14,117 matches
-
veritabil." (Cartea X, 598, b-c) Numai muzica, mai puțin direct imitativă, este acceptată de Platon. De aceea ea se înscrie, excluzând toate celelalte arte, în vastul program educativ pe care îl elaborează pentru gardienii Republicii ideale. Literatura, la fel ca imaginația mai târziu pentru Pascal, nu este decât o putere înșelătoare. "Să fim siguri că toți poeții, începând cu Homer, fie că ficțiunile lor au ca obiect virtutea sau orice altceva, nu sunt decât imitatori de imagini și că nu ajung
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fel de mizericordie, la urma urmelor, cu privire la niște evenimente fictive puse în scenă? Ele nu provoacă auditoriul la a simți ușurare, ci îl invită să sufere, și cu cât suferă, cu atât mai multe favoruri îi acordă autorului unor asemenea imaginații. Dacă aceste calamități fie antice, fie contrafăcute sunt tratate astfel încât să nu provoace suferință, spectatorul își părăsește locul: este dezgustat, critică; dacă, dimpotrivă, suferă, rămâne, ascultă atent, se bucură. Și ce! lacrimi și suferință, ne sunt pe plac? Haida-de! Vrem
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în atenție și care, printr-o sută de mijloace surprinzătoare, își atinge pe nesimțite scopul." De aceea regula unității de acțiune întâlnește multă rezistență. Adversarii ei se tem că ea va vesteji creația, restrângând foarte tare alegerea subiectelor, punând frâu imaginației. Pentru autorii baroci precum Rotrou sau Pichou, precum Rayssiguier sau Mareschal, care vor să facă din teatru o "Prescurtare a întregului univers" ("Abrégé de tout l'univers"), după cum se spune în Discurs către Cliton (Discours à Cliton), ea este inacceptabilă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în 1660, trece încă drept cea mai frumoasă pentru cei care nu sunt legați de cea de pe urmă severitate a Regulilor, și de douăzeci și trei de ani de când își menține locul în teatrele noastre, nici istorisirea, nici efortul de imaginație nu au făcut să se vadă ceva ce i-ar fi șters strălucirea." Și mai explicit, în Dedicație la Confidenta (La Suivante), scrie: "Fiindcă facem poeme pentru a fi reprezentate, primul nostru scop trebuie să fie să placă, curții și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de patimile sale dereglate, obiectele ca fiind adevărate și ca fiind prezente; lucru care, dominând toate genurile poeziei, pare să privească încă în mod deosebit aspectul scenic în care nu se ascunde persoana poetului decât pentru a surprinde mai bine imaginația spectatorului și pentru a-l conduce mai bine fără vreun obstacol la încrederea pe care vrem să o aibă în privința a ceea ce îi este reprezentat". Este bine, conform lui d'Aubignac, ca cititorul să poată simți această iluzie de prezență
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a fi reprezentat de oameni care fac lucruri foarte asemănătoare celor pe care cei pe care îi reprezintă le-ar fi putut face; și de asemenea pentru a fi citite de oameni care, fără a vedea nimic, au prezente în imaginație prin puterea versurilor, persoane și acțiuni care sunt introduse acolo, ca și cum toate lucrurile s-ar face cu adevărat în același fel în care sunt scrise". 5.1. Unitatea de timp Chapelain este primul care enunță, în Franța, în 1630, regula
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
respect, de a nu mă îndepărta niciodată nici de părerea, nici de obiceiurile lor, dacă nu sunt obligat să o fac dintr-un motiv clar și pertinent. Este de crezut după toate aparențele, că ei au stabilit această regulă în favoarea imaginației auditoriului, care gustă incomparabil mai multă plăcere (și experiența ne-o arată) la reprezentarea unui subiect dispus astfel, decât la a altuia care nu este la fel; cu atât mai mult cu cât fără niciun efort sau neatenție, el vede
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai mult cu cât fără niciun efort sau neatenție, el vede lucrurile aici ca și cum s-ar întâmpla de-adevăratelea în fața lui, și că în ceea ce privește durata timpului, care poate fi uneori de zece sau doisprezece ani, trebuie în mod necesar ca imaginația să fie amuzată de plăcerea acestui spectacol pe care ea îl consideră ca fiind prezent, și încearcă să înțeleagă cum se face că același actor care odinioară vorbea la Roma în ultima scenă a primului act, în cea dintâi din
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încearcă să înțeleagă cum se face că același actor care odinioară vorbea la Roma în ultima scenă a primului act, în cea dintâi din al doilea se află în orașul Atena sau în însemnatul Cairo, dacă vreți; este imposibil ca imaginația să nu se răcească și ca o mutare bruscă de scenă să nu o surprindă și să nu o dezguste la extrem, dacă trebuie să alerge mereu după obiectul său din provincie în provincie și aproape într-o clipită să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este un cal." La argumentul lui Godeau, pentru care nu este mai verosimilă o acțiune care durează douăzeci și patru de ore și este reprezentată în două-trei ore decât o acțiune al cărei timp se întinde pe mai mulți ani, Chapelain răspunde: "Imaginația este mult mai ușor de înșelat, nefiind vorba decât de un mic spațiu față de altul care nu este mai mare, vreau să spun de două ore la douăzeci și patru." Chapelain a înțeles corect că evaluarea duratei acțiunii fictive de către spectator condiționează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scopul de a face să coincidă cele două durate, unii teoreticieni, dintre care face parte d'Aubignac în special, limitează lungimea piesei de teatru la o mie cinci sute de versuri în medie. Corneille, care nu putea să-și concentreze imaginația într-un cadru prea strâmt, preferă să fixeze limita la o mie opt sute de versuri. Totuși este dificil, chiar imposibil, ca timpul acțiunii să fie redus la cel al reprezentației. Corneille știe lucrul acesta, declarând, în Al Treilea Discurs: "Reprezentația
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ceea ce nu se întâmplă când ele sunt legate împreună, legătura aceasta fiind cauza că una începe obligatoriu în aceeași clipă în care se termină cealaltă." Corneille știe că plăcerea teatrală, chiar trecând prin satisfacerea verosimilului, introduce mai întâi în joc imaginația spectatorului. Este preferabil deci, după părerea lui, să nu fie precizată durata acțiunii și să se mențină un flou propice iluziei. "Mai ales, aș vrea să las această durată la latitudinea imaginației auditoriului, scrie el în Discurs despre cele trei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin satisfacerea verosimilului, introduce mai întâi în joc imaginația spectatorului. Este preferabil deci, după părerea lui, să nu fie precizată durata acțiunii și să se mențină un flou propice iluziei. "Mai ales, aș vrea să las această durată la latitudinea imaginației auditoriului, scrie el în Discurs despre cele trei unități, și să nu determin niciodată timpul pe care ea îl presupune, dacă subiectul nu are nevoie de asta, mai ales când verosimilul este puțin forțat ca în Cidul, pentru că acest lucru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pătrunzi zdravăn în ridicolul oamenilor, și să redai într-un mod plăcut pe scenă defectele tuturor. Când zugrăviți eroi, faceți ceea ce vreți. Sunt portrete după voie, în care nu se caută asemănarea; și nu aveți decât să urmați caracteristicile unei imaginații care-și ia avânt, și care adesea abandonează veridicul pentru a înhăța miraculosul. Însă când îi zugrăvești pe oameni, trebuie să-i zugrăvești după natură. Se vrea ca aceste portrete să semene; și nu ai făcut nimic, dacă nu faci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragedie, scrie el în Prefață. Și ce fel de verosimil există când se întâmplă într-o zi o multitudine de lucruri ce s-ar putea întâmpla în mai multe săptămâni? Unii cred că această simplitate este dovada unei lipse de imaginație. Ei nu se gândesc că, dimpotrivă, orice invenție constă în a face ceva din nimic, și că tot acest mare număr de incidente a fost totdeauna refugiul poeților care nu simțeau în geniul lor nici destulă bogăție, nici destulă forță
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acest cerc de lemn toate căștile care au îngrozit întreaga suflare la Azincourt? Oh! Iertare! Fiindcă o cifră cocârjată poate reprezenta într-un mic spațiu un milion, permiteți ca, zerouri ale acestui calcul enorm, noi să punem în mișcare forțele imaginațiilor domniilor voastre. Presupuneți că în incinta cuprinsă de aceste ziduri, sunt acum închise două puternice monarhii ale căror frunți semețe și amenințătoare nu sunt separate decât printr-un periculos și îngust ocean. Completați prin gândul domniilor voastre imperfecțiunile noastre; împărțiți un om
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
moravurile sale de o gravitate superbă, și în sentimente de o exagerare romanescă, a trebuit să servească drept model unor intrigi pline de incidente și de caractere hiperbolice. Așa este teatrul spaniol. (...) Dar nici aceste exagerări forțate, nicio licență de imaginație care violează toate regulile, niciun rafinament al glumei deseori pueril nu au putut determina să i se refuze lui Lope de Vega unul din primele locuri printre poeții comici moderni. El alipește într-adevăr celei mai fericite înțelepciuni în alegerea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niciun rafinament al glumei deseori pueril nu au putut determina să i se refuze lui Lope de Vega unul din primele locuri printre poeții comici moderni. El alipește într-adevăr celei mai fericite înțelepciuni în alegerea caracterelor, o forță a imaginației pe care însuși marele Corneille o admira. De la Lope de Vega a luat el personajul din Mincinosul, despre care spunea cu atâta modestie și atât de puțină dreptate, că ar da două din cele mai bune piese ale sale pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Marmontel critică totuși lipsa de regularitate în Elemente de literatură (Eléments de littérature) din 1787, ceea ce nu are nimic uimitor din partea unui om care nu iubește drama. "...defectul geniului spaniol este de a nu fi știut să stabilească borne nici imaginației, nici sentimentului. (...) În complicația intrigii, în încurcătura incidentelor, în ciudățenia neprevăzută a evenimentului, care rupe mai degrabă decât deznoadă legăturile încurcate ale acțiunii; într-un amestec bizar de bufonerie și eroism, de galanterie și devoțiune, în caractere ieșite din comun
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la unison într-o întâlnire efectivă. Louis-Sébastien Mercier visează la un mare teatru popular, capabil să cimenteze corpul social în numele unui ideal comun, așa cum o făceau Patimile (les Passions) medievale care, în simplitatea lor, prezentau în fața poporului obiecte de care imaginația lui era plină. "Se plângea la Misterele Patimii (Les Mystères de la Passion): scenele în aer liber se îndoiau de mulțimea spectatorilor. Dacă execuția era grosieră, subiectul [în schimb] era foarte bine ales. Primii autori de teatru aveau cu siguranță un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spectacole au fost și cele mai dispuse să adopte nebunia cruciadelor; a fost o epidemie generală, ocazionată poate de aceste pioase tragedii, atât de elocvente pentru mulțime, atât de potrivite să o înflăcăreze, pentru că îi vorbeau de obiecte de care imaginația ei era deja plină." (Noul Eseu despre arta dramatică, cap. 20 "Dacă poetul dramatic trebuie să lucreze pentru popor") Acest teatru popular pe care Enciclopediștii îl cheamă cu dorințele lor va fi civic. Modalitate de a educa poporul, el va
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
original și firesc, care-mi place și care ar plăcea tuturor, fără insipidele discursuri și intriga absurdă care să le desfigureze. În interiorul nebuniei lor, văd oameni plini de veselie care încearcă să se amuze, și care se lasă în voia imaginației lor arzătoare, și prefer această beție decât înțepeneala, îngreunarea și îmbățoșenia. Obișnuiți din cauza tehnicii improvizației cu jocul partenerului lor, actorii de la Commedia dell'arte nu privesc către public, ci joacă împreună. Fiecare brodează la rândul său pe improvizațiile celui de dinaintea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de moda franceză, în Avertisment la Culegere (Avertissement au Recueil), în care colectează mici comedii jucate în franceză de Comedianții Italieni de la 1681 la 169735. Cine spune bun comediant spune un om care are profunzime, care joacă mai mult din imaginație decât din memorie; care compune, jucând, tot ceea ce spune; care știe să-l secondeze pe cel cu care se găsește pe scena teatrului: adică își combină atât de bine cuvintele și acțiunile cu cele ale camaradului cu care intră pe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și sublim. Mâine nu vor reuși în locul în care au excelat astăzi; în schimb, vor excela în ceea ce nu au reușit în ajun. În timp ce comediantul care va juca din rațiune, studiind firea omenească, imitând în mod constant vreun ideal, din imaginație, din memorie, va fi unul singur, același la toate reprezentațiile, mereu la fel de perfect: totul a fost măsurat, combinat, învățat, ordonat în mintea lui; în declamația lui nu există nici monotonie, nici disonanță." După părerea lui, talentul actorului nu aparține geniului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndoială că și-a conceput acest model la nivel cât mai înalt, cât mai mare, cât mai perfect ce i-a fost posibil; însă modelul acesta pe care l-a împrumutat din istorie sau pe care i l-a creat imaginația ca pe o fantomă de seamă, nu este ea; dacă acest model nu ar fi fost decât la înălțimea ei, cât de slabă și de neînsemnată i-ar fi fost acțiunea! Când, prin muncă, s-a apropiat ea de această
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]