141,440 matches
-
(sau Memoriul-Manifest de la Darnița) reprezintă un document memorabil al foștilor prizonieri de război din Armata Austro-Ungară aflați în Rusia, constituiți în primul Corp al Voluntarilor Români din Rusia. Acest memoriu a readus în fața Marilor Puteri dorința poporului român de a trăi unit într-un singur stat, independent și suveran și reprezintă prima declarație
Declarația de la Darnița () [Corola-website/Science/336586_a_337915]
-
lui Yohannes al IV-lea.A fost unul din cei mai iluștri comandanți militari etiopieni din secolul al XIX-lea, cel mai însemnat de după moartea lui Tewodros al II-lea. El a condus oștirile etiopiene la mai multe victorii în războaiele de apărare ale Etiopiei, mai ales la granița de nord, împotriva italienilor, a egiptenilor, și mahdiștilor din Sudan, distingându-se de pildă, în luptele de la Dogali și Adwa. Pentru etiopieni în general, și pentru poporul tigre în special, Ras Alula
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
campanie de cuceriri spre sud în zona Tigray și spre est spre Sultanatul Awsa al afarilor. Etiopienii au încercat fără succes să pună capăt ostilităților pe căi diplomatice și apoi, la 3 octombrie 1875 s-au declarat în stare de război cu Egiptul. Împăratul Yohannes al IV-lea a încredințat conducerea armatei pe frontul împotriva invadatorilor egipteni colaboratorului său cel mai apropiat, Alula.În dimineața zilei de 16 noiembrie 1875 la Gondit sau Gonbat oastea egipteană s-a văzut confruntată prima
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
frecvent stări de depresie. El a ales să se înfrunte mai întâi cu musulmanii. Imparatul și Ras Alula fusese implicați în acea perioadă în ostilități și acte de represalii contra triburilor Amhara din Gojjam, coalizate cu italienii. Plana pericolul unui război civil între etiopieni.Înainte de a porni campania, Yohannes, care voia să evite un război cu Menelik, i-a poruncit lui Ras Alula să părăsească Asmara pentru a i se alătura în lupta cu invadatorii musulmani. Alula a abandonat Asmara la
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
Imparatul și Ras Alula fusese implicați în acea perioadă în ostilități și acte de represalii contra triburilor Amhara din Gojjam, coalizate cu italienii. Plana pericolul unui război civil între etiopieni.Înainte de a porni campania, Yohannes, care voia să evite un război cu Menelik, i-a poruncit lui Ras Alula să părăsească Asmara pentru a i se alătura în lupta cu invadatorii musulmani. Alula a abandonat Asmara la 23 aprilie 1888 și s-a retras la Aduwa. La 2 martie 1889 împăratul
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
moștenitor pe nepotul său de frate, Ras Mengesha Yohannes, care de fapt era fiul sau biologic, și l-a rugat pe Ras Alalu să-i ajute acestuia să-și apere tronul. Împrejurarile grele, pagubele mari suferite de nordul Etiopiei în urma războiului cu mahdiștii, căderea provinciei tigre Merb Melesh în mâinile italienilor și o secetă grea (Kefu Ken - „Vremea cea rea”) care lovise de asemenea nordul țării l-au impiedicat pe Mengesha Yohannes să reziste cu succes în fața lui Menelik. Afland stirea
Ras Alula () [Corola-website/Science/336578_a_337907]
-
pericolele și mizeria de pe front. O atenție deosebită a fost acordată de comitetul de redacție modului în care au fost receptată în Regatul României acțiunile voluntarilor de aport la efortul militar al României și de revigorare morală a țării epuizate război. Conform fostului redactor de la Gazeta Transilvaniei Voicu Nițescu, gazeta a fost un prețios călăuzitor și un „puternic liant sufletesc” pentru cei aflați departe de locurile natale, orice informații despre țară fiind primite cu bucurie și interes de către prizonieri. Episoadele luptelor
România Mare (Foaia Voluntarilor Români din Austro-Ungaria) () [Corola-website/Science/336602_a_337931]
-
Pe lângă poeziile amintite, Tache Caciona a publicat și povestirea în proză "Inima tu platări""." După mărturisirea pe care Dumitru Caciona o făcea, printr-o scrisoare adresată lui Tache Papahagi, în 1922, ”"un caet întreg cu manuscrise i-a dispărut în timpul războiului pentru întregirea neamului nostru nord-danubian"”. Norocul face, totuși, ca la intervenția scriitorului aromân Dina Cuvata, în anul 2000, să se publice, la Editura Cartea Aromănă, în SUA, o carte de 102 pagini a lui Caciona cu titlul ”Di-acasă”, carte ce
Tache Caciona () [Corola-website/Science/336610_a_337939]
-
Mitrea Cocor este un film de război istoric, politic și dramatic românesc din 1952 regizat de Victor Iliu și Marietta Sadova. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Septimiu Sever, Toma Dimitriu, Constantin Ramadan și Cornel Rusu. Filmul este o ecranizare a romanului realist-socialist cu același nume
Mitrea Cocor (film) () [Corola-website/Science/336620_a_337949]
-
scris de Mihail Sadoveanu și publicat în 1949. Inițial rolul lui Mitrea Cocor a fost acordat lui Octavian Cosmuța, dar apoi s-a renunțat la această variantă în favoarea lui Septimiu Sever. Acțiunea filmului are loc în timpul celui de-al doilea război mondial. Mitrea Cocor este un fost argat boieresc care la sfârșitul războiului se reîntoarce în satul natal unde va conduce reforma agrară din 1945 în timp ce Armata Roșie avansează în țară. Producția a început în vara anului 1951, filmările exterioare având
Mitrea Cocor (film) () [Corola-website/Science/336620_a_337949]
-
Cocor a fost acordat lui Octavian Cosmuța, dar apoi s-a renunțat la această variantă în favoarea lui Septimiu Sever. Acțiunea filmului are loc în timpul celui de-al doilea război mondial. Mitrea Cocor este un fost argat boieresc care la sfârșitul războiului se reîntoarce în satul natal unde va conduce reforma agrară din 1945 în timp ce Armata Roșie avansează în țară. Producția a început în vara anului 1951, filmările exterioare având loc în satele din Coțofeni din Dos și din Față, Dolj, în
Mitrea Cocor (film) () [Corola-website/Science/336620_a_337949]
-
este un film românesc din 1954 regizat de Dinu Negreanu. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Andrei Codarcea și Corina Constantinescu. Este continuarea filmului "Nepoții gornistului" (1953). Filmul prezintă viața lui Cristea Dorobanțu în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Dorobanțu este un luptător comunist în clandestinitate care organizează sabotarea producției de armament la uzina Racoviceanu și a unui laborator pentru fabricarea explozibilului. Producția filmului a început la 12 ianuarie 1953; montajul fiind realizat în perioada mai-iunie 1954. Filmările
Răsare soarele () [Corola-website/Science/336623_a_337952]
-
care, asemănător Annei Frank, a scris un scurt jurnal în ghetoul din Oradea, înainte de a fi deportata în lagărul de concentrare de la Auschwitz și de a deveni o victimă a Holocaustului. Mama Évei a recuperat jurnalul la întoarcerea sa după război, publicându-l la Budapesta în 1948. Ulterior au fost publicate traduceri în alte limbi, inclusiv în română. Éva a fost denumită și Anne Frank a Transilvaniei sau Anne Frank de Oradea. Éva s-a născut în 1931 în Oradea, teritoriu
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
avut loc deportarea din Nagyvárad a evreilor care înainte de 1919 nu au avut pașaport maghiar, sau care erau apatrizi. Aceștia au fost deportați în Ucraina și uciși în masacrul de Kamenetz-Podolsk, primul masacru de peste 10.000 de evrei din timpul războiului. Éva reamintește, în jurnalul ei în mod repetat de prietena ei de școală, Marta, a cărui familie a fost printre acești deportați, menționând că aceștia au fost uciși. În primăvara anului 1944 armata germană a ocupat Ungaria și imediat a
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
au urcat în vagoane împietriți, fără să scoată un cuvânt." Eva încheie apoi jurnalul :" Deși eu, Micul meu Jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai eu aș putea rămâne aici. Aș aștepta sfârșitul războiului într-o pivniță, sau in pod, sau în orice gaură; eu, Micul meu Jurnal, m-aș lasă sărutata și de jandarmul acela care se uită cruciș și care ne-a luat făină, numai să nu mă ucidă, numai să mă
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
uită cruciș și care ne-a luat făină, numai să nu mă ucidă, numai să mă lase să trăiesc". Când bucătăreasa, Mariska, ajunge în ghetou pentru a le aduce mâncare, primește jurnalul Évei și-l păstrează în siguranță până după război. Pe 3 iunie 1944, Éva și bunicii au fost deportați la Auschwitz într-un vagon de vite pe ultimul tren cu deportați din Oradea. Acolo bunicii au fost trimiși imediat la camera de gazare, pe când Éva a fost selecționată de
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
călătorit pe notoriul tren a lui Kasztner, fiind transportați la sfârșitul lunii iunie 1944 la lagărul de concentrare Bergen-Belsen și ajungând de acolo în Elveția la începutul lunii decembrie 1944. Mama Évei a recuperat jurnalul Evei la întoarcerea sa după război publicandu-l la Budapesta în 1948. Apoi, Ágnes s-a îmbolnăvit psihic și s-a sinucis într-un sanatoriu în 1951. Béla Zsolt a publicat în 1946 românul autobiografic " Noua valize" despre fugă să din ghetou. A murit în 1949
Éva Heyman () [Corola-website/Science/336622_a_337951]
-
și arestarea protestatarilor. Potrivit Reuters, în doar trei zile de proteste, 90 de manifestanți au fost împușcați mortal de către forțele de ordine etiopiene. Etiopia este guvernată de Frontul Democratic Revoluționar al Poporului Etiopian (EPRDF) încă de la capturarea capitalei și încheierea războiului civil în 1991. Membrii grupului etnic tigrinya constituie o minoritate a populației Etiopiei, însă domină pozițiile de conducere în sistemul militar și politic al țării, în timp ce majoritatea amhara și oromo sunt marginalizați. Țara înregistrează o creștere economică rapidă încă din
Protestele din Etiopia din 2016 () [Corola-website/Science/336641_a_337970]
-
Pégoud, mai degrabă decât Roland Garros (patru victorii documentate), a fost primul pilot care a dobândit statutul de as al aviației. La 31 august 1915, sublocotenentul Pégoud a fost împușcat și ucis de unul dintre elevii săi germani de dinainte de război, subofițerul Walter Kandulski, în timp ce efectua o manevră de interceptare a unui avion de recunoaștere german. Avea la acel moment vârsta de 26 de ani. Același echipaj german a aruncat ulterior o coroană mortuară în spatele liniilor franceze. Potrivit unui raport fals
Adolphe Pégoud () [Corola-website/Science/336645_a_337974]
-
scenarist și regizor. Este cel mai cunoscut că Al doisprezecelea Doctor din serialul BBC "Doctor Who". A jucat numeroase roluri de film și televiziune inclusiv rolul lui Malcolm Tucker din serialul de comedie "În slujba națiunii" și filmul derivat "Un război neprogramat" sau cardinalul Richelieu în serialul "The Musketeers". Că regizor a câștigat în 1995 Premiul Oscar pentru (și anul următor) pentru filmul său "Franz Kafka's It's a Wonderful Life".
Peter Capaldi () [Corola-website/Science/336656_a_337985]
-
cursurile elementare la școala Paulinum din orașul său natal, Münster. În 1874 s-a căsătorit cu Fanny von Donop (1850-1938); au avut împreună trei fii și o fiică. S-a înrolat în Armata Prusiei la timp pentru a participa la Războiul Austro-Prusac din 1866 și în Războiul Franco-Prusac, unde a fost rănit de două ori în Bătălia de la Colombey-Neuilly, și a fost distins cu Crucea de Fier (clasa a doua) pentru curaj. El a fost înaintat la gradul de general de
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
orașul său natal, Münster. În 1874 s-a căsătorit cu Fanny von Donop (1850-1938); au avut împreună trei fii și o fiică. S-a înrolat în Armata Prusiei la timp pentru a participa la Războiul Austro-Prusac din 1866 și în Războiul Franco-Prusac, unde a fost rănit de două ori în Bătălia de la Colombey-Neuilly, și a fost distins cu Crucea de Fier (clasa a doua) pentru curaj. El a fost înaintat la gradul de general de infanterie în 1906, iar în 1913
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
Francezii au aflat de această deplasare a armatei lui Kluck pe 3 septembrie, datorită rapoartelor furnizate de avioanele aliate, iar acest lucru a fost confirmat în mod independent de interceptările radio. Evenimentele următoare au fost critice pentru viitorul curs al războiului. Pe 5 septembrie, Maunoury a atacat flancul drept (vestic) al lui Kluck, marcând începutul Primei Bătălii de pe Marna. Kluck a parat atacul cu ajutorul a două corpuri de armată împrumutate pe care le-a plasat în spațiul dintre Armata I-a
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
Kluck a fost plasat la cerere în retragere cu o pensie ce era egală cu jumătate de salariu. Fiul său, locotenentul Egon von Kluck, a fost ucis la începutul anului 1915. Generalul von Kluck a scris despre participarea sa la război în volumul intitulat "Führung und Taten der Erste" (1920). Memoriile sale postbelice, "The March on Paris and the Battle of the Marne", au fost publicate în 1920. Kluck a murit la Berlin în octombrie 1934. Numele lui von Kluck a
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]
-
are un limbaj mai puțin jignitor, dar în întregime inexact din punct de vedere istoric. Nu este clar dacă „prințul moștenitor” menționat este Rupert, Prinț Moștenitor al Bavariei sau Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei, ambii comandanți de armate pe durata războiului, deși Wilhelm a luptat, în general, împotriva francezilor.
Alexander von Kluck () [Corola-website/Science/336642_a_337971]