KorAP: Find »[drukola/base=weber & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...55 56 57 ...142 >

3,544 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

cu leziunea, chestia posterioară dreaptă care s-a desprins de migdala respectivă. Migdăluța? Weber se lasă pe spate, uluit de exactitatea amintirilor lui Mark. Până și el uitase discuția lor. —Amigdala. — Știi ceva? Mark își retrage mâna din mâna lui Weber și mimează un surâs slab. Atunci, când mi-ai spus asta, eram convins că ai luat-o-n pula mea pe arătură. Strânge din ochi și clatină din cap. Nu mai are timp. Își pierde luciditatea din pricina cocteilului chimic care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
la lucrul aflat la doar un metru de el. — Creierul meu, toate bucățile alea separate, care încearcă să se convingă una pe alta. Zeci de cercetași rătăciți care agită niște lanterne de doi bani în pădure, noaptea. Unde sunt eu? Weber ar fi putut spune povești. Cei afectați de automatism, cu trupurile mișcându-se inconștient. Cei cu metamorfopsie, chinuiți de portocale de mărimea unei mingi de plajă și de creioane de mărimea unor chibrituri. Amnezicii. Stăpânii unor amintiri vii, detaliate, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
de creioane de mărimea unor chibrituri. Amnezicii. Stăpânii unor amintiri vii, detaliate, care nu se întâmplaseră niciodată. Eu e o schiță grăbită, încropită la comun, care încearcă să găsească un editor mai naiv care s-o publice. — Nu știu, spune Weber. —Acuma să-mi spui tu... Fața lui Mark se boțește din nou, deformată de gânduri. Nici o întrebare care i-ar putea trece prin cap nu poate merita atâta suferință. Dar asta venise Weber să audă, de la două mii de kilometri. Tonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
care s-o publice. — Nu știu, spune Weber. —Acuma să-mi spui tu... Fața lui Mark se boțește din nou, deformată de gânduri. Nici o întrebare care i-ar putea trece prin cap nu poate merita atâta suferință. Dar asta venise Weber să audă, de la două mii de kilometri. Tonul lui Mark coboară, secretos. — Crezi că e posibil...? Poate cineva să fie așa de-ntors pe dos ca să n-aibă nici cea mai vagă idee...? Și să se simtă la fel ca întotdeauna...? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
de kilometri. Tonul lui Mark coboară, secretos. — Crezi că e posibil...? Poate cineva să fie așa de-ntors pe dos ca să n-aibă nici cea mai vagă idee...? Și să se simtă la fel ca întotdeauna...? Nu e posibil, ar vrea Weber să spună. E sigur. Obligatoriu. — O să te simți mai bine, spune el. Mai întreg decât acum. O promisiune deșartă. Dacă ar fi fost adevărată, el însuși s-ar fi aflat sub tratament. —Eu nu vorbesc despre mine, șuieră Mark. Vorbesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
tratament. —Eu nu vorbesc despre mine, șuieră Mark. Vorbesc despre toți ceilalți. Sute de oameni, poate mii: cazuri în care, spre deosebire de cazul meu, operația chiar a funcționat. Toată lumea se învârte pe-aici fără să aibă cea mai mică idee. Lui Weber i se face părul măciucă. Piloerecție, o veche relicvă a evoluției - piele de găină. —Ce operație? Mark se dezlănțuie. Am nevoie de tine, doctorașule. Nimeni altcineva nu poate să-mi spună. Toate părticelele alea din creier, care pălăvrăgesc între ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Piloerecție, o veche relicvă a evoluției - piele de găină. —Ce operație? Mark se dezlănțuie. Am nevoie de tine, doctorașule. Nimeni altcineva nu poate să-mi spună. Toate părticelele alea din creier, care pălăvrăgesc între ele? Cetele alea de Cercetași Juniori? Weber dă din cap. Poți să scoți una afară? Una singură? Fără să omori toată trupa? — Da. Ușurarea e imediată. Mark alunecă în jos, pe pernă. —Poți să pui una înăuntru? Știi tu. Să răpești un cercetaș și să bagi altul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
preluau proprietățile zonei gazdă. Probabil că Mark auzise de ele, la modul vulgar, trunchiat, în care știința ajunge la toată lumea. Pun bucăți de maimuță în oameni, nu? De ce nu și de păsări? Migdala aia micuță a lor în schimbul migdalei noastre. Weber trebuie doar să spună nu, cât de blând și de ferm se poate. Dar ceva din el vrea să spună: nu-i nevoie de schimb. Sunt deja acolo, moștenite. Structuri străvechi, rămase și acum în structurile noastre. Îi datorează asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
tu: cu un Cercetaș Junior în plus sau în minus, trupa tot aia rămâne. Tot ca înainte te simți. Și la mine ar fi funcționat, doar că ceva n-a mers cum trebuie. Ceva comunică prin Mark. Ceva primitiv, ce Weber trebuie să audă înainte ca scurgerea de chimicale să-l zăvorască din nou în umanitate pe bărbatul ăsta copil. Există doar acest moment. Doar acum. Dar... ce încearcă să realizeze operația asta? —Încearcă să salveze specia. —Care specie? Întrebarea îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nu vrea să spună de ce. Nu face decât să repete întruna „Nu-i nimic. Nici o problemă“. Dar nu se poate concentra și până la urmă arde plăcintele. Karin găsește vinovatul pe măsuța de cafea a lui Bonnie: noua carte a lui Weber, prin care fata își croise drum conștiincioasă, în ritmul de o pagină pe zi, în ultimele câteva luni. Asta te-a supărat? întreabă Karin. Ceva de-aici? Încă o scuturare din cap, de negare, după care fata cedează. — Există o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
în urma ei, pe jumătate amuzat: —Iubito? Haide, Iepuraș. Hei! Hai să discutăm despre chestia asta. Ușor, înțelegător, convins că ea se va întoarce, dacă nu acum, atunci la anul pe vremea asta. Stau de vorbă mai mult timp decât realizează Weber. Și, cu fiecare răspuns de care Mark are nevoie, Weber devine tot mai nesigur. Ceata de Cercetași, care agită lanterne înșelătoare în pădure, noaptea, s-a împrăștiat. Toată viața a știut că nu era altceva decât trupa asta improvizată. Doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
să discutăm despre chestia asta. Ușor, înțelegător, convins că ea se va întoarce, dacă nu acum, atunci la anul pe vremea asta. Stau de vorbă mai mult timp decât realizează Weber. Și, cu fiecare răspuns de care Mark are nevoie, Weber devine tot mai nesigur. Ceata de Cercetași, care agită lanterne înșelătoare în pădure, noaptea, s-a împrăștiat. Toată viața a știut că nu era altceva decât trupa asta improvizată. Doar că acum ceva se descătușează în el, iar ceea ce știe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
a împrăștiat. Toată viața a știut că nu era altceva decât trupa asta improvizată. Doar că acum ceva se descătușează în el, iar ceea ce știe devine real. Vorbesc până când teoriile lui Mark încep să sune plauzibil, până când Mark consideră că Weber a priceput dimensiunea lucrurilor. Vorbesc până când chimicalele din perfuzie înmoaie activitatea sinapselor lui, liniștindu-l. Dar ceva din el încă se zbate. O palmă pe tâmplă, cealaltă pe ceafă. Știi, ei pot să facă ce vor cu mine. Droguri. Eletroșocuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
făcut etern. Îl aruncă pe pervaz. —Dumnezeu mi-e martor că mi-aș dori să-l fi inventat eu. Mi-aș dori să nu existe nici un înger păzitor. Dar există. Și ce Dumnezeu ar trebui să fac eu cu chestia asta? Weber nu face altceva decât să aștepte până când chimicalele pun stăpânire pe Mark, iar el adoarme. Apoi, se împleticește pe coridorul spitalului. Se așază o clipă în terariul de sticlă al sălii de așteptare, plin de oameni cărora li s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Își ridică ochii și e ca și cum voința lui i-ar fi dat ei ființă, acolo, în fața lui. Sora, în mătase verde. —L-ai văzut? întreabă el. Vocea lui îi pare atât de stranie. Karin clatină din cap. —Doarme. E inconștient. Weber încuviințează. In-conștient. E o greșeală că negația întruchipează ceva cu atâtea miliarde de ani mai vechi decât negatul. O să se facă bine? Întrebarea are ceva ce el nu poate pătrunde. Se face cineva bine vreodată? —E în siguranță. Deocamdată. Stau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
se întind în timp ce picioarele atârnă în urmă, iar la mijloc, mica umflătură a trupului, ca o jucărie de copil suspendată între sfori. O pasăre aterizează la șase metri de postul de observație. Își scutură aripile, cu anvergura mai mare decât Weber. În spatele ei se prăvălesc alte câteva sute. Și popasul lor pe câmpul ăsta izolat e un spectacol modest, o nimica toată în comparație cu apogeurile din rezervațiile mai mari. Strigătele se adună și răsună în ecou, o singură despicătură, un cor afon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
putea vorbi. Pasărea mai mare din pereche se întoarce și îl fixează. Ceva din pasărea preistorică iese la iveală, un secret despre el, dar nu al lui. O expresie de sălbăticie pură, toată inteligența compactă a simplei ființări, pe care Weber o uitase. Dar femeia vorbește. Spune lucruri, lucruri îndepărtate, cu mare febrilitate. Îi povestește despre războaiele apei. Cum deocamdată au câștigat ecologiștii. Cum vor pierde apoi pe vecie. Ea văzuse toate cifrele și nici o putere nu-i destul de mare ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
strâns pe amândoi până a început să ne doară, ne-a pus să jurăm. „Dacă vreodată se întâmplă ceva - și o să se întâmple -, niciodată, niciodată să nu-l lăsați baltă pe celălalt.“ Aceste ultime cuvinte sunt atât de înghițite, că Weber trebuie să le completeze. Apoi ea își mută privirea, puternică din nou, cu un calm pe care el nu poate nici măcar să-l simuleze, măturând cu privirea luncile, până dincolo de progresul care le va distruge. — Era o fiară, tatăl meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
le va distruge. — Era o fiară, tatăl meu. Pierduse total contactul cu restul rasei. Întotdeauna mi-a spus că n-o să se aleagă nimic din mine. Și s-a cam ocupat el de asta. Se întoarce și-l apucă pe Weber de braț în întuneric. Simte nevoia ca el s-o contrazică. Simte nevoia ca el să-i spună că nu-i prea târziu ca să-și schimbe viața. Nu-i prea târziu pentru ca în sfârșit să facă o muncă adevărată, singura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Dacă m-ați fi crescut dumneavoastră... Dacă ne-ați fi crescut, pe mine și pe Mark? Cineva care să știe ce știți dumneavoastră? Poate că ar fi ajuns la vocația asta mai devreme, când încă ar mai fi avut timp. Weber rămâne tăcut, prea speriat ca să confirme sau să nege. Dar ea a luat deja de la el ce-i trebuia. Clatină din cap spre el și spune: —Neasistat, imposibil, aproape omnipotent și infinit de fragil... El se chinuie să localizeze cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
El se agață de o ultimă speranță. — Asta a fost. Chestia aia de pe șosea. A spus că a văzut o coloană albă... Îi cercetează chipul - știință dorindu-și cu disperare confirmarea. Ea urmărește pasărea, temându-se să se uite la Weber. Acum are șansa să lămurească tot. În loc de asta, spune: —Așa crezi? Urmăresc pasărea-fantomă până când dispare după un pâlc de copaci. Se ghemuiesc și rămân la pândă, multă vreme după ce câmpul se golește. Amândoi sunt înghețați și plini de noroi. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
au făcut cuib în arborii ruginiți. Cinează în orașul vecin, Alliance, la un local numit Longhorn Smokehouse. Un televizor suspendat deasupra separeului lor din colț anunță știrea. A început operațiunea „Eliberarea Irakului“. Războiul bătea la ușă de atâta timp, încât Weber nu are decât o senzație vagă de déjà vu. Urmăresc imaginile ciclice și impenetrabile, pe președinte apărând în buclă, iar și iar: „Dumnezeu să ne binecuvânteze țara și pe toți cei care o apără“. El se uită la fața ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
de ani și tot se mai poartă identic. Asta trebuia să fie călătoria în Nebraska. Puțină odihnă și refacere. O poveste de neratat, care să mulțumească pe toată lumea, o poveste de care până și eu eram în stare. — Cocorii, spune Weber. Era singura poveste de aici. Eterna întoarcere. Pe o bucată de drum plat, anonim, la aproape cinci kilometri de oraș, ea se întoarce să se uite la el. Fața ei o cercetează pe a lui, târguindu-se. —Ei voiau Disney

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
la un punct de control aflat la nord de un oraș care ar putea fi sau nu sub ocupație. Șoferul gesticulează, cerând ajutor. Patru soldați fac greșeala să se apropie. Deși e a șasea oară când se întâmplă același lucru, Weber așteaptă încremenit, căci a șaptea oară deznodământul ar putea fi altul. Din nou în aer, târându-se înapoi spre est pe ruta piezișă de zbor, devine transparent, mai subțire decât pelicula. O voce spune: Vă rugăm să nu vă plimbați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
se lovise la frunte. Când se trezise din comă, Warren intrase într-o lume populată de călugări, soldați, manechine, personaje negative din filme și creaturi pe jumătate om, pe jumătate animal, care-i vorbeau cu toții în modul cel mai firesc. Weber ar fi gata să distrugă fiecare exemplar al fiecărui cuvânt care-i poartă semnătura, dacă i s-ar da în schimb șansa de a mai spune o dată povestea lui Warren, acum, că știe despre ce vorbește. E încercuit. Până și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]