141,440 matches
-
în 1592) și al Ecaterinei Jagellonica, și deci era succesor la tronul Suediei, a întâmpinat rezistență din partea unei facțiuni conduse de unchiul său, Carol de Södermanland (ulterior Carol al IX-lea), care revendica regența Suediei. Suedia a căzut într-un război civil în 1597, urmat de din 1598-1599, terminat cu detronarea lui Sigismund de către " "suedez. Nobilii locali au apelat la protecția lui Carol în 1600 când conflictul s-a extins asupra Livoniei, unde Sigismund încercase să incorporeze în Ducatul Livoniei. Carol
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Carol în 1600 când conflictul s-a extins asupra Livoniei, unde Sigismund încercase să incorporeze în Ducatul Livoniei. Carol a izgonit apoi forțele poloneze din Estonia și a , declanșând o serie de . În același timp, Rusia era cuprinsă de un război civil pentru tronul rus rămas neocupat („Timpurile Tulburi”) când niciunul din numeroșii pretendenți nu se impusese. Acest conflict s-a împletit cu campaniile livoniene când forțele suedeze și cele polono-lituaniene au intervenit de partea diferitelor tabere, cea din urmă declanșând
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
civil pentru tronul rus rămas neocupat („Timpurile Tulburi”) când niciunul din numeroșii pretendenți nu se impusese. Acest conflict s-a împletit cu campaniile livoniene când forțele suedeze și cele polono-lituaniene au intervenit de partea diferitelor tabere, cea din urmă declanșând Războiul Polono-Moscovit. Forțele lui Carol al IX-lea au fost îndepărtate din Livonia după mari înfrângeri în bătăliile de la Kircholm (1605) și (1610). După ulterior, succesorul lui Carol, Gustav Adolf, a recucerit Ingria și Kexholmul care au fost oficial cedate Suediei
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
(n. 14 iunie 1867, București - d. 1945, București) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcții de comandant de regiment, brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918. a fost al doilea copil - dintr-o sarcină gemelară - al cuplului "Constantin-Eustache" și "Elena Schina". Tatăl său a fost prim-președinte al
Mihail Schina () [Corola-website/Science/335866_a_337195]
-
a lega Praga de Slovacia și de Muncaciu, aflat astăzi în Regiunea Transcarpatia din Ucraina. Construcția a început în partea cehă la sfârșitul perioadei interbelice, dar în partea slovacă nu s-a construit nimic. După sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, construcția șoselei a fost abandonată în favoarea operațiunilor de reconstrucție postbelică. În anii 1960 însă traficul a început să crească foarte rapid, și s-a întocmit un nou plan pentru o șosea D1, fără partea din Rutenia Carpatică, ce fusese
Autostrada D1 (Slovacia) () [Corola-website/Science/335881_a_337210]
-
la o serie de înfrângeri și în cele din urmă la pierderea a două treimi din teritoriul național. După Turtucaia, comandamentul germano-bulgar de pe de pe frontul de sud comandat de von Mackensen, a realizat faptul ca românii nu aveau experiența unui război modern, conducere politică și militară a țării nefiind pregătită să accepte riscuri, chiar minore. Viitoarele lor acțiuni militare au fost pregătite pornind de la considerentul că românii, care încă luptau conform doctrinei apărării terenului cu orice preț si nu anihilării forțelor
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
era serioasă în fapt, armata bulgară neavând capacitatea de a angaja forțe semnificative la nord de Dunăre, în condițiile în care avea masat grosul forțelor pe frontul de la Salonic. La 15 septembrie 1916, regele convoacă la Periș un Consiliu de Război la care participă primul ministru, locțiitorul șefului Marelui Cartier General - generalul Dumitru Iliescu, și comandanții de armate, generalii Ioan Culcer, Alexandru Averescu si Constantin Prezan. Pe timpul consiliului s-au conturat două concepții diametral opuse, una susținută de generalul Prezan care
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
și desfășurarea unei ofensive la sud de Dunăre. Operația de la Flămânda „"- subiect de studiu excelent în manualele de artă militară - a fost o improvizație cu efecte dezastruoase pentru începutul campaniei anului 1916 în România"”. Acest lucru a fost recunoscut după război chiar de principalul ei artizan, generalul Averescu, care arăta că: Operația de la Flămânda s-a desfășurat între 23 septembrie - 6 octombrie 1916. Planul inițial prevăzând trecerea la sud de Dunăre a unui număr de 6 divizii și executarea unui atac
Operația de apărare de pe frontul de sud (1916) () [Corola-website/Science/335862_a_337191]
-
Galin. În 1918, sediul Junimii este devastat și ars, moment în care se distrug și dispar mai multe bunuri, cărți, periodice, obiecte de mobilier din patrimoniul societății academice. Arcadie Dugan-Opaiț participă ca sublocotenent de rezervă în armata austriacă, face întregul război pe frontul rusesc, apoi pe cel italian, revenind acasă cu trei decorații din șapte lupte la care a participat. „Făclier român neobosit, om de mare omenie și izvor de sfat și îndemn, cât și toiag de sprijin material pentru studențimea
Arcadie Dugan-Opaiț () [Corola-website/Science/335865_a_337194]
-
Bratislava unde a urmat cursurile predate de celebrul regizor de film slovac Karel Plicka până când departamentul a fost închis în 1939. Orașul natal al lui Kadár, numit în maghiară Rozsnyó, a devenit parte a Ungariei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ca urmare a aplicării legilor anti-evreiești, Kadár a fost trimis într-un lagăr de muncă. El a spus mai târziu că aceasta a fost prima dată în viața lui în care a acționat ca un evreu: el a refuzat
Ján Kadár () [Corola-website/Science/335879_a_337208]
-
refuzat să se convertească și a servit într-o unitate de muncă cu o banderolă galbenă și nu cu una albă, care era privilegiul celor botezați. și-a început cariera de regizor la Bratislava, Slovacia, după cel de-al Doilea Război Mondial cu documentarul "Life Is Rising from the Ruins" ("Na troskách vyrastá život", 1945). După mai multe documentare în care erau exprimate opiniile Partidului Comunist, căruia i s-a alăturat, Kádár s-a mutat la Praga în 1947 și a
Ján Kadár () [Corola-website/Science/335879_a_337208]
-
Kadár și Klos cu filmul "Magazinul de pe strada mare" ("Obchod na korze", 1965), o descriere tulburătoare și plină de compasiune a străzilor evreiești din Europa Centrală în timpul deportărilor evreilor în lagărele de concentrare germane din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Filmul a primit mai multe premii, printre care și Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Oamenii de știință și criticii de film cehi și slovaci îl consideră încă drept cel mai bun film din istoria cinematografiilor slovacă
Ján Kadár () [Corola-website/Science/335879_a_337208]
-
verbal prezentat lui Juozas Urbšys, ministrul de externe al Lituaniei, de către Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al Germaniei Naziste, la 20 martie 1939. Germanii au cerut Lituaniei retrocedarea (denumită și teritoriul Memel), care fusese desprinsă din Germania după Primul Război Mondial, altfel amenințând cu invadarea Lituaniei de către Wehrmacht. După ani de tensiune crescândă între Lituania și Germania, de intensificare a propagandei naziste în regiune, și de expansiune constantă a Germaniei, cererea nu a venit ca o surpriză. Ultimatumul a fost
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
oferit niciun sprijin concret. Regatul Unit și Franța urmau o , în vreme ce Italia și Japonia susțineau deschis Germania. Lituania a fost obligată să accepte ultimatumul la 22 martie. Pentru Germania, avea să fie ultima anexare teritorială dinaintea celui de al Doilea Război Mondial; pentru Lituania, a fost o mare pierdere economică și morală; pentru Europa a contribuit la escaladarea tensiunilor premergătoare războiului. Klaipėda (în germană: "Memel"), un important port din Prusia Orientală, a fost separat de Germania prin Articolul 28 al tratatului
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
obligată să accepte ultimatumul la 22 martie. Pentru Germania, avea să fie ultima anexare teritorială dinaintea celui de al Doilea Război Mondial; pentru Lituania, a fost o mare pierdere economică și morală; pentru Europa a contribuit la escaladarea tensiunilor premergătoare războiului. Klaipėda (în germană: "Memel"), un important port din Prusia Orientală, a fost separat de Germania prin Articolul 28 al tratatului de la Versailles și a fost administrat de Aliați pe baza Articolului 99. Franța a preluat administrația regiuni, în timp ce Lituania a
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
și a ținut o cuvântare. Flota ce mergea spre Klaipėda cuprindea cuirasatul "Admiral Graf Spee", crucișătoarele ', ' și ', două escadrile de distrugătoare, trei flotile de torpiloare și o flotilă de tendere. La acea dată, marina lituaniană avea un singur vas de război, "", un modificat de 580 de tone. Deși germanii sărbătoreau redobândirea orașului, politicienii europeni își exprimau temerile că următorul pe lista lui Hitler va fi Orașul Liber Danzig. Acceptarea necondiționată de către președintele Antanas Smetona a unui al doilea ultimatum în mai
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
(n. 15 ianuarie 1891 - d. 20 august 1978) a fost o de origine austriacă, care a depus eforturi umanitare în Iugoslavia în timpul celui de al Doilea Război Mondial, salvând etnici sârbi și, în număr mai mic, evrei, copii din lagărele de concentrare operate în Statul Independent al Croației, operațiuni prin care a salvat peste 12.000 de vieți omenești. Născută la Innsbruck cu numele de Diana Obexer
Diana Budisavljević () [Corola-website/Science/335868_a_337197]
-
lucra ca rezident la o clinică de chirurgie din Innsbruck. În 1919, dr. Budisavljević a fost numit profesor de chirurgie la , și cei doi s-au mutat la Zagreb, la acea vreme în Regatul Iugoslaviei. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, Iugoslavia a fost invadată de forțele Axei în aprilie 1941 și Statul Independent al Croației a declanșat o campanie genocidară împotriva sârbilor, evreilor și romilor, amenajând numeroase lagăre de concentrare în Croația. După ce a aflat despre copiii ținuți în
Diana Budisavljević () [Corola-website/Science/335868_a_337197]
-
cei 15.536 de copii salvați de Budisavljević, 3.254 au murit în timpul operațiunii de salvare sau imediat după ce au ieșit din lagăre, extenuați de tortură, foame și boli, dar mai mult de 12.000 de copii salvați au supraviețuit războiului. Unsprezece membri ai echipei ei au fost uciși în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Pe baza listelor de transport și a altor surse, s-a întocmit un dosar cu fișe despre fiecare copil, dosar care la sfârșitul războiului conținea
Diana Budisavljević () [Corola-website/Science/335868_a_337197]
-
de salvare sau imediat după ce au ieșit din lagăre, extenuați de tortură, foame și boli, dar mai mult de 12.000 de copii salvați au supraviețuit războiului. Unsprezece membri ai echipei ei au fost uciși în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Pe baza listelor de transport și a altor surse, s-a întocmit un dosar cu fișe despre fiecare copil, dosar care la sfârșitul războiului conținea informații despre aproximativ 12.000 de copii. La cererea Ministerului Politicilor Sociale, ea a
Diana Budisavljević () [Corola-website/Science/335868_a_337197]
-
supraviețuit războiului. Unsprezece membri ai echipei ei au fost uciși în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Pe baza listelor de transport și a altor surse, s-a întocmit un dosar cu fișe despre fiecare copil, dosar care la sfârșitul războiului conținea informații despre aproximativ 12.000 de copii. La cererea Ministerului Politicilor Sociale, ea a predat în mai 1945 dosarul pe care l-a îngrijit timp de patru ani împreună cu Ivanka Džakula. Budisavljević a fost aproape uitată după război, numele
Diana Budisavljević () [Corola-website/Science/335868_a_337197]
-
sfârșitul războiului conținea informații despre aproximativ 12.000 de copii. La cererea Ministerului Politicilor Sociale, ea a predat în mai 1945 dosarul pe care l-a îngrijit timp de patru ani împreună cu Ivanka Džakula. Budisavljević a fost aproape uitată după război, numele ei nefiind menționat timp de mai multe decenii în Iugoslavia, întrucât autoritățile comuniste nu o priveau cu ochi buni. Ea a trăit în Zagreb cu soțul ei timp de 43 de ani până în 1972, când cei doi s-au
Diana Budisavljević () [Corola-website/Science/335868_a_337197]
-
ziarul "" în anii 1980 o descria drept simplă activistă a Partidului Comunist în cadrul Crucii Roșii, ceea ce știa ca nu este adevărat, s-a hotărât să citească jurnalul bunicii ei în 1983 pentru a afla ce anume a făcut aceasta în timpul războiului. În 2003, directorul , Josip Kolanović, a editat și a publicat jurnalul Dianei Budisavljević din timpul războiului, tradus din germană în croată de Silvija Szabo. Un studio de film din Zagreb, Hulahop, a produs un documentar despre ea intitulat "Dianina lista
Diana Budisavljević () [Corola-website/Science/335868_a_337197]
-
știa ca nu este adevărat, s-a hotărât să citească jurnalul bunicii ei în 1983 pentru a afla ce anume a făcut aceasta în timpul războiului. În 2003, directorul , Josip Kolanović, a editat și a publicat jurnalul Dianei Budisavljević din timpul războiului, tradus din germană în croată de Silvija Szabo. Un studio de film din Zagreb, Hulahop, a produs un documentar despre ea intitulat "Dianina lista", realizat de Dana Budisavljević și Miljenka Čogelja, film ce a câștigat un premiu la un eveniment
Diana Budisavljević () [Corola-website/Science/335868_a_337197]
-
din zonă își câștigau existența din pescuit. Între 1901 și 1946, satul Rossitten, astăzi , a devenit sediul , primul din lume de acest fel, fondat aici de ornitologul german din pricina importanței cordonului litoral drept coridor de migrație a păsărilor. După Primul Război Mondial, și toată jumătatea nordică a cordonului litoral a devenit parte a conform tratatului de la Versailles din 1919 și a fost anexată de Lituania în 1923. Oficial rebotezat Nida, satul a rămas însă locuit predominant de germani — frontiera cu jumătatea
Cordonul litoral al Curlandei () [Corola-website/Science/335874_a_337203]