KorAP: Find »[drukola/base=nor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...561 562 563 ...734 >

18,350 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345

de ale lor Învârtind Învârtita. Copiii din sat sorb din priviri liniștea contorsionării tale. Căldura a pus stăpânire pe tine, aceeași căldură a după-amiezii care a uscat ierburile Înalte de prin grădini, stai toropit sub mărul bătrân și Înalt, aleargă norii prin crengile lui, departe, În cerul albastru, nu-ți vine să te miști și stai acolo, lihnit, În iarba grădinii, doar tu singur și pomul, doar tu singur și prunii, doar tu singur și brusturii Înalți și grași ce cresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
coborâți pe strada Smârdan, ieșiți la Națiunii și Neluțu stă cu tine până vine un 23 În care te sui la clasa a doua. El ia un 13 și merge la Farmacie În comuna Militari. Afară este noapte, parcă furtunoasă. Nori roșiatici se plimbă bezmetic pe cer. Te cobori la Agricultori. În dreptul Fabricii de oglinzi, te fugărește o haită de câini străini de cartier și cu chiu cu vai intri În casă. Pe bâjbâite te duci la bucătărie, unde te aștaptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
văzu mai departe de treaba lui cu piesele motorului. Adică, tăcu. Tăcu și el. Și se lăsă Într-adevăr o mare tăcere. Întâi o trepidație puternică. O bufnitură. Și totul Începu să se prăbușească cu un vuiet asurzitor Într-un nor de praf din care săreau așchii de scânduri, grinzi forfecate, cărămizi, fiare și cioburi de sticlă. I se păru că se petrece cea mai puternică explozie și prăbușire la care asistase sau la care se gândise vreodată. I se păru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
tabla pe care stă scris cu cretă fraza „Adio, scumpe tovarășe Gheorghe Gheorghiu-Dej”, totul, toate și tot. Și i se mai păru că un stol de vrăbii sau prigorii, ce or fi fost, se zvârcoleau În zbor deasupra și prin norul de praf alburiu. Cum i se mai păru că vede cum răsare un soare imens, roșu incandescent, ca steagul Japoniei, dar numai i se păru. În realitate, În văzduhuri și spații se forfecau fără milă iernile, cumplitele ierni. Se nimiceau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
teracotei albastre așezate lângă patul Înalt; ei doi pe scăunel, ea privind fără țintă ca și cum ar fi un fir care se pierduse În neant. O impresie, ca și cum el s-ar fi dilatat, ca și cum ar fi devenit deodată gigantic ca un nor... Mă duceam și lucram cu „ruptu”, adică ne dădea o bucată de pământ cât vedeai cu ochii și ne tocmeam pentru niște bani și lucram. Mergeam mai mulți și ne alegeam Între noi, să nu fie vreunul mai puturos și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
un an... Oglinda se pierdu În ceruri, iar În ea, din ce În ce mai mici, stând lângă soba de teracotă albastră el și cu mama lui care Îi tot spune poveștile vieții, se făcu mică cât un porumbel și se ascunse Într-un nor. Beculețele cabinei se stingeau și se aprindeau ca În pâlpâirea pomului de iarnă pe care Îl văzuse odată În vitrina magazinului Trei Ursuleți, iar el era Încântat de această unică priveliște și de aparate, atât de multe aparate la un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
și Dumnezeu. Stau acolo, Îngropată și Îngropat, pe dealul opus satului, privind cu tristețe la lumea transilvană, margine moartă de imperiu. Șarpele de lemn se suie pe stâlpul casei. Steaua Aldebaran a apărut pe cer, pentru că nu mai ninge, pentru că norii s-au spulberat, doar steaua Aldebaran vede cum șarpele iese de la sân și, alunecând prin zăpada afânată, se pierde-n pădure. Toamna, stă Onica lui Sâiu În pridvor și se uită la frunzele galbene care plutesc În aer, Încet, Încet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
care face rafinate servicii. Lângă aparatul de proiecție stă lipit aparatul de filmat. În spatele lui, regizorul, autorul filmului. Îți spune ce să faci. Cum să te prefaci... Că ești valet... ... Stai liniștit În cimitir. Cimitirul de locomotive. Ești Încă tânăr, norii curg pe cer, e iulie, curg ca și locomotivele În Încă nescrisele tale scenarii. Bărbatul cu trup atletic țâșnește și, Împins de puternicul resort al setei de răcoare, se aruncă În cap și sparge oglinda lichidă a micului lac din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
gara Ațel. A-țel, În așteptarea trenului cursă. Plecarea În Tibet a fost pusă la cale, de asemenea, ideea că singurul loc prielnic este pădurea. Peste ani Îi vei spune sec privind la pinii ce străjuiesc cimitirul ortodox din Sighișoara: „norul e semnul pădurii pe cer”. Cu atât te alegi din Tibetul pe care nu-l vei călca niciodată, cu mereu schimbătoarea formă a norilor pe cer, cu acești nori, suflete rătăcitoare de păduri. Tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
pădurea. Peste ani Îi vei spune sec privind la pinii ce străjuiesc cimitirul ortodox din Sighișoara: „norul e semnul pădurii pe cer”. Cu atât te alegi din Tibetul pe care nu-l vei călca niciodată, cu mereu schimbătoarea formă a norilor pe cer, cu acești nori, suflete rătăcitoare de păduri. Tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România a primit, În cadrul unei solemnități care a avut loc la stațiunea Neptun, Înalta distincție „Om al anului 1981

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
spune sec privind la pinii ce străjuiesc cimitirul ortodox din Sighișoara: „norul e semnul pădurii pe cer”. Cu atât te alegi din Tibetul pe care nu-l vei călca niciodată, cu mereu schimbătoarea formă a norilor pe cer, cu acești nori, suflete rătăcitoare de păduri. Tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România a primit, În cadrul unei solemnități care a avut loc la stațiunea Neptun, Înalta distincție „Om al anului 1981”. Prestigioasa distincție a fost conferită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
de ani, mai sunt opt ani până la anul 2000. Opt ani. Vârsta fetiței tale. Soția ta este mai tânără decât tine cu paisprezece ani trei luni și douăzeci și nouă de zile. Douăzeci și nouă. Eternă parolă a anului bisect. Norii plutesc, semn al pădurii pe cer... TU, mereu fericit, mereu nefericit, privind În ochii veșniciei. Ceva, cineva, te asigură că vei fi mântuit... Faceți și voi așa. Întâi socotiți câți ani aveți. Apoi gândiți-vă la anul 2000. Gândiți-vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

cu maldărul de ziare pe genunchi, fără să știe absolut nimic. Ne crede la adăpost aici jos, fetița mea, și aș vrea ca zborul să nu se termine niciodată, să continue la infinit pe cerul lumii. Poate că privește un nor, unul din norii aceia care abia lasă să se întrevadă soarele, o dâră strălucitoare care intră prin hublou iluminându-i chipul. Poate că citește articolul vreunui coleg, comentându-l cu mici strâmbături ale buzelor. Cunosc atât de bine gestualitatea ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ziare pe genunchi, fără să știe absolut nimic. Ne crede la adăpost aici jos, fetița mea, și aș vrea ca zborul să nu se termine niciodată, să continue la infinit pe cerul lumii. Poate că privește un nor, unul din norii aceia care abia lasă să se întrevadă soarele, o dâră strălucitoare care intră prin hublou iluminându-i chipul. Poate că citește articolul vreunui coleg, comentându-l cu mici strâmbături ale buzelor. Cunosc atât de bine gestualitatea ei involuntară, este ca și cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
acum îl am în buzunar, încerc să-l pun pe degetul mare, dar nu reușesc, încerc cu mijlociul, poate intră. Dar tu să nu mori, Angela, nu muri înainte ca mama ta să aterizeze. Nu-ți lăsa sufletul să traverseze norii pe care ea îi privește liniștită. Nu tăia traiectoria avionului ei, rămâi fiica noastră. Nu te mișca. Mi-e frig, sunt încă în halat, poate ar trebui să mă schimb, am lucrurile în dulapul de metal cu numele meu pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fereastră, pentru ea cartierul acela nu era trist, tristețea știa prea bine cum să o suporte, nu, era mult mai rău, era cu o treaptă deasupra mizeriei. Ultimul prag înaintea fantasmelor ei. Trăia izolată în apartamentul acela, ca pe un nor unde își reconstruise viața, unde își aranjase pianul și fiul. Aș fi vrut în anumite ore lâncede ale după-amiezii să mă îndrept spre viața pe care o vedeam forfotind jos, dar nu aveam curajul să o umilesc. M-am prefăcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
deloc. Ea s-a lăsat convinsă, iar eu, fără să i-o mărturisesc vreodată, am fost supărat pe ea pentru că m-a neglijat cu atâta ușurință. Ziua nu era dintre cele mai frumoase. Soarele rămânea sufocat în spatele unei grămezi de nori calcaroși de formă indefinită. Socrii mei, de curând întorși dintr-o croazieră pe Marea Roșie, veniseră în vizită. După-masă ne-am întors pe plajă. Bunica Nora etala un bronz punctat de mici abraziuni pe care i le făcuse cosmeticiana pentru a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fură cu brațul și spațiul de pe rezemătoarea mea. Îi simt parfumul after-shave-ului. Am locul de lângă fereastră, privesc aripa albă pe fundalul gri al pistei. Suntem încă la sol. Aici jos nu e cine știe ce, aerul e murdar și dens, dar deasupra norilor va fi poate soare. Stewardesa trece cu căruciorul de ziare. Manlio îi privește fundul. În timpul zborului o să beau o cafea, o cană de „pipi-cafea“, cum zice Manlio. Trebuie să cobor. Avionul ăsta va cădea, trebuie să cobor, nu vreau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
coridoare închise, a iarbă din parc și a smog. Sâmbăta seara ai deseori mirosul localurilor pe care le frecventezi și al muzicii pe care ai ascultat-o. Mirosuri de ceea ce ți-a rămas în suflet. Am respirat mulțumirea ta și norii care te-au străbătut. Pentru că bucuria are un miros al ei, ca și tristețea. Italia m-a învățat să tac și să simt. Ea m-a învățat să miros. Să mă opresc, să închid ochii pentru a respira un miros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
privirea aceea lividă. Am încetat să mai privesc în jur, să nu mă prăvălesc mai mult decât trebuia în stânjeneala aceea emblematică. M-am lăsat atras de un râuleț mocirlos, pe ale cărui maluri uscate se vedeau gunoaie și un nor rătăcitor de musculițe. Bărbatul de lângă mine era tăcut și profesional. În localități încetinea, ca și cum ar fi vrut să le dea celor vii posibilitatea să trimită un salut, o rugăciune sicriului. Iar expresia chipului său se metamorfoza, își găsea tăria în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ar fi cunoscut, ba chiar cu un freamăt în plus al picioarelor, ca un animal care își recunoaște grajdul. Dipăru în spatele zidului alb de cruci care se deschideau în evantai. Mașina pe care o găsisem în piațetă plecă ridicând un nor de praf. Am coborât și am urinat cu spatele la cimitir, ascuns de carul funerar, am lăsat o pată întunecată pe pământ. Funcționarul de la pompe funebre se întoarse însoțit de un bărbat puțin mai scund, îmbrăcat cu o pereche de pantaloni albaștri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
va ateriza. Acolo sus e o femeie care plânge. O femeie de cincizeci și trei de ani, care s-a îngrășat puțin și are un început de bărbie dublă, aceea e soția mea. Mirosul ei a îmbătrânit în nările mele. Privește un nor, o privește pe fiica ei. Taie norul acela, Italia, taie-l ca o barză. Dă-mi-o înapoi pe Angela. — Domnule profesor... Mă ridic în picioare, și nu m-am ridicat niciodată în viață. — Închidem. — Valorile? — Normale. Simt că inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
care plânge. O femeie de cincizeci și trei de ani, care s-a îngrășat puțin și are un început de bărbie dublă, aceea e soția mea. Mirosul ei a îmbătrânit în nările mele. Privește un nor, o privește pe fiica ei. Taie norul acela, Italia, taie-l ca o barză. Dă-mi-o înapoi pe Angela. — Domnule profesor... Mă ridic în picioare, și nu m-am ridicat niciodată în viață. — Închidem. — Valorile? — Normale. Simt că inima vrea să-mi iasă prin obraji și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

carne și oase, nu cea pe care am văzut-o când am ieșit pe poarta casei, nu cea a portăresei! Nălucire întâmplătoare? Dar care nălucire nu e așa? Care e logica vedeniilor? Cea a succesiunii figurilor pe care le alcătuiesc norii fumului de trabuc. Hazardul! Hazardul este ritmul intim al lumii, hazardul e sufletul poeziei. O, hazardata mea Eugenia! Viața mea, calmă, rutinieră, umilă, este o odă pindarică țesută din miile de nimicuri ale cotidianului. Cotidianul! Pâinea noastră cea de toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Apoi vine precizarea, vederea perfectă, reducerea ceții în picături de apă, sau în grindină, sau în zăpadă, sau în piatră. Știința e o cădere de grindină. Nu, nu, ceață, ceață! să poți fi vultur și să te plimbi în sânul norilor! Și să vezi soarele prin ei, tot ca pe o lumină încețoșată. Oh, vulturul! Ce și-ar spune vulturul din Patmos, cel ce privește soarele față către față și nu vede în întunecimea nopții când, fugind de lângă Sfântul Ioan, s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]