14,270 matches
-
stradă, în 9 decembrie 1915, sub un felinar, pe mantaua unui polițist. Mama era Anita Maillard, artistă ambulantă, cunoscută cu numele de scenă din baruri drept Line Mars și tatăl, Louis Gassion, acrobat de circ ambulant. Copila Edith a fost abandonată de mama ei și a fost crescută de bunica dinspre tată ce deținea un bordel. A crescut printre prostituate ce-și câștigau existența din vânzarea trupului, ele i-au suplinit tandrețea maternă ce i-a lipsit toată viața și de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
încât să se afișeze alături de el, ceea ce însemna și oficializarea relației lor. Doamna Mao a fost trimisă ca delegată să înființeze o comunitate după ideile socialiste ale lui Mao, ulterior acest experiment s-a dovedit un eșec și a fost abandonat. Tot mai activă, doamna Mao a fost trimisă într-un detașament pentru a face epurări în rândurile celor ce deviau spre dreapta. În 1949 China a fost declarată republică iar Mao Zedong a devenit președinte, ceea ce a însemnat instaurarea unei
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
-o din capriciu din bordel, pentru a-și bate joc de prostia ei. Ajunsă în stradă, îngrozită de foame, a acceptat relațiile cu un bătrân care a gratificat-o pentru serviciile sexuale cu o rublă, cu un tânăr care a abandonat-o într-un hotel, cu un alt bătrân care i-a aruncat în silă 50 de copeici. Disperată, s-a întors în stabiliment, rugând-o pe patroana Emma Eduardova s-o reprimească. La înmormântarea Jeniei, tânărul Soloviov, sincer îndrăgostit, a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
apud Reeve, 2009). Ceea ce lipsește în acest caz fiind o cale independentă de a determina dacă instinctul chiar există. Aventura psihologilor cu teoria instincului a început printr-o acceptarea totală și s-a terminat prin negare. Așa cum anterior psihologii au abandonat voința, au abandonat și instinctul, aflându-se iar în situația de a căuta un substitut pentru motivație, pentru a explica scopul comportamentului (Reeve, 2009). 3.1.3 Impulsul Teoria impulsului, atât cea a lui Freud cât și cea a lui
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
Ceea ce lipsește în acest caz fiind o cale independentă de a determina dacă instinctul chiar există. Aventura psihologilor cu teoria instincului a început printr-o acceptarea totală și s-a terminat prin negare. Așa cum anterior psihologii au abandonat voința, au abandonat și instinctul, aflându-se iar în situația de a căuta un substitut pentru motivație, pentru a explica scopul comportamentului (Reeve, 2009). 3.1.3 Impulsul Teoria impulsului, atât cea a lui Freud cât și cea a lui Hull, se bazează
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
colțuri ale scenei, grupuri diferite pe care spectatorul le aude alternativ. Genet procedează la fel în Paravanele (Les Paravents), când vrea să arate efectele revoluției în tabere opuse. Dar este pus în situația de a bulversa scena și de a abandona platoul unic. În numele unității de acțiune, Aristotel insistă asupra importanței corului. După moartea celor trei mari tragedieni, rolul său s-a micșorat. Discursul coriștilor nu mai întreține o legătură strânsă cu vorbirea protagoniștilor. Palide ornamente, cânturile au devenit părți episodice
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îi reproșează mamei sale uciderea tatălui său. Cea de-a treia piesă pune capăt acestei serii de crime dictate de sălbatica lege a talionului, instituind, sub egida Atenei, primul tribunal, în care Oreste este judecat. Trilogia cu legătură este repede abandonată la Atena 15. Condițiile spectacolului, ce se desfășoară pe parcursul unei zile întregi, nu s-au schimbat totuși. Autorii dramatici au luat cunoștință fără îndoială de limitele memorizării de către spectator. Nu vor mai exista, în istoria teatrului occidental, trilogii cu legătură
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Un personaj al cărui comportament s-ar modifica fără motiv în decursul piesei nu ar fi convingător pentru public. Actele pe care le înfăptuiește nu trebuie să fie în contradicție unele cu altele. Această din urmă trăsătură nu va fi abandonată decât de Romantism, epocă în care începe să fie privită cu interes psihologia profunzimilor.20 3.3 Configurația tragică ideală Scopul profund al Poeticii este de a enunța regulile de compoziție ale tragediei ideale plecând de la analiza componentelor tragediei. Dacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se știe". (cap. 14) Eroul, care cunoaște identitatea celui pe care vrea să-l lovească, renunță la actul său, după ce hotărâse să-l înfăptuiască. Este cazul lui Hemon, în Antigona lui Sofocle, care îl amenință pe Creon, pentru ca imediat să abandoneze ideea paricidului. Atunci, tragicul nu se poate produce, evenimentul patetic neavând loc. De aceea această configurație este rar exploatată. "Combinația în care, dispus fiind să acționezi în deplină cunoștință de cauză, nu se trece la fapte, este cea mai rea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o ucide pe Clitemnestra. D'Aubignac pare totuși să uite că cele două piese la care face el aluzie, Agamemnon și Hoeforele, aparțin unei trilogii cu legătură între ele. Destinate să fie reprezentate una în urma celeilalte, ele formează un tot. Abandonată din cauza condițiilor de reprezentare pe care le impunea, trilogia cu legătură constituia un mijloc comod de rezolvare, prin alăturare, a problemei legăturii între mai multe acțiuni. Cât despre teatrul medieval, cu foarte lungile sale Mistere, și teatrul baroc, cu intrigi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu păcătuiască împotriva verosimilului în această privință, lucrând, ca și italienii în comediile lor, în proză sau în versuri fără rimă. Numai noi, ultimii barbari, mai păstrăm acest abuz, și ce-i mai rău, nu văd cum l-am putea abandona." Tot în numele verosimilului condamnă și d'Aubignac folosirea versului. Tragedia sa în proză, Zénobie, piesă scrisă în 1640 și publicată în 1647, trebuia să fie precedată de o "apologie a prozei contra versurilor", dacă ne luăm după Părerea librarului (Avis
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
într-un mod plăcut pe scenă defectele tuturor. Când zugrăviți eroi, faceți ceea ce vreți. Sunt portrete după voie, în care nu se caută asemănarea; și nu aveți decât să urmați caracteristicile unei imaginații care-și ia avânt, și care adesea abandonează veridicul pentru a înhăța miraculosul. Însă când îi zugrăvești pe oameni, trebuie să-i zugrăvești după natură. Se vrea ca aceste portrete să semene; și nu ai făcut nimic, dacă nu faci să fie recunoscuți acolo oamenii din secolul tău
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și să-l adapteze gustului publicului din vremea lui. Regulile nu pot fi imuabile. În fața neoplatonicienilor care afirmă veșnicia Frumosului, el îi subliniază relativitatea. Tirso de Molina, moștenitor direct al lui Lope, dovedește o mare admirație pentru acest autor care, abandonând tradiția, a permis comediei să fie "mai frumoasă și mai interesantă (mas hermosa y entretenida)" decât era în teatrul Anticilor. Lope, ca mai târziu Molière, dorește să placă tuturor categoriilor de public, poporului (el vulgo) ca și cunoscătorilor. Acesta este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în cap că trăsăturile firești cele mai îngroșate plac totdeauna mai mult decât cele mai delicate trăsături nefirești"63. Gustul acesta pentru firesc explică fascinația sa pentru teatrul francez și pentru jocul unor actori ca Domnișoara Clairon și Lekain care, abandonând declamația emfatică, gesturile grandilocvente și costumele artificiale, au transformat jocul în mod radical." Pentru a exprima firescul, Goldoni, căruia prea puțin îi pasă de regulile clasice a căror rigiditate o critică, revendică libertatea artei. Unitatea de loc în special i
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tuturor creațiilor spiritului. Dacă și-ar fi amintit acest adevăr fundamental, (...) nu ar fi spus că trebuie renunțat la versuri în poezia modernă; căci versul sau ritmul fiind frumosul ideal în exprimare sau în forma exprimării, ar însemna să decădem abandonându-l; trebuie să-l perfecționăm, să-l facem mai suplu, și nu să-l distrugem. Urechea este o parte a omului, iar armonia este una din legile secrete ale spiritului, nu le putem neglija fără a greși." Ca și Lamartine
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
scena noastră, trei feluri de opere foarte distincte: una vulgară și inferioară, celelalte două ilustre și superioare, dar care toate trei vor satisface o nevoie: melodrama pentru mulțime; pentru femei, tragedia care analizează pasiunea; pentru gânditori, comedia care zugrăvește umanitatea." Abandonând zugrăvirea condițiilor dragă Enciclopediștilor, autorii dramei burgheze pun din nou pe primul loc studiul caracterelor. Dornici de a reda complexitatea sufletului uman, ei creează, invers decât Clasicii, personaje care să evolueze în timp, ca Don Carlos, care, prinț nepăsător și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1880 și 1890, nu mai este cu putință să se creadă în autenticitatea decorului care putea face iluzie câtă vreme domnea penumbra. Cât despre decorul în trompe l'oeil, el dispare total, căci sursele luminoase îl lipsesc de orice prestigiu. Abandonând decorul construit, autorii dramatici și regizorii dau scenei o culoare poetică. Regizorul suedez Adolf Appia, care descoperă multiplele efecte ce pot fi scoase din muzică și lumină, autorii dramatici simboliști care cultivă onirismul, fac din ea un loc plin de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decorul ca și restul. Decorul trebuie să fie o simplă ficțiune ornamentală care completează iluzia prin analogii de culori și de linii cu drama. Cel mai adesea vor fi de ajuns un fundal și câteva draperii mobile (...) Spectatorul (....) se va abandona în întregime voinței poetului și va vedea după cum îi este sufletul figuri teribile și încântătoare și ținuturi de ficțiune în care nimeni în afară de el nu va pătrunde: teatrul va fi ceea ce trebuie să fie, un pretext pentru visare." Simboliștii suprimă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
à l'italienne, între scenă și sală. Precursor, Artaud imaginează un fel de loc unic, fără despărțituri sau bariere de vreun fel, pentru ca o comunicare directă să se poată stabili între actori și spectatori. El preconizează abandonarea sălilor de spectacol. "Abandonând sălile de spectacol care există în prezent, scrie el în Teatrul cruzimii, vom lua un hangar sau un hambar oarecare, pe care îl vom reconstrui după procedeele care au dus la arhitectura unor biserici sau a unor locuri sacre, a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
1900-1950), hotărât antiwagnerian, este determinantă. Kurt Weill, împins de o dorință de reformă democratică, atribuie operei, care nu va mai fi rezervată claselor privilegiate, o funcție socială. În colaborare cu el, Brecht își scrie operele epice în care leitmotivele sunt abandonate pentru song-uri. Muzica trebuie să servească drept contrapunct parodic textului, după cum explică Brecht în Despre arhitectura scenică și muzica teatrului epic (1935-1942). Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în opera wagneriană unde fosa orchestrei este ascunsă cu grijă privirilor, orchestra trebuie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
într-un limbaj abstract, neologic, în cadențe largi, amintind de sonurile peanilor antici. În volumul Pluralitate (1988) se remarcă al treilea ciclu de poeme, cu versuri scurte, distihuri ori terține, în care aceleași teme sunt tratate într-un limbaj care abandonează abstracția pură, optând pentru definiția metaforică. Aspecte naturale (1989) propune un lirism mai degrabă evaziv, ambiguu, impresionist. Prozele poetice din ciclul Așteptare și hotărâre și lungul poem în proză Orlando, animat de un vizionarism febril, amintesc de un rimbaldian anotimp
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
lor și care le generează fizionomia. Această autonomie, pe de altă parte, nu se concretizează În entități abstracte (oricum ar fi denumite: tipuri, forme, fenomene etc.), ci exclusiv În individualități concrete, istorice: religiile, Întocmai. De aceea, o istorie a religiilor, abandonând terenul minat al comparațiilor fenomenologice aventuroase, trebuie să revină la concretul analizelor istorice specifice a problemelor de tip comparativ care o diferențiază și care Îi aparțin. Se explică astfel faptul că istoria religiilor pe care o prezentăm aici renunță conștient
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și prin starea emoțională pe care le presupun - morții, moartea - pot să fi avut legătură cu apariția sacrului. Îngrijirea atentă a morților reflectă o atitudine față de viață și față de moarte foarte diferită de cea non-umană. Chiar și maimuțele antropomorfe Își abandonează morții acolo unde se găsesc, fără ceremonie. Opinia curentă este că noua atitudine presupune credința Într-o altă viață și dorința de a face În așa fel Încât mortul să o dobândească. Tulburat, omul ar fi putut Începe să Îngroape
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trimise În provincie dețin un tip de autoritate locală ce se concretizează În moștenirea oficiului deținut, În asumarea funcției de preot principal al zeității locale, În Înființarea de necropole independente de cea regală; aceasta poate avea un aspect propriu și abandonează adesea structura acelei mastaba - atât de adaptate unei organizări urbane amplasate În jurul piramidelor -, pentru a săpa mormintele subterane ale funcționarilor mai ales În pereții stâncoși care separă valea de planul deșertic mai Înalt. Prin Îndepărtarea de ierarhia centralizată, templele locale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Împreună cu personalul lor organizator și serviciile lor (grădinari, pescari, sacagii ș.a.m.d.). Este o localitate În deșert, oarecum ascunsă, care a avut o viață complexă În timpul dinastiei a XVIII-a, mai ales În perioada ramsidă și care a fost abandonată de locuitori atunci când obiceiul funerar s-a schimbat și nu a mai fost nevoie de ei. Au rămas acolo mormintele, dar și casele lor, grămezile de gunoaie, care nu au mai fost distruse de cei care s-au așezat ulterior
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]