc prefaceri telurice necontenite care făuresc pământuri. Se desfășoară o încleștare între coloși pe umerii cărora se sprijină relieful României și, în cele din urmă, chiar existența națiunii. O luptă se dă între uriași telurici, mai vechi și mai noi: placa Est Europeană, microplaca Ponto Moesică și subplaca Intra Alpină. Coliziunea e însoțită de cutremure și, în vremuri imemorabile, de erupții vulcanice de proporții. Toate aceste grozăvii ne fac să ne gândim la neputința
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
vremuri imemorabile, de erupții vulcanice de proporții. Toate aceste grozăvii ne fac să ne gândim la neputința și slăbiciunea noastră în fața naturii. Sufletul ne este invadat de intense trăiri, iar mintea cugetă la însăși ființarea noastră. Într-o teribilă învălmășeală, uriașii telurici se trag, alunecând unul sub celălalt, iar brațele (marginile) lor se cuprind (întrepătrund). Așa s-a întâmplat că, în zidirea gliei noastre, segmente din plăcile est europeană și ponto moesică, angrenate în coliziune cu aria carpatică, s-au subdus
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
martora unor noi căutări spirituale, dar adevărul e că noi consumăm tot mai multe îngrijiri medicale și alte „pilule ale fericirii”. Cum să vorbim despre postmaterialism când imperiul medico-farmaceutic își lărgește necontenit frontierele, când medicalizarea existențialului înaintează cu pași de uriaș, când conservarea și organizarea vieții prin tehnoștiință mobilizează tot mai multe capitaluri, tot mai multă inteligență? Cerințele spirituale se pot manifesta: ele reprezintă însă o tendință neînsemnată în comparație cu preocupările pentru sănătate și pentru prelungirea vieții. Obiectiv vorbind 17, trupul este
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
fericirea nu progresează, ea scapă cu încăpățânare autorității oamenilor. Desigur, nu putem separa cu totul căutarea fericirii de realizările tehnicii, dar un abis continuă totuși să separe aceste două universuri. Omul prometeic seamănă cu un pitic cocoțat pe umerii unui uriaș: ne rămâne să trăim cu conștiința că fericirea este ceva de nestăpânit, fugitiv, imprevizibil, o enigmă de nedescifrat astăzi și, fără îndoială, și mâine. Etică și estetică: o nouă barbarie?tc " Etică și estetică \: o nouă barbarie ?" În paralel cu
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
echivalentă cu aceea a fantomei. În Drumul Damascului, Necunoscutul și Cerșetorul, două figuri duble ce anunță tema pirandelliană a copilului substituit, par să aibă rolul precis de a arăta în ce mare măsură tema dublului este legată (ca și în Uriașii munților) de aceea a peregrinării ori a fantomei și cât de egal apropiate sunt amândouă de tema nebuniei. Să nu ne mirăm, așadar, că scena petrecută în azilul-mănăstire, cea a întâlnirii cu fantomele, este și o scenă a dublurilor, a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dintre realitate și iluzie readuc în discuție natura însăși a personajului dramatic. O fac atât de explicit și într-o asemenea măsură, încât s-ar părea că, de la Șase personaje în căutarea unui autor la Astă-seară se improvizează și la Uriașii munților 1, piesele sunt în întregime construite - prin intermediul procedeului „teatru în teatru” - în jurul unei unice problematici: explorarea statutului realității teatrale. Pentru Pirandello, teatrul oferă un spațiu în care „sufletul” își poate recuceri libertatea, poate ieși din nou la lumină. Acel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatru în teatru” - în jurul unei unice problematici: explorarea statutului realității teatrale. Pentru Pirandello, teatrul oferă un spațiu în care „sufletul” își poate recuceri libertatea, poate ieși din nou la lumină. Acel „suflet”, izvor al atâtor miracole, pe care îl evocă Uriașii munților! Acel „suflet” care „nu se știe de unde vorbește” și care, în orice caz, nu se află în trupul vizibil pentru ceilalți. Dar atunci unde? Ce corp poate da la iveală acest nevăzut? Corpul actorului sau, mai degrabă, marionetele, paiațele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
meargă; pe de altă parte, Pirandello renunță și la dimensiunea mistică atribuită miracolului de către dramaturgul belgian, pentru a propune o tratare a temei din unghiul derizoriului. În schimb, în ciuda unor ambiguități, fascinația magiei se află la loc de frunte în Uriașii munților. Fiindcă, orice s-ar spune - Pirandello nu se înșală în această privință -, teatrul este o artă păgână. Și totuși el nu uită niciodată că, în creuzetul acestei magii, teroarea se împletește cu râsul, că apariția efectivă stă alături de „scamatorie
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și aproape isteric, al Fetei Vitrege, care va continua să răsune chiar și după ieșirea ei din sală, va menține până la capăt ambiguitatea naturii acestor apariții, efective sau create cu mijloace artificiale. Neliniștitoarea bizarerie a manechinelor În opera lui Pirandello, Uriașii munților reprezintă, fără îndoială, piesa care formulează în modul cel mai explicit poetica dramaturgului, căci aici se întâlnesc și se reiau toate întrebările lui referitoare la statutul realității în teatru, în raport atât cu indecizia: „apariție fantomatică efectivă sau truc
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
adevăr, întâmpla. Să crezi orbește, cu acea credință pură, absolută a copiilor. Despre necesitatea credinței Minunea se întemeiază, așadar, pe credință, pe încrederea în capacitatea spiritului personajului de a anima manechinul inert. Despre acest gen de minune vorbește Pirandello în Uriașii munților. Cu mult înainte de intrarea în „camera aparițiilor”, încă de la primele didascalii, el notează prezența unor lumini ciudate care însoțesc personajele aflate în vilă, dându-le aspectul unor creaturi misterioase. Indicațiile autorului o vizează în special pe bătrâna Sgricia: în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unde a crede în spirite înseamnă și a crea spirite capabile să devină, la rândul lor, la fel de credibile în ochii celorlalți. Pentru piesa Povestea copilului înlocuit, pe care, la propunerea lui Cotrone, actorii se pregătesc să o joace la nunta Uriașilor munților, important e ca trupa să aibă nu o sală de teatru, ci o anumită forță magică, singura în stare să-i dea spectacolului necesara putere de atracție. Forța aceasta comedianții o pot găsi în vila lui Cotrone, adică acolo
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
teatru, actori, regizori, dar și spectatori. Apariții „fabricate” și fantome veridice Credința, atât de necesară în teatru, înseamnă, pentru Pirandello, credința în spectrele de orice fel, deci și în aparițiile „fabricate”, însă nu mai puțin veridice decât cele efective. În Uriașii munților, începutul acțiunii apelează la un întreg arsenal de mijloace destinate „fabricării” unor apariții fantomatice, cum ar fi folosirea unei lumini crepusculare ce marchează momentul intrării în împărăția nopții (adică în împărăția lui Cotrone și a celor asemenea lui, într-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
este egală cu teatrul, indiferent dacă e vorba despre apariția efectivă care te înspăimântă sau despre spectrul trucat care stârnește râsul 1... Inventarea aparițiilor înseamnă totodată o posibilitate de revelare a adevărului, a acelui adevăr ascuns în „cavernele instinctului”. În Uriașii munților, spectrul fabricat poate fi la fel de credibil ca fantoma, poate purta și transmite un adevăr. Căci datorită puterilor magicianului și a fantomelor create de el, iese la iveală puzderia de imagini, de fantasme ce freamătă neștiute în fiecare dintre noi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
invizibililor”. Un spațiu situat departe de îngrădirile cotidianului, un teritoriu unde, ca și în insula lui Prospero, sufletul, lăcaș al tuturor minunilor, își redobândește libertatea pierdută. La această margine de lume populată de fantome se ivesc, în sfârșit, spectatorii așteptați - Uriașii munților. Un pâlc de călăreți bizari intră în scenă făcând un zgomot asurzitor, în acordurile unei muzici „aproape sălbatice”. Strigăte răsună de pretutindeni, vacarmul ia proporții apocaliptice. În fața lor, în fața acestor făpturi telurice care amintesc de primele generații mitologice, „ai
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]