6,525 matches
-
pe șosea, urlând din poartă în poartă, invincibilul meu : „unu, unu!” De-acum se făcuse târziu, gospodinele nu prea mai ieșeau cu bolindeți la poartă. Fără să mai țin seama pe unde sunt, alergam în neștire din uliță-n uliță, urlând cu înverșunare binecunoscutul „unu! unu!” O gospodină care a ieșit cu un bolindete, se miră : -Singur, mă, țicușor, la ora asta? Du-te acasă, puiule, că plânge mă-ta după tine! -Da’ de unde știi tu că plânge? întrebai eu obraznic
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
țipat Lisandra. E băiețelul meu. Eu mă culc cu el. -Aoleu! A început iar nebuna. Tu strângi plozii de pe drum și eu să-l spăl la fund! Să pleci imediat cu el din casa mea! Am început și eu să urlu, amplificând hărmălaia. Omul și-a pus mâinile la urechi și a răcnit : -Hooo! Încetați, că m-ați înnebunit! Hai, mă, să te duc la mă-ta, să te spele la fund! Lisandra a început să plângă amarnic și să urle
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
urlu, amplificând hărmălaia. Omul și-a pus mâinile la urechi și a răcnit : -Hooo! Încetați, că m-ați înnebunit! Hai, mă, să te duc la mă-ta, să te spele la fund! Lisandra a început să plângă amarnic și să urle : -Nu vreau să-mi iei băiețeluuu’! Îl spăl eu! Eu îl spăl! Omul a răcnit din nou: -Taci dracului, că turbez! Hai, mă, odată, la mă-ta! Mi-a luat nervos traista și bățul, m-a luat și pe mine
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
vină. De-aș mai trăi o dată pîn-la ziuă, ca să îmi ung cu rouă tîmpla beată, jur c-am să scot pe brînci apa din piuă și c-o să-mi prind și fluturi la cravată. E ora cînd prin case lupii urlă cu beregăți tăiate de-ntuneric și într-un gang, un înger blond, din surlă, vrea să îmi vîndă busuioc eteric. Cînd s-or trezi la viață cerșetorii, eu voi dormi în pijama scrobită, și vor crăpa deasupra noastră zorii ca
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
responsabilă a libertății umane și realitatea autentică a muceniciei creștine... » 26 Septembrie 2014, am participat în municipiul Pitești, județul Argeș, la al XIV - lea Simpozion « PERT » - « Experimentul Pitești - Reeducarea prin tortură », unde am susținut studiul cu tema: « Recenzie - Nicolae Purcărea, “Urlă haita”, Editura Fundația “Sfinții Închisorilor”, București, 2012, 287 pagini... » 09 Octombrie 2014, am participat la Simpozionul Internațioanal, organizat de către Arhiepiscopia Craiovei - Mitropolia Olteniei și Facultatea de Teologie din Craiova, la Mănăstirea Tismana - Gorj, în cinstea Sfinților Martiri Brâncoveni, cu referatul
BIBLIOGRAFICE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383168_a_384497]
-
tangou, care nu se mai termina. După ce au văzut că sirena de aur a poftit pe cel mai bărbat, s-au întors resemnați la Busuioace, plângându-și nenorocul că natura a fost vitregă cu ei. --Ce faceți, idioților, aici? A urlat nervos Buhăianu. Unde-i sirena cu trandafir și cu Zamfirescu? De ce nu i-ați păzit? M-ați băut toată ... Citește mai mult 19-În hăul dezastruluiîn mai puțin de un minut sosi și Buhăianu. Se miră că ușa restaurantului era deschisă
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
tangou, care nu se mai termina. După ce au văzut că sirena de aur a poftit pe cel mai bărbat, s-au întors resemnați la Busuioace, plângându-și nenorocul că natura a fost vitregă cu ei.--Ce faceți, idioților, aici? A urlat nervos Buhăianu. Unde-i sirena cu trandafir și cu Zamfirescu? De ce nu i-ați păzit? M-ați băut toată ... XXVI. TRANDAFIRUL SIRENEI-11, de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 1788 din 23 noiembrie 2015. 17-Sirena de aur Când se revărsară
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
tablă! În Consiliu, Magistratul s-a opus categoric să mi se dea o slujbă. Pe vremea măcelului, a fost mobilizat pe loc. Niciodată n-a mers Cazinoul mai bine. Venea sfârșitu’ lumii, se juca în disperare! „Ce fel de slujbă?” Urla ca un apucat, se auzea din stradă. „Mâine o să vrea și Romancierul una, și Actorul, și Filozoful, ba și Caravella se va gândi la una! Statul nu trebuie să încurajeze pe toți pierde-vară! Și nici pe alți nevoiași! Sunt așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
frați de-ai lor se află captivi. Sau când sunt chemați! Exista, cândva, un vânător de lupi albi; se zice că ar fi fost ucis de către o haită, într-o țară vecină; le știa graiul, s-a aflat pe urmă, urla ca ei. Un escroc: se oferea să apere satele de fiare; chiar el le aduna: unii spun că suna dintr-un corn... Romancierul l-a cunoscut; vorbește ca despre un erou. Doar Vânătorul de lupi albi mai poate - după spusele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mai separe forma de esență? Delirul de hiperluciditate? Umbra de penumbră? Jocul - dacă se poate numi așa - te-a marcat definitiv: știi, de-o vreme, că totul e Lazaret și că nu există nici o scăpare. Conștient, ți-ai torturat vecinii, urlând, dincolo de miezul nopții, KK! Sonoritatea-scato a invocației - cine să știe că îl strigai pe Guvernatorul Țărilor Străine? - i-a exasperat pe toți. Ce om sănătos se comportă astfel? Ce om zdravăn vrea să ajungă într-un ospiciu? Te-ai gândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
încuraja în prefăcătoria lor! Târgoveții luaseră foc; vilegiaturiștii li s-au alăturat. „Să moară! Să moară!” strigau la un loc, dar și cel de-al șaselea înfrânt a scăpat. Și al șaptelea, al optulea. Toți zece. „Să intre Spartacus!” a urlat cineva. „Spartacus! Spartacus!” au reluat privitorii, siguri că acesta își va ucide adversarul chiar în timpul luptei. Magistratul nu avea decât să-și bage degetul în cur! La îndemnul patronului, maestrul și-a adus costumația și armele de sub peluză și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Învinși, dar nu sunt În stare să reziste ciocnirii cu o armată bine organizată. De când prevederile justiției au Înlăturat de la conducerea armatei fiii nobilimii, companiile de cartier au Încăput pe mâna dărăcitorilor, a parveniților, a feciorilor de curvă... — Messer Alighieri! urlă din partea cealaltă Lapo Salterello, care se ridicase În picioare. Parcă poporul Florenței nu mai e și al dumitale, după cum vorbești despre el! Ca și când dumneata nu ai fi fiu de negustori și de schimbători de valută, ca să nu zic mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asta. Că secretul ar avea forma lui cinci, În alegorie. Îți sugerează ceva? Dante scutură din cap. Părțile mozaicului, semnul pe de cadavre, licoarea liniștitoare din Asia, stirpea Împăratului Frederic... Numărul acela nu doar sugera un mesaj de moarte. Îl urla. Se pomeni În stradă aproape fără să Își dea seama, pradă unei neliniști crescânde. Crima Îl fascina. Dar era oare just să Își dedice Întreaga lumină a minții faptei rele a unui singur individ, neglijând călăuzirea unui Întreg popor? Treptele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Numai comandamentele templiere pot emite așa ceva. — Dar cum ți-ai dat seama... de asta? Îl Întrebă din nou căpitanul, parcurgând cu un gest amplu al brațului fresca din spatele lor, până când se opri cu degetul Îndreptat spre masca lui Ambrogio care urla Împotriva morții, la picioarele lui. Mi-ai destăinuit-o dumneata. — Eu? Dumneata, cu vorbele dumitale. Mi-ai povestit cum, pe vremuri, oameni În carne și oase erau legați la prora corăbiilor, ca jertfă, pentru câștigarea bunăvoinței zeilor În privința călătoriei. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tembelul de frate-meu cu glumele lui nesărate și penibile, pentru care Îi promisesem, la Întoarcere, o mamă de bătaie, așa, ca pe vremuri, deși era om În toată firea, Ponte Rialto din Veneția, cu tânărul care sărise În canal urlând ca apucatul: la vita e tanto bella!, hotelul Lotte din Seul, unde cunoscusem Întâia oară ce Înseamnă eleganța și rafinamentul extrem-orientale, Întâlnirea imaginară dintre Iosif din Cana Galileii (unul dintre evreii creștini urmăriți, de amintirea sacrilegiului de pe dealul Golgotei, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și gestul meu de nepăsare care i-a părut, probabil, sfidător i-au accentuat surescitarea. A sărit zgomotos În picioare, a făcut câțiva pași Înainte și Înapoi, după care s-a repezit la mine, zguduindu-mă de gulerul hainei și urlându-mi În față, cu gura schimonosită de furie: - Dar nu Înțelegi că În momentul când nu vor mai avea nevoie de noi, demenții ăia or să sisteze experimentul? Că tot ce ține În viață Pământul nostru sunt perpetuarea răului, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cu mine, spătare Vulture!... Nu mai departe decât alaltăieri, n-ai fi cutezat să-ți ridici glasul mai sus de unde-ți stătea capul. — Alte vremuri, alte glasuri, mărite Doamne! spuse spătarul. Degeaba înălțam eu glasul, dacă mneata nu plecai urechea. Urla prostimea afară și mneata n-o auzeai, dondăneai pe latinește. — De ce urlau, spătare? - se tângui cel gras. Le-am făcut școli, le-am adus tiparniță, le-am dat teatru. — Le-ai dat teatru să-l păzească pe dinafară, că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cutezat să-ți ridici glasul mai sus de unde-ți stătea capul. — Alte vremuri, alte glasuri, mărite Doamne! spuse spătarul. Degeaba înălțam eu glasul, dacă mneata nu plecai urechea. Urla prostimea afară și mneata n-o auzeai, dondăneai pe latinește. — De ce urlau, spătare? - se tângui cel gras. Le-am făcut școli, le-am adus tiparniță, le-am dat teatru. — Le-ai dat teatru să-l păzească pe dinafară, că nu intra unul, se temeau. Răzăși în teatru! Cine-a mai văzut?! Boieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bună bucată din limbăî, ajunseră în fața unui luminiș. Deodată, iapa spătarului Vulture sforăi și se ridică în două picioare. — Hooo, Laika, hooo, că nu dau tătarii! - își domoli iapa spătarul Vulture, bătând-o ușurel pe grumaz. — Ba uite că dau! - urlă atunci luminișul și zeci de tătari mascați în tufe îi înconjurară pe eroii noștri, ridicând arcurile. — Nu trageți, tovarăși! - strigă repede Vulture. Suntem oameni buni! — Mucles! - urlă la el o tufa mai mare. Aici vorbești când ești întrebat! Ce cătați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
domoli iapa spătarul Vulture, bătând-o ușurel pe grumaz. — Ba uite că dau! - urlă atunci luminișul și zeci de tătari mascați în tufe îi înconjurară pe eroii noștri, ridicând arcurile. — Nu trageți, tovarăși! - strigă repede Vulture. Suntem oameni buni! — Mucles! - urlă la el o tufa mai mare. Aici vorbești când ești întrebat! Ce cătați pe pământurile noastre? — Pribegim, spuse spătarul Vulture. Nu te lua după cum arătăm, căci soarta noastră fuse crudă astă dată. Suntem fețe mari, boierești. Du-ne la mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Sunt doi călugări și întreabă de Vodă - răspunse încovoiat armașul. — Daaa? - făcu noul sosit. Și dacă nu cumva ai uitat, ce face Măria-Sa la aceste ceasuri? — Doarme! - bâigui înspăimântat Abăluță. — Păi vezi? - spuse aproape cu blândețe celălalt. Și tu urli din toți... ăștia... cum le zice... — Bojocii - gemu Abăluță. — ...așa, bojocii. Păi se poate? Nu mai fac, vistiernice Ximachi! - șopti armașui. Aș vrea să te cred - răspunse Ximachi vistiernicul, căci el era. Aș vrea încă o dată să te cred, armaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unul peste altul. Catargul cel mare se clatină și trosni din încheieturi, trezind matelotul legat în vârf. „Pămââânt!” strigă el buimăcit. Intr-o clipită toți marinarii, în frunte cu căpitanul Ianis, ieșiră val vârtej pe punte. — Fire-ai a dracului - urlă căpitanul, uitându-se spre vârful catargului - acuma strigi?! — Nu s-a văzut nimic - se justifică matelotul de sus. — Bine, hai jos - răspunse Ianis, apoi întorcându-se spre moldovenii care se ridicau scuturându-și hainele: Domnilor, ați ajuns acasă! Spătarul Vulture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
noi și scoate-ne undeva din stufărișul ăsta, că ți-om plăti. — Și io ce să fac cu banii în stufărișul ista? Că io din stufărișul ista nu prea ies! - strigă creștinul din barcă. — Păi ce să-ți dăm atunci? - urlă Vulture. Creștinul se scărpină din nou la ceafă: Mahorci aveți? Sau votki. Sau asta, cum îi zice, făinî. — Măria-Ta - șopti repede spătarul - mai avem punga aia cu tutun? — O mai am - răspunse Barzovie-Vodă - dar voiam să i-o duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cu ochii de Agache - c-a venit și vremea noastră! A fugit Sima-Vodă! — Ce vorbești?! - făcu năucit vel-comisul. Unde-a fugit? Nu știu - răspunse sărdariul - că-n Ieși nu mai e! — Da’ tu de unde știi? - întrebă prudent Agache. — Ei, de unde? Urlă târgu’, dom’le! — Stai încet - făcu vel-comisul. S-ar putea să se fi dus la turci și-ntr-o săptămână-i înapoi. Să nu ne bucurăm degeaba. — Nu-i la turci, că și ei îl caută! - zise Natriul. Se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
așa, se mărginea să asculte un sunet îndepărtat de vioară ce plutea intermitent, ca o părere peste câmpie. Deodată, fu cât pe-aci să-i sară inima din piept. Un ienicer răsări ca din pământ în fața lui cu iataganul ridicat, urlând în turcește: — Stai bre, că te tai! Iaca stau, drăguță, nu mai fac nici un pas - spuse Metodiu înspăimântat, căruia într-o clipită, cu o limpezime și-o corectitudine înfiorătoare, îi reveniră în minte toate cunoștințele din turca populară, bulgară, învățate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]