10,389 matches
-
pus la pământ cu trudă, încovoiat asupra secerii, cu o zi în urmă. După ce va încerca să îmbuce câțiva dumicați, se va apuca de secerat și restul suprafeței de grâu. La coasă nu se mai putea lucra. Deja paiele erau uscate și spicele se puteau scutura foarte ușor. Ridică plosca grea deasupra capului și apa rece ce se scurgea îi răcorea pentru câteva clipe ceafa nădușită. Ziua era lungă și arșița mare, așa că fiecare strop de apă trebuia drămuit, să ajungă
SECERĂTORUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1092 din 27 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363655_a_364984]
-
scrise sunt urme ale gândului, atunci când nu tratează separat adevărul din inimă și adevărul din ele. Dinspre artista Maria Șalaru spre regretata Marioara Murărescu, și reciproc, fiecare cuvânt este examinabil de acum, din nefericire, doar în lacrimile care azi se usucă pe fața interpretei, nemaiașezându-se pe temeiul egalității. La amândouă a existat întotdeauna, un respect al uneia față de cealaltă și o afecțiune. Dar despărțirea este antinivelatoare, căci una a rămas să plângă, pe când cealaltă începe azi călătoria într-o lume
MARIA ŞALARU, MAI SINGURĂ ŞI TRISTĂ, FĂRĂ MARIOARA MURĂRESCU de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1127 din 31 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363741_a_365070]
-
vers De te înalți la stele, de clipă să mă legi, Să te urmez spre ceruri, plutind în univers. Potrivnic ne e timpul. La noi nu se închină. Oricât spre el o rugă la ceruri înălțăm, El zboară fără milă uscând din rădăcină Floarea vieții, sfântă, ce-n lacrimi o scăldăm. Te-ai născut din versul răsărit din mare Stânca tu mi-ai fost, lovită de-al ei val. Te-ai înălțat la stele și-n lacrimi amare Tristețe-am înecat
LA STEAUA... MINUNATĂ de DOINA THEISS în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363761_a_365090]
-
Să ne îngropi cu tot cu păsări, flori și linguri În bezna de la geam, sub streașina drept stradă În albele morminte din neguri de zăpadă...? Iar porții de colivă din arpacaș de cruci Ne fi-vor hrana morții când ai să ne usuci În gheața altor lumi mai bune și mai drepte... Dar, cât mai trebuie românul să aștepte? Cum Dumnezeu îi congelezi de generații Și îți supui la chin supușii - sinistrații, Și îi îngheți de vii și-nchizi congelatorul În care îi
GRUPAL LIRIC DE IARNĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1127 din 31 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363743_a_365072]
-
vreme, vremea trece Cum în aste vremuri știm: Un minut trece cât zece, Ceasul mult mai scurt simțim Și n-am am vreme câtă vreme Aș voi să am, să duc Printre plopi doru-mi ce geme Fără soț, când mă usuc ... Nu am vreme, vremea rupe Când și când și tot mai des Dragostea când lin se-ntrupe Doinei teiului ales. Plop și eu sunt pe aleea Cu plopi fără soț, dar eu Mai străeminesc ... De-aceea Cânt Femeia-Dumnezeu ... Am sfiala-mi
LA STEAUA CARE-A RĂSĂRIT – OMAGIU LIRIC AL PRIETENILOR ZIARULUI ŞI EDITURII NAŢIUNEA de ROMEO TARHON în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363751_a_365080]
-
cu sine însuși. Este imaginea viței de vie și a mlădițelor pe care o folosește Mântuitorul Iisus Hristos pentru a întări acest adevăr: după cum mlădița care nu mai păstrează legătura cu vița și nu se mai hrănește din ea se usucă, așa și credinciosul care nu se împărtășește cu trupul și sângele lui Iisus Hristos, rămâne în afara lui Dumnezeu, în afara vieții . Așadar, viața duhovnicească presupune, ca o condiție esențială, participarea la Sfânta Euharistie, împărtășirea cu trupul și sângele lui Iisus Hristos
PARTEA I... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364643_a_365972]
-
slăvit,/ Fiindcă timpul ai oprit”. Și doina se jelește odată cu mama care și-a pierdut fata, lumina sufletului ei, iar viața pentru ea, de-acum înainte, este un greu calvar: „Ghiocel crescut pe luncă,/ Floricica mamei!.../ Dorul tău, simt, mă usucă./ Draga mea, te-am așteptat, /Zile și nopți am oftat.../ Fată duce, mi-ai plecat,/ Cu durere m-ai lăsat,/ În anii care-au trecut ... / Fată dragă, n-am trăit!” Cascada sunetelor armonic-unduitoare, pline de viață, înălțătoare și calde ca
GHEORGHE ZAMFIR PREAMĂRIND PE EMINESCU de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1319 din 11 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349438_a_350767]
-
care... încă o crede aleasa sufletului său pentru o viață, iar naiul său glăsuiește versuri alese: „Pe stejarul din vâlcea, / Sculptată-i inima mea.../ Atuncea când o ciopleam,/ Pentru tine o făceam, Floare dragă, te iubeam./ Stejarul când s-o usca,/ Ai să vezi inima mea.../ Uitată a fost de tine,/ Când te-ai despărțit de mine; Ai lăsat tristețe-n lume/ Suflețelul tău, ce spune?”. Apoi deslușesc șoaptele rostite de mama sa, rămasă singură, care, în credința ei nestrămutată, speră
GHEORGHE ZAMFIR PREAMĂRIND PE EMINESCU de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1319 din 11 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349438_a_350767]
-
departe de casa părintească: „Maică, măiculița mea! Pâinea, miere, de-ar avea,/ Apa vin de s-ar făcea ... Nu este ca-n țara mea./ Dacă n-auzi vorbă bună,/ Gustul lor e mătrăgună./ Amară pâine manâncă,/ Dorul de țară-l usucă ... Dor și numai dor!/ Jalea și plânsu-l îneaca, / E cuc singurel pe creacă -/ Sete-i e și n-are apă ... N-auzi vorbă de român,/ Și te simți mereu străin./ Spune-o vorbă din bătrâni: / Cine pleacă prin străini ... / E
GHEORGHE ZAMFIR PREAMĂRIND PE EMINESCU de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1319 din 11 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349438_a_350767]
-
cuc singurel pe creacă -/ Sete-i e și n-are apă ... N-auzi vorbă de român,/ Și te simți mereu străin./ Spune-o vorbă din bătrâni: / Cine pleacă prin străini ... / E ca floarea printre spini, / Fără apă, fără soare ... / Se usucă si-apoi moare”. O, cât de înălțător se aude corul îngerilor ce-l înconjoară pe neegalabilul interpret al naiului, iar în jurul lui se vede aoreola destinului care a căpătat nuanțe aurii și strălucește cu intensitate. Vrăjitul nai acompaniază corul. Note
GHEORGHE ZAMFIR PREAMĂRIND PE EMINESCU de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1319 din 11 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349438_a_350767]
-
mânăstire.../ La icoane să se-nchine,/ Din durere să-i mai treacă,/ C-așa-i sufletul de mamă./ O! ... în fața altarului,/ Lângă crucea Fiului/ O tânără îl plângea,/ Picioarele-i săruta,/ Cu lacrimi i le spăla, / Cu părul i le usca ... Și prin jalea glasului/ Ea îi spunea Domnului:/ - „Doamne bun, iubit și sfânt,/ Nu mă ține pe pământ!/ Du-mă la iubitul meu,/ De viață nu-mi pare rău,/ Numai de măicuța mea/ Că suferă ca și-a Ta./ Maica
GHEORGHE ZAMFIR PREAMĂRIND PE EMINESCU de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1319 din 11 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/349438_a_350767]
-
de vlagă. Avea pentru sufletul ficăruia câte o vorbă plină de căldură și încredere. Povestindu-vă despre el, parcă simt umbra corcodușului ce adăpostea „ sfatul de taină ”. În curând nu va mai fi nici corcodușul. A îmbătrânit și s-a uscat. Nu mai dă rod. Iar umbra e seacă, puțină. Parcă numai se preface a fi. I se scurge și lui timpul spre sfârșit. Vorbele zburau între noi, înainte și înapoi. Și parcă ne lăsau un pic mai odihniți sufletește pe
AUTOR DORUŢA DUMITRU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1301 din 24 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349481_a_350810]
-
facă bine. I-am spus atunci și mi s-a părut firesc în momentul acela, cuvintele care mi-au scurmat de-a lungul anilor prin creier: „ O să te faci bine, nea Mărine! ”. I-am strâns între palmele mele grăsuțe mâna uscată cu degete lungi și subțiri. Și am simțit adevărul: nu mai avea mult! Am mințit atât de prost, încât nici eu nu m-aș fi crezut. Dar omul simțise nevoia să creadă. Și am priceput că l-am făcut, măcar
AUTOR DORUŢA DUMITRU de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1301 din 24 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349481_a_350810]
-
de izvoare și-n boncănit de ciute. Ne căutam răcoarea în sufletele arse Precum piatra de var în marile cuptoare Și ne strângeam puternic în brațele vânjoase, Că nu știam de noi, de miei sau... de mioare. Dormeam pe fân uscat c-o cergă peste noi Alăturea de focul înconjurat de câinii Care păzesc bordeiul și staulul de oi De urșii ce dau iama pe la apusul lunii. Ne încordăm mai tare în desele suspine Și gângurim molcom în noaptea înstelată, Și
ÎN SUSUR DE IZVOARE de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1306 din 29 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349526_a_350855]
-
slăvit, / Fiindcă timpul ai oprit”. Și doina se jelește odată cu mama care și-a pierdut fata, lumina sufletului ei, iar viața pentru ea, de-acum înainte, este un greu calvar:„Ghiocel crescut pe luncă,/ Floricica mamei!.../ Dorul tău, simt, mă usucă./ Draga mea, te-am așteptat, /Zile și nopți am oftat.../ Fată duce, mi-ai plecat,/Cu durere m-ai lăsat,/ În anii care-au trecut.../ Fată dragă, n-am trăit!” Cascada sunetelor armonic-unduitoare, pline de viață, înălțătoare și calde ca
„DOINA DE JALE” DE GHEORGHE ZAMFIR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349514_a_350843]
-
care... încă o crede aleasa sufletului său pentru o viață, iar naiul său glăsuiește versuri alese: „Pe stejarul din vâlcea, / Sculptată-i inima mea.../ Atuncea când o ciopleam, / Pentru tine o făceam, Floare dragă, te iubeam./ Stejarul când s-o usca,/ Ai să vezi inima mea.../ Uitată a fost de tine,/ Când te-ai despărțit de mine; Ai lăsat tristețe-n lume; Suflețelul tău, ce spune?” Apoi deslușesc șoaptele rostite de mama sa, rămasă singură, care, în credința ei nestrămutată, speră
„DOINA DE JALE” DE GHEORGHE ZAMFIR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349514_a_350843]
-
departe de casa părintească: „Maică, măiculița mea!.../ Pâinea, miere, de-ar avea,/ Apa vin de s-ar făcea.../ Nu este ca-n țara mea./ Dacă n-auzi vorbă bună,/ Gustul lor e mătrăgună./ Amară pâine manâncă,/ Dorul de țară-l usucă... Dor și numai dor!/ Jalea și plânsu-l îneaca, / E cuc singurel pe creacă -/ Sete-i e și n-are apă.../ N-auzi vorbă de român,/ Și te simți mereu străin./ Spune-o vorbă din bătrâni: / Cine pleacă prin străini.../ E
„DOINA DE JALE” DE GHEORGHE ZAMFIR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349514_a_350843]
-
cuc singurel pe creacă -/ Sete-i e și n-are apă.../ N-auzi vorbă de român,/ Și te simți mereu străin./ Spune-o vorbă din bătrâni: / Cine pleacă prin străini.../ E ca floarea printre spini, / Fără apă, fără soare.../ Se usucă si-apoi moare”. O, cât de înălțător se aude corul îngerilor ce-l înconjoară pe neegalabilul interpret al naiului, iar în jurul lui se vede aoreola destinului care a căpătat nuanțe aurii și strălucește cu intensitate. Vrăjitul nai acompaniază corul. Note
„DOINA DE JALE” DE GHEORGHE ZAMFIR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349514_a_350843]
-
mânăstire.../ La icoane să se-nchine,/ Din durere să-i mai treacă,/ C-așa-i sufletul de mamă./ O!... în fața altarului,/ Lângă crucea Fiului/ O tânără îl plângea,/ Picioarele-i săruta,/ Cu lacrimi i le spăla, / Cu părul i le usca.../ Și prin jalea glasului/ Ea îi spunea Domnului:/ - „Doamne bun, iubit și sfânt,/ Nu mă ține pe pământ!/ Du-mă la iubitul meu,/ De viață nu-mi pare rău,/ Numai de măicuța mea/ Că suferă ca și-a Ta./ Maica
„DOINA DE JALE” DE GHEORGHE ZAMFIR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1305 din 28 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349514_a_350843]
-
o doresc, Mi-e sufletul gol și pustiu, In a mă elibera de cenușiu, Ți se pare acest lucru ciudat? Recunosc, am fost cam obsedat, Ești o ființă atât de minunată, Astăzi fericită, mâine poate întristată. Nici nu s-a uscat bine tușul din paginile acestui roman și Vasilica Mitrea ne-a destăinuit că mai are un volum în lucru pe care îl va lansa în această primăvară. Sunt sigură că va fi o carte la fel de captivantă pe cât este romanul „Confesiunile
CONFESIUNILE ANGELEI DE VASILICA MITREA de GABRIELA PETCU în ediţia nr. 52 din 21 februarie 2011 [Corola-blog/BlogPost/349601_a_350930]
-
slăvit, / Fiindcă timpul ai oprit”. Și doina se jelește odată cu mama care și-a pierdut fata, lumina sufletului ei, iar viața pentru ea, de-acum înainte, este un greu calvar: „Ghiocel crescut pe luncă,/ Floricica mamei!.../ Dorul tău, simt, mă usucă./ Draga mea, te-am așteptat, /Zile și nopți am oftat.../ Fată duce, mi-ai plecat,/ Cu durere m-ai lăsat,/ În anii care-au trecut.../ Fată dragă, n-am trăit!” Cascada sunetelor armonic-unduitoare, pline de viață, înălțătoare și calde ca
GHEORGHE ZAMFIR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1308 din 31 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349563_a_350892]
-
care... încă o crede aleasa sufletului său pentru o viață, iar naiul său glăsuiește versuri alese: „Pe stejarul din vâlcea, / Sculptată-i inima mea.../ Atuncea când o ciopleam, / Pentru tine o făceam, Floare dragă, te iubeam./ Stejarul când s-o usca,/ Ai să vezi inima mea.../ Uitată a fost de tine,/ Când te-ai despărțit de mine; Ai lăsat tristețe-n lume; Suflețelul tău, ce spune?” Apoi deslușesc șoaptele rostite de mama sa, rămasă singură, care, în credința ei nestrămutată, speră
GHEORGHE ZAMFIR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1308 din 31 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349563_a_350892]
-
departe de casa părintească: „Maică, măiculița mea!.../ Pâinea, miere, de-ar avea,/ Apa vin de s-ar făcea.../ Nu este ca-n țara mea./ Dacă n-auzi vorbă bună,/ Gustul lor e mătrăgună./ Amară pâine manâncă,/ Dorul de țară-l usucă... Dor și numai dor!/ Jalea și plânsu-l îneaca, / E cuc singurel pe creacă -/ Sete-i e și n-are apă.../ N-auzi vorbă de român,/ Și te simți mereu străin./ Spune-o vorbă din bătrâni: / Cine pleacă prin străini.../ E
GHEORGHE ZAMFIR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1308 din 31 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349563_a_350892]
-
cuc singurel pe creacă -/ Sete-i e și n-are apă.../ N-auzi vorbă de român,/ Și te simți mereu străin./ Spune-o vorbă din bătrâni: / Cine pleacă prin străini.../ E ca floarea printre spini, / Fără apă, fără soare.../ Se usucă si-apoi moare”. O, cât de înălțător se aude corul îngerilor ce-l înconjoară pe neegalabilul interpret al naiului, iar în jurul lui se vede aoreola destinului care a căpătat nuanțe aurii și strălucește cu intensitate. Vrăjitul nai acompaniază corul. Note
GHEORGHE ZAMFIR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1308 din 31 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349563_a_350892]
-
mânăstire.../ La icoane să se-nchine,/ Din durere să-i mai treacă,/ C-așa-i sufletul de mamă./ O!... în fața altarului,/ Lângă crucea Fiului/ O tânără îl plângea,/ Picioarele-i săruta,/ Cu lacrimi i le spăla, / Cu părul i le usca.../ Și prin jalea glasului/ Ea îi spunea Domnului:/ - „Doamne bun, iubit și sfânt,/ Nu mă ține pe pământ!/ Du-mă la iubitul meu,/ De viață nu-mi pare rău,/ Numai de măicuța mea/ Că suferă ca și-a Ta./ Maica
GHEORGHE ZAMFIR de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1308 din 31 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349563_a_350892]