14,810 matches
-
și logicul din fenomenele lingvistice, ceea ce nu este posibil decît printr-o cooperare cu psihologia, adică cu știința care studiază fenomenele psihice 296. Psihicul nu se rezumă însă la forma reflectorie rezultată prin activitatea sistemului nervos, ci vizează și structura sufletească proprie unui individ sau unei comunități. Maniera în care această structură este determinată de limbă și se exprimă prin limbă este o problemă complexă ce poate comporta mai multe soluții, dar existența unei relații între caracteristicile sufletești (spirituale) și unele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vizează și structura sufletească proprie unui individ sau unei comunități. Maniera în care această structură este determinată de limbă și se exprimă prin limbă este o problemă complexă ce poate comporta mai multe soluții, dar existența unei relații între caracteristicile sufletești (spirituale) și unele trăsături ale limbii sau ale modului în care este folosită limba nu se poate nega în nici o situație. Fără a insista asupra chestiunii, G. I v ă n e s c u297 admite că anumite aspecte ale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbii ca intersubiectivitate în actele de comuni-care363. Se poate constata că există o anumită afinitate de conținut între "alteritate", în această accepțiune, și "intropatie" (Einfühlung), care constituie autoobiectivarea eului în lumea externă, în care proiectează propriile puteri, tensiuni și stări sufletești pentru a le resimți, prin reflex, ca și cum acestea ar aparține acestei lumi din afară 364. Deși proceselor intropatice li se atribuie de cele mai multe ori o valoare estetică, în mod real ele au și o valoare cognitivă 365, încît s-ar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
acest element lexical (dor) la germanul Sehnsucht, echiva-labil în mare măsură, dar marcat structural de îmbinarea radicalilor verbali sehen "a vedea" și suchen "a dori", "a căuta". Mai întîi, gînditorul român arată că deși dor și Sehnsucht denumesc aceeași stare sufletească, diferă prin "sensul lor intim", dor fiind mai naiv, mai sănătos și mai organic decît echivalentul lui german, între cele două cuvinte existînd o diferență sesizabilă de orizont cultural integrat 382. Din acest motiv, dorul nu poate lipsi (fiind "organic
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
insinua un rol cultural, interzicea autorului emiterea unor opinii în legătură cu creația, ca și cum acesta ar acționa iresponsabil și orbește. 344 Vezi, G. Ibrăileanu, op. cit., vol. VII, p. 63. 345 Sentimentele sînt redate în mod direct numai prin interjecțiile care exprimă stări sufletești, dar acestea nu pot fi preferate de creația lirică de nivel superior. 346 Vezi, G. Ibrăileanu, op. cit.,vol. IX, Editura Minerva, București, 1980, p. 470 ș. u. 347 Vezi Artă și valoare, în Lucian Blaga, Opere, vol. X, Editura Minerva
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
psihologică, unde autorul îmbină epicul, liricul și introspecția analitică. Sub semnul aceleiași simpatii față de viața de la țară stă și romanul Catrinel, aducând în mediul mahalalei provinciale un personaj pe care autorul îl vrea exemplar ca frumusețe, puritate morală și candoare sufletească. Încercarea nu reușește, și romanul suferă de tezism, nefiresc și caricatural. M. recurge și la experiența sa cazonă, lumea rurală este părăsită în favoarea orașului de provincie. În Târgul mausului, de pildă, frământările mărunte și luptele politice, toate orgoliile și aspirațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287986_a_289315]
-
caracteristică individuală pur psihologică și morală. Libertatea în concepția stoică este astfel înțeleasă ca fiind starea ideală a ființei umane, care atinge serenitatea prin stăpânirea pasiunilor și prin înțelegerea naturii, o astfel de detașare implică, fără îndoială, o anumită forță sufletească, această concepție orientând reflecția teoretică într-o direcție nouă; de aici înainte, pentru întreaga filosofie clasică (Spinoza și Leibniz), libertatea semnifică independența interioară și capacitatea morală de a se determina, urmând numai îndemnurile rațiunii și inteligenței, nedominate de pasiune. Aceasta
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Aaron, Petru Maior, Costache Conachi, Iancu Văcărescu, vorbea despre Homer ca despre treapta cea mai înaltă a poeziei, îi cita pe Aristofan, Euripide, Hesiod, Vergiliu, Ovidiu. Surprinzător, în raport cu lecturile sale clasice definiția dată poeziei („o mișcare a simțirii, o patimă sufletească și o naștere a fandasiei”) este în esență romantică, acordând primat spontaneității (simțirii, „fandasiei”) față de compunerea rațională. M. intuiește și înrudirea dintre poezie și muzică. Chiar dacă nu sunt originale, asemenea idei sunt singulare în epocă. Erotica din primul său volum
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288275_a_289604]
-
1887; Es klopft, München, 1887; Pelesch im Dienst, Bonn, 1888; In der Irre (în colaborare cu Mite Kremnitz), Bonn, 1888; Rache und andere Novellen (în colaborare cu Mite Kremnitz), Bonn, 1888; Nuvele, tr. Gion [G. I. Ionnescu-Gion], București, 1888; Cuvinte sufletești, București, 1888; La Haine et l’amour, Paris, 1890; Deficit, Bonn, 1890; Frauenmuth, Bonn, 1890; Heimat!, Bonn, 1891; Handwerkerlieder, Bonn, 1891; Le Roman d’une Princesse, Paris, 1891; Bucarest, Paris, 1892; Meister Manole, Bonn, 1892; De prin veacuri, I-II
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286113_a_287442]
-
în lumea spiritului. O lume în care un individ are acces pe temeiul exersării aptitudinilor și capacităților sale. Propria participare la lumea spiritului o vedea, în primul rând, în încercările de a-și clarifica probleme fundamentale ale filozofiei. Starea lui sufletească, așa cum se exprimă ea în însemnări zilnice și în scrisori, va oscila în funcție de prezența sau absența în el a spiritului. În primul caz era încrezător, în cel de-al doilea se simțea părăsit, constrâns să trăiască o viață lipsită de
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mod serios, într-o epocă a valorizării unilateral estetice a artei și vieții, asupra însemnătății hotărâtoare a moralității unui artist pentru opera saă Punctul de vedere moral intervine în considerarea artei doar în măsura în care în opera artistului se arată un defect sufletesc. Iar prestația decisivă a lui Kraus era, aici, cea de a fi dovedit O VIAȚĂ DE EROU? 39 că aceasta este, din punctul de vedere al limbajului, aproape întotdeauna cazul. «Nu pot să trec peste faptul că o propoziție întreagă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
sunt de prisosă Fiți fericit dacă nu înțelegeți ceea ce scriu aici.“51 Sunt indicii ale celei mai profunde depresii. Într-o lucrare publicată în 1973, care a stârnit numeroase controverse și proteste, filozoful american William W. Bartley vede în starea sufletească sumbră a lui Wittgenstein din această perioadă în primul rând expresia sentimentului de vinovăție și dezgust față de sine pe care el l-ar fi resimțit după ce ar fi frecventat, în toamna lui 1920 și în primăvara lui 1921, anumite medii
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
mari înzestrări care a năzuit să ajungă la desăvârșire în tot ceea ce făcea. După mulți ani de îndoieli și suferințe, și-a dat seama că nu realizări excepționale, ci o viață simplă, umilă îi poate aduce împăcarea cu sine, liniștea sufletească. Muncea într-o grădină, îi învăța carte pe copii, îi îngrijea pe bolnavi. Era, poate, viața pe care și-a dorit-o Wittgenstein atunci când a decis să trăiască mai departe ca învățător de țară. O VIAȚĂ DE EROU? 45 La
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de mirare că unii elevi au văzut în învățătorul lor întruchiparea exemplară a altruismului. Mărturii culese mulți ani mai târziu spun totul în această privință. Iată viața pe care a ales-o Wittgenstein în speranța de a-și găsi liniștea sufletească. O viață care nu-i putea bucura pe cei care îl iubeau. În decembrie 1920, Hermine îi scria unui prieten al lui Ludwig că „nu este, firește, ușor să ai O VIAȚĂ DE EROU? 47 drept frate un sfânt și
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
i-o transmiteau echilibrul și moderația lor, el s-a exprimat într-un mod enigmatic: „Ființele omenești normale sunt pentru mine un balsam și, în același timp, un izvor de suferință.“ Relațiile sale cu prietenii veneau în întâmpinarea unor nevoi sufletești cu totul diferite de cele care țin de ceea ce se înțelege în mod obișnuit prin sociabilitate. Wittgenstein nu a fost niciodată căsătorit. De altfel, reprezentările sale despre căsătorie erau atât de neobișnuite, încât nu ar fi putut fi niciodată acceptate
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a vedea răul drept altceva decât ceea ce este el și de a-l minimaliza. Din punct de vedere spiritual, sunteți omul cel mai de seamă pe care l-am întâlnit. Am găsit la dumneavoastră o forță a năzuinței spre puritate sufletească cum n-am găsit la nici unul din oamenii pe care i am cunoscut personal.“ (P. Engelmann, op. cit., p. 205.) Reacțiile prietenilor nu-l puteau însă liniști pe Wittgenstein. El vedea calitatea muncii sale ca fiind inseparabilă de reușita sforțărilor sale
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Ion Giurgea, Humanitas, București, 2005, p. 190. 138 Joan Bewan, „Wittgenstein’s last Year“, în Portraits of Wittgenstein, vol. 4, p. 137. 139 Malcolm se declară surprins: „Dacă mă gândesc la pesimismul lui profund, la intensitatea suferinței sale mintale și sufletești, la modul neîngăduitor în care și-a mânat intelectul, la nevoia de iubire legată de duritatea lui, care o respingea, sunt înclinat să cred că viața lui a fost extrem de nefericită. Și totuși, el a exclamat la sfârșit că ar
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
oamenilor ar fi însoțită de monologuri, de o convorbire cu ei înșiși: 284 GÂNDITORUL SINGURATIC „Dar ne-am putea închipui și un alt limbaj în care cineva și ar putea nota sau ar putea exprima experiențele sale lăuntrice - sentimentele, stările sufletești etc. - pentru propria sa folosință? - Ei bine, nu putem noi oare să facem asta în limbajul nostru obișnuit? - Dar nu asta am eu în vedere. Cuvintele acestui limbaj trebuie să se refere la ceea ce poate ști doar vorbitorul; la senzațiile
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
i-o dictează propria lui conștiință și să-i ajute pe cei apropiați. Chiar și faptele socotite bune, aprecia el, sunt până la urmă menite, nu atât să schimbe starea de lucruri, cât să ne ajute să câștigăm pacea și liniștea sufletească. Prietenului său Drury îi va spune: „Sunt convins că îți vei găsi în cele din urmă drumul spre Dumnezeu dacă vei încerca să-i ajuți pe alți oameni.“31 Iar profesoarei lui de rusă de la Cambridge, care tocmai fusese aleasă
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
acelor opinii care sunt susținute de considerații raționale, asemenea schimbări reprezintă însă „convertiri“, schimbări ale modului de a trăi și de a judeca viața. Tocmai deoarece un mod de a trăi sau de a judeca viața poate oferi cuiva pacea sufletească, poate reprezenta pentru el „salvarea“, adoptarea lui nu va fi rezultatul unei deliberări, al unui examen critic al argumentelor, ci o adeziune pasionată. „Ar fi ca și cum cineva m-ar lăsa, mai întâi, să văd, pe de o parte, starea mea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
rațională, o problemă socială, nu una individuală. Russell se distanța în mod ostentativ de reflecția centrată asupra problematicii existențiale a individului, calificând-o drept expresia unui „ideal aristocratic“ ce se cere depășit.51 Wittgenstein vorbea, dimpotrivă, oamenilor a căror stare sufletească bună sau rea nu depinde în primul rând de împrejurări exterioare, ci de ei, de gândurile lor. WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 351 Atitudinea autentic religioasă era pentru Wittgenstein cea a seriozității etice. În contrast cu discursurile pe teme morale și religioase, el credea
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
omului obișnuit. Când vorbea despre religiile din trecut, Wittgenstein avea în vedere întotdeauna o comunitate de credincioși al cărei mod particular de viață se exprimă în credințe, ritualuri și limbaje religioase. Pe acestea le privea drept practici care răspund nevoilor sufletești ale membrilor comunității. Era interesat să afle cât mai multe despre religiile arhaice. A citit și comentat cu Drury Creanga de aur a lui James G. Frazier. Iar în 1931, a pus pe hârtie câteva observații pe care i le-
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
urmărește obținerea unor efecte utile din punct de vedere practic, material și că, din acest punct de vedere, ar exista o deosebire semnificativă între magie și religie.60 354 GÂNDITORUL SINGURATIC El susținea că toate ritualurile magic religioase răspund nevoilor sufletești ale oamenilor, că pentru aceștia important este, în primul rând, ceea ce le oferă actul săvârșirii lor: „A arde o efigie. A săruta imaginea celui iubit. Acestea nu se bazează firește pe o credință într-un anumit efect asupra obiectului pe
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
o dorință; ea exprima o dorință.“63 Datorită mentalității sale raționaliste, Frazier este incapabil să înțeleagă practicile magic-religioase. El îi atribuie omului arhaic motivații ale omului modern, în primul rând intenția de a stăpâni forțele naturii: „Ce îngustime a vieții sufletești la Frazier! Ce incapacitate de a înțelege o altă viață decât cea englezească a epocii sale!“64 Un antropolog de teren, care pornește de la aceleași premise ca și Frazier, le va cere băștinașilor să-i spună ce anume speră ei
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
depinde în esență de supraviețuirea sau dispariția anumitor forme de viață, și nu de faptul dacă comunitatea posedă sau nu explicații raționale ale unor corelații obiective. Anumite practici religioase vor fi menținute în viață atât timp cât există oameni ale căror nevoi sufletești vor fi satisfăcute prin ele. Wittgenstein însuși a ajuns să înțeleagă mai bine creștinismul pe măsură ce a cunoscut experiența slăbiciunii morale, a mizeriei sufletești, a disperării. „Religia creștină - își nota el - e doar pentru acela care are nevoie de un ajutor
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]