17,970 matches
-
tron, și, în general, de "dihonia" continuă între familiile nobiliare. "Pe când nația desfășura o energie națională apărând drepturile patriei, slava tronului ațâță jaluzia între familiile cele mai însemnate ale țării, aceasta încuibă dihonia; intrigile tăiară pe toată nația în partide, aprinseră între rumâni un foc de vrăjmășie și de răsboae crunte, și rumânii pentru o deșărtăciune a unui și a altuia vărsară sânge de rumân!" (Aaron, 1835, p. xi). Lipsa de solidaritate etnică și absența coeziunii naționale "supseră măduva țării mai
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Apoi, în finalul Precuvântării sale la Manual..., Albineț laudă ideile veacului al XIX-lea (patriotismul și iluminismul asociate cu Petru Maior și Școala Ardeleană), comparându-le cu "focul lui Promiteu adus din ceriu", al căror efect a constat în "a aprinde în inimele tinerimei Românilor sentimentul civilizației" (Albineț, 1845, p. XXX). În spiritul formulei de încheiere a rugăciunilor creștine amin! -, Albineț își încheie Precuvântarea cu această năzuință: "Fie ca lucrul început întru renașterea morală și politică a Românilor se ajungă la
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Jules Ferry încep să producă efecte concrete, marea majoritate a școlilor sătești puteau fi caracterizate printr-o suită de adjective nu tocmai onorante: "Întunecoase, umede, neventilate, nemobilate, neluminate, neîncălzite sau mirositoare și afumate atunci când un foc sau o sobă era aprins(ă), în care trăgea curentul, neprimitoare și urâte" [...]. Colac peste pupăză, "cele mai multe școli nu aveau curte, darămite latrină" (Weber, 1976, p. 304). În multe astfel de școli, în care dascălii erau la fel de ignorați cu privire la materialele didactice cu care lucrau, "literele
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
devină "întocmaĭ ca o adoua biserică" (Melidon, 1874, p. VIII). Iar școlile normale, cele menite să formeze viitorii învățători, au rostul de a fi "pepiniere profesorale" de "sacerdoți culturali" (Michailescu, 1888, pp. 158, 157). Ei vor fi cei care vor "aprinde lumina în lanternă" și vor împrăștia cuvântul noii evanghelii naționale. Educația, chiar dacă trebuie păstrată pe fundațiile moralității ortodoxe, nu mai poate rămâne în apanajul bisericii și al clericilor. Este nevoie de profesioniști în pedagogia națiunii: "popa nu maĭ póte fi
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Vede pe un raft pachetul de țigari al tatălui său și se gândeste că dacă ar fuma o țigară, ar fi întocmai ca tatăl său. L-a văzut de multe ori fumând și a observat că era mai relaxat. A aprins țigara și a tras primul fum, adânc în piept. A amețit, dar senzația l-a atras. Acesta a fost doar începutul dependenței lui. Avea pe atunci 12 ani. Viciul a continuat, pe furiș, când ieșea afară la joacă, când fugea
Este decizia ta!. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Gheorghiu Vlad, Condurache Daniela () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1975]
-
deodată Ganea, ce-i cu el, e om serios sau numai așa, un zurbagiu? Dumneavoastră ce impresie v-a făcut? În sufletul lui Ganea se petrecea ceva deosebit în timp ce punea această întrebare. Era ca și cum în creier i s-ar fi aprins o idee nouă și neobișnuită care începuse să-i licărească nerăbdătoare în ochi. Iar generalul, care se alarmase la modul sincer și naiv, se uita și el pieziș la prinț, însă parcă nu aștepta mare lucru de la răspunsul acestuia. Nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
un zâmbet caustic, pe care nu mai voia să-l ascundă. Îl fixa pe general cu privirea febrilă drept în ochi, parcă dorind chiar ca acesta să poată citi tot ce gândește el. Generalul se congestionă la față și se aprinse de furie. — Chiar așa, inteligența e lucrul cel mai important! preciză el, privindu-l tăios pe Ganea. Tare ridicol mai ești, Gavrila Ardalionovici! Observ că te bucuri de sosirea acestui fecioraș de negustor, ca și cum ți-ar fi deschis o portiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
eu și cu Fedoseev ne-am bătut capul adineaori cu ele. Și să nu uităm să includem... Generalul ieși, iar prințul nu mai apucă să-i spună ce problemă avea, despre care începuse să vorbească a patra oară. Ganea își aprinse o țigară, oferindu-i una și prințului; acesta o acceptă, dar tăcea, dorind să nu deranjeze, și studia cabinetul; însă Ganea își aruncă doar o privire peste foaia plină de cifre pe care i-o arătase generalul. Era distrat: zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
când tocmai se inaugurase noua linie ferată N., eu (deja îmbrăcat civil), având treburi foarte importante privitoare la predarea funcției, mi-am luat bilet la clasa întâi: urc, mă așez, fumez. Adică, de fapt, fumez în continuare, trabucul mi-l aprinsesem mai înainte. Eram singur în compartiment. Fumatul nu este interzis, dar nici permis: e semipermis de obicei; mai trebuie ținut cont și de persoană. Fereastra era coborâtă. Deodată, înaintea ultimului șuierat, urcă două dame cu o cățelușă și se așază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
o flăcăruie albastră se mai ținea încă de o muchie a lemnului de dedesubt. În sfârșit, o limbă de foc subțire, lungă, linse și pachetul, flacăra se agăță și fugi în sus pe marginile hârtiei și deodată tot pachetul se aprinse în șemineu și o vâlvătaie vie se avântă în sus. Un „ah!“ izbucni din toate piepturile. — Măiculiță! se tângui Lebedev, repezindu-se iarăși, dar Rogojin îl trase înapoi și îl îmbrânci. Toată făptura lui Rogojin se concentrase în privirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în pofida faptului că se afla în dizgrație și se simțea vinovat, se bosumflă totuși pentru mult timp; îi părea rău de Afanasi Ivanovici: „Ce avere și ce om iscusit!“ Puțin mai târziu, generalul află că lui Afanasi Ivanovici i se aprinseseră călcâiele după o franțuzoaică aflată în trecere prin Rusia, care era marchiză și legitimistă, că această căsătorie va avea loc și că Afanasi Ivanovici va fi luat la Paris, iar apoi undeva prin Bretania. „Asta-i, cu franțuzoaica e pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
i se strâmbă într-un zâmbet batjocoritor.) He-he! — Crezi că vreau să te înșel? îl întrebă prințul. — Nu, te cred, numai că nu pricep nimic. Cu siguranță, mila ta e, probabil, mai mare decât dragostea mea! Pe fața lui se aprinse ceva răutăcios, care dorea neapărat să fie exprimat în cuvinte. — Asta-i, dragostea ta nu poate fi deosebită de ură, zise prințul zâmbind, și, dacă o să-ți treacă, nu-i mare lucru să se întâmple o nenorocire și mai amarnică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Deși ți-am luat crucea, n-o să te înjunghii pentru ceasornic! îngăimă el ininteligibil și deodată râse cumva ciudat. Însă subit, toată fața lui își schimbă expresia: se făcu grozav de palid, buzele începură să-i tremure, ochii i se aprinseră. Își ridică mâinile, îl îmbrățișă cu putere pe prinț și, sufocându-se, spuse: Atunci ia-o tu, dacă așa-i soarta! E a ta! Ți-o cedez!... Să-l ții minte pe Rogojin. Și, părăsindu-l pe prinț, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
tare! Cu voce tare! i se adresă Lizaveta Prokofievna lui Kolea, smulgând nerăbdătoare din mâinile prințului revista pe care acesta de-abia apucase s-o atingă. Cu voce tare, ca să audă toată lumea! Lizaveta Prokofievna era o femeie irascibilă, care se aprindea ușor, așa că, brusc, fără să stea mult pe gânduri, ridica uneori toate ancorele și se lansa pe marea cea largă, fără să țină cont de starea vremii. Ivan Feodorovici se mișcă alarmat. Însă, deoarece în primul moment toți se opriră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prins mie și dumneavoastră, cititorule!) toate acestea progeniturii, toate acestea baronului nostru, care și-a tratat idiotismul în Elveția! Dar, de data asta, a început altfel de muzică. Împrejurul baronului nostru cu pantofi străini, căruia mai că nu i se aprinseseră călcâiele după o celebră curtezană frumoasă, s-a adunat deodată o mulțime de prieteni și amici, s-au găsit chiar și rubedenii, dar mai ales puzderie de domnișoare de familie bună, doritoare și însetate să se căsătorească legitim, și chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cine știe de ce m-am simțit brusc mai bine și această stare a ținut vreo două săptămâni. Am început să ies din casă, cel mai adesea în amurg. Îmi plăcea amurgul de martie, când începea a gerui și când se aprindeau becurile cu gaz; mergeam uneori până departe. Odată, pe Șestilavocinaia, m-a ajuns din urmă și m-a depășit unul «dintre cei distinși», nu l-am văzut prea bine; ducea în mână ceva învelit în hârtie și era îmbrăcat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de mână, mi-a arătat o tarantulă uriașă și dezgustătoare și s-a apucat să mă încredințeze că aceasta-i tocmai ființa aceea tenebroasă, surdă și atotputernică, și își râdea de indignarea mea. În camera mea, sub icoană, ai mei aprind întotdeauna candela pentru noapte; lumina ei e palidă, neînsemnată, totuși se pot ghici toate lucrurile, iar sub candelă se poate chiar citi. Cred că era trecut cu vreo câteva minute de miezul nopții, eram cu desăvârșire treaz și stăteam întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
desigur, smerenia este o forță imensă în acest sens, sunt de acord cu asta, deși nu în sensul în care religia ia smerenia drept o forță. Religia! Admit ideea vieții eterne și, poate, am admis-o întotdeauna. Chiar dacă-mi este aprinsă conștiința de către voința supremă, chiar dacă a privit conștiința spre lume și a zis: «Exist!», chiar dacă deodată această forță supremă a hărăzit-o să fie distrusă pentru că, nu se știe de ce, așa trebuie - și chiar fără să i se explice de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cum... Da... o lumânare. Ce-i incredibil în asta? — Întreagă sau în sfeșnic? — Ei da... nu... o jumătate de lumânare... un capăt... una întreagă... e tot una, nu mă mai bate la cap!... Dacă vrei, și chibrituri a adus. A aprins lumânarea și o jumătate de oră și-a ținut degetul deasupra flăcării; crezi că nu se poate? — L-am văzut ieri; are degetele nevătămate. Deodată Aglaia pufni în râs, ca un copil. Știi de ce am mințit acum? se întoarse ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
două zile, când se întâlnea întâmplător cu Lebedev, nu și-l amintea decât în cea mai bună stare de spirit, fiind mai întotdeauna împreună cu generalul. Cei doi prieteni nu se mai despărțeau nici o clipă. Prințul auzea uneori discuții zgomotoase și aprinse la catul de sus, hohote de râs, contraziceri vesele; o dată chiar, seara târziu, ajunseră până la el sunetele unui cântec bahico-soldățesc, care începuse brusc și pe neașteptate, printre interpreți fiind ușor de recunoscut generalul, cu vocea lui răgușită de bas. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
sleit de puteri, încât, intrând și nescoțând măcar un cuvânt, se prăbuși literalmente, ca leșinat, într-un fotoliu și fulgerător fu zguduit de o tuse insuportabilă. Tuși până ajunse să scuipe sânge. Ochii îi străluceau și pete roșii i se aprinseră în obraji. Prințul bâigui câteva cuvinte, dar acesta nu-i răspunse și mult timp își flutură doar mâinile, cerând să nu fie deocamdată deranjat. În sfârșit, își reveni. — Plec! rosti el cu mare efort și cu vocea răgușită. Dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mărturisirea scăpată fără voie. — V-am spus tot și, desigur, acum ați înțeles ce vreau de la dumneavoastră, nu-i așa? Poate că am înțeles, poate că nu, îi răspunse încet Nastasia Filippovna. Mai bine spuneți-o dumneavoastră. Chipul Aglaiei se aprinse de mânie. — Am vrut să aflu de la dumneavoastră, rosti ea tare și răspicat, cu ce drept vă amestecați în sentimentele lui față de mine? Cu ce drept v-ați permis să-mi scrieți? Cu ce drept declarați mereu, și lui, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cu storurile coborâte. Ce-i drept, încă mai puteau fi deslușite, deși foarte vag, fețele. A lui Rogojin, ca de obicei, era palidă; ochii îl priveau fix pe prinț, cu scânteieri puternice, dar cumva imobile. N-ar fi bine să aprinzi o lumânare? spuse prințul. — Nu, nu-i nevoie, îi răspunse Rogojin și, luându-l de mână, îl împinse spre masă; se așeză și el de partea cealaltă, împingându-și scaunul în așa fel, încât aproape că li se atingeau genunchii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
criza și țipătul, atunci, din stradă sau din curte, unii ar putea auzi și ar ghici că aici a rămas cineva peste noapte: ar bate la ușă, ar intra... fiindcă toți cred că nu-s acasă. Nici lumânarea n-am aprins-o, ca să n-o zărească cineva din stradă sau din curte... Fiindcă, atunci când nu-s acasă, iau cheia la mine și nimeni nu intră aici ca să deretice trei sau patru zile la rând; așa-i la mine rânduiala. Așa că nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de mii de lei cere d. Stolojanu? E mult, prea mult. Trei mii sunt de ajuns, numai să se întrebuințeze bine, anume pentru a pune fitil entuziasmului demult comprimat al unui popor fericit și acest entuziasm se știe că se aprinde, ca și kalium pus în contact cu udătura. [19 februarie 1881] ["ÎN NUMĂRUL SĂU DE AZI... "] În numărul său de azi "romînul", hărțuindu-se cu opiniile opoziției, nu se sfiește a formula următoarea dilemă: Concluziunile dar a acestor fapte nu
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]