6,708 matches
-
Mai apropiat de M. Eminescu din acest punct-zero este Basarab Nicolescu care vorbește în teoremele sale despre "vidul cuantic", despre "o fluctuație între ființă și neființă"; "nimic nu poate epuiza bogăția vidului cuantic. Căci el este Nimicul"34. Sensul de "vid plin" nu este altul decât cel intuit de Sergiu Al. George.35 Am avea la Eminescu un sens ontologic, pentru că "nimicul" corespunzând unui enunț negativ ca "absență", nu poate fi conceput fără o referință la o "substanță primă", precum în
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
35 Am avea la Eminescu un sens ontologic, pentru că "nimicul" corespunzând unui enunț negativ ca "absență", nu poate fi conceput fără o referință la o "substanță primă", precum în logica indiană Nyaya sau Buddista. "Fluctuația" dintre ființă / neființă sau "bogăția vidului cuantic" are un sens dialectic, hegelin (Ioana Em. Petrescu). Nu de aceste "formule oarbe unite cu un maximum de formule vizionare (p. 99) se apropia M. Eminescu când scria, pe la 1868-1869, într-un prim proiect teatral Mira36 despre "Zeea-nimic": "Zeea
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
chipului, aureolat de părul brun, iată însemnele secundei pure sub care s-a mișcat pensonul inegalabilului Tonitza. Intrați! Seara, restaurante goale, în care orchestra cîntă pentru nimeni. Eleganța sălii amplifică senzația de lume dispărută. Locul destinderii, petrecerii, desfrîului, cotropit de vid! Ce poate fi mai dezolant? Motanul Copilu, de al cărui cap de baron prosper mă ocupam rîndul trecut, s-a jigărit fulgerător. În călduri, bate noaptea tot cartierul. Mieunatul lui e acum un claxon din primele Forduri. Dezafectat. Sînt sigur
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
acum la pămînt. Și neîntrevăzîndu-se perspectiva unei reconstituiri. De altfel, țoapa comunistă, cu resentimentul ei atavic pentru omul înstărit și edificator al fostului regat, n-a vrut să audă de reconstituire, arogîndu-și, agresiv, rolul de edificator al grandorii găunoase. Prezența vidului. Doar cîteva clădiri din cele discret monumentale ale interbelicului, încîntătoare, au scăpat neatinse, altele, și mai ales după ultima modă operînd chiar și într-un Iași oricum mult mai important arhitectonic cunosc hărnicia bidinelei de țoapă. Pereții boiți violent-chimic, la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
un năvod să-i prind pe toți și să-i cioplesc cu răsăritul soarelui", sau: "am trecut pe aici întîmplător, n-aveți niște cai?", sau: "cu tîmpla în trandafiri mă uit cum îmi curge vîntul din vene", sau: Zona de vid a prăpastiei lucește ca o săritură". Și, în sfîrșit: Femeia intră în tîmpla bărbatului cu dirijabile de echinocțiu răgușit". Din cînd în cînd, cucii din ficțiunile lui Cristian Irinescu se dedau unor destrăbălate turniruri de haiku-uri, halucinîndu-ne frumos. Dacă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
ele, s-au schimbat, poate prea mimetic după gustul meu (și nu numai), mimînd apăsat manfișismul general și producînd, ele însele, soluțiile cele mai rebarbativ manfișiste. Doar pentru a atrage atenția, de cele mai multe ori, doar pentru asta. Dedesubt aflîndu-se, nu? vidul lipsei de vocație. Excepțiile puține, dar cu atît mai elocvente se sufocă sub magma uniformizatoare, sub isteriile soluțiilor aliniate. Care? Păi, ultimul salon românesc la bienala venețiană a propus chiar vidul, imensul pavilion oferindu-se, fără slip, eventualilor rătăcitori prin
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de cele mai multe ori, doar pentru asta. Dedesubt aflîndu-se, nu? vidul lipsei de vocație. Excepțiile puține, dar cu atît mai elocvente se sufocă sub magma uniformizatoare, sub isteriile soluțiilor aliniate. Care? Păi, ultimul salon românesc la bienala venețiană a propus chiar vidul, imensul pavilion oferindu-se, fără slip, eventualilor rătăcitori prin hăul său.. Evident, n-ar fi fost o soluie mai fericită umplînd spațiul cu Sălașa, dar, oricum, din moment ce tot ne frăsuim că nu avem audiență internațională, poanta vidului nu rezolvă prea
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a propus chiar vidul, imensul pavilion oferindu-se, fără slip, eventualilor rătăcitori prin hăul său.. Evident, n-ar fi fost o soluie mai fericită umplînd spațiul cu Sălașa, dar, oricum, din moment ce tot ne frăsuim că nu avem audiență internațională, poanta vidului nu rezolvă prea mult. O cinstită simeză cu fotografie pentru că, între provocările de ultimă oră, fotografia ocupă un loc extrem de revendicativ ar fi fost de o mie de ori mai fericită. Dar care fotografie? Supraevaluîndu-și orgoliile, soluțiile foto la zi
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
bine numai și desenînd în sine. De la obediente supuneri, la evadări libertine, gestica nordicului (fără nume memorabil) ne fascinează și chiar ne incită propriile ambiții. Iată, îmi spun în dimineața nesperată, încă o excepție, încă cineva care nu vocalizează în vid. Numai că, pentru a înțelege asta, se cere ureche fină. Navigatorul o are. Altfel, filarmonistul ce sînt n-ar rămîne, o oră, computerizat, lîngă el. 29 noiembrie Scenă comic stupefiantă, cu Castro îndreptîndu-se fudul spre asistența în delir, călcînd însă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
doza homeopatică, administrată, literar oricum, de un Bruckner. De ce paradigmaticul Pavel Șușară nu comentează sistematic ieșirile în arenă ale complexatului băiețică vizual? Atît de insolent la modă acum, dar și atît de trist anonim, în cazna de a-și propune vidul. Doar înțeleaptă detașare?... Cineva ar trebui să-i onoreze pe acești insurgenți ai nimicului cu imediate întîmpinări, fie ele și galante. Să le frăgezească retina, arătîndu-le că rasatele tendoane ale frumoaselor lor partenere de trotuar sau de terasă există. Și
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mai puțin rezistente ale energiei...". Această convingere nu este, de altfel, doar teoretică. Nucleul și electronii unui atom ocupă un loc infim în raport cu talia atomului, și totuși ei sunt cei care determină masa atomului. Suntem alcătuiți, în acest sens, din vid, dar dintr-un vid plin, un vid cuantic, energetic: "Rezistența relativă a sistemelor de evenimente, care nu sunt ele însele decît raporturi energetice..., e cea care conferă reprezentării noastre sensibile această impresie de realitate fizică consistentă și opacă pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
energiei...". Această convingere nu este, de altfel, doar teoretică. Nucleul și electronii unui atom ocupă un loc infim în raport cu talia atomului, și totuși ei sunt cei care determină masa atomului. Suntem alcătuiți, în acest sens, din vid, dar dintr-un vid plin, un vid cuantic, energetic: "Rezistența relativă a sistemelor de evenimente, care nu sunt ele însele decît raporturi energetice..., e cea care conferă reprezentării noastre sensibile această impresie de realitate fizică consistentă și opacă pe care o numim materie"28
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
nu este, de altfel, doar teoretică. Nucleul și electronii unui atom ocupă un loc infim în raport cu talia atomului, și totuși ei sunt cei care determină masa atomului. Suntem alcătuiți, în acest sens, din vid, dar dintr-un vid plin, un vid cuantic, energetic: "Rezistența relativă a sistemelor de evenimente, care nu sunt ele însele decît raporturi energetice..., e cea care conferă reprezentării noastre sensibile această impresie de realitate fizică consistentă și opacă pe care o numim materie"28. Vidul, în sens
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
plin, un vid cuantic, energetic: "Rezistența relativă a sistemelor de evenimente, care nu sunt ele însele decît raporturi energetice..., e cea care conferă reprezentării noastre sensibile această impresie de realitate fizică consistentă și opacă pe care o numim materie"28. Vidul, în sens de "neant", este in-compatibil cu logica antagonismului energetic. Un concept mai nuanțat de materie este astfel definit în filosofia lui Lupasco. Antagonismul energetic implică o înlănțuire nedefinită de contradictorii: "... două dinamisme antagoniste dînd naștere unui sistem, acest sistem
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
astfel următoarele niveluri: nivelul in-dividual, nivelul comunităților geografice și istorice (familie, națiune), nivelul planetar, ni-velul comunităților în ciber-spațiu-timp și nivelul cosmic. În prezența mai multor niveluri de realitate, spațiul dintre discipline și de dincolo de discipline este plin de informație, așa cum vidul cuantic este plin de toate potențialitățile: de la particula cuantică la galaxii, de la quark la elementele grele care condiționează apariția vieții în Univers. Unitatea care leagă toate nivelurile de realitate, dacă ea există, trebuie neapărat să fie o unitate deschisă. Așa
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
și teatrul și știința. În locul lor, Ionesco acceptă [...] logica lui Stéphane Lupasco, a cărui operă ne oferă cheia a ceea ce face Ionesco în teatru"14. Wylie Sypher pleacă de la observația că Ionesco, ca și Heidegger, a fost fascinat de abisul vidului care subîntinde existența noastră. Ionesco vrea cu tot dinadinsul să capteze nesustenabilul. În același timp, Wylie Sypher subliniază faptul că știința a afectat natura literaturii. Orice limbaj verbal devine un clișeu în raport cu adevărurile captate de limbajul matematic. "Noile matematici și
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
la cer fără încarnare? Dacă există o ruptură radicală între cele două emisfere, atunci ce înseamnă cuaternarul, dacă nu învîrtirea în cerc pînă la sfîrșitul timpurilor? Chiar dacă comunicarea între cele două emisfere nu se face decît printr-un punct, acest vid al vidului care este centrul sferei absolute, de ce accesul le este permis cîtorva indivizi dintr-o comunitate, dar interzis comunității înseși? Abellio se află, la început, în contradicție cu el însuși, cînd adaugă: "În paralel, un semn mare: matematicile devin
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
fără încarnare? Dacă există o ruptură radicală între cele două emisfere, atunci ce înseamnă cuaternarul, dacă nu învîrtirea în cerc pînă la sfîrșitul timpurilor? Chiar dacă comunicarea între cele două emisfere nu se face decît printr-un punct, acest vid al vidului care este centrul sferei absolute, de ce accesul le este permis cîtorva indivizi dintr-o comunitate, dar interzis comunității înseși? Abellio se află, la început, în contradicție cu el însuși, cînd adaugă: "În paralel, un semn mare: matematicile devin pure [...] Și
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
misterioasă, ce sugerează parcă o "arhitectură lingvistică" gotica, măreață, sau numele unui creator profund al unei astfel de arhitecturi gotice) reprezintă versiunea sau parodia lui Blake la Cartea biblică a Genezei. În The Book of Los Blake descrie căderea în vidul infinit a lui Los: acesta este mintea nemuritoare care începe, în derularea căderii, să creeze cu ajutorul ciocanului de diamant (Hammer of adamant) și al nicovalei (anvil), formate tot de el soarele din "particule subtile" (subtil particles) că sfera (Orb) centrală
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
decît printr-o acerbă lupta intelectuală, mentală, dusă prin veghe permanentă și stimularea calităților creative în om, stimularea Prolificului, care în cele din urmă duce la trezirea omului spiritual hristic, a Prolificului arhetipal infinit, care prin plinătatea să infinită învinge vidul Devoratorului. În plus, se observă aici un paradox simplu, si anume alăturarea în conceptul de război (ce presupune instalarea temporară a haosului) a ideii de ordine. Războiul, așadar, este agentul unei ordini superioare, spirituale, chiar dacă la un anumit nivel el
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
poate presupune că Stările prin care a trecut nu mai există. Toate lucrurile sînt Eterne. / În Veșnicie un Lucru niciodată nu se Schimbă în alt Lucru. Fiecare Identitate este Eternă [...]."139 Realitatea este scufundata în plinătatea arheomorfică infinită divină eternă; vidul Devoratorului se scufundă în plinătatea insondabila a Prolificului. 2. Cîteva observații despre Vala, sau Cei patru Zoa: Blake versus Böhme140 Vom urmări în continuare relațiile de izomorfism dintre sistemul de gîndire al lui Blake, așa cum se reflectă el mai ales
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de exemplu, Vala, emanația lui Luvah, se întreabă: De ce, iubind, creat-am iubire?"191. Ea însăși, ca zeița a Naturii, Natura însăși, a fost creată din iubire, Luvah fiind "Prințul Iubirii". Chiar și Urizen este înspăimîntat de marea atracție a vidului cosmic care tinde să tragă-disipeze materia în el: "Mare era puterea Neființei de-a trage-n ea Ființă"192. Căderea este astfel fragmentarea Unului (Tharmas) în multiplu, căci spune Tharmas: în "vremi ale Veciei fost-am în două sfărîmat/ Și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
numește "tenebrele divine", tăcerea ultima). Astfel se explică faptul că există un punct unde lăuntricul se întîlnește cu limită exteriorului: ceea ce privești "deși pare că este-Afară, este Năuntru"197. Tenebrele inferioare înseamnă tendința de întoarcere a ființei create înapoi în vidul primordial, ea neavînd nimic de la sine cum spune Albion: "O, sînt nimic și în nimic trebuie iarăși să mă-ntorc".198 Această întoarcere nu mai este posibilă pe deplin, lucru care reiese din întreaga opera a lui Blake: "cum viața
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
infinitul" Tatălui-Tharmas a cărui cunoaștere a dus la fragmentarea ființei lui Enion, care, însă, și-a dat ființă, prin iubire maternă, Celuilalt (gr. on = ființă). De fapt, dramă lui Enion, care se află în inima lui Tharmas, întoarcerea ei în vidul cosmic, prin moarte (destinul seminței, care trebuie să moară pentru a naște plantă vie), îl determină pe Tharmas să voiască să cunoască moartea, adică să împărtășească soarta (căci o dată cu căderea lui Enion începe Destinul) pe care a avut-o cea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
al lui Milton 232: Orcus era zeul morții, identificat mai tîrziu cu Hades-Pluton; de la el, însuși Infernul a fost desemnat prin numele de Orcus; în norvegiană ork = putere) se zbate în lanțuri 233, dar mînia să este un lant spiritual. Vidul mîniei se va manifesta prin războaie și pasiuni, care vor mistui acest gol și vor face posibilă ispășirea. Dar Luvah este silit să intre în această stare inferioară, de robie, (din care se va elibera cînd Urizen îl va "scăpa
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]