14,274 matches
-
premii, alte avantaje financiare) sau ierarhice (promovare, carieră etc.). Principale forță motivatoare este recompensa. Vede activitatea sa profesională ca o relație de schimb între efortul, competența și dedicarea sa, pe de o parte și recompensa organizațională, pe de altă parte. Tinde să își evalueze valoarea în termeni de salariu, venituri finale sau bunuri /posesii. Atunci când este bine plătit sau recompensat, este mulțumit și are o părere bună despre sine. 5.5.2 Scala Atitudine față de bani Următorul instrument utilizat, MA (Money
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
teatrului occidental, epoca greacă, epoca clasică, epoca dramei și epoca contemporană, le corespund patru modele de societate democrația ateniană, monarhia absolută, încă feudală sub multe aspecte, perioada revoluționară 1, apoi perioada modernă care se deschide cu revoluția industrială și care tinde spre o mondializare din ce în ce mai accentuată, ce atinge atât moravurile, cât și artele. Aceste patru perioade se caracterizează prin dramaturgii, dispozitive scenice și raporturi actori/ spectatori specifice. Filosofii, Platon și Aristotel, au vorbit cei dintâi despre teatru. În Antichitate, ei fac
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
părerea lui Platon, actorul, mai mult decât spectatorul, riscă să fie pervertit de reprezentație. Rolul se răsfrânge asupra comediantului. Este nesănătoasă imitarea personajelor a căror conduită este reprobabilă. "N-ai remarcat că imitarea, începută din copilărie și prelungită în viață, tinde spre obișnuință și devine o a doua natură, care schimbă trupul, vocea și spiritul? (...) Nu vom accepta (...) ca cei de care pretindem că avem grijă și cărora le facem o datorie din virtute, să o imite, ei care sunt niște
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
problema esteticului incluzând în definiția esenței tragediei efectul produs asupra spectatorului" (Hans Georg Gadamer, Vérité et méthode [Adevăr și metodă], Paris, Le Seuil, 1973, p. 56). Această distanțare între spectator și spectacol este indispensabilă pentru ca să opereze catarsisul. Dacă ea va tinde spre dispariție, emoțiile de milă și de teamă, care nu mai sunt controlate, redevin sursă de neplăcere, ca în viață. De aceea autorii tragici au situat aproape totdeauna acțiunea pieselor lor într-un trecut îndepărtat, împrumutându-și subiectele din istorie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de la poésie représentative), va scrie: "Câțiva au dorit ca într-o scenă actorii să nu apară mai mult de trei pentru a evita confuzia, ceea ce eu aprob peste tot, în afara ultimelor scene din ultimul act, în care totul trebuie să tindă spre final și unde confuzia face ca deznodământul să fie mai nobil și mai frumos." 4.2. Un punct de vedere normativ Legislator sever, Horațiu închide arta în niște reguli care nu existau la Aristotel. El interzice amestecul genurilor în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
face nimic care să poată fi categorisit ca fiind verosimil." În timp ce primii comentatori ai lui Aristotel, Castelvetro în special 19, considerau că autorul dramatic poate uza atât de verosimilul obișnuit, cât și de verosimilul extraordinar, teoreticienii francezi din epoca clasică tind să excludă verosimilul extraordinar. La Mesnardière, care dă preferință "verosimilului ordinar" căci el este "în mod manifest posibil", consideră că "verosimilul rar", adică "ceea ce se întâmplă puțin și contrar aparențelor", trebuie înlăturat din scenă. Autorul dramatic trebuie să îndepărteze "posibilul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
liber, după modelul jocurilor antice, așa cum le practicau grecii, sau după modelul defilărilor, parăzilor militare. El propune instaurarea unor jocuri moderne, unor concursuri sportive. În adunări mari de acest tip, în care toți ar fi egali, opoziția actori/spectatori ar tinde spre abolire. Emițând o astfel de dorință, teatrul este cel pe care Rousseau îl condamnă, în însăși esența lui. Numai în întâlnirea specială dintre actori și spectatori care se recunosc ca atare există el. Atunci când bariera care îi separă este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
netrecut. 2.4. Actorul în centrul atenției În secolul al XVIII-lea, în același timp cu modificarea codurilor sociale, cu demodarea comportamentelor prețioase sau afectate și cu profilarea visului unor noi raporturi umane, simple și spontane, jocul dramatic se transformă, tinzând către naturalețe și regăsește, în gest, o dimensiune emoțională pierdută, asupra căreia încep să se aplece teoreticieni ca Diderot. Atunci se naște în Franța reflecția despre arta comediantului. Gustul pentru individualism, care însoțește lenta ascensiune socială a burgheziei, focalizează, asupra
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
încerca să legăm un Act de cel care-l urmează printr-o pantomimă care ar întreține, fără să o obosească, atenția spectatorilor, și ar indica ceea ce se petrece în spatele Scenei în timpul Antractului. Am desemnat-o între fiecare Act. Tot ceea ce tinde să acorde veridicitate este prețios într-o Dramă serioasă, și iluzia depinde mai curând de lucrurile mărunte decât de cele mari." Diderot, care aruncă asupra teatrului o privire de pictor, fixează dispunerea personajelor pe platou. Considerând scena ca pe un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ori reluat, este una din celebrele ilustrări. Pentru a o picta pe Elena din Troia, Frumusețea ideală, Zeuxis și-ar fi creat capodopera inspirându-se după cinci modele reale, cele cinci cele mai frumoase fete din Crotona. Conform anecdotei, pictura tinde să devină apoi însuși modelul. Dar atunci, "unde este adevăratul model, dacă nu există nici întreg nici parțial în natură?", întreabă Grimm în Corespondența lui, sau, sub o formă aparent mai naivă, Cel de-al Doilea protagonist din Paradox, care
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
devină pamfletară, pericol împotriva căruia Hugo, în nenumărate rânduri în prefețele sale, îi pune în gardă pe autorii dramatici. "Teatrul, nu o spunem îndeajuns, declară Hugo în Prefața la Lucreția Borgia, are în zilele noastre o importanță imensă și care tinde să crească fără încetare, odată cu civilizația. Teatrul este o tribună. Teatrul este un amvon. Teatrul vorbește tare și vorbește răspicat. Când Corneille spune: Fiindcă ești mai mult decât un rege crezi că valorezi ceva", Corneille este Mirabeau. Când Shakespeare spune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ei se întreabă, în aceste două drame, cum va putea fi instaurată o adevărată republică. Romantismul este "liberalismul în literatură, cum declară Hugo în Prefața la Hernani. Libertatea în artă, libertatea în societate, iată dublul scop spre care trebuie să tindă în același pas toate spiritele consecvente și logice: iată drapelul dublu care adună, cu excepția puținelor inteligențe (care se vor lumina), întreg tineretul de astăzi, atât de puternic și atât de răbdător; apoi, cu tineretul și în frunte cu elita generației
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pictura; și este inutil de dovedit că lăsând deoparte actorul, iluminatul se află pe primul loc. Care dintre aceste mijloace este supus celor mai înguste convenții: pictura, fără nicio îndoială, căci plantarea o limitează considerabil, iar rolul activ al iluminatului tinde să o excludă complet. Iluminatul, dimpotrivă, ar putea fi considerat drept atotoputernic, dacă nu ar exista antagonistul său, pictura, care îi falsifică utilizarea. Plantarea acompaniază destinul amândurora: ea este restrânsă sau desfășurată în legătură directă cu importanța picturii sau a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
adoarme spiritul critic și menține spectatorul într-o totală pasivitate. Făcând să se creadă în realitatea evenimentelor reprezentate, teatrul de iluzie exercită asupra publicului o funcție hipnotică. Brecht condamnă teatrul aristotelic, termen sinonim pentru el cu teatrul de iluzie, care tinde să creeze la spectator catharsis-ul și îl determină să se identifice cu eroul într-atât încât să uite complet de sine. "Ceea ce ni se pare a fi de cel mai mare interes social, scrie el în Despre o dramaturgie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vesel al song-ului din scena 1 este dezmințit de primul eșec al lui Courage, pentru că își pierde fiul. Song-urile, ca și celelalte elemente ale spectacolului, fac apel, la spectator, la o facultate de apropiere. Această discontinuitate a limbajului tinde să evite identificarea spectatorului. Decorul, care nu vizează crearea unei iluzii de realitate, este și el, în discontinuitatea sa, un element de distanțare. "Astăzi, scrie Brecht în Despre declinul vechiului teatru (1924-1929), este mai important ca decorurile să-i spună
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
colectivă. În afara dorinței lor de a scăpa de repertoriu, considerat limitator, acești artiști vor să găsească o libertate într-o operă care să fie rezultatul vocii colective și să nu mai disocieze textul de jocul scenic. Noțiunea de text scris tinde atunci să fie reconsiderată. Această creație are loc cel mai adesea plecând de la o serie de improvizații pe platou, uneori plecând de la adaptarea unor texte narative. Din acest vis se naște Teatrul Soarelui, sub conducerea Arianei Mnouchkine. Ea fondează compania
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decor. Ex: în 1650, Andromeda, operă creată de Corneille cu un acompaniament muzical de d'Assoucy, într-un decor de Torelli. Tragedie pe muzică. Gen creat de Racine cu Esther, în 1689, în colaborare cu Jean-Baptiste Moreau. Estetica genului, care tinde să concureze opera foarte în vogă în Franța din a doua parte a secolului al XVII-lea, are la bază amestecul de declamație, muzică și cânt. Tragedie-balet. Gen aristocratic, provenit din tradiția baletelor de curte, născut din înclinația pentru spectacolele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în ea de sănătatea și, implicit, de patologia vieții sexuale. Abordarea fiind una științifică, discursul este direct, fără eufemisme înfrumusețitoare. Și totuși, superior trăită, sexualitatea își are partea ei de contribuție la farmecul existenței umane. Lucrări precum cea de față tind să reașeze sexualitatea în matca ei firească, sănătoasă, pregătind însă calea pentru retrăirea erosului la o altitudine demnă de creatura divină care este ființa umană. Dr. Gheorghiță Geană, cercetător științific gradul I Institutul de Antropologie "Fr. I. Rainer" al Academiei Române
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
să devină părinți în următorii 5 ani (27%). Dintre cei cu vârsta între 20-24 ani, majoritatea planifică evenimentul peste 3-5 ani, ceea ce înseamnă un minim de 23 și un maxim de 30 de ani. Fenomenul natalității scade cu vârsta și tinde să se încheie între 31-36 ani (Tabelul 25). Grupe de vârstă Nu (mai) doresc copii În mai puțin de un an Peste 1-2 ani Peste 3-5 ani Peste 5 ani Nu știu Altă situație Total 15-19 3,1 0 0
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
vârsta potrivită pentru debutul vieții sexuale Opinia respondenților despre vârsta optimă la căsătorie în funcție de sex, vârstă, nivel de instruire și pe localități Bărbații și femeile au opinii diferite semnificativ privind optimul vârstei pentru căsătorie (p < 0,05) (Figura 30). Femeile tind să indice o vârstă potrivită Figura 30. Variabilitatea pe sexe a opiniei privind vârsta potrivită pentru căsătorie pentru căsătorie mai mică decât cea indicată de bărbați. Această opinie se reflectă în plan real. Datele statistice de la nivel național indicau în
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
32,5 56,6 6,1 100 Tabelul 28. Variabilitatea pe grupe de vârstă a opiniei privind vârsta potrivită pentru căsătorie Nivelul de instruire induce diferențe semnificative privind optimul pentru căsătorie (p < 0,05). Persoanele cu nivel de instruire ridicat tind să indice o vârstă potrivită pentru căsătorie mai mare decât cele cu nivel de instruire scăzut (Figura 29). Tendința în toate localitățile este de a indica un optim de vârstă pentru căsătorie de 21-25 ani (56,6%) și apoi de
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
cea mai afectată rămâne femeia. A deveni părinte peste 35 de ani pune problema resurselor psihoafective și a riscurilor pentru mamă și produsul de concepție. Pentru organismul feminin incomplet maturizat sau îmbătrânit biologic, sarcina, nașterea și lăuzia devin suprasolicitări. Cuplurile tind să limiteze numărul nașterilor la una, maxim două (media este sub 1,5), ceea ce ne face să afirmăm că indicele conjunctural al fertilității va continua să nu asigure rata de înlocuire (2,1 copii la o femeie). De altfel, de peste
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
repetării actului sexual în cursul aceleiași întâlniri (coitus iteratus) [4]. Biologic se vorbește de o ,,constituție sexuală" care introduce variații individuale la persoane aflate la aceeași vârstă și în același spațiu sociocultural. Se apreciază că bărbații și femeile sexualizați tardiv tind să fie dispuși pentru 3-4 raporturi sexuale pe săptămână. Unele statistici au arătat că la persoanele până în 40 de ani media raporturilor sexuale variază de la 1 până la 6,5 raporturi sexuale pe săptămână, cu vârfuri între 15-35 ani. Bărbații recent
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
răspunsuri corecte), sunt caracteristice grupelor de vârstă medie 35-39 și respectiv 40-49 (unde se remarcă un minim). Subiecții care aparțin grupelor de vârstă mică (15-19) sau mai ridicată, peste 50 de ani, sunt caracterizați de ranguri medii mai mari, aceștia tinzând să dea o mai mare crezare miturilor despre sexualitate (Figura 61). Figura 61. Variabilitatea rangului mediu privind acordul cu miturile despre sexualitate La nivel regional, testul neparametric Kruskal-Wallis (H= 77,859, df=7, p < 0,001) indică o diferență semnificativă
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
educației sexuale, subiecții au fost chestionați în legătură cu necesitatea consultului ginecologic. Testul Pearson χ2 indică faptul ca între bărbați și femei există o diferență de apreciere a necesității controlului ginecologic semnificativă (Pearson χ2 = 43,639, df = 2, p < 0,001). Bărbații tind mai curând să creadă că un control ginecologic este necesar doar dacă ești bolnavă (62,7%) și că nu este necesar la persoanele tinere (58,8%) (Tabelul 89). Acest rezultat conduce la concluzia că educația și informarea privind rolul și
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]