15,170 matches
-
o partidă de șah pe vecinul nostru, Hamza bărbierul. De îndată ce auziră poarta închizându-se cu cheia, cele două femei izbucniră într-un hohot comun de râs, având nevoie de ceva timp ca să se potolească. Evocându-l cincisprezece ani mai târziu, maică-mea încă mai roșea de ștrengăria asta, atrăgându-mi atenția fără urmă de mândrie că, dacă Warda avea pe atunci abia șaisprezece ani, ea mergea deja pe douăzeci și unu. Datorită evenimentelor se crease între ele o anumită complicitate care le micșora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îngrijiri cum ar fi masajul, pieptănatul, epilatul, pricepându-se, pe deasupra, să și transmită nenumăratelor ei cliente, închise în harem, vești și zvonuri legate de cele o mie și unul de scandaluri din oraș și din regat. Sara se jură în fața maică-mii că o găsea cu adevărat urâțită, ceea ce îi făcu mare plăcere, căci era semnul neîndoielnic că avea băiat; în schimb, o lăudă plină de milă pe Warda pentru prospețimea încântătoare a chipului ei. Salma era atât de încrezătoare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vărul numind-o Um-el-Hassan, mama lui el-Hassan. În a șaptea zi de la nașterea mea, tatăl meu îl chemă pe Hamza bărbierul ca să-mi facă circumcizia și își pofti toți prietenii la un ospăț. Dată fiind starea în care se găseau maică-mea și cu Warda, de pregătirea mesei s-au ocupat cele două bunici ale mele, împreună cu slujnicele lor. Mama nu a asistat la sărbătoare, dar mi-a mărturisit că se strecurase ușurel afară din odaia ei că să vadă musafirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zgomotul făcut, cât și prin miile de picături pe care le împrăștia, musafirii mâncau cu atât mai mare poftă cu cât erau deja în primele zile ale ramadanului și își întrerupeau postul, sărbătorind intrarea mea în comunitatea Credincioșilor. După spusa maică-mii, care avea să se desfete a doua zi cu ce rămăsese, masa era cu adevărat un ospăț demn de un rege. Felul principal de mâncare era maruziya: carne de oaie pregătită cu puțină miere, coriandru, amidon, migdale, pere, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
muiate în miere, la prăjiturile din pastă de migdale sau de curmale, la plăcintele umplute cu semințe de pin și cu nuci și parfumate cu apă de trandafiri. La ospăț, musafirii n-au băut decât sirop de migdale, se jura maică-mea cu evlavie. Se ferea să adauge că, dacă nu se turnase picătură de vin, era doar pentru a se respecta luna sfântă. Circumcizia a prilejuit întotdeauna, în ținutul al-Andalus, sărbători în cursul cărora oamenii uitau cu totul de actul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
străduiesc s-o imite fără sorți de izbândă. Nu curseseră atunci vinurile și licorile în valuri, în vreme ce sute de roabe frumoase dănțuiau în ritmurile instrumentelor mânuite de oamenii lui Danny Jidovul? Și la circumcizia mea erau muzicanți și poeți, stăruia maică-mea. Își amintea chiar și stihurile ce fuseseră declamate pentru tatăl meu: Fiul tău, prin această circumcizie, este mult mai strălucitor, Căci lumina făcliei crește atunci când îi tai moțul. Recitate și cântate pe toate tonurile de către bărbier în persoană, aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
voce tare numele donatorului și îi mulțumea, îndreptându-se apoi spre vecinul acestuia. După ce darurile fură strânse, bărbierul ceru să-i fie aduse mai aproape două felinare puternice, desfăcu lama de cuțit recitând versetele cuvenite și se aplecă asupra mea. Maică-mea spunea că țipătul pe care l-am scos atunci răsunase în tot cartierul ca un semn de precoce bărbăție, apoi, în vreme ce eu continuam să zbier din tot trupușorul, de parcă aș fi văzut în fața ochilor toate nenorocirile ce aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
Dar nu tuturor le ardea de sărbătoare. Unchiul din partea mamei, Abu-Marwân, căruia i-am spus întotdeauna Khâli, pe atunci scrib la cancelaria de stat de la Alhambra, sosi târziu la sărbătoare cu înfățișarea pe care o lua în zilele cu ghinion. Maică-mea ciuli urechea. Prinse niște cuvinte care o cufundară preț de câteva minute într-un coșmar pe care-l credea pe veci uitat: — De la Parada cea Mare, zicea el, n-am mai avut parte nici măcar de un singur an de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cuvinte care o cufundară preț de câteva minute într-un coșmar pe care-l credea pe veci uitat: — De la Parada cea Mare, zicea el, n-am mai avut parte nici măcar de un singur an de fericire! „Blestemata aia de Paradă!“ Maică-mea simți că o cuprinde iarăși greața, la fel ca în primele săptămâni de sarcină, iar în mintea ei încețoșată se revăzu fetiță de zece ani, desculță, așezată pe jos în noroi în mijlocul unei ulicioare părăsite pe care trecuse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
zi de Paradă, cum anul arab 882 se încheia, sărbătorirea discretă pentru Râs-as-Sana abia de a fost remarcată în toiul acelor neîntrerupte festivități. Acestea aveau de altfel să se continue pe timpul lunii moharram, cea dintâi din anul cel nou, iar maică-mea, care se ducea în fiecare zi pe Sabika împreună cu frații și verii ei, băgă de seamă că numărul spectatorilor nu făcea decât să crească, aflându-se acolo tot mai multe capete necunoscute. Numărul bețivilor se înmulțea pe străzi, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de la urmă vor fi încă și mai somptuoase decât cele din săptămânile precedente. În ziua aceea, pe Sabika, femeile din cartierele de rând se amestecaseră, cu sau fără văl, cu bărbații de toate condițiile. Copiii din oraș, printre care și maică-mea, ieșiseră îmbrăcați cu straie noi încă de la primele ceasuri ale dimineții, nu fără să fi luat cu ei câteva monede de aramă pentru a-și cumpăra smochine uscate de Málaga. Atrași de mulțimea care sporea, jongleri, iluzioniști, saltimbanci, dansatori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cerșetori, orbi falși sau adevărați se răspândiseră în tot cartierul de pe Sabika; și, cum era primăvară, țăranii plimbau cu ei armăsari pe care-i dădeau la împerechere cu iepele ce le erau aduse, totul contra plată. — Toată dimineața, își amintea maică-mea, strigasem și bătusem din palme la spectacolul oferit de jocul „tabla“, în cursul căruia cavalerii zeneți încercau unul după altul să atingă ținta de lemn cu ajutorul bețelor pe care le aruncau de la înălțimea cailor în galop. Nu puteam vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ca să mă liniștească: „Te cunosc, ești fata lui Suleyman librarul, un om cumsecade și cu frică de Dumnezeu“. Mă apropiam de ea pe măsură ce vorbea. „Te-am văzut de mai multe ori trecând cu el ca să vă duceți la mătușa din partea maică-tii, Tamima, nevasta notarului care locuiește la doi pași de aici, în fundătura Gutuiului.“ Deși prin preajmă nu se afla picior de bărbat, își azvârlise peste obraz un văl alb pe care nu și-l ridică decât după ce zăvorâse poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
risipească acest coșmar, torentul a dus toate rămășițele în afara orașului, în vreme ce apa scădea mai repede decât crescuse. În zori, dacă victimele continuau să zacă risipite pe solul strălucitor, ucigașul era de acum departe. Era dreapta pedeapsă pentru crimele Granadei, zicea maică-mea, cu acea monotonie a frazelor definitive. Dumnezeu voia să-Și arate puterea fără seamăn și să pedepsească aroganța cârmuitorilor, corupția, nedreptatea și depravarea lor. El ținea să ne prevină asupra a ceea ce avea să se abată peste noi dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
demn la locul său. Atitudinea acestuia nu scăpă neobservată de sultan, care-i ceru o explicație. „Maiestate, răspunse Abu-l-Kasem, mă tem ca, gustând din sos, să nu mă cuprindă deodată pofta după puiul de potârniche.“ Doamne, iartă-mă! tot repeta maică-mea, fără a încerca să-și țină râsul. Am auzit povestioara asta în legătură cu mai multe personaje din ținutul al-Andalus, și nu mai știu cu adevărat pe seama cui s-o pun; numai că la Granada, după blestemata aia de Paradă, fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și a pus la cale o revanșă împotriva fiului. Regatul era de acum împărțit în două principate vrăjmașe, care aveau să se sfâșie sub privirea amuzată a castilienilor. „Uite, s-au făcut deja șapte ani de război civil, își zicea maică-mea, șapte ani dintr-un război în care fiul își ucide tatăl, în care fratele își sugrumă fratele, în care vecinii se bănuiesc unii pe alții și se trădează, șapte ani în cursul cărora oamenii din cartierul nostru Albaicin nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cupelor care-i ajungeau la urechi ciudat de înăbușite, ca prin vis. Se pomeni repetând: „Blestemata aia de Paradă!“ Și oftă, pe jumătate ațipită. * * * — Silma, surioară, tot mai visezi cu ochii deschiși? Vocea seacă a lui Khâli o transformă pe maică-mea într-o fetiță. Îi sări de gât fratelui ei mai mare, acoperindu-i fruntea, umerii, brațele și mâinile cu sărutări calde și furișe. Înduioșat, dar oarecum încurcat de efuziunile astea care deranjau întrucâtva demna lui ținută, rămase în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
obținu de la castilieni permisiunea de a se îmbarca alături de alți emigranți spre Tlemcen. Numai că gândul lui era să se instaleze la Fès, unde aveam să-l reîntâlnim, părinții mei și cu mine, după căderea Granadei. Dacă în anul acela maică-mea plângea neostoită plecarea lui Khâli, tatălui meu Mohamed, facă Domnul ca amintirea să-i fie plină de parfum, nici prin cap nu-i trecea să urmeze pilda cumnatului său. Atmosfera din orașul nostru nu vădea nicidecum disperare. Au circulat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fusese luat ostatec o dată cu tatăl meu, a fost adus înapoi acasă; se prefăcuse că nu se simte bine, iar castilienii se temuseră că va muri în mâinile lor. Au aflat din gura lui pe ce drum o pornise trupa, iar maică-mea s-a hotărât să se ducă încă de a doua zi în zori să stea la pândă la poarta către Najd, în sudul orașului, nu departe de Genil. A socotit că e mai înțelept să fie însoțită de Warda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să fie însoțită de Warda, care ar fi putut discuta cu coreligionarii ei dacă aceștia s-ar fi legat de noi. Am pornit așadar la primul ceas al zilei, eu purtat în brațe de mama, sora mea Mariam în brațele maică-sii, mergând și una și cealaltă încet spre a nu aluneca pe zăpada înghețată. Am trecut prin vechea Casba, podul Cadiului, cartierul Mauror, Granada evreilor, poarta Olarilor, fără să întâlnim nici măcar un trecător; doar clinchetele metalice ale unor ustensile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
urechile vreunui vecin răuvoitor. Din fericire, Warda plecase la piață cu tatăl meu și cu sora mea, căci nu știu cum ar fi reacționat dacă ar fi auzit rostindu-se pe ton zeflemitor vorbele „sfânta credință catolică“. De cum sfârși Sara cu imitația, maică-mea îi adresă singura întrebare cu adevărat importantă: — Ce-ai hotărât să faci? Ai să alegi convertirea sau pribegia? Îi răspunse cu un zâmbet afectat, apoi cu un „Mai am timp!“ care se voia degajat, dar suna fals. Mama mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
patru catârce. Adăugă apoi în chip de scuză: — Dacă rămân, Salma, o să-mi fie frică în fiecare zi, până la moarte, și în fiecare zi mă voi gândi la plecare, dar nu voi mai putea pleca. Chiar dacă ești convertită? se miră maică-mea. În loc de răspuns, Bălțata ne-a istorisit o parabolă care făcea de câteva zile înconjurul cartierului evreiesc din Granada, hotărând-o în cele din urmă să aleagă calea bejeniei. Se spune că un înțelept din comunitatea noastră a așezat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
numeroasele taverne deschise după căderea cetății, înainte de a se risipi prin diverse cartiere. De aceea tatăl meu n-avea nici un chef să ia parte la distracții. Doar văicărelile mele și cele ale surorii mele, cât și intervențiile Wardei și ale maică-mii l-au determinat să ne ia la plimbare, „fără a ieși din Albaicin“, a precizat el. A așteptat așadar să asfințească soarele, întrucât ne aflam în luna postului, a înghițit la repezeală o supă de linte bine meritată - cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un zid, clătinându-se pe picioare, și îngăimă un „nu“, acoperit imediat de un „da“. La auzul acestor cuvinte, Juan țâșni spre mine și mă apucă de un braț. Cum aș putea uita urletul pe care l-a scos atunci maică-mea? S-a aruncat asupra soldatului, zgâriindu-l, lovindu-l, în timp ce eu mă zbăteam la rându-mi cât puteam de tare. Dar tânărul nu s-a lăsat înșelat. S-a scuturat ușor, dându-mi drumul și aruncându-i soră-sii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
făcu atunci auzit. — Dă-mi-le pe toate! Băgând mâna pe sub rochie, ea dădu la iveală o modestă pungă pe care o aruncă pe jos, cu un gest disprețuitor. Banditul o ridică fără să se formalizeze și se întoarse spre maică-mea: — Acum e rândul tău. În clipa aceea, răsună în depărtare chemarea muezinului din sat. Tata ridică ochii spre soare, care părea înfipt în mijlocul cerului, și, cu o mână iute, luă de la oblâncul calului covorașul de rugăciune pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]