1,641 matches
-
de a te strecura În locuințele credincioșilor, ci de a veghea la liniștea tuturor. Într-un stat, cea mai mică hoție, cea mai mică nedreptate trebuie să fie cunoscută de suveran și pedepsită Într-un mod exemplar, oricare ar fi vinovatul. Cum să afli dacă nu știu ce cadiu sau guvernator de provincie nu profită de funcția sa pentru a se Îmbogăți pe seama celor sărmani? Prin iscoadele noastre, pentru că nu totdeauna victimele Îndrăznesc să se plângă! — E nevoie și ca aceste iscoade să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Ce stăpânire e mai rea decât aceea a virtuții militante? Predicatorul suprem voi să le orânduiască adepților săi fiecare clipă a vieții. Interzise toate instrumentele muzicale; dacă descoperea cel mai mic flaut, Îl spărgea În public, Îl arunca În flăcări; vinovatul era pus În fiare și ciomăgit zdravăn, Înainte de a fi expulzat din comunitate. Uzul băuturilor alcoolizate era Încă și mai aspru pedepsit. Propriul fiu al lui Hasan, surprins Într-o seară, de către tatăl său, amețit de vin, a fost condamnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
aceea omul se așază pe sine În centrul universului. E adevărat, sîngerează prin toate rănile sale, În locul ochilor scoși se cască două plăgi oribile, dar acest vinovat de paricid și incest, acest vagabond măreț este stăpînul universului, căci el este vinovatul și nimeni altcineva. Fiind singurul vinovat, e singur În univers. Vina este pentru Oedip o treaptă Încă și mai glorioasă decît revolta. Strivit de nenorociri, el răstoarnă totul În favoarea orgoliului uman cu o singură afirmație: Eu Însumi. O afirmație cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
o sală goală. Și la ce anume priviți? Tonul nu mai semăna deloc cu cel când încercase să-l lingușească și să-l înduplece la o întâlnire mai lungă. Era un ton sec și oficial, de paznic care a surprins vinovatul de mult pândit. Și la ce anume ziceați că priviți?, reluă santinela. Trecu mult timp până să răspundă. Privesc sala. Aici a fost cândva un bar. Barul Levcenco. În timpul războiului și înainte de război. Funcționarul nu părea mirat de ceea ce auzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
niciodată. Adoratul amant o caftise, o bușise, fără să-i adreseze vreun cuvânt. Caftit, bușit, ciudate cuvinte în gura frumos arcuită a onorabilei doamne, neobișnuită să se scoale devreme, dar năvălind, iată, atât de matinal, în brațele consolatoare ale mamei vinovatului. Impenetrabilul fiu își urmărea mama cu o privire atentă și străină. Lui Mircea Claudiu să-i vorbești despre cețoasele împrejurări din ultimele două săptămâni? Sau glacialei sale Astrid, cu care semăna deja prea mult? Dida se roti din nou, lent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
două dosare. Dosarul roșu, Dosarul verde. Deschidea când unul, când altul. Ceilalți repetau mișcarea. Deschideau Dosarul roșu, cu voluminosul manuscris. Îl frunzăreau, atenți, cum procedase și Înaltul Comisar, ridicau privirea, cum făcuse și Șeful. Apoi deschideau Dosarul verde, cu biografia vinovatului, foițe subțiri, acoperite de coduri și cerneală simpatică: corespondența Toma. Tăceau, citeau, se priveau, ridicau sprânceana suspecta, se priveau, cicatricea lumina scurt, fosforescent. Apăruse, vaporoasă, valsând, blondina în luna a șasea. Îmbujorată, depusese pe masă un pahar mic mic cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Tânărul procuror din capul mesei își îndreptă ochelarii și reîncepu să citească referatul. Nu se mai distingea nimic. Sunet abolit, măștile batraciene clămpăneau cuvinte fără sonor și făceau cu ochiul. Paloarea lustruită a măștilor, cicatricea fosforescentă la sprânceană. În ușă, vinovatul. Transpira, palid. Nu știa cum să înțepenească mai bine în carlingă, să nu facă vreun zgomot, să nu fie descoperit. Se afla de mai multă vreme pe ecranul de interceptare, în rama ușii. Nimeni nu-l văzuse încă, transpira, inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un sms, probabil unei fete, oare și noaptea doarme tot cu automatul?! Îmi vine sè-l întreb asta, dar n-aș vrea sè-l jignesc chiar în punctul nevralgic al bèrbèției sale, mai ales cè el, bietul, n-are nici o vinè, Aici vinovatul e Matei! Subsemnatul, nume, domiciliat, serie, numèr buletin, declar cè în seara zilei de, E nepricepuți, domnule! asta e opinia plutonierului, Habar n-au sè guverneze! Toatè ziua bunè ziua, președintele, premierul se rèzboiesc între ei, ca și cocoșii! Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
voiu întinde-o Între foile acele, Ce le am din alte timpuri De la mâna dragei mele. Cum copacu-și uită foaia Ce pe vânt mi-a fost trimisă, Astfel ea uitat-au poate Aste foi de dânsa scrise. Vorbele iubirii moarte Vinovate-mi stau de față, Dovedite de minciună Cer să sting a lor vieață. Dulcea lor zădărnicie Nu mă-ndur s-o pun pe foc, De și-mi stau atât de triste Că nu pot muri pe loc. {EminescuOpI 126} Voiu
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
lună, mă mărit cu cel mai mare actor român în viață”. Ce vină am eu că m-a cerut de nevastă?, care femeie ar fi zis nu?, sunt vinovată eu că l-am luat de bărbat? Să mă simt eu vinovată că l-am luat frigidei ăleia de Vichi? Nu mă simt deloc, n-am nici o vină, oricum îl pierdea. Astea-s poveștile, nu?, te descarcă și, dacă o spui, te mai liniștești, poți trăi ușurat, s-a mai tulburat puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pulberi doweriene", chinină), compresele, frecțiile, aplicarea lipitorilor etc.". În "Gazeta de Transilvania" este recomandat, printre altele, un unguent pentru nări, preparat din plante, acest medicament permițând "filtrarea aerului"471 și deci anihilarea "miasmelor holerice", considerate de către unii a fi principalele vinovate pentru transmiterea contagiunii. 3. Epidemia din 1872-1873 Dacă în 1866 holera a încetat să bântuie pe teritoriul României, ea a continuat să se manifeste, eventual cu o agresivitate ceva mai redusă, în alte părți ale lumii, mai cu seamă în
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
radio, Întreruptă de ovațiile stadioanelor. Poate o să vezi lucrul ăsta și În țara unde te duci, dar nu mă sili pe mine să mai trec Încă o dată prin această oroare. Deși este doar o școlăriță neatentă, ea știe cine e vinovatul, Îl așteaptă să treacă, Înghesuită Într-un colț de trotuar, Înconjurată de fețele nemișcate, păzită de armele automate, Îl urăște, Îl așteaptă să treacă. Pe ea se urăște, nodul de emoție care Îi urcă În gât doar pentru că aerul trepidează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Poate mă suni azi, mai târziu. 310 266 8787. Sper să ne auzim mai târziu, JJ. Ai grijă de tine. Brad. xxx. ― Ei bine, spune Geraldine, stând în spatele Jemimei și citind cuvintele. ― Ei bine, repet eu, simțindu-mă incredibil de vinovată. Încă o problemă în care m-ai băgat tu. Geraldine râde. ― Nu e nici o problemă, e amuzant. Singurul caz în care s-ar transforma într-o problemă ar fi dacă ar vrea să te întâlnească, și e atât de departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
să mă întâmpine. Așa că îmi închipuisem că e periculos de supărată. —Bună, mamă, am îngăimat eu. Nu puteam să mă uit în ochii ei. Mama mi-a întors un zâmbet trist, de martiră, iar eu m-am simțit așa de vinovată, încât eram cât pe ce să mă apuc să caut fără întârziere sticluța cu Valium. —Cum ai călătorit? m-a întrebat ea. Nu puteam suporta politețea aia prefăcută, faptul că ocolea marea problemă. —Mamă, am bolborosit eu, îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
rămăsese era rușinea și dorința de-a fi cât mai drăguță. Așa mi se întâmpla întotdeauna. Așa că, deși aș fi avut oarecari rețineri să prestez o felație, dacă de aia mă adusese acolo sus - nu mă simțeam chiar atât de vinovată - eram gata să bag capul pe ușă și să-l complimentez entuziast pentru aspectul camerei. Dar aproape că nu mi-a venit să-mi cred ochilor! încăperea arăta de parcă s-ar fi lansat un concurs ca să vadă câte paturi puteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
voștri pentru asta. —E prea pupincuristă ca să-i poarte cuiva pică, am izbucnit eu mânioasă. —Vezi?! Și tu te lași păcălită de stereotipuri! Dar dacă Margaret ar vrea să le poarte pică oamenilor? îți imaginezi cât de confuză și de vinovată s-ar simți? — Uite ce-i! Cui îi pasă de ea?! am exclamat. —Eu nu fac decât să-ți arăt că, la nivelul subconștientului, ție și surorilor tale vi s-au desemnat anumite roluri. E un lucru care se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cor de români cu cuțitul între dinți care rânjesc așa câinește cântând o mârâită: țiganii sunt de vină. În cazul acesta, spuneți și dumneavoastră, cum să stau eu în expectativă și să nu caut împreună cu ceilalți, vinovații sau, mă rog, vinovatul, de acest lăboi dat în plin peste figura noastră și așa bine turtită de alte labe anterioare. Am studiat o săptămână problema și se pare că munca mea a fost încununată de succes. Acum pot să spun cu toată responsabilitatea
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
Fiecare au avut câte o piatră de aruncat împotriva acestui popor „gâlcevitor, care bea vinul ca pe apă și pe care niciodată nu poți pune bază în cadrul unei alianțe de orice fel”. Deci frați români, șo pe Herodot, el este vinovatul! Păzea, vin țiganii! Alaorde mo, gea la Heuropa, care ne așteaptă cu celulare și portofeluri dă furat! Nu mai putem noi dă șengănul gagiului acela dă Sarkozy, sau dă a gagicei ăleia nasoale dă-i zice Merkăl! Păi noi vedem
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
își transmit costumele, își împrumută aparent costumele și trăiesc unii evenimentele altora: Crăcănel este luat la bătaie de un adversar care nu-i al lui, Catindatul primește în obraz vitriolul destinat altuia, Pampon, Mița, Crăcănel urmăresc un vinovat închipuit, în timp ce vinovatul adevărat, Nae Girimea, trece pe lângă ei. Dincolo de această viziune, Caragiale pare să nu mai fi descoperit nimic esențial de spus despre lumea vremii sale și a lăsat-o cufundată în veselia sa inconștientă. S-a relevat substratul dramatic al comediilor
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
pentru a mia oară. Nu-mi doream decât să plec de acolo și să-i spun totul În față. Ne-am despărțit de Adi la scurt timp după ora zece. Maria ar mai fi rămas, sunt sigură. M-am simțit vinovată când am realizat că eu o făcusem să plece, pe motiv că vom fi certate de părinți. ― Puteți opri aici? i-am spus taximetristului când am trecut pe lângă casa lui Victor. Nu va dura mult. ― Alisia, ce faci? șopti Maria
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
mâna lui. Era ora cinci și zece. ― Am Întârziat, am murmurat eu. Damian râse și-și acoperi ceasul cu mâneca hanoracului negru. ― Mda. ― Și acum tu râzi de mine. ― Râd de expresia feței tale, mă lămuri el. Arăți atât de vinovată de zici că ai omorât pe cineva. ― Nu-i adevărat! am ripostat eu, lăsând sămi scape un mic chicot. ― Ba da! L-am Înghiontit ușor. ― Ba nu! ― Bine, cedă el. Tu câștigi. ― Așa mai merge, am râs eu. David veni
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
și de nimeni, înțelegi tu? răspunse pe un ton răstit. ― Bine, bine, dar de ce strigi așa? Pufni în râs. Și râse copios, cu toată ființa. ― Pentru că ești tartorul tuturor răutăților... ― Eroare profundă. N-am nici o vină! jur! ― Dar cine-i vinovatul? I-am răspuns cu un gest larg: ― Marea Neagră! Alt val de râs. Și pe urmă altul... Eram inundați, exuberanța noastră nu ne dădea pace, clocotea în noi, neastâmpărată ca marea. Cum ar fi fost chip să stăm cuminți pe locurile
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Îmi sta pe buze să o întreb ce avea de gând să facă, s-o acopăr de mustrări pentru îndărătnicia ei și mai cu seamă pentru ceea ce îmi destăinuise Alexa. N-aveam însă autoritatea morală s-o judec tocmai eu, vinovatul numărul unu. Ar fi reacționat numaidecât înăsprind tot mai mult relațiunile dintre noi și așa destul de șubrede. Cel mai cuminte lucru era s-o iau cu binele (sau cu duhul blândeții cum spunea soră-sa), să-i trezesc, cu ajutorul amintirilor
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
îmi sporeau deznădejdea. Îi spunea: "De acum vei fi copila mea, tu ai să mi-l înlocuiești dacă n-am avut parte de el". Mihaela se ghemuia la pieptul mamei, frîngîndu-și mâinile, plângând amar: "nu, nu pot. Eu sânt marea vinovată! Din cauza mea a murit! Și n-am liniște până nu voi fi lângă el". Trăiam aceste scene imaginare cu atâta forță, încît m-am pomenit plângând în hohote. Ca și odinioară, în odăița scundă de la mansardă, când o cucerisem întîia
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
decât la ordin, de obicei pentru a lucra așa că nu crede că sunt prea necăjiți. Gosseyn nu făcu nici o observație. După el, cineva a urcat fără ordin și a lucrat cu spor, fără nici un dubiu. Ar fi putut să găsească vinovatul chestionându-i pe cei patru sute optzeci de oameni cu un detector de minciuni, dar în acest timp flota lui Enro, ajunsă în sistemul solar, va răspândi în văzduhul înnorat al lui Venus și ale Pământului izotopii radioactivi și trei miliarde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]