14,582 matches
-
mormântul lui Vladislav al II-lea, mort în 1456 și o a doua din iunie 1475, prin hrisovul lui Laiotă Basarab, referitor la Neagoe ot Craiova 42. Și tot cam de pe atunci, din ultimele decenii ale secolului al XV-lea, datează și Marea Bănie a Craiovei. Dar, numelui de Craiova pus în legătură cu Bănia Severinului, la început o organizație regală-crăiască, i se poate atribui o vechime mult mai mare. Se știe că Banatul Severinului, datând de la începutul secolului al XIII-lea, a
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
ultimele decenii ale secolului al XV-lea, datează și Marea Bănie a Craiovei. Dar, numelui de Craiova pus în legătură cu Bănia Severinului, la început o organizație regală-crăiască, i se poate atribui o vechime mult mai mare. Se știe că Banatul Severinului, datând de la începutul secolului al XIII-lea, a devenit feudă a Țării Românești începînd cu Basarab I, domnind între 1322 și 1352. Deci, numele Craiova ar fi putut apărea din vremea lui Basarab I, adică spre finele primei jumătăți a secolului
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
și urcând prin cursul inferior dintre Porțile de Fier și vărsare, i-au consemnat acestui curs numele traco-dacic venind din indoeuropeanul sreu = acel ce curge, legat desigur de curgerea sa majestuoasă 52. Tot astfel, prima mențiune literară a numelui fluviului datează din secolul al VIII-lea î.e.n., în poemul "Theogonia", în care Hesiod se referă la o caracteristică majoră a fluviului: "Istrul care curge frumos". Romanii, care l-au întîlnit mai întîi pe cursul superior și mijlociu, mai umed și încețoșat
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
8, 1971. 32 Tudor D., op. cit., 1978 (285-286). 33 Dumitriu-Snagov I., Țările Române în secolul al XIV-lea (Codex latinus Parisinus), București, 1979. 34 Localnicii îi spun și astăzi Jiului - Ji. 35 Iliescu O., Cu privire la o hartă a sud-estului Europei datând din preajma bătăliei de la Nicopole, Stud. mater. ist. medie, IX, 1978 (104-105). 36 În antichitatea romană Ad Malum; se observă că mal este un cuvânt de substrat traco-dacic și sensul ar fi "Pe Malul Dunării". 37 Urechia V. A., Chartografia română
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
avocatură, își neglijase îndatoririle didactice, lăsând adesea catedra în seama suplinitorilor (Dimitrie Petrino, Alexandru Lambrior, Aron Densușianu, A. Philippide). De la V. a rămas un singur curs, transcris de T.T. Burada, intitulat Literatura română (Istoria politică și literară a românilor), care datează, probabil, din 1865. Cea mai mare parte a textului este dedicată istoriei poporului român. În partea de istorie literară sunt discutate, pe rând, poezia și proza, începând cu poezia populară, așa cum făcuse și V.A. Urechia. De la Madrid V. trimite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290593_a_291922]
-
au virtuți curative. În primul rând ele au fost consacrate unor divinități. Terapeutica hidrominerală este extrem de veche, ea fiind exploatată pentru prima dată în apropierea orașului Forli (Italia). În acest scop a fost amenajat un puț cu ape termale care datează din perioada neolitică. Trebuie subliniat faptul că dezvoltarea hidrologiei ca știință a mers în paralel cu dezvoltarea tehnicii de folosire a apelor. Prin urmare, primele observații hidrometrice sunt legate de folosirea apei pentru irigarea terenurilor (4.000 ani B.P., before
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
de ani), cineva s-a Întors pentru a lua craniul mortului după descompunerea părților mobile, lăsând totuși acolo mandibula și osul hioid; probabil craniul a fost dus sau Îngropat În altă parte. Spre deosebire de alte cazuri, se exclude acțiunea animalelor; dezgroparea datează din 1983, iar informațiile sunt exacte. Ne aflăm deci În fața unui caz de atenție sporită În ceea ce privește capul și a unei Înmormântări În două etape, cea mai bună dovadă a complexității clare a gândirii referitoare la morți. Aceste Înmormântări au avut
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pereți, caracterizate de frecvente reprezentări de animale În culori, au fost descoperite Începând cu 1878 În Franța și Spania. Exemple izolate au fost scoase la lumină și În Portugalia, Italia meridională, România și Rusia (Munții Urali). Au mai fost descoperite, datând din aceeași perioadă, admirabile lucrări grafice pe obiecte mici, În toate țările din aceeași arie geografică, În timp ce În unele situri franceze au fost scoase la iveală sculpturi În piatră și chiar resturi ale unor ceremonii sofisticate În interiorul unor peșteri adânci
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unui cult, oricare ar fi fost el. Nu lipsesc din această epocă imagini divine certe: mai importante sunt cele din Koptos În care zeul local Minxe "Min" e reprezentat În dimensiuni uriașe, folosindu-se deja tipologia epocii clasice; acestea sunt datate prin intermediul gravurilor care Îi acoperă corpul și care, cu puțin timp În urmă, au fost identificate ca fiind numele ultimilor regi predinastici (cei din „Dinastia O”). Odată cu formarea statului unitar, comprehensibilitatea documentării noastre crește. Tăblița lui Narmer, care amintește de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Huhxe "Huh" și Hauhetxe "Hauhet"), necunoscutul (Amunxe "Amun" și Amaunetxe "Amaunet"). În acest Întuneric se formează un tumul inițial deasupra căruia, dintr-un ou misterios, se naște soarele, Raxe "Ra", și se pune Început lumii. Unele texte mitice pot fi datate, altele nu. Dar există o summa a cunoașterii teologice care a fost salvată, din dorința de a supraviețui Într-o lume care Începuse să se transforme spiritual și intelectual. Explicațiile teologice rămân În continuare cele pe care le-am Întâlnit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În Orientul Mijlociu sunt atestate, prin Înregistrarea scheletelor sau a părților acestora, habitate umane (În peșteră) În Palestina, Siria, pe coasta libaneză și În Kurdistanul irakian. În ceea ce privește Kurdistanul irakian, pământul mesopotamian propriu-zis, trebuie amintite șapte schelete descoperite În peștera din Șanidar, datate Între 60 000 și 40 000 Î.Hr. Reiese de aici că obiceiul de a Înhuma cadavre În peșteri era foarte răspândit În Paleoliticul mijlociu. În jurul anului 60 000 Î.Hr. acesta este atestat și În Europa Occidentală, În zonele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În Kurdistanul irakian, În multe situri din Palestina, Siria, Liban, Turcia (Anatolia) și Cipru, până la platoul iranian, la Zagros, la Susiana și Turkistan. În special În cazul Mesopotamiei, prima atestare este situl deja amintit de la Șanidar, al cărui Început este datat la circa 8 900 Î.Hr. Au urmat multe atestări În Mesopotamia central-nordică (Giarmo, Mureybet, Tell Abuxe "Abu" Hureya, Tell eÌ-ßauw³n, Yarim Tepe, Tell Sotto, Chonga Mamixe "Mami", ¸ass¿n³, Samarra, Tell ¸alaf, Arpachiya etc.) și În Mesopotamia meridională (¸aggi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau vase de ceramică; realizarea unor modele de capete umane, probabil ale unor membri venerați ai familiei, acoperite cu ghips și colorate. În plus, merită amintit faptul că satul mesopotamian neolitic de la Jarmo (la est de Kirkuk, În Kurdistanul irakian), datat În jurul lui 6 750 Î.Hr. și cuprinzând 20-25 de locuințe, deține o populație de circa 150 de locuitori; s-au găsit „statuete, printre care și cea a unei femei Însărcinate ghemuite (...), care țin de zona magiei fecundității”2. 3
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mod asemănător cu alte perechi divine, până la cea de-a șaptea. c) „En¿ma eliș” Celxe "Cel" de-al doilea text este foarte cunoscut. Este vorba despre vestitul mit babilonian al lui En¿ma eliș („Când sus”), care poate fi datat la sfârșxe "Marduk"itul mileniului al II-lea Î.Hr. Mitul mai poartă și titlul de „Poemul creației” sau alte titluri asemănătoare, pentru că acesta povestește crearea lumii și a omului. Cea mai potrivită intitulare a acestui imn este „Înălțarea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Persic, puțin mai la nord de Shiraz. Așadar, Elamul nu trebuie confundat, cum s-a Întâmplat În trecut, cu Susiana (cu capitala Susa), care se găsește puțin mai la nord-vest de Elam. Contactele politice și culturale ale Elamului cu Mesopotamia datează din perioada calcolitică. Cele mai strânse relații au existat În etapa culturală Uruk și Gemdet NaÌr (cf. subcapitolul 1-3e), atunci când elamiții, imitându-i pe sumerieni, au inventat a doua scriere a umanității, proto-elamita. Aceste contacte au continuat și de-a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În formă sintetică, observațiile deja făcute despre istoria politică și culturală a hurriților 1. În schimb, În ceea ce privește religia lor, care a avut multe contacte cu cea mesopotamiană, este suficient să amintim anumite texte hurrite, scrise În cuneiformă, provenite de la Nuzi, datate În a doua jumătate a mileniului al II-lea Î.Hr. Acestea conțin nume din panteonul hurrit pe care le raportează, În unele cazuri, la zeitățile din panteonul mesopotamian. De exemplu, se pare că zeița Îalaxe "S#ala", cunoscută ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
univers divin articulat și structurat organic, În corespondență cu complexitatea societăților care au contribuit la elaborarea sa. De altfel, politeismul va fi În general forma religioasă caracteristică a cetăților palatine chiar de la apariția scrierii. Primele tăblițe incizate cu ideograme sunt datate În jurul perioadei 3200-3000 În zone din nord-estul Siriei care depind de tradiția de la Uruk, dar este vorba despre instrumente de socotit și calcul. Abia În fazele III-IV ale epocii bronzului odată cu arhivele de la Ebla (Tell Mardikh, la 55 de kilometri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religios urban În Siria celui de-al III-lea mileniu este oferit de Ebla și de arhivele sale. La Mari, documentarea epocii presargonice e foarte săracă, iar marele centru de pe Eufrat gravitează mai degrabă Înspre lumea mesopotamiană. Arhivele Eblei, care datează din jurul anului 2400 Î.Hr. și acoperă o perioadă de trei generații, sunt un izvor foarte important pentru cultura siriană din epoca bronzului timpuriu și dezvoltările sale ulterioare. Este vorba despre un centru puternic și Înfloritor, a cărui civilizație este
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
stăpân al atmosferei, dătător de fertilitate și fecunditate, care concentrează progresiv prerogative și funcții până În punctul În care ajunge să pară un zeu aproape omnipotent. Inscripțiile bilingve asiro-aramaice găsite la Tell-Fekherije (În nord-estul Siriei, nu departe de granița cu Turcia), datate În secolul al IX-lea Î.Hr., realizate pe statuia suveranului local dedicată templului zeului său Hadad din Sikan, oferă o excelentă caracterizare a acestui zeu: stăpân al apelor cerești, terestre și subterane, garant al fertilității (pășuni și irigații), el
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Îngerul lui Bel”, teonimul care amintește de fenicianul Malak-Milkashtartxe "Malak-Milkashtart" din Umm el-Amed) este un zeu tânăr identificat cu Hermesxe "Hermes" - cu trăsături solare, cu atribute care Îi subliniază legăturile cu vegetația și animalele. Un altar palmirez din Roma care datează din secolul al III-lea d.Hr., ne demonstrează acest lucru În mai multe etape care par să facă aluzie la itinerariul zilnic al soarelui, din zori până la apus. În ceea ce Îl privește pe Balshamin, căruia Îi era fidel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Demetra" (v. 480), nu mai puțin decât controla promisiunile escatologice și le făcea funcționale pentru stat. Dar controlul religios al misteriilor a rămas totdeauna În mâinile clerului eleusin, În timp ce cetății Îi era rezervat numai cel politic, conform unei Împărțiri ce data din vremea mitului (Pausanias, I, 38, 3). De aceea, atunci când parabola politică ateniană a Început să coboare, misteriile și-au accentuat perspectiva escatologică, orientându-se În direcția existenței de dincolo de lume și s-au transformat din ce În ce mai mult Într-un cult
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al II-lea Î.Hr. În regiunea cortoneză sau perugină, tăiat și refolosit ca fâșii ale unei mumii din Egipt, și la „ficatul de la Piacenza”, un mic model din bronz reprezentând un ficat de oaie ce era folosit pentru haruspicii, datat și el În secolul al II-lea Î.Hr., ce poartă indicații epigrafice referitoare la legătura dintre diferitele zeități și diferitele zone de pe suprafața organului, pe baza corespondenței magice Între Împărțirea spațiilor cerești (și infernale) și organul animalului. Aceste două
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
adică a analogiei existente În prezența zeilor În sfera cerească, pe fața pământului și În infernuri, și trecută de aici În arta auspicială, care a sfârșit prin omologarea cerului și pământului pe suprafața ficatului victimei. Născută nu fără influențe mesopotamiene (datând, poate, din marea fază de orientalizare dintre secolele al VIII-lea și al VII-lea Î.Hr.) din trunchiul panitalic al doctrinei augurale, arta auspiciului, În ramurile sale principale, a examinării ficatului, fulgerului și tunetului, reprezintă o specializare politico-religioasă a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și Rieti). În rambleurile din area sacra de la Sant’Omobono În Forum Boarium (Roma) au fost descoperite câteva fragmente de origine necunoscută și de epocă foarte veche, care nu pot fi totuși definite cu certitudine ca miceniene. Aceste materiale sunt datate Între 1400 și 1025 Î.Hr. (micenian III A2 - III C2) (Vagnetti, 1980; 1992). Nu cunoaștem În amănunt care este locul În care au fost fabricate aceste fragmente, nici căile comerciale pe care le-au străbătut. E cu neputință să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
parte a celei grecești. Cei care apărau „o descendență nordică” a religiei romane și-au lansat atunci protestul radical (Bickel, 1940, pp. 12-43; cf. Altheim, 1930, pp. 151 sq.). Descoperirile unor noi inscripții și ale unor așezăminte cultuale bine Înzestrate datând din epoca arhaică, descoperiri făcute În Etruria meridională, În Latium - Gravisca, Pyrgi, Lavinium, Satrico - și În Roma, le-au permis oamenilor de știință să discute cu mai multă Îndreptățire despre „greci În Roma antică”2. Astăzi cunoaștem mult mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]