17,356 matches
-
fiindcă acolo era cald și te simțeai În siguranță!“ Camera Mademoisellei - atât cea de la țară cât și cea de la oraș -, era pentru mine un loc straniu - un fel de seră ce adăpostea o plantă cu frunze groase, impregnată cu un miros greu, de urină. Deși când eram mici era situată alături de camera noastră, nu părea să aparțină casei noastre plăcute, bine aerisite. În ceața aceea bolnăvicioasă, duhnind, printre alte efluvii mai dense, de mirosul cafeniu de coajă de măr oxidată, flacăra
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
plantă cu frunze groase, impregnată cu un miros greu, de urină. Deși când eram mici era situată alături de camera noastră, nu părea să aparțină casei noastre plăcute, bine aerisite. În ceața aceea bolnăvicioasă, duhnind, printre alte efluvii mai dense, de mirosul cafeniu de coajă de măr oxidată, flacăra lămpii abia pâlpâia și pe masa de scris licăreau obiecte ciudate: o cutie de lac cu bețișoare de lemn dulce, din care hăcuia cu briceagul ei segmente negre pe care și le vâra
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Am urmărit fluturi Sulphur tiviți cu trandafiriu și fluturi Satyr ca marmura cenușie. Ignorând țânțarii care mișunau pe antebrațele mele, m-am aplecat mormăind de plăcere, pentru a adulmeca un lepidopteron presărat cu argint pulsând În cutele plasei mele. Printre mirosurile mlaștinii am reperat parfumul subtil al aripilor de fluture pe degetele mele, parfum ce variază de la o specie la alta - de vanilie, de lămâie, de mosc sau cu miros dulceag, mucezit, greu de definit. Încă nesatisfăcut, m-am avântat mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un lepidopteron presărat cu argint pulsând În cutele plasei mele. Printre mirosurile mlaștinii am reperat parfumul subtil al aripilor de fluture pe degetele mele, parfum ce variază de la o specie la alta - de vanilie, de lămâie, de mosc sau cu miros dulceag, mucezit, greu de definit. Încă nesatisfăcut, m-am avântat mai departe. În sfârșit, am văzut că ajunsesem la capătul mlaștinii. Terenul ce se Înălța dincolo de ea era un paradis de lupine, căldărușe și scrophulariacee. Sub pinii Ponderosa Înfloreau crini
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ea Îl Înfățișează pe cel de-al treilea preceptor al nostru, stând În cap. Era un leton masiv, foarte atletic, care mergea În mâini, ridica greutăți uriașe, jongla cu haltere și, cât ai zice pește, umplea o Încăpere mare cu mirosul de transpirație al unei Întregi garnizoane. Când socotea că se cuvenea să fiu pedepsit pentru vreo mică poznă (Îmi amintesc de pildă că am dat drumul de pe palierul de sus unei bile, care a căzut drept pe atrăgătorul lui cap
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a făcut să pun cu el un rămășag de pe urma căruia am câștigat boxul lui. După aceea evita să se refere În prezența mea la vreun personaj sau subiect literar. Era foarte sărac și uniforma lui decolorată de universitate degaja un miros ciudat, de praf și de eter, nu tocmai neplăcut. Avea maniere alese, o fire blândă, un scris de neuitat, tot numai spini și țepi (cum n-am mai văzut decât În scrisorile pe care le primeam, din păcate, uneori de la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un franțuz foarte elastic, Monsieur Loustalot, fost Întrerupte. Acesta venea totuși, aproape zilnic, ca să facă box sau scrimă cu tata. Eu dădeam buzna, pe jumătate Îmbrăcat cu haina de blană, din salonul verde (unde mai rămânea mult timp după Crăciun miros de brad, ceară fierbinte și mandarine), În bibliotecă, de unde se auzea un potpuriu de bătăi din picioare și zăngăneli. Acolo Îl găseam pe tata, un bărbat masiv, robust, părând și mai masiv În treningul alb, atacând și parând, În timp ce agilul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Ani de zile el a reprezentat tipul cel mai banal de „servitor credincios“, dotat cu un umor și o Înțelepciune bizare, cu impresionantul lui obicei de a-și netezi mustața cu două degete, de la dreapta spre stânga, degajând permanent un miros de pește prăjit: acesta provenea din misterioasa lui reședință de la subsol, unde avea o nevastă obeză și doi gemeni - un elev de aceeași vârstă cu mine și o micuță auroră Îngălată, cu ochi albaștri sașii și bucle arămii; dar cred
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
țânci care se Împerechează ca niște nebuni. Mizeriile actului sexual ne erau necunoscute. Dacă s-ar fi Întâmplat să auzim de doi flăcăi normali masturbându-se ca niște idioți unul În prezența celuilalt (după cum se Înfățișează cu multă Înțelegere, cu toate mirosurile aferente, În romanele americane moderne), numai ideea unui asemenea act ni s-ar fi părut comică și la fel de imposibilă ca și cum te-ai culca cu o femeie fără membre. Idealul nostru era Regina Guinevere, Isolda, une belle dame nu prea nemiloasă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-mi tulbura somnul ca o flacără ce mă ardea, zgâlțâindu-mă apoi ca să mă trezesc buimac, ori de câte ori o visam, deși În realitate mă temeam mai mult de faptul că mă revoltau picioarele ei pline de noroi și hainele ei cu miros stătut decât de posibilitatea de a o jigni cu banalitatea unor avansuri cvasisenioriale. 5 Există două ipostaze deosebit de vii ale acestei fete, pe care aș vrea să le am simultan În fața ochilor ca o concluzie a imaginii ei obsedante. Prima
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ridicol. 4 Am aflat pe neașteptate unde era Tamara la o lună și ceva după ce am sosit În sudul Crimeii. Familia mea s-a stabilit În apropiere de Ialta, la Gaspra, lângă satul Koreiz. Totul mi se părea complet străin; mirosurile nu erau rusești, sunetele nu erau rusești, răgetul de măgar al muezinului care psalmodia În fiecare seară din minaretul satului (un turn zvelt, albastru, care se profila pe cerul de culoarea piersicii) era categoric un sunet al Bagdadului. Și iată
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
extrem de clară la poeziile mult mai puțin expresive pe care i le dedicasem odinioară. Prin cuvinte deloc pretențioase, al căror secret nu reușesc să-l descopăr, proza ei de liceană izbutea să evoce cu o forță răscolitoare fiecare adiere cu miros de frunze umede, fiecare fir de ferigă ruginie a toamnei din ținuturile din jurul St. Petersburg-ului. „De ce eram atât de bucuroși când ploua?“ a Întrebat ea Într-una din ultimele ei scrisori, Întorcându-se parcă la izvorul pur al retoricii. „Boje
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Încurajau Înflorirea excentricei arte a portarului. Aceasta este cel puțin explicația pe care am găsit-o pentru slabul succes Înregistrat de mine pe terenurile de joc de la Cambridge. Ah, desigur, aveam și eu zile În care simțeam că prind aripi - mirosul plăcut al gazonului, bucuria de a-l vedea pe acel celebru Înaintaș al echipei interuniversitare driblând tot mai aproape de mine cu mingea cafenie nou-nouță În bombeul lui strălucitor, apoi șutul vijelios, norocul de a-l apăra, senzația de fericire prelungită
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-mi Îngădui să-i umplu rubrica de poezie cu versurile mele necoapte. Nopțile albastre din Berlin, castanul Înflorit din colț, o inimă ușoară, sărăcia, dragostea, culoarea de mandarină a luminilor din vitrine aprinse prematur și un dor animalic dureros după mirosul Încă proaspăt al Rusiei - toate acestea erau versificate, copiate de mână pe curat și expediate la biroul redactorului-șef, unde miopul I.V. Își apropia de față noua poezie și după această scurtă luare la cunoștință, mai mult sau mai puțin
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o parte a străzii pustii. Pe cealaltă parte, casele erau Încă vinete de frig și diverse umbre lungi se turteau treptat În acea manieră degajată În care tânăra zi ia locul nopții Într-un oraș bine Îngrijit, bine stropit, unde mirosul tare de asfalt al caldarâmului scoate În evidență mireasma sevei copacilor ce Îl umbresc; dar pentru mine partea optică a chestiunii părea foarte nouă, ca un mod ciudat de a pune masa, pentru că nu văzusem niciodată acea stradă În zori
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
situație În care ele strigau: „Au, vai!“); și emanațiile care veneau de la acești nefericiți ghiduși și de la hainele lepădate de ei ( Împrăștiate ici și colo pe pământ) se amestecau cu duhoarea de apă stătută pentru a alcătui un infern de mirosuri, căruia nu știu cum se face, dar nu i-am găsit nicăieri și niciodată perechea. În grădinile publice din Berlin și În parcurile orașului era interzis să te dezbraci; dar era voie să-ți deschei cămașa și șiruri Întregi de tineri cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Zicala asta o avem și la greci. De pașale să ne milostivim, și pe amărâții de ieniceri ciorbagii, care n-au în raniță decât lingura și strachina să-i tăiem?! Dreptate-i aiasta?! spune el cu mânie. "Banul n-are miros", cugetă Țamblac. Ba are, boier Țamblac, are! Pute! Nu simți? Desigur, "ne crapă buza dup-un galben"... Dar, dar nu vi se pare târgul aista prea murdar?! Aurul aista, nu vi se pare că-i mânjit cu prea mult sânge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
că Ștefan, nerăbdător să cerceteze zugrăveala desăvârșită de neîntrecutul zugrav de icoane Roșca, cere să i se deschidă ușile grele, ferecate în fiare, de puteai trage în ele cu pușcile cele mari. Când intră în biserică, îl izbește un pătrunzător miros de ulei, de vopselărie, amestecat cu iz de ceară de albine arsă în câteva sfeșnice ce pâlpâiau încă. Se strecoară pe sub schelăria ce nu fusese dată jos. La iconostas, Ștefan se închină cu evlavie, sărută icoanele împărătești și cere să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-mi amintesc... Ștefan privește îndelung apa Limanului, albastră, lucie ca oglinda; numai la țărm, valuri mici, înspumate, bat în stâncile pe care se înalță cetatea. Respiră adânc. Un vânticel ce adie dinspre mare aduce cu el gust de sare și miros de alge încinse în soare. Mijește ochii privind în zare unde cerul se unește cu apa și nu se mai cunoaște care albastru se unește cu care albastru... Îți vine să crezi că de privești de pe Ceahlău de pe Panaghia Ceahlăului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tăcere atât de adâncă de se auzea cum arde lumânarea de la căpătâi, pe marginea pătuțului. În iatac, era o răvășeală ca după o luptă: un lighean răsturnat, podelele ude, rufe aruncate peste tot, sticluțe cu leacuri, ștergare... În aer stăruia mirosul acru, înțepător al oțetului cu care mama frecase cu disperare trupușorul gol al puiului, ca să-i domolească fierbințeala ce nu voia să scadă. Acu se răcise de tot... "Tata căluțu!" Nu mai suportă ochișorii albaștri... Sărutarea din urmă îi rămăsese
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
suntem niște bieți negustori, altă branșă", ne-a lămurit dogele. Într-adevăr, "branșa vânzătorilor"! exclamă Ștefan cu revoltă și dispreț. Genovezii și venețienii vând arme și pulbere și nouă, și turcilor. Legea negustoriei e fără de lege. Banul! Banul n-are miros. "Noi siamo venetiani, e poi christiani", a spus dogele ridicându-se, dând a înțelege că audiența s-a sfârșit. A făgăduit totuși că va interveni la Papa pentru un ajutor, ceva... Mihaile! Știi, cunoști vreo înjurătură pre limba lor? îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
îndesat o să-i plătesc! Pupa-l-ar mă-sa rece! se aprinde Cupcici. N-are cum, mă-sa s-a săvârșit... Atunci, să se ducă după ea! Să fim cu ochii în patru, spune Alexa. Vulpea șireată adulmecă. Are un miros... Cupcici, scăldat în sudori, cuprins de tremurici: Sa... sa... salcia... Ce te bâțâi mă?! Ai văzut pe Necuratu'?! îl scutură Isaia. Cupcici, înspăimântat, își șterge broboanele de sudoare: Saracam di mini... E cu primejdie mare. Nu vă fie cu supărare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vedea (de a transcende). Asta este, asta explică totul! * Observându-mi motanii, descopăr că simțul lor cel mai dezvoltat, pe care se bazează, în primul rând, este de departe cel olfactiv, și nu auzul, cum credeam. Sunt adevărați detectivi ai mirosului. * Unul din motani a fost numit, prompt, Gălbenuș (variantă: Gălbenel). Celălalt, inexplicabil, a rămas „nebotezat”. Totuși, când admirația noastră față de el debordează năvalnic îi spuneam, oarecum voievodal, Pițu cel Mare și Bun. Dacă la oameni a mânca decent, cuviincios înseamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
noi mai este un domn care ne filmează. Și cu ajutorul lui Dumnezeu (fiecare facem cruce și-L rugăm să fie cu noi) pornim la drum. Mașină mergea foarte lin și, parcă, prea repede. Parcă zbura că pasărea și răspândea un miros plăcut, ca de piersici coapte. Distanță între Cetate și Betleem este de 10 km. Doamne, ce frumos era să privești în împrejurimi! Tot ce vedeai cu ochii îți plăcea și parcă doreai să stai în loc să te saturi de admirat minunile
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
ce cresc din coaja lor milenara sunt inca purtătoare de rod. în această grădină sunt o mulțime de flori minunate și de toate culorile. Au un parfum plăcut, ca al crinilor albi sau că al unor trandafiri ce răspândesc un miros plăcut și pătrunzător. La acest soi de flori li se spune Sfântă Treime. Pentru că fiecare floare are trei foite unite fiecare că un clopoțel desfăcut spre vârf, iar la mijloc fiecare clopoțel are un firicel cu o gămălie galbenă încărcată
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]