2,433 matches
-
ei înșiși, ceilalți se adunară împrejur, în întuneric. Gemetele de suferință ale lui Mitsuhide și umbrele oamenilor umpleau tot văzduhul. În acele clipe, luna strălucea cu o limpezime deosebită. Deodată, din întunericul plâcului de bambuși se auziră clar pașii și urletele zgomotoase ale hoților. Se pare că ne atacă prin spate complicii individului cu lancea de bambus. Tâlharilor ăstora le stă în fire să profide de cel mai mic semn de slăbiciune. Sanjuro și Yojiro, ocupați-vă de ei. La auzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să profide de cel mai mic semn de slăbiciune. Sanjuro și Yojiro, ocupați-vă de ei. La auzul cuvintelor lui Shigemoto, oamenii se despărțiră. O lance fu luată în grabă, iar săbiile trase din teci. — Blestemați să fiți! Cu un urlet tunător, cineva sări în desișul de bambus. Un zgomot ca al unei ploi de frunze sau poate al unei hoarde de maimuțe, sfâșie tăcerea nopții. — Shigemoto... Shigemoto... șopti Mitsuhide. — Aici sunt, stăpâne. — A... Shigemoto... repetă seniorul. Apoi dibui prin jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu doar câteva minute în urmă. Armata clanului Sakuma numărase opt mii de oameni, dar mai rămăseseră doar vreo treime din ei. Ceilalți erau fie morți, fie răniți, fie dezertaseră. Cei rămași erau soldați în dezordine sau comandanți nedumeriți, iar urletele lor de derută făceau situația și mai nenorocită decât era. Se vedea clar că frații mai tineri ai lui Genba nu erau capabili să organizeze haosul. Majoritatea ofițerilor superiori muriseră. Diversele subunități nu mai aveau comandanți, iar soldații nu erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la comandă, câtă vreme armata lui Hideyoshi se vedea deja în depărtare. Chiar dacă frații Sakuma ar fi putut opri debandada în acel moment, nu puteau stăpâni șovăirea din sânul armatei. Dar trăgătorii clanului Maeda alergau tăcuți ca apa printre toate urletele și, răsfirându-se, cu repeziciune, la o oarecare distanță de tabără, se culcară la pământ. Observând această acțiune, Genba răcni un ordin cu glas pătrunzător și, în sfârșit, zăpăceala se mai potoli puțin. Faptul că luptătorii odihniți din armata clanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
luă la fugă după camarazii săi din unitatea principală, dispăru din nou în miasma de fum și sânge și, atins de un glonț rătăcit, căzu mort înainte de a-și fi putut ajunge din urmă propria armată. Kyutaro răgușise de atâtea urlete: — N-are rost să-i fugăriți prea mult timp. Genza! Momoemon! Opriți trupele! Spuneți-le să se întoarcă! Câțiva dintre vasali se repeziră înainte și, cu mare dificultate, opriră soldații. — Înapoi! — Retragerea sub stindardul comandantului! Hori Kyutaro descălecă și ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
merge la București și se angajează ca muncitoare textilistă la „Tânăra gardă” - dar și aici este persecutată, izolată iar cei de la securitate o convocau discreționar la orice oră din zi sau din noapte. După ani, autoarea încă nu poate uita urletele celor schingiuiți, nu uită târșâitul picioarelor înlănțuite, nu uită deținutul zidit de viu în celulă, nu uită femeia deținută cu ochiul stors, ori simulările de execuție prin împușcare și alte orori și atrocități. Nu uită că a dat o declarație
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
la ocazii speciale: la nunți, înmormântări, la vânzările de boi neobișnuit de profitabile sau când era închis de nepoată-sa în vreun centru de reabilitare. —Ăăăă, bine, o să citesc, a spus John Joe. Mă întrebam oare când aveau să înceapă urletele și incriminările. Crezusem că terapia în grup era o chestie mult mai dinamică și mai nasoală decât ceea ce se întâmpla acolo. Povestea vieții lui John Joe a durat aproximativ cinci secunde. Crescuse la o fermă, nu fusese niciodată căsătorit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să fiu exclusă din cercul lor. Unde sunt băieții? am întrebat. Sunt plecați, mi-a răspuns Luke. Trebuie să se întoarcă din secundă-n secundă. Chiar atunci, la ușă s-a stârnit o rumoare de nedescris. Se auzeau bufnituri și urlete, instrucțiuni, încurajări și lamentări. Apoi Joey și Shake l-au târât și l-au împins în apartament pe Gaz, a cărui față căpătase culoarea cenușii. Nu mai e mult, băiete, i-a spus Joey lui Gaz. Pe rând, amândoi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
masă. Mă simțeam foarte, foarte deprimată. Nu puteam să-mi închipui decât că și el se simțea la fel. într-un târziu, mi s-a făcut rușine de tăcerea aia. Intra într-un contrast mult prea pronunțat cu țipetele și urletele bețivilor din jurul nostru. Era ca și cum toți oamenii de pe pământ se distrau, numai eu și prietenul meu, băutorii de Cola, nu. îl uram pe Chris, mă uram pe mine, uram faptul că nu eram beată. Sau, idealul, că nu eram umflată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
nu ești în New York și cât timp trăiești sub acoperișul meu o să te acoperi ca o bună creștină! Simțeam că mă cuprindea vechea mea frică. începusem să tremur și aveam senzația că-mi vine să vomit din cauza țipetelor și a urletelor. A fost oribil. Mi se părea că a venit sfârșitul lumii. Am plecat din cameră în goană. îmi venea să mă sinucid, s-o omor și pe mama, să fug pe mare și să înghit un pumn de pastile. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Harry a apărut, relaxat, în spatele meu, fumând un trabuc de contrabandă, chestie cu care numai el putea să scape basma curată. Harry și-a așezat o mână, plin de afecțiune, pe umărul lui Bea, apoi a scos un fel de urlet scurt de lup către mine. — Atenție, bărbați ai New York-ului - s-a aplecat să mă pupe - Domnișoara Truman a ieșit, din nou, pe piață. Notă adițională: îl ador, ador, ador pe Harry. E una dintre cele mai neostentative, inteligente și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Cox. Mi-am pescuit mobilul din geantă, am sunat-o pe Bea și i-am dat raportul, din spatele palmei cu care-mi acopeream gura... nu mai puteam să țin secretul nici măcar preț de câteva străzi. Freddy auzea, de pe scaunul șoferului, urletele de fericire ale prietenei mele. Tot nu-mi vine să cred că mă abandonezi. Nu te abandonez, i-am răspuns Marei îmbrățișând-o. O să vorbim tot timpul. Doar știi asta. — Jackson ce face? m-a întrebat ea. De luni, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să vocifereze. Un nou e-mail mi-a apărut în Outlook. Mi-am dat seama, dintr-o singură privire, că era de la Vivian: era scris în fontul ei caracteristic, de 16, ceea ce făcea ca fiecare e-mail al ei să pară un urlet. — Mami, pot să te sun eu mai târziu sau mâine? N-am apucat să mănânc de prânz și sunt hămesită... — N-ai mâncat de prânz? Claire, e aproape patru după-amiaza! Draga mea, știu că postul ăsta nou e foarte stresant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
aleea scurtă, de pietriș. Am realizat vag că și cel de-al doilea Bentley parcase, iar Lucille și Mandy vociferau în spatele nostru. Toate patru am intrat în biserică, pe intrarea secundară. Mama m-a strâns de mână. și-apoi... Un urlet asurzitor a străbătut aerul. Lucille. La zece pași în fața mea, așezat pe un scăunel, în vestibulul din spatele bisericii, se afla mirele meu. — Ghinion! a început să se lamenteze maică-sa, ca scoasă din minți. Pe față i se întipărise o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
pulpanele raglanului. Liniște perfectă, noaptea perfectă. S-a auzit iarăși scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Stofa a început să ardă, de la pulpanele raglanului în sus. Apoi, mănușile. Apoi, fularul de mătase galbenă. Vasile încă zâmbea, când s-au auzit urletul muzicii și tam-tamul. Nătăfleață de Tolea înțepenise, nu era cine să oprească muzica. Fum, vedenii magnetice, mirosul arderii și al cenușii. Doar Tolea le vedea. Singur singur, ca un mort, și n-avea putere nici să clipească. Lumina camerei deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gata să zguduie casa. Ce forță adunase negrul Dingo, captivul! Doamna își retrase mâna de pe gâtul lui puternic și rece. O ținu o clipă în aer și îl pocni scurt, cu dunga palmei. Tavi icni, privind-o în ochi. Repetă urletul surd, sinistru. Cantul palmei îl izbi iarăși, rapid, de trei ori. Calmat, se întinse pe podea, cu capul pe geanta musafirului. Voi, dumneata... cei ca voi, vreau să spun, încă n-ați renunțat la iubire, se pare. În ciuda atâtor suferințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
expeditorul, pac. Expeditorul, becherul care imitează slova oricui, numa’ să nu fie prins. Ca să enfluențeze moralul lui pápá, înțelegi ’mneatale. Deci, destinul frumoasei din poveste. Imitează slova analfabeților, a cremenalilor cu făclia de paști, făclia pogromului. Știi ’mneata: ăia cu urlete și centiron și cruce și livolvere și cămăși verzi ca iarba iadului. Imitează, să juri, nu altceva. Plastografie. Ca să puie piciorul în prag. Ori, ori, mă-nțeledzi, tranc! — Nu, deloc. Nu înțeleg. Ești amețit. Drumul, trăsura, clopoțeii, ești amețit, musiu. Aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
europeni. Tizian, Holbein, ălălalt, Pusi, cum îi zice, Poussin. Europeni, domnule! Domnule, barbarii nu foloseau emblema umană, se voiau copiii monstrului. Fascinați de imaginea antropomorfă, încifrată, încârligată, inaccesibilă. Supraomul, îți amintești? Omul nou al vremurilor noi, cântecele, modelul, Asociația-model, uniformele, urletele, promisiunile. Cadența, cadența, herr Doktor. Bestia bicefală tricefală, tovarășe, pam pam, cu fală, triumfală, ce scofală, tra la la... Șoferul holbase ochii și dilatase urechile. Nu știi niciodată pe cine ai în taxi, în ziua de azi, trebuie să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pulpanele raglanului. O liniște perfectă, de vis. S-a auzit iarăși mieunatul acela, scârțâitul acela sâcâitor de uși ruginite. Cerul ardea, stofa începuse să ardă, mănușile, mătasea de la gât. Domnul Dominic încă zâmbea când s-a auzit așa, undeva, un urlet de câine nocturn. Fum, vedenii magnetice. Doar nătăfleață Tolea le vedea și n-avea putere să le întrerupă. N-avea putere să clipească, în fața imaginii care se surpa. Tovarășe Orest, Șperaclu mi-a dat detalii în legătură cu internarea Limbutului. Mare lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mi se părea un pic mai disperată, un pic mai tensionată, un pic mai speriată. Vorbea încet, abia ridicând glasul la mai mult de o șoaptă de la început până la sfârșit, dar cuvintele erau atât de ucigătoare, încât aveau impactul unui urlet. Tom. Eu sunt, Rory. Sun de la un telefon public și n-am prea mult timp. Știu că probabil te-ai săturat de mine, dar îmi e foarte dor de Lucy și am vrut să aflu ce face. Să nu crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
era lumină ca ziua, am sărit cu fața drept în pălălaia care se agita în fața ferestrei. În hol mă îneacă fumul, ușa cu geam abia se mai zărește, de-afară o aud pe bătrână urlând, mă orientez mai bine după urletul ei: Arză-v-ar focu’, să n-aveți parte de nimica-n viața voastră, criminalilor!!! Sevgin, semiîmbrăcată, făcea curse nebunești de la cișmeaua care nu prea mai avea apă la casa cu o aripă prinsă deja de flăcări. Fiu-său nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de folos Partidului vie decât ca martiră. După ce semnează hârtia, e eliberată. În primele câteva zile când se află din nou în apartamentul ei, se perpelește toată noaptea. Vede imagini cu câini care le atacă pe colegele ei de celulă. Urletele din camera de tortură îi bântuie gândurile. După miezul nopții, se ridică și își adună toate cărțile și revistele. Coboară la parter și le aruncă la gunoi. În timpul zilei, evită străzile pe unde sunt puse afișe comuniste. Nu mai ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dispărut din fața lui. Fata nu se poate abține să nu cântărească. Cu ochii cuiva care ghicește norocul, cântărește viitorul bărbatului. Mărește imaginea. Pe chipul lui, printre sclipiri, vede un imprimeu sub forma unei gheare de leu. Îi aude răgetul. Un urlet aflat în afara timpului. Acela e momentul în care aude clicul dintre ea însăși și rolul ei. Garda de corp aduce o cană de ceai. Între sprâncene, puștiul are o cicatrice care seamănă cu o omidă. Pune ceaiul pe jos, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cu moartea, stăruie Doamna Mao. Trebuie să obținem mărturisirea lui. Trebuie să avem vocea lui pe bandă, înainte de a muri. Țineți minte, tovarășul președinte Mao așteaptă rezultate. Interogatoriul începe. Banda de înregistrare se învârte. Casetele sunt pline de țipete și urlete. Mărturisirea sau moartea! Vorbește, Zhang Chong-yi! Spune-ne ce știi despre Wang Guang-mei, trădătoarea. Bărbatul aflat pe moarte își caută cuvintele. Nu, vă rog, nu mă trageți de braț. O să vorbesc. Vorbesc. Bine, acum îmi aduc aminte. Wang Guang-mei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Peste noapte, apare un martor. De data asta, e un prieten, un lucrător al Partidului de multă vreme, Wang Shi-yin, care suferă de cancer pulmonar. Pieptul lui e înconjurat de tuburi din plastic. Însă asta nu-i oprește pe anchetatori. Urletele și țipetele răsună pe casetă. Habar nu am. Pacientul se chinuie să vorbească. Nu sunt un inventator de adevăr. Se aud lovituri de obiecte metalice. O să plângi când o să-ți aducem sicriul și atunci va fi prea târziu, zice anchetaorul-șef
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]