141,120 matches
-
născut în Udine , în 1933, apoi, după o ședere de patru ani de la Rovereto , unde a trait încă din copilărie, familia sa mutat la Torino (1937). În anii care au urmat de doctorat, ea a invatat în școala publică, dar continuă să lucreze asupra culturii germane din evul mediu: în 1969 a publicat cartea "Cântec de Nibelung. Probleme și valori" (Giappichelli). De-a lungul anilor șaptezeci a invatat germanice filologie la Universitatea din Sassari, apoi a sunat la Veneția de germanist
Laura Mancinelli () [Corola-website/Science/337433_a_338762]
-
Guarino Guarini, care este foarte apreciat de către scriitor. 2002 este "O cu tandrețe", autobiografie, câștigătorul de anul 2003 premiul, și "Biletul de dragoste", din nou, publicat de Einaudi. Cu "fantomele de Challant," si " "Dle Zero" și manuscrisul medieval" scriitorul a continuat aventurile căpitanului Flores. În 2005 a fost acordat onoarea de a grande ufficiale dell'ordine al merito Republicii italiene. În 2009 a publicat pentru Einaudi românul "ochelari de Cavour", urmată în 2011 de către " Două povești de dragoste,", o interpretare liberă
Laura Mancinelli () [Corola-website/Science/337433_a_338762]
-
bineînțeles fără ca cineva să știe, nici măcar Boo Boo. Cindy Bear încearcă să-l găsească pe Yogi însă Boo Boo îi povestește că acesta fusese trimis la grădina zoologică așa că ursoaica se decide să meargă și ea acolo, așa că atunci când mâncarea continuă să dispară din Parcul Jellystone, Cindy spune că este vina ei și pădurarul o trimite și pe ea la zoo. Exact în momentul plecării ei Boo Boo îl vede pe Yogi și îi spune ce făcuse Cindy. Cei doi merg
Hey There, It's Yogi Bear! () [Corola-website/Science/337432_a_338761]
-
pe care l-a păstrat vreme de opt decenii. După cum a mărturisit mai tarziu, acei ani de studii au fost pentru el printre cei mai fericiți din viața lui. Cambridge,SUA, i se părea centrul întregii lumi. După absolvire, a continuat să se perfecționeze la Harvard încă un an întreținându-se în această vreme din lecții particulare pentru studenți. În 1878 a fost primit în baroul avocaților din statul Missouri și a început să lucreze la un birou avocațial din St
Louis Brandeis () [Corola-website/Science/335798_a_337127]
-
le consideră nejuste. Dacă prelua un caz în care nu era sigur de dreptatea clientului, îl prevenea pe acesta că se va ocupa de caz numai ca să obțină un rezultat echitabil pentru toate părțile. Firma lui Brandeis și Warren a continuat să existe până în zilele noastre, astăzi sub numele Nutter McClennen & Fish. Brandeis a definit noțiunile moderne al dreptului individual la confidențialitate într-un articol pe care l-a publicat împreună cu partenerul său, Warren, în revistă „Harvard Law Review” din 15
Louis Brandeis () [Corola-website/Science/335798_a_337127]
-
conducerii economice centralizate în mâinile Organizației Sioniste Mondiale, inclusiv în materie de strângere de fonduri, si era pentru conferirea de libertăți organizațiilor locale și capitalului privat. În urma acestei crize, Brandeis și colaboratorii săi au părăsit conducerea Organizației Sioniste, dar a continuat să sprijine organizația până la sfârșitul vieții. În 1937 Brandeis a făcut eforturi să-l convingă pe președintele F.D.Roosevelt să se opună Planului Comisiei Peel, conform căruia doar 20 % din Palestina sub mandat britanic urmau să fie atribuite evreilor. Brandeis
Louis Brandeis () [Corola-website/Science/335798_a_337127]
-
Ștefăniță (convinși fiind că „vulturul bătrân" va muri în curând), fapt care le-ar fi permis să conducă ei țara. Aceasta contravine însă voinței voievodului care-l hărăzise ca urmaș la tron pe Bogdan - singurul care i-ar fi putut continua opera. La modul simbolic, domnia lui Ștefăniță ar fi echivalat cu o întoarcere în haos; și cum Ștefan reprezenta „soarele Moldovei", conflictul devine mitic, este ca lupta dintre lumină și întuneric (despre care vorbesc unele mituri). În actul al III
Apus de soare () [Corola-website/Science/335840_a_337169]
-
Muntele Alb, la 21 iunie 1621, atunci când cei 27 de conducători ai revoltei anti-habsburgice au fost executați, turnul din Orașul Vechi a servit ca un loc de expunere a capetelor retezate ale victimelor pentru a-i descuraja pe cehi să continue rezistența armată. La sfârșitul Războiului de Treizeci de Ani, în 1648, suedezii au ocupat malul vestic al Vltavei și au încercat să înainteze în Orașul Vechi, având loc lupte grele chiar pe pod. În timpul luptelor, a fost grav avariată o
Podul Carol () [Corola-website/Science/335843_a_337172]
-
până la Rogier, pe 18 august 1974, și spre sud până la Louise/Louiza, pe 19 august 1985. Înainte de prelungirea spre stația Louise/Louiza, tramvaiele liniei 2 ieșeau din premetrou printr-o rampă provizorie din vecinătatea stației Porte de Namur/Naamsepoort și continuau apoi să circule la suprafață. Centura mică a fost convertita ulterior și ea în metrou greu și, după lucrări de renovare, a fost redeschisă, pe 2 octombrie 1988, că linia de metrou 2. În estul orașului a fost deschisă, pe
Premetroul din Bruxelles () [Corola-website/Science/335844_a_337173]
-
arme și muniții, case conspirative și au decis ca, cu ajutorul Muntenegrului, să declanșeze răscoala în primăvara lui 1875. Grupul a inițiat discuții cu Nikola I Petrović, dar acesta nu era dispus să riște un război fără susținerea Rusiei. Pregătirile au continuat, cu serdarii Todor Mujičić, Gligor Milićević, Vasilj Svorcan și Sava Jakšić în fruntea răsculaților din regiunile Bileća and Trebinje. Otomanii au aflat de convorbirile cu Nikola I și au încercat să-i captureze pe liderii conspirației, dar aceștia s-au
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
presiunea asupra populației, locuitorii din , Čitluka, Petrinje, , Pobrđani și i-au atacat pe turci la Dvorište în 15 august. Răscoala s-a declanșat, liderul ei fiind Ostoja Kormanoš. Conducătorii răscoalei s-au întors din Muntenegru în 1875 și și-au continuat planurile de luptă. Ei intenționau eliberarea regiunii , după care să se extindă în restul Herțegovinei. Între timp, turcii îl căutau pe haiducul Pera Tunguz, care atacase un convoi în munții Bišini la 5 iulie. La 9 iulie, autoritățile care îl
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
Pașa care la rândul lui se afla sub ordinele lui Derviș Pașa, comandantul vilayetului Bosnia. După izbucnirea răscoalei, turcii au încercat să câștige timp până la venirea întăririlor cerând negocieri. Rebelii doreau reducerea birurilor, ceea ce turcii au refuzat, și luptele au continuat. În august, din Bosnia au sosit 4000 de nizami, și apoi alte 4 batalioane au venit pe mare prin la Trebinje prin . Până în iulie și august, rebelii distruseseră majoritatea posturilor de grăniceri și asediaseră Trebinje la 5 august. Turcii au
Răscoala din Herțegovina (1875–1877) () [Corola-website/Science/335848_a_337177]
-
al III-lea se ciocneau cu interesele lituanienilor. În perioada 1486-1487, teritoriile aflate de-a lungul vag definitei granițe între Lituania și Moscova în zona cursului superior al râului Oka erau atacate de moscoviți, aliați cu , al Crimeei. Tensiunile au continuat să crească. În august 1492, fără a declara război, Ivan al III-lea a demarat ample acțiuni militare: a capturat și a ars , , și , a prădat , a atacat teritoriile cnejilor din Veazma. Nobilii ortodocși au început să treacă de partea
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
conciliul de la Florența - ortodocșii păstrându-și tradițiile, dar acceptându-l pe papă drept suveran spiritual. a acceptat un astfel de aranjament, dar Elena a protestat. Nobilii poloni, între care episcopul și cardinalul , au discutat posibilitatea unui divorț regal. Războiul a continuat între timp, doar că nu atât de bine pentru Moscova. Oștile lituaniene au sosit în regiune, și i-au încetinit pe moscoviți. Ordinul Livonian, condus de Wolter von Plettenberg, s-a alăturat și el războiului ca aliat al Lituaniei. Trupele
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
marcă pe vremea când acesta era stat independent. Livonii au promis în cele din urmă să-i plătească lui Ivan până în 1557, dar când nu au făcut aceasta, au fost izgoniți din Moscova, și negocierile s-au oprit. Ivan a continuat să susțină că existența Ordinului necesita susținere pasivă din partea Rusiei, și amenința rapid cu forța armată dacă considera că e nevoie. El avea ca scop stabilirea unui coridor între Marea Baltică și noile teritorii de la Marea Caspică pentru că dacă Rusia avea
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Armata sa a prădat Vitebskul și, după o serie de conflicte de frontieră, a cucerit Polotskul în 1563. Au urmat victorii lituaniene în din 1564 și la (Ceașniki) în 1567, perioadă de conflict intermitent între cele două părți. Ivan a continuat să câștige teren între orașele și satele din Livonia centrală, dar Lituania l-a împiedicat să ajungă pe coastă. Înfrângerile de la Ula și Czasniki, împreună cu defecțiunea lui Andrei Kurbski, l-au făcut pe Ivan al IV-lea să-și mute
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
unei plăți din partea sfântului împărat roman Maximilian al II-lea. Maximilian nu a reușit însă să plătească compensațiile cerute, astfel că și-a pierdut influența în afacerile baltice. Termenii tratatului privind Livonia au fost astfel ignorați și Războiul Livonian a continuat. Din punctul de vedere al lui Ivan, aceasta doar a permis puterilor implicate să formeze o alianță împotriva lui, acum că nu se mai luptau între ele. La începutul anilor 1570, regele Ioan al III-lea al Suediei s-a
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
unit cu D61 și au format un singur drum. În 1999, guvernul lui a oprit sau a încetinit construcția la secțiunile nedeschise - cea de la Sverepec, de exemplu - și a oprit pregătirile pentru altele. Construcția s-a reluat după 2002 și continuă și astăzi, fiind avansate diverse date pentru termenul de finalizare a întregii autostrăzi de la Bratislava la Košice. Cea mai dificilă secțiune de construit este cea între Žilina și Ružomberok, unde vor fi majoritatea tunelurilor de pe aliniamentul autostrăzii, inclusiv cel mai
Autostrada D1 (Slovacia) () [Corola-website/Science/335881_a_337210]
-
s-au retras în debandadă spre Silistra. Consecințele înfrângerii de la Turtucaia au fost imense, influențând decisiv cursul campaniei anului 1916. Pentru bulgari recucerirea orașului „răpit” în 1913 a dus la o creștere a moralului național și a dorinței de a continua să lupte alături de Puterile Centrale. Ea a reprezentat o „gură de oxigen” și o încurajare pentru liderii austro-germani care se confruntau cu o serioasă criză și căutau încă soluții pentru a contracara ofensiva românească în Transilvania. În România, căderea Turtucaiei
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
Carpați: „"Aceasta schimbare a putut sa se facă la timp, și deci cu rezultat fericit, mulțumită în parte faptului, că din cauza unor ploi torențiale, îndrumarea operațiunilor de la Flămânda a suferit o oareșicare întârziere."” Șirul deciziilor pripite începute cu Turtucaia și continuate cu „Manevra de la Flămânda“ a dus la oprirea ofensivei pe frontul din Transilvania, armatele române trecând la apărare pe un aliniament nefavorabil, dând astfel timp forțelor Puterilor Centrale pentru realizarea dispozitivului de luptă în vederea trecerii la ofensivă pentru străpungerea apărării
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
Klaipėda (în germană: "Memel"), un important port din Prusia Orientală, a fost separat de Germania prin Articolul 28 al tratatului de la Versailles și a fost administrat de Aliați pe baza Articolului 99. Franța a preluat administrația regiuni, în timp ce Lituania a continuat să facă lobby pentru a-l prelua ea, susținând că trebuie să aparțină ei datorită importantei popualții lituaniene și pentru că constituia singura ieșire a acestei țări la Marea Baltică. Polonia revendicase și ea teritoriul. Întrucât Aliații ezitau să ia o hotărâre
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
partide erau interzise, Bistras și Krikščiūnas au fost oficial anunțați ca miniștri independenți. Patru generali erau acum membri ai guvernului. Cu toate acestea, nici măcar criza internațională ce se profila nu i-a făcut pe politicienii lituanieni să se unească, ei continuând să se angajeze în dispute politice meschine. Pierderea unicei ieșiri la Marea Baltică a fost o mare lovitură pentru economia lituaniană. Între 70% și 80% din comerțul exterior lituanian trecea prin Klaipėda. Regiunea, care reprezenta doar 5% din suprafața țării, conținea
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
răbdare să-l aștepte și pleacă în căutarea iubitului ei, alunecând accidental într-un râu și înecându-se în timp ce încerca să salveze un miel pierdut. Ivan se întoarce și cade în disperare după ce vede trupul fără viață al Maricikăi. El continuă să muncească, fără a mai simți vreo bucurie, până când întâlnește o altă femeie, Palagna, în timp ce potcovea un cal. Ivan și Palagna se căsătoresc într-o nuntă tradițională huțulă în care cei doi sunt legați la ochi și puși împreună în
Umbrele strămoșilor uitați (film) () [Corola-website/Science/335880_a_337209]
-
progresului în ceea ce privește retrocedarea bisericilor greco-catolice transferate de către fosta guvernare comunistă Bisericii Ortodoxe Române, în toamna lui 1948, rămâne o problemă semnificativă. Au fost raportate cazuri de discriminare socială pe bază de apartenență religioasă, credință sau practici religioase. Unii clerici ortodocși continuă să afișeze ostilitate față de grupuri religioase neortodoxe, împiedicându-le, printre altele, accesul în cimitire. Grupurile religioase minoritare și ONG-urile au fost preocupate de obligativitatea predării religiei în școli promovată de guvern, deși au reacționat pozitiv la decizia guvernului de
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]
-
a participat la bătălia de la Dreux la 19 decembrie 1562 și la capturarea orașului Le Havre. De asemenea, el a luat parte la bătălia de la Saint-Denis (10 noiembrie 1567), unde a murit tatăl său. Odată ce a devenit Duce, François a continuat rivalitatea cu Casa de Guise. În 1570, el a avut sarcina foarte dificilă de a face ca pacea de la Saint-Germain să fie acceptată la Paris. În 1572 a fost trimis la regina Elisabeta I a Angliei pentru a obține o să
François de Montmorency () [Corola-website/Science/335886_a_337215]