141,440 matches
-
actual Bosnia și Herțegovina. Satul sud-estic de frontieră Sutorina a devenit mai târziu parte a Muntenegrului, care are zonă de coastă mai la sud. Ragusa și-a continuat politica de strictă neutralitate în Războiul pentru Succesiunea Austriei (1741-48) și în Războiul de Șapte Ani (1756-63). În 1783 Sfatul Ragusan nu a răspuns propunerii avansate de reprezentantul lor diplomatic de la Paris, Frano Favi, de a stabili relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, deși americanii au acceptat să permită vaselor ragusane să folosească
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
Sfatul Ragusan nu a răspuns propunerii avansate de reprezentantul lor diplomatic de la Paris, Frano Favi, de a stabili relații diplomatice cu Statele Unite ale Americii, deși americanii au acceptat să permită vaselor ragusane să folosească liber porturile americane. Primii ani ai Războaielor Revoluției Franceze au fost unii din cei mai prosperi pentru Ragusa. Drapelul Sfântului Blasiu fiind neutru, Republica a devenit unul din principalii transportatori din Mediterana. Blocada continentală a fost pâinea Ragusei; și înainte de apariția Lissei, manufacturile engleze, excluse din porturile
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
nobilimea a supraviețuit chiar și atunci când clasele erau divizate de dispute interne. La sosirea lui Marmont în Dubrovnik în 1808, nobilimea era împărțită în două blocuri,„Salamankezi” ("Salamanquinos") și "Sorbonezi" ("Sorboneses"). Aceste nume fac aluzie la anumite controverse apărute din războaiele dintre sfântul împărat roman Carol al V-lea și regele Francisc I al Franței, care avuseseră loc cu 250 de ani în urmă. În cutremurul din 1667, o mare parte dintre nobili au dispărut, și, pentru ca împăratul să mențină controlul
Republica Ragusa () [Corola-website/Science/335964_a_337293]
-
XII-lea și al XIII-lea Letonia a căzut pentru prima dată sub influența Bisericii Romano-Catolice, ca urmare a faptului că regii creștini din Danemarca, Suedia și Livonia nord-germană, ca și cavalerii teutoni, s-au luptat pentru stăpânirea regiunii în războaiele ce au devenit cunoscute mai târziu sub numele de Cruciadele Nordice. Porțiuni din estul Letoniei (în special principatele Koknese și Jersika) au intrat în scurt timp sub influența conducătorilor vikingi din dinastia Rurik, care adoptaseră creștinismul ortodox încă din secolul
Religia în Letonia () [Corola-website/Science/336020_a_337349]
-
ale țării au fost predominant protestante, în timp ce partea de est - în special regiunea Latgale - a fost predominant catolică, deși catolicii există astăzi și în Riga și alte orașe datorită migrației din Latgale. Luteranii erau majoritari până la cel de-al Doilea Război Mondial, dar regimul comunist a slăbit luteranismul mult mai mult decât catolicismul, iar astăzi luteranii sunt doar puțin mai numeroși decât catolicii. Biserica Ortodoxă Letonă este semi-autonomă și are 370.000 de membri. Ortodoxia predomină în rândul populației letone vorbitoare
Religia în Letonia () [Corola-website/Science/336020_a_337349]
-
48 Infanterie" - (Buzău), "Regimentul 49 Infanterie" - (Râmnicu Sărat), "Regimentul 50 Infanterie" - (Focșani), "Regimentul 64 Infanterie" - Tecuci, "Regimentul 51 Infanterie" - (Galați), "Regimentul 52 Infanterie" - (Bârlad) și "Regimentul 23 Artilerie". Divizia a făcut parte din organica Corpului III Armată. La intrarea în război, Divizia 13 Infanterie a fost comandată de generalul de brigadă Alexandru Socec. Divizia a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 27 august 1916 - 11 noiembrie 1918. La declararea mobilizării, la 27 august 1916, Divizia
Divizia 13 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336019_a_337348]
-
Regimentul 23 Artilerie". Divizia a făcut parte din organica Corpului III Armată. La intrarea în război, Divizia 13 Infanterie a fost comandată de generalul de brigadă Alexandru Socec. Divizia a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada războiului, între 27 august 1916 - 11 noiembrie 1918. La declararea mobilizării, la 27 august 1916, Divizia 13 Infanterie a făcut parte din compunerea de luptă a Armatei 1, alături de Corpul I Armată și Divizia 12 Infanterie. Armata 1 era comandată de
Divizia 13 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336019_a_337348]
-
sa în 1935. În noiembrie 1925 guvernul condus de Władysław Grabski a fost înlocuit de guvernul lui Aleksander Skrzyński, care a obținut sprijinul mișcării Democrația Națională și al Partidului Socialist Polonez ("PPS"). Generalul Lucjan Żeligowski a devenit noul ministru de război în guvern. Cu toate acestea, după ce "PPS" și-a retras sprijinul, acest guvern a căzut și a fost înlocuit cu cel condus de Wincenty Witos, format de Partidul Poporului Polonez „Piast” și de "Chrześcijański Związek Jedności Narodowej" ("Chjeno-Piast"). Noul guvern
Lovitura de stat din mai 1926 () [Corola-website/Science/336035_a_337364]
-
decât cele anterioare, iar declarațiile lui Józef Piłsudski, care a perceput schimbările constante de la putere din "Sejm" (parlamentul polonez) ca haotice și dăunătoare, au creat premisele unei "lovituri de stat". În afară de tulburările interne, politică poloneză a fost zguduită de un război comercial cu Germania, început în iunie 1925, și de semnarea Tratatului de la Locarno la 16 octombrie 1925. În conformitate cu termenii tratatului, puterile Aliate vest-europene din timpul Primului Război Mondial și noile state din Europa Centrală și de Est au căutat să-și asigure
Lovitura de stat din mai 1926 () [Corola-website/Science/336035_a_337364]
-
susținute de sindicatul muncitorilor feroviari ("Związek Zawodowy Kolejarzy"). Greva muncitorilor feroviari socialiști a paralizat comunicațiile și a împiedicat întăririle militare pro-guvernamentale să ajungă la Varșovia. În cele din urmă, pentru a preveni luptele din Varșovia să se transforme într-un război civil extins pe tot teritoriul țării, Wojciechowski și Witos au demisionat din funcțiile pe care le dețineau. În timpul acestor evenimente, 215 soldați și 164 civili au fost uciși, iar aproximativ 900 de persoane au fost rănite. Un nou guvern a
Lovitura de stat din mai 1926 () [Corola-website/Science/336035_a_337364]
-
le dețineau. În timpul acestor evenimente, 215 soldați și 164 civili au fost uciși, iar aproximativ 900 de persoane au fost rănite. Un nou guvern a fost format sub conducerea lui Kazimierz Bartel, iar Piłsudski a preluat funcția de ministru de război. În 31 mai, Adunarea Națională ("Zgromadzenie Narodowe") l-a nominalizat pe Piłsudski pentru funcția de președinte al Poloniei, dar el a refuzat oferta. În cele din urmă, Ignacy Mościcki a devenit noul președinte; Piłsudski, cu toate acestea, deținea "de facto
Lovitura de stat din mai 1926 () [Corola-website/Science/336035_a_337364]
-
de președinte al Poloniei, dar el a refuzat oferta. În cele din urmă, Ignacy Mościcki a devenit noul președinte; Piłsudski, cu toate acestea, deținea "de facto" o putere mult mai mare decât cea pe care o avea în calitate de ministru de război. Piłsudski a inițiat guvernarea însănătoșirii țării (1926-1939) - realizată periodic prin măsuri autoritare - ce a fost orientată către restabilirea „sănătății” morale în viața publică. Deși până la moartea sa în 1935, Piłsudski a jucat un rol predominant în guvernarea Poloniei, funcțiile pe
Lovitura de stat din mai 1926 () [Corola-website/Science/336035_a_337364]
-
aprilie), elaborate de susținătorii lui Piłsudski pe baza ideilor sale - ce prevedea puteri mai mari pentru președintele țării - a venit prea târziu pentru ca Piłsudski să ocupe acea funcție. Constituția din aprilie va servi Polonia până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și va fi folosită de guvernul din exil în timpul războiului și după.
Lovitura de stat din mai 1926 () [Corola-website/Science/336035_a_337364]
-
prevedea puteri mai mari pentru președintele țării - a venit prea târziu pentru ca Piłsudski să ocupe acea funcție. Constituția din aprilie va servi Polonia până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial și va fi folosită de guvernul din exil în timpul războiului și după.
Lovitura de stat din mai 1926 () [Corola-website/Science/336035_a_337364]
-
și a luptat mai întâi împotriva Regatului Serbiei în 1912. a fost unul dintre conducătorii rezistenței armate împotriva statului sârb în Kosovo în anii 1912-1914. Împreună cu luptătorii Kacak, el s-a opus armatei sârbe care a invadat provincia Kosovo în timpul Războaielor Balcanice și la începutul Primului Război Mondial. În iarna dintre anii 1915-1916, în timpul Primului Război Mondial, armata sârbă s-a retras din Kosovo, care a fost ocupat de Bulgaria și Austro-Ungaria. În 1915, după ce Austro-Ungaria a ocupat provincia Kosovo învingându-i pe sârbi, Azem
Azem Galica () [Corola-website/Science/336022_a_337351]
-
de către că austrieci precum că aceștia vor respecta obiceiurile țării, limba albaneză și religiile creștină și musulmană, Azem Galica a acceptat ocupația Imperiului Austro-Ungar. În 1918 Armata Sârbă a alungat armatele Puterilor Centrale din Kosovo. După ce s-a încheiat Primul Război Mondial, Kosovo a fost inclus în Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor (cunoscut mai târziu sub numele de Regatul Iugoslaviei) la 1 decembrie 1918. Galica a devenit din nou un proscris și a reluat lupta împotriva armatei și poliției regale sârbe
Azem Galica () [Corola-website/Science/336022_a_337351]
-
țări. Pe locul actualei moschei există în timpurile preislamice un templu al focului zoroastrian. În anul 713, templul a fost dărâmat și înlocuit cu o moschee care a fost la rândul ei demolată și reconstruită de-a lungul timpului din cauza războaielor. În anul 1127, Arslan Han, conducătorul Hanatului Karakhanid, a renovat edificiul adăugându-i un mare minaret. Înalt de 45,6 metri, minaretul a fost numit "Po-i-Kalyan" ("Piciorul celui Măreț"), de unde și numele moscheii. De asemena, minaretul mai este poreclit și
Moscheea Kalyan () [Corola-website/Science/336034_a_337363]
-
mai importante lucrări de studii slave, de istoriografie și filologie cehă. În 1792 Academia de Științe a Boemiei i-a încredințat misiunea de a vizita orașele Stockholm, Turku, Sankt Petersburg și Moscova în căutarea manuscriselor care fuseseră împrăștiate în cursul Războiului de Treizeci de Ani, iar la întoarcere l-a însoțit pe contele Nostitz în Elveția și Italia. În anii 1780 Dobrovský a fost un participant activ la viața academică din Praga. În 1784 a contribuit la organizarea Societății Regale Cehe
Josef Dobrovský () [Corola-website/Science/336013_a_337342]
-
Infanterie a fost o mare unitate de nivel tactic care s-a constituit la 27 august 1916, prin transformarea Comandamentului capului de pod Turtucaia în comandament de tip divizie. Divizia a făcut parte din organica Armatei 3. La intrarea în război, Divizia 17 Infanterie a fost comandată de generalul de brigadă Constantin Teodorescu. Divizia a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, în două perioade: între 14/27 august 1916 - 24 august/6 septembrie 1916 și 1/13 noiembrie 1916 - 20
Divizia 17 Infanterie (1916-1918) () [Corola-website/Science/336041_a_337370]
-
mai înainte. Evidentele bulgare diferă complet într-o chestiune importantă, implicarea activă în politică a lui Pašić în timpul exilului sau la Sofia. Sprijinul oficial acordat de bulgari a devenit unul dintre motivele pentru care regele Milan a hotărât să declanșeze Războiul sârbo-bulgar în 1885. După ce a suferit o înfrângere decisivă, regele Milan a acordat o amnistie celor condamnați pentru participarea la revoltă din Timoc, dar nu și lui Pašić, care a rămas în exil în Bulgaria până la abdicarea lui Milan în
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]
-
parte a Imperiului Otoman, dar fusese ocupată de Austro-Ungaria din anul 1878, și provocarea de probleme exportului sârbesc care se desfășura, în principal, prin Austria (deoarece Șerbia nu avea ieșire la mare) nu a adus rezultate, Austro-Ungaria a inițiat un război vamal în 1906. Pašić a format un alt guvern, pe care l-a condus în perioada 30 aprilie 1906 - 20 iulie 1908. Presat de guvernul austriac care cerea Șerbiei să cumpere aproape orice produs de la companiile austriece, de la sare la
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]
-
Pašić s-a orientat către țările vest-europene. El i-a forțat pe conspiratorii la lovitură de stat din 1903 să se retragă, ceea ce a fost o condiție pentru restabilirea legăturilor diplomatice cu Marea Britanie, a cumpărat tunuri din Franța etc. În mijlocul războiului vamal, Austro-Ungaria a anexat oficial Bosnia și Herțegovina în 1908, ceea ce a provocat proteste în masă în Șerbia și instabilitate politică, dar Pašić a reușit să calmeze situația. În această perioadă, aliatul major al lui Pašić, Rusia Imperiala, nu i-
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]
-
provocat proteste în masă în Șerbia și instabilitate politică, dar Pašić a reușit să calmeze situația. În această perioadă, aliatul major al lui Pašić, Rusia Imperiala, nu i-a fost de prea mare ajutor deoarece fusese învins de Japonia în Războiul Ruso-Japonez și trecea printr-o serie de revoluții. Pašić a format alte două guverne (24 octombrie 1909 - 4 iulie 1911 și de la 12 septembrie 1912). El a fost un susținător important al formării Ligii Balcanice, ceea ce a dus mai târziu
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]
-
trecea printr-o serie de revoluții. Pašić a format alte două guverne (24 octombrie 1909 - 4 iulie 1911 și de la 12 septembrie 1912). El a fost un susținător important al formării Ligii Balcanice, ceea ce a dus mai târziu la Primul Război Balcanic (1912-1913) și la cel de-al Doilea Război Balcanic (1913), care aproape au dublat suprafață Șerbiei, prin înglobarea teritoriilor care erau considerate la acea vreme ca făcând parte din "Șerbia Veche" (Kosovo, Metohia și Vardar Macedonia), pe care le-
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]
-
alte două guverne (24 octombrie 1909 - 4 iulie 1911 și de la 12 septembrie 1912). El a fost un susținător important al formării Ligii Balcanice, ceea ce a dus mai târziu la Primul Război Balcanic (1912-1913) și la cel de-al Doilea Război Balcanic (1913), care aproape au dublat suprafață Șerbiei, prin înglobarea teritoriilor care erau considerate la acea vreme ca făcând parte din "Șerbia Veche" (Kosovo, Metohia și Vardar Macedonia), pe care le-a recuperat de la turci după o ocupație de cinci
Nikola Pašić () [Corola-website/Science/335995_a_337324]