141,440 matches
-
acceptabil într-o competiție între națiuni, în timp ce salutul sportivilor nu aparținea unei națiuni și, prin urmare, era inacceptabil. Brundage fusese unul din cei mai de seamă simpatizanți naziști din Statele Unite ale Americii chiar și după izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, și îndepărtarea lui din calitatea de președinte al CIO fusese unul dintre cele trei obiective declarate ale Proiectului Olimpic pentru Drepturile Omului. În 2013, website-ul oficial al CIO afirma că „mai presus decât câștigarea de medalii, sportivii negri americani
Salutul Black Power de la Jocurile Olimpice din 1968 () [Corola-website/Science/336681_a_338010]
-
la ordinul despotului Đurađ Branković, conducătorul Despotatului Șerbiei. A fost fortificata de către Imperiul Otoman, care a cucerit orașul la sfarsitul aceluiași secol. Cetatea a rezistat mai multor asedii ale otomanilor și sârbilor, supraviețuind relativ neatinsă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost puternic deteriorată de explozia accidentala a depozitului de muniție aflat aici și apoi de bombardamentele armatelor aliate. Începând din 2009 ea a fost supusă unor ample lucrări de restaurare și conservare, fortăreața fiind „una dintre rarele curți
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
compensa această pierdere, Đurađ a decis să construiască o nouă capitala și a ales locul unde se află astăzi orașul Semendria. Semendria, unde nu se aflase anterior nicio așezare umană, a fost ales din mai multe motive. În 1428, în timpul războiului Imperiului Otoman cu Republică Venețiana, ungurii și turcii au fost de acord să-l recunoască pe Branković în calitate de conducător independent al Șerbiei, transformând astfel Despotatul Șerbiei într-un stat tampon. Un tratat a stabilit, de asemenea, suzeranitatea otomană asupra Șerbiei
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
oară și pentru a treia oară în 1456, cetatea fiind apărată de forțele militare sârbe. În cele din urmă, Semendria a fost capturată de otomani în 1459, ceea ce a dus la destrămarea statului medieval sârb. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele germane au folosit cetatea că depozit de muniție. Pe 5 iunie 1941, muniția a explodat accidental, afectând întreaga cetate Semendria, precum și așezările umane aflate la o distanță de până la 10 kilometri. O mare parte a zidului sudic al
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
monumentale piese de arhitectură ce s-au păstrat din Șerbia medievală” și „martor al puterii creatoare sârbe”. Ea constituie un exemplu de arhitectură medievală defensivă tradițională și a rămas bine conservata, nesuferind nici o dăuna majoră până la cel de-al Doilea Război Mondial. Cetatea și zona înconjurătoare au acumulat dovezi ale civilizațiilor care s-a dezvoltat de-a lungul istoriei, în principal între secolele al XV-lea și al XX-lea, oferind o mărturie directă a progresului statului sârb medieval și al
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
variază de la "krstata kula", care este încă bine conservata, la zidurile care nu avut parte de lucrări de reparații și s-au prăbușit în unele locuri. Primul, și cel mai sever, prejudiciu a avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe 5 iunie 1941, munițiile depozitate în cetate au explodat, distrugând nu doar o mare parte din zidul sudic, ci și majoritatea clădirilor din orașul Semendria. Alte pagube au fost cauzat de către bombardamentele Aliaților din 1944. Barajul de la Porțile
Cetatea Semendria () [Corola-website/Science/336695_a_338024]
-
jurnalismului și a înființat în 1864 ziarul "El Iris" și apoi, doi ani mai târziu, ziarul "La América", care a avut o perioadă de apariție foarte scurtă din cauza campaniei sale agresive împotriva politicii președintelui Bartolomé Mitre, a poziției sale cu privire la Războiul Triplei Alianțe și a arestării redactorilor săi. În 1870 a participat la mișcarea revoluționară împotriva președintelui uruguayan, generalul Lorenzo Batlle. Aflat în aceeași tabără, a editat un ziar cu un titlu controversat: "La Revolución". După răsturnarea președintelui Battle și ascensiunea
Agustín de Vedia () [Corola-website/Science/336714_a_338043]
-
de inspirație istorică. Romanul "Asklepios" (1965) prezintă într-o formă autobiografică viața celebrului medic antic grec Asclepios (venerat și de către romani sub numele de Esculap ca zeu al medicinii), fiul zeului Apollo. Acesta acoperă evenimentele ce au avut loc în timpul Războiului Troian. În următorul roman, intitulat "Fanar" (1968), Stancu descrie istoria tulburărilor politice ce au avut loc în Principatele Române în contextul relațiilor dintre greci (simbolizați de Fanar, cartierul grecesc din Istanbul, de unde otomanii conduceau în anul 1798 regiuni întinse ale
Horia Stancu () [Corola-website/Science/336718_a_338047]
-
conflict, Besiki a fost exilat din Tbilisi și a trebuit să se mute în Regatul Imeriti (Georgia de Vest), unde a fost primit cu onoruri și numit cancelar de către regele Solomon I. Mai târziu, el a fost implicat în scurtul război pentru tronul Regatului Imeriti după moartea lui Solomon și a servit ca diplomat pentru următorul rege imeretian, Solomon al II-lea. Besiki s-a implicat din nou în intrigile de la curte. Afecțiunea sa de trubadur pentru mai tânăra soție a
Besarion Gabașvili () [Corola-website/Science/336715_a_338044]
-
Solomon al II-lea, Ana, născută Orbeliani, s-ar putea să fi fost motivul pentru care a fost trimis de rege în misiuni periculoase. Ultima sa misiune în Imperiul Rus era destinată să asigure protecția Rusiei pentru Regatul Imeriti în timpul Războiului Ruso-Turc (1787-1792). Timp de trei ani, el l-a însoțit pe feldmareșalul rus Potiomkin în campania împotriva Imperiului Otoman, dar a murit în mod neașteptat la Iași, Moldova (25 ianuarie 1791), fiind înmormântat în cimitirul din jurul fostei Biserici Sfânta Vineri
Besarion Gabașvili () [Corola-website/Science/336715_a_338044]
-
est a intrândului aliat. Acest fapt a complicat problemele de aprovizionare ale Armatei a 15-a și a anulat posibilitățile mobilizării de către germani unor efective suficient de numeroase pentru organizarea unei contraofensive pentru cucerirea orașului Antwerp. Ziaristul și corepondentul de război australian Chester Wilmot este de acord cu această afirmație și consideră că intrândul cucerit a avut o imensă valoare tactică pentru alungarea germanilor din zona de la sud de Maas și pentru eliminarea oricărei amenințări a unui contraatac împotriva Antwerpului. Kershaw
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
în lunile care au urmat, o bună parte dintre ei au fost recuperați, ca de exemplu cei 138 de oameni evacuați în cadrul Operațiunii Pegasus. După ce efectivele au mărite prin recrutarea de noi soldați, reîncadrarea unor evacuați sau a prizonierilor de război repatriați în lunile care au urmat, divizia era încă atât de puternic slăbită încât Brigada a 4-a de parașutiști a fost înglobată în Brigada 1, iar marea unitate a ajuns să fie formată din doar două brigăzi. În perioada
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
timpul bătăliei - 17,3% uciși în luptă. Pierderile toatele ale regimentului au fost atât de ridicate, încât în timpul Operațiunii Varsity, pentru pilotarea planoarelor a fost detașat personal din rândurile RAF. Cum operațiunile cu planoare au fost reduse treptat după încheierea războiului, regimentul și-a redus efectivele și a fost desființat în cele din urmă în 1957. Brigada poloneză a fost retrasă de la Nijmegen și a ajutat la apărarea coridorului de parașutare, după care s-a reîntors în Anglia la începutul lui
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
să transforme malul de nord al Rinului într-o zonă defensivă puternică. Celor care locuiseră în zonă nu li s-a permis să se reîntoarcă la casele lor fără să aibă un permis, iar cei mai mulți nu au revenit până la sfârșitul războiului. Casele olandezilor au fost jefuite în mod sistematic, bunurile furate fiind trimise ca ajutoare victimelor bombardamentelor aliate din Germania. Germanii au continuat să lupte cu forțele aliate pe câmpurile dintre Arnhem și Nijmegen, iar podul pentru care parașutiștii britanici au
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
și 1958. După eliberarea Olandei, funcționarii Armatei a 2-a au început munca pentru identificarea soldaților căzuți la datorie. Rămășițele lor pământești au fost îngropate într-un cimitir militar de la nord de Oosterbeek aflat din subordinea Comisiei pentru Cimitirele de Război a Commonwealthului. Acest cimitir are aproximativ 1.800 de morminte fiind cunoscut și ca „Cimitirul trupelor aeropurtate”. Trei sferturi dintre morminte sunt ale celor care au murit în timpul bătăliei de la Arnhem din 1944. În 2003 erau încă 138 de morminte
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
orașului. În Germania, bătălia a fost considerată o mare victorie și opt soldați au fost decorați cu Crucea de Cavaler a Crucii de Fier. Soldații germani căzuți la datorie au fost înmormântați în „Cimitirul eroilor SS” de lângă Arnhem, dar după război, rămășițele lor pământești au fost reînhumate la Ysselsteyn. Podul rutier distrus de la Arnhem a fost înlocuit cu o succesiune de poduri prefabricate până când a fost reconstruit în aceeași formă cu originalul. Podul a fost rebotezat în cinstea lui John Frost
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
organizată anual o paradă militară. Pe unul dintre monumente se poate citi: „Oamenilor din Gelderland; acum 50 de ani, soldații aeropurtați britanici și polonezei au luptat aici împotriva unor forțe copleșitoare ca să deschidă o cale spre Germania și să termine războiul mai repede. În loc de acestea, noi am adus moarte și distrugere pentru care nju ne-ați făcut niciodată vinovați. Această piatră este mărturia admirației noaste pentru marele dumneavoastră curaj, amintind în special de femeile care ne-au îngrijit răniții. În iarna
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
cea mai vestică legătură fixă de traversare a Meusei, astfel că și traficul internațional care traversa centrul Rotterdamului utilizând podul a sporit în mod semnificativ. Podul Willemsbrug a jucat un rol important în mai 1940, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Infanteriștii marini încartiruiți în cazarma din "Oostplein" au oprit invazia germană pe 10 mai 1940, apărând Podul Willem, podul feroviar adiacent și debarcaderul "Boompjes" din apropiere. Podurile rutiere și feroviare din centrul orașului Rotterdam au fost principalele ținte ale
Podul Willem (Rotterdam) () [Corola-website/Science/336725_a_338054]
-
olandezi a fost peste așteptările germanilor, care, pe 14 mai 1940, au supus întregul oraș unui masiv bombardament de aviație. Traficul devenise foarte intens pe vechiul pod Willem, iar planurile pentru construcția unuia nou datează dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Lipsa fondurilor a făcut ca Serviciul Lucrărilor Publice să poată aborda abia în anii 1970 realizarea unui nou pod. Construcția a început în 1975 și s-a încheiat în 1981, an în care noul pod hobanat peste Meusa Nouă
Podul Willem (Rotterdam) () [Corola-website/Science/336725_a_338054]
-
pentru o companie franceză ce exploata mina din Gisvoro (Γήσβορο) și a devenit prieten cu maistrul Giannis Kalkounis (Γιάννης Καλκούνης). A fugit la scurtă vreme cu Eleni, fiica lui Kalkounis, și au avut împreună opt copii. Pe la sfârșitul acestei perioade, războiul și moartea soției sale au adus o mare suferință în familia lui. Toate aceste necazuri i-au zdruncinat echilibrul sufletesc, iar Zorbas a părăsit orașul Palaiochori, plecând la Eleftherohori, Pieria, la numai 8 km de Kolindros, unde trăia fratele său
Gheorghios Zorbas () [Corola-website/Science/336730_a_338059]
-
a grecilor din Caucaz, fiind însoțit în această călătorie printre alții de Yannis Stavridakis și de Gheorghios Zorbas, pe care l-a numit atașat militar. Cei doi își pierd posturile odată cu înfrângerea lui Venizelos în alegerile din 20 noiembrie 1920. Războiul Greco-Turc se încheie dezastruos pentru greci în 1922, care trebuie să repatrieze aproximativ un milion și jumătate de compatrioți din Asia Mică. Aflat în Serbia, Zorbas îl cheamă acolo pe Kazantzakis într-o scrisoare din 17 iulie 1922, propunându-i
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
(în , ; 11 mai 1771 - 22 mai 1825), cunoscută și sub numele de Bubulina, a fost o femeie comandant naval grec, eroină a Războiului de Independență al Greciei din 1821 și amiral al Marinei Imperiale Ruse. Bubulina s-a născut într-o închisoare din Constantinopol; ea provine din comunitatea arvanită de pe insula Hydra. Era fiica lui Stavrianos Pinotsis, un căpitan din insula Hydra, și
Laskarina Bouboulina () [Corola-website/Science/336728_a_338057]
-
Bouboulis a fost ucis în luptă împotriva piraților algerieni în 1811. Având vârsta de 40 de ani, Bouboulina i-a preluat averea și afacerile comerciale și a mai construit alte patru nave pe propria ei cheltuială, inclusiv marea navă de război "Agamemnon". În 1816, otomanii au încercat să confiște proprietățile Bouboulinei pentru că cel de-al doilea soț al ei luptase alături de ruși împotriva turcilor în Războaiele Ruso-Turce. Ea a călătorit la Constantinopol pentru a-l întâlni pe ambasadorul rus contele Pavel
Laskarina Bouboulina () [Corola-website/Science/336728_a_338057]
-
și a mai construit alte patru nave pe propria ei cheltuială, inclusiv marea navă de război "Agamemnon". În 1816, otomanii au încercat să confiște proprietățile Bouboulinei pentru că cel de-al doilea soț al ei luptase alături de ruși împotriva turcilor în Războaiele Ruso-Turce. Ea a călătorit la Constantinopol pentru a-l întâlni pe ambasadorul rus contele Pavel Stroganov și a-i cere protecția. În semn de recunoaștere a serviciilor aduse rușilor de către Bouboulis, Strogonov a trimis-o în siguranța în Crimeea. Ea
Laskarina Bouboulina () [Corola-website/Science/336728_a_338057]
-
pentru a lupta "pentru binele națiunii mele". Construcția navei "Agamemnon" a fost terminată în anul 1820. Ea i-a mituit pe funcționarii turci să ignore mărimea navei, iar Agamemnon a devenit mai târziu una dintre cele mai mari nave de război ale rebelilor greci. A organizat, de asemenea, trupe înarmate proprii, compuse din locuitorii insulei Spetses. Ea și-a folosit o mare parte din avere pentru a-i aproviziona cu hrană și muniții pe marinarii și soldații aflați sub comanda ei
Laskarina Bouboulina () [Corola-website/Science/336728_a_338057]