14,795 matches
-
a nevoii de mister și de lucruri exotice. Din nou imaginarul cult se dovedește a fi consonant cu cel folcloric, răspunzând unei curiozități fanteziste, unei ... înclinații spre gratuitate și neobișnuit, unei dorințe de a ieși de sub tirania banalității, ternului și raționalului. (Negrici, "Panorama prozei medievale epice în limba română" 12) Tot de această factură sunt și textele parabiblice care completează în manieră populară eposul biblic, în special acolo unde în el se întâlnesc inadvertențe sau aluzii enigmatice greu de descifrat. Această
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a apus mai sus, ca rezultat al unei "opțiuni". Deoarece, ca început al cunoașterii nu se poate afla o formă vidă, dar nici un conținut de cunoaștere ne-format, ci mai degrabă o unitate sintetică. Elementele obișnuite de cunoaștere (empiric și rațional, a priori și a posteriori, sensibil și categorial, observațional și esențial etc.), instanțele "naturale" ale sale (de fapt, judicative: subiectul și obiectul) dobândesc valabilitate prin această unitate sintetică, exprimată satisfăcător tocmai de enunțul S este P; cel puțin așa arată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ontologică. Opțiunea, încă neînfăptuită la Platon, este evidentă la Aristotel, așa cum a fost afirmat și probat în subcapitole anterioare. Iată ce ne spune Platon în Timaios: Ceea ce este veșnic identic cu sine poate fi cuprins de gândire printr-un discurs rațional, iar ceea ce devine și piere, neavând niciodată ființă cu adevărat, este obiectul opiniei și al sensibilității iraționale"41. Diferența dintre opinie (doxa) și sensibilitate irațională (alogos aisthesis), pe de o parte, și gândire (noesis) și discurs rațional (logos), pe de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
printr-un discurs rațional, iar ceea ce devine și piere, neavând niciodată ființă cu adevărat, este obiectul opiniei și al sensibilității iraționale"41. Diferența dintre opinie (doxa) și sensibilitate irațională (alogos aisthesis), pe de o parte, și gândire (noesis) și discurs rațional (logos), pe de alta, dar și nonsensul opțiunii "epistemologice", sunt evidente în acest fragment, pe baza preeminenței clare a "ceea ce este veșnic identic cu sine" față de "ceea ce devine și piere" (acesta din urmă "neavând niciodată ființă cu adevărat"). Pare a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
occidentale, al cărei obiect apare astfel: a) ființa și categoriile ca "determinații" ale ei; b) ființarea prin predicatele ei cele mai generale; iar dintr-o altă perspectivă, libertatea, nemurirea și Dumnezeu. Ceea ce s-a numit "onto-teo-logie", apoi cosmologia, psihologia, teologia "raționale", după criteriul "critic" al lui Kant, sunt, toate, "științe" judicative, căci fiecare are ca scop fundamental descrierea heteronomă a unui obiect (specific), indicarea, prin mijlocirea formei judecății, a atributelor acestuia, a "categoriilor" care îi pot încadra "ființa"; și toate acestea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dialectice pe care le "reglează" Aristotel însuși în Topica: ar fi vorba despre o teză privind existența sau nonexistența temeiului ca non-ființare (determinată), despre evaluarea puterii temeiului de a susține ființarea modalizată diferit, suportând, totuși, deasupra sa "genul", despre demersuri "raționale" mai ample, care, deși vor avea ca element al lor structura judicativă originară, se vor constitui prin "multiplicarea" acesteia etc.; toate acestea fiind semne ale prezenței structurii unui demers dialectic. Intenția mea nu este, totuși, aceea de a lucra după
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fiind însăși diferența dintre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea părelnică (doxa). Aceste două specii de cunoaștere care s-au anunțat mai devreme, dar dintr-o altă perspectivă decât cea care ne interesează acum nu trebuie confundate cu tipurile de construcții "raționale" separate după criteriul supunerii lor față de ordinea "formală" instituită prin dictatura judicativului și care coincid cu tipurile de raționamente amintite mai sus: corect (științific și dialectic) și sofistic. Să nu uităm că regulile acestei ordini, care vizează în mod direct
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
legate de originea premiselor din structura demonstrațiilor și argumentărilor: sunt acestea enunțuri de experiență sau noetice, sunt a priori sau a posteriori, sunt analitice sau sintetice etc.? Din al doilea grup fac parte probleme care angajează natura relațiilor dintre "subiectul" rațional și obiectul nonrațional, dintre forma logică și obiectul ei real sau reel. De unele dintre aceste probleme s-a ocupat însuși Aristotel în Analitici și în Topica. Dar, de fapt, ideea de corectitudine "logică", dominantă în întreg Organon-ul, subordonând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este însăși gândirea care se gândește pe sine. Totuși, ea nu se "obiectualizează", ci rămâne constitutivă conștiinței cunoscătoare în felul în care, de exemplu, este constitutivă conștiința morală perfectă despre care vorbește Kant, pentru conștiința morală imperfectă a unei ființe raționale (a omului). Dar tocmai de aceea intervine și "obiectualizarea": conștiința limitată, tocmai pentru a-și păstra identitatea de sine, recunoaște alteritatea. "Obiectualitatea este așadar întotdeauna o realizare activă a Eului, un avut al conștiinței active în încrederea ei în acest
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
teză antiteză etc.). E drept că dialectica transcendentală nu poate lucra regulativ decât dacă își asumă, "critic", anumite limite și își recunoaște capcanele în care își poate trimite operațiile, adică raționamentele. Paralogismul, antinomia și idealul rațiunii pure exprimă tocmai operațiile raționale prin care este produsă aparența, aproape într-un mod "natural", și doar scoaterea la iveală a sensului lor face cu putință operarea rațională regulativă.102 Dintr-o anumită perspectivă, este vorba aici, la Kant, doar despre o extindere a semnificațiilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în care își poate trimite operațiile, adică raționamentele. Paralogismul, antinomia și idealul rațiunii pure exprimă tocmai operațiile raționale prin care este produsă aparența, aproape într-un mod "natural", și doar scoaterea la iveală a sensului lor face cu putință operarea rațională regulativă.102 Dintr-o anumită perspectivă, este vorba aici, la Kant, doar despre o extindere a semnificațiilor analiticii și dialecticii. În privința rostului lor epistemic, ele nu mai sunt doar teorii ale raționamentului, deși dialectica cercetează "raționamentele dialectice" (toate conchizând asupra
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constând în primul rând în scoaterea la iveală, printr-o cercetare a facultății de cunoaștere și a produsului acesteia, cunoștința veritabilă, a limitelor cunoașterii, a înseși limitelor facultății de cunoaștere și ale folosirii legitime a unor principii, a limitelor ființei raționale și ale lumii fenomenale, chiar ale aparenței etc. Oricum, posibilitatea de a interpreta ontologic Critica rațiunii pure a lui Kant, lucrarea în care sunt puse în lumină astfel de limite, a fost trecută în realitate, cum știm, de către Heidegger și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
necondiționatul în sine ca obiect al rațiunii (al unei Idei transcendentale) se întemeiază distincția dintre rolul regulativ al Ideilor rațiunii pure (rol legitim) și rolul lor constitutiv, vinovat de aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic). Dacă sinteza rațională (prin Ideile transcendentale), posibilă pe temeiul necondiționatului, exprimă doar posibilitatea înaintării infinite în lanțul condițiilor pentru a ajunge deși niciodată nu se va întâmpla aceasta la absolut, dacă doar este pusă ordine în unitatea creată pe baza conceptelor intelectului, atunci
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca și cum ea ar fi dată și ar fi dat și obiectul ei ca atare (ea însăși realizată, și nu doar ca un simplu concept, care poate rămâne fără un obiect potrivit), atunci conceptul acesta este unul sofistic, iar manipularea lui rațională (rațiocinantă, de fapt) creează alte sofisme, adică o cunoaștere aparentă. Pe de o parte, în fiecare din aceste instanțe ale teoriei lui Kant despre fenomen și aparență își anunță prezența și anumite sensuri non-judicative, semnalate mai sus. Pe de altă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cuplul timp necondiționat nu poate apărea altfel. De la bun început, în discuția sa despre statutul dialecticii transcendentale raportat la cel al analiticii transcendentale, Kant opune "unitatea experienței posibile", corespunzătoare constituirii fenomenale refăcută în prezentarea de față, până acum, și "unitatea rațională", corespunzătoare principiului rațiunii care "își rezervă numai totalitatea absolută în folosirea conceptelor intelectului și încearcă să extindă unitatea sintetică, care e gândită în categorie, până la necondiționatul absolut."151; este vorba, în cazul din urmă, despre unitatea necondiționată a tuturor condițiilor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționat. În acest fel, ele fac parte din structura constitutiv-judicativă a fenomenului și cunoștinței veritabile, dar numai în acest sens transcendental, adică vizând direct conceptele intelectului și sintezele realizate de acestea, pentru a completa, spune Kant, cu necondiționatul (ca unitate rațională) tocmai condiționatul; Ideile transcendentale nu se raportează direct la obiecte sensibile, ci la categoriile intelectului. A face parte în această modalitate din structura constitutiv-judicativă a fenomenului nu înseamnă a fi constitutiv fenomenului ca atare, ci, așa cum spune Kant, a fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoaștere, însă ea nu "produce" constituiri fenomenale, ci doar stabilește, prin Ideile sale transcendentale, unitatea tuturor condițiilor pentru subiect, pentru orice fenomen și pentru obiecte în genere. Pornind de la toate acestea, ne putem întreba: are vreo legătură timpul cu operațiile raționale? Pentru a răspunde, trebuie stabilite întâi aceste operații. În mod sigur nu poate fi vorba despre sinteze care implică obiecte sensibile, așa cum se întâmplă în cazul în care operează intelectul (și chiar imaginația transcendentală). Dar să fie vorba despre un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
într-un sens ascendent, precizează Kant, adică de la un condiționat la necondiționat. Coborârea, însă, de la necondiționat la condiționat, cu totul posibilă, chiar "naturală", nu ajunge decât la ens rationis (una dintre speciile nimicului). Are vreunul dintre aceste sensuri de operare rațională vreo legătură cu timpul? De răspunsul la această întrebare depind sensurile judicativ-constitutive sau non-judicative ale dialecticii transcendentale. Oricum, înainte de orice trebuie sesizat faptul că totul se structurează, în privința problematicii dialecticii transcendentale, în legătură cu unitatea experienței posibile, care nu are nimic de-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o perspectivă de evoluție care nu face niciodată parte ca atare din structura sa, dar care, pe de altă parte, îi este cu totul necesară, deoarece ea se constituie și se reconstituie fără încetare ca și cum ar exista deja o unitate rațională a tuturor condițiilor care o constituie. Dar aceasta ține exclusiv de rațiune și funcționează, la nivelul fiecărei specii de Idei (psihologică, cosmologică, teologică), ca un fel de schemă imaginativ-temporală. Precizarea lui Kant în privința aceasta este deosebit de semnificativă pentru o posibilă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nivelul fiecărei specii de Idei (psihologică, cosmologică, teologică), ca un fel de schemă imaginativ-temporală. Precizarea lui Kant în privința aceasta este deosebit de semnificativă pentru o posibilă cercetare a legăturii Ideii și a tuturor sensurilor cu care ea este luată (necondiționatul, unitatea rațională, regulativul, modalitatea ca și cum etc.) cu timpul. Cercetarea nu poate conduce decât către ceea ce deja a fost semnalat: timpul nu timporizează prin intervenția unității raționale a tuturor condițiilor unui subiect, ale unui fenomen sau ale obiectelor în genere. De aici am
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
posibilă cercetare a legăturii Ideii și a tuturor sensurilor cu care ea este luată (necondiționatul, unitatea rațională, regulativul, modalitatea ca și cum etc.) cu timpul. Cercetarea nu poate conduce decât către ceea ce deja a fost semnalat: timpul nu timporizează prin intervenția unității raționale a tuturor condițiilor unui subiect, ale unui fenomen sau ale obiectelor în genere. De aici am putea accepta că dialectica scapă reglementărilor judicativului constitutiv. Însă așa stau lucrurile numai pentru funcționarea regulativă a Ideilor transcendentale, nu și pentru funcționarea lor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
suportă variații de la o idee la alta. Sub aspect tehnic, judicativul constitutiv este cu totul dominant în dialectica transcendentală, ca parte a unei critici a rațiunii pure. Mai sus a fost arătat că raționamentul, în sens logic, reprezintă operația principală rațională. Dar raționamentul, cum însuși Kant susține, nu este altceva decât o judecată. De altfel, în privința paralogismelor rațiunii pure (legate de Ideea psihologică), judecata este "judecătorul" aparenței produsă prin constituirea rațională a unui eu ca substanță simplă, unitară și opusă unor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fost arătat că raționamentul, în sens logic, reprezintă operația principală rațională. Dar raționamentul, cum însuși Kant susține, nu este altceva decât o judecată. De altfel, în privința paralogismelor rațiunii pure (legate de Ideea psihologică), judecata este "judecătorul" aparenței produsă prin constituirea rațională a unui eu ca substanță simplă, unitară și opusă unor obiecte posibile în spațiu. În fiecare situație dintre cele patru (eul ca substanță, simplu, unitate, în relație ...) este implicată judecata analitică. Desigur, pretenția psihologiei raționale este că judecata în cauză
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judecătorul" aparenței produsă prin constituirea rațională a unui eu ca substanță simplă, unitară și opusă unor obiecte posibile în spațiu. În fiecare situație dintre cele patru (eul ca substanță, simplu, unitate, în relație ...) este implicată judecata analitică. Desigur, pretenția psihologiei raționale este că judecata în cauză este sintetică: ceea ce înseamnă că subiectul "eu" își primește predicatele intuitiv- sensibil. Dar și antitetica rațiunii pure (legată de Ideea cosmologică) este prezentată și "criticată" de Kant după formula judecăților aflate în raport de contrarietate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui raționament disjunctiv pe care s-ar baza "determinarea logică a unui concept prin rațiune".154 Dar, în fapt, judecățile ce alcătuiesc acest tip de raționament sunt elementele unui "aparat" logic prin care se creează aparența. Tocmai pentru că prin paralogismele raționale eul apare ca fiind altceva decât este cu adevărat: anume el este o simplă "conștiință" de sine, susține Kant, iar nu o substanță (simplă etc.), pentru că prin antinomiile raționale noumenul este luat drept fenomen și pentru că prin idealul rațiunii pure
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]