17,970 matches
-
Și alese locul acela pentru băiat pentru că avea saltea. Și era mai confortabil să te trezești acolo decât pe podea. În cele câteva momente care urmară, în camera tronului se desfășurară o serie de evenimente. Bagheta energizată de pe tron se aprinse și o flacără țâșni din ea. Flacăra se izbi de tavan cu un pocnet. Alături de Gosseyn, Patru scoase un țipăt de spaimă. Și la stânga sa și în spate se auzeau icneli care nu puteau veni decât de la curteni. În fața lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
scos pe toate în curtea blocului. Arătau jalnic, curgea cleiul din ele. Mihnea a zis să le dăm foc. Mi s-a părut o încheiere bună (Macedonski s-ar fi bucurat de ea), așa că am scos bricheta și le-am aprins. Înainte să plecăm, m-am mai uitat o dată. Ardeau frumos, mocnit, cum trebuie să ardă flacăra dreptății. Cu Pif-urile, era altă poveste. Ceva despre copilărie, plăceri băiețești (colorate și mirosind a plastic velin) și dorința de-a trece triumfător prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de degete, ciorapi, periuțe de dinți, fotografii și bucăți de reactor; sângele, apa și kerosenul se-amestecau în bule monstruoase, de care ochiul camerei virtuale se-apropia indecent. Mă uitam cu-o poftă nebună la dârele negre-aurii de combustibil, parcă aprindeam un foc de artificii în noaptea de Crăciun, viu și înspăimântător. Nenorocirea altora era norocul meu, cu fiecare accident mi se prelungeau șansele de supraviețuire, mă simțeam împlinit și revigorat. Aș fi putut fi eu acolo, dar alții îmi luaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întuneric, nu știam nici eu, nici Mihnea. Era ca un exercițiu de întreținere a sfârșitului: dispăreai pentru o vreme de pe lume, pierdeai contactul cu exteriorul, lumina se stingea de douăzeci de ori pe minut și tot de-atâtea ori se-aprindea la loc. Dacă strângeai tot timpul ăsta mort și risipit, ieșea o altă viață, pe care-o purtai senin pe picioare și de care habar n-aveai că există. Parcă-ți punea și-ți scotea cineva o pereche de ochelari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aer mulțimi de zombie, mutanți tăcuți, resemnați, cu ochii gri și pielea de zebră: părinții noștri, colecționând dopuri, borcane și punguțe de bucătărie (alea de la grisine și pufuleți erau mai rezistente), păstrând chibriturile arse în cutia lor (pentru a le aprinde și-altădată), adunând șuruburi și sârme de pe jos (nu se știe când și la ce puteau folosi), rupând și-acum șervețelele de masă în două (să ajungă și pentru mâine), ștergându-și nasul în batista „Braiconf“ (de-o culoare și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nou.“ „Ăstora le-au crăpat cazanele. Când a căzut blocul, din cauza presiunii, s-au făcut praf și țevi, și izolații: toată păcura s-a scurs în apă, a plutit dintr-o cameră într-alta. La un moment dat, s-a aprins. Poate a fost o scânteie, poate s-a frecat vreun cablu de vata de sticlă și-a luat foc, cine știe. Au ars acolo, în apă, de vii, le-auzeai urletele de-afară, din stradă.“ Am tresărit și-am dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Făceai baie și pe urmă trebuia să stai sub lampă sau să te lipești de calorifer. Maria se usca altfel: își învelea părul într-un ziar, apoi introducea capul în cuptor. Treaba cerea măsură și atenție, ca la cozonaci: întâi aprindeai aragazul, lăsai cuptorul la încălzit, apoi opreai flacăra. Abia la sfârșit strecurai capul înăuntru, cu grijă să nu curgă tiparul. „Se-aprobă!“, am admis. Maria s-a apropiat de ecran și-a bătut cu degetul în literele lăbărțate. „Simplu ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
iar mașinile nu mai circulau doar din două în două duminici, să iasă economia la benzină: în prima și-a treia duminică a lunii, mașinile cu numere fără soț, în a doua și-a patra, alea cu soț. Lumina se aprindea încă de seara, de la șase, iar pe televizor te plimbai pe 39 de canale. La orice oră, puteai să cumperi opt feluri de pâine la magazin. Pe marile bulevarde, oriunde întorceai capul, vedeai coloane de X5, Cayenne și Touareg, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
că apa ți se scurgea peste tot: în gură, prin haine, în ghete. Ca într-o povestire de Bradbury. Mihnea a crăpat o ușă de lemn și ne-a împins înăuntru. Din când în când, privea peste umăr. Apoi a aprins lumina și-am tropăit cu toții într-o cameră mare, albă, cu miros de cherestea. Maria s-a apucat să caute păienjeni, tânărul Lupu și-a sprijinit umbrela de perete. Putea fi orice, sufragerie, dormitor, depozit. Becul oricum lumina chior, atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cerebrală! Privatizare neuronală, liberalizarea amintirilor, control corporatist asupra memoriei. Asta ar trebui să aducă ceva profit, mai ales scriitorilor.“ „Cineva s-a gândit la toată povestea asta? Așa, bucată cu bucată, creier după creier?“ „Tu ce crezi? Nu ți se-aprinde nici un beculeț când auzi de globalmind?“ „Ba da, dar se stinge repede. Nu-i chiar atât de simplu. Să presupunem că băieții ăștia chiar există ca organizație, că orchestrează alterarea presupusă a amintirilor, din motive de competitivitate economică; tot nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-ți dai seama că Pajura ascunde un mic biotop, întretăiat de blocuri lungi și cuburi de verdeață. Noaptea, cuburile se luminau de flăcări: zeci de focuri din lemne și cartoane. Nu era indicat să te interesezi nici cine le-a aprins, nici când le va stinge. Oamenii se cunoșteau, le făcea plăcere să fii unul dintre ei; dacă totuși nu erai, dispărea și plăcerea. Nimeni nu intra acolo după ora zece, și nici nu ieșea mai devreme de șase. Atunci puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spatele din curte și Mihnea a coborât să închidă poarta. Apoi am luat-o ușor prin mocirla drumului și-am cotit în șoseaua principală. Ceața se înfășura în suluri de vânt și umezeală, iar ploaia nu se mai oprea. Am aprins regulamentar luminile și-am pornit pe banda întâi, constant, fără grabă. Tot drumul până la Neptun am condus în tăcere, ignorându-i pe ceilalți. Poate au vorbit între ei, poate m-au întrebat ceva, dar nu i-am auzit și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
tramvaie), care făceau geamurile să zăngăne și podeaua să vibreze, cu tot cu scaune, scară și masa la care se citea. Gino părea în culmea fericirii. Când nu basculai din cauza trepidațiilor, te doborau manevrele portarilor: imediat după ora 9 seara, stingeau și-aprindeau ostentativ lumina, umblând de jos la siguranțele tabloului electric. La 9 și-un sfert, curentul cădea pe etaj, tăiat cu totul de la poartă. Te simțeai important, clandestin, ca-n povestea lui Noica despre cultură și lumina lumănărilor. Discuțiile se terminau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Ioana intra veselă, însoțită de cohorta ei de mături și bidonașe. O încuiam în casă, ca pe-un hoț. Când Maria lipsea, fugeam la Mihnea sau bântuiam jumătate de zi prin anticariate și librării, până trecea prăpădul. Altfel, ideea îți aprindea un beculeț, din exterior suna interesant, exploatator, plăcut. Păstrasem de la bunici obiceiul boieresc, chemam periodic bona, slujitoarea, valetul - oricum i-ai fi zis - care să se-ocupe de treburile casnice. Ce-i drept, doamna Ioana nu mai îmbrăca boneta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o cutie de lemn, cu butoane, cabluri și-o manetă ca de vatman. Lumea s-a adunat în jurul cutiei, de la asistenți la paznicul facultății. Fiecare vroia să pună mâna pe obiectul misterios. Dacă trăgeai de manetă în jos, butoanele se aprindeau și, printr-un difuzor lateral, auzeai tot ce vorbeau decanul, secretarele și șeful de catedră, deși nici unul nu era de față. Dacă, în schimb, ridicai maneta, cablurile începeau să sfârâie de parcă băgaseși curent prin ele. Din gaura tăiată în perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
față și-o oarecare popularitate în rândul bobocilor. Am rătăcit câteva zeci de secunde printre mobile, reglând raza lanternei. Din neatenție, m-am împiedicat de-un fotoliu pe care decanul îl pusese în dreptul dulapului, probabil ca semn. Nu merita să aprind lumina: n-ar fi fost strategic, riscam să fiu reperat de-afară. În plus, nu îmi garanta nimeni că mai funcționa vreun bec. De regulă, cum se încheiau orele, o mână grijulie tăia curentul în săli de la panoul electric din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un new-waver optzecist, cu voce și-aspect de fetiță), numele celorlalți doi, pomeniți generos în scrisoare, mi-erau complet necunoscute. Poate memoria refula niște întâmplări, poate ceva se ștersese din rolele ei istorice și afective, dar beculețul curiozității nu se-aprindea: nu pâlpâia nici un indiciu, nu stabileam nici o legătură. Cât despre stilul epistolei, el mă revolta și-mi stârnea atenția în același timp, ca un spectacol pe care îl urmărești cu milă și de la care nu vrei să mai pleci. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
străinătate. Concertele erau prezentate de-un tip șmecher și bărbos, pe nume Tănase (nici o legătură cu artistul interbelic de comedie). Bărbosul intervenea mereu către sfârșitul concertului, fie înainte de ultima piesă, fie la orice încercare de bis, lăsând cortina, stingând și-aprinzând luminile și căutând să potolească sala: „Nu-mi faceți probleme, vă rog!“, „Liniște!“, „Să plecăm în ordine acasă!“ Sala urla: „Uăăă!“, „Tănase-Porcu’!“, „Ieși afară!“, în timp ce apăreau oamenii de ordine și cei de la Iris țipau după cortină în microfoane: „Noapte bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Pentru Economiștii Minții.“ Am cotit spre Facultatea de Istorie, prin stația de troleibuze. De vizavi, ne studia Mihai Viteazul, cu basca lui de Schtroumpf. Supraveghea circulația de pe cal, ca un polițist de beton. Sub el, lângă postament, câțiva tineri își aprindeau niște țigări, unul de la altul. Se simțea scânteia zincului și-a marijuanei. Ne-am strecurat printre oameni și troleibuze, în zgomotul binecunoscut al claxoanelor. Benzile erau pline, se mușca și din bordură, ca să mai câștigi spațiu. La orice oră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
undeva între Slavici și Creangă, volumele groase, biblice, se pregăteau să ne cadă în cap. Recunoșteam imediat edițiile de la „Minerva“: cotoarele bombate, cu litere aurii, îți plonjau în ochi, ca niște patrafire. În față, dar jos, la nivelul parterului, se aprinseseră câteva lumini și se simțea mișcare. Mi-am cercetat ceasul: 22.30. La ora asta, Facultatea de Litere chiar se închisese, iar biblioteca nu mai primea vizitatori. „Se pare că nu suntem singurii iubitori de cultură...“, l-am anunțat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ai spus că se difuza peste tot; asta înseamnă că, ipotetic, ar fi oriunde.“ „Nici asta nu pot să-ți zic, Maria. Îți dai totuși seama că nu mă duc la nimereală.“ „I-a vândut cineva un pont!“, s-a aprins dintr-odată Mihnea. „De-aia mergem la Viena. Nu e prost, dom’ profesor, trage la punct fix. Aș pune pariu c-are și-un nume de-anticariat sau o întâlnire c-un nene.“ „Bingo! Matematicianul nostru a refăcut traseul logic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de porțelan, cu toarte înflorate. După ciorbă, se aducea friptura cu pureu și murături (vara, înlocuite de salata de roșii cu brânză), apoi iar o pauză și, la sfârșit, desertul și cafeaua. Se turna înghețată peste prăjiturile cu mere, se-aprindeau țigările, iar copiii primeau sirop de vișine în loc de cafea. „Ca pe vremuri“ devenise un obiect dispărut, o antichitate din care nostalgia curgea supărător și inutil, ca praful de pe-o medalie cu figura lui Lenin. Te întrebai doar cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nostru; Jos Iliescu!, la fel; Invitation e făcut tot de noi. Două decenii de sabotaj cibernetic.“ „Invitation?“, am verificat, „Cel de la Jocurile Olimpice?“ „Exact. Le-am pus nume pitorești, educative, care să arate bine, înainte să-ți crape calculatorul. Ăsta îți aprindea o torță olimpică pe ecran, care însă nu venea de la Torino și-ți ardea în câteva secunde sectorul de boot.“ „Frumoasă realizare...“, am recunoscut, aproape invidios. „Mulțumesc.“, a zis scriitorul, din sac. „De fapt, algoritmii rulează doar aparent variante imprevizibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
al literaturii nu este nici pe departe cultural și cu atât mai puțin estetic. El este de ordin sacru, mistic și magic. Creația poetică este eminamente divină, zeii inspiră, transmit darul poetic, revelează, dictează (ex. Homer - „Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul” Iliada). Tradiția iudaică, orfică și mai ales cea creștină conferă cuvântului sacru o extraordinară eficacitate, creativitate și putere de a comunica. Antichitatea recunoaște „literelor sacre” o serie de note specifice. Sunt astfel considerate esoterice, deci inițiatice, nedivulgabile. Caracterul
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
România nu poate fi întreagă fără Ardeal; România nu poate fi mare fără jertfă! Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e școala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susținut viața. Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care strigă răzbunare, e fățărnicia care cheamă pedeapsa, e sugrumarea care cere libertate! Ardealul e românismul în restriște, e întărirea care depărtează vrăjmașul, e viața care cheamă viața! Ne trebuie Ardealul! Nu putem fără el! Vom ști
Nicolae Titulescu Idei și acțiuni diplomatice. by Marius Hriscu () [Corola-publishinghouse/Science/1603_a_2957]