14,490 matches
-
a fost un castel medieval din Transilvania, ale cărui ruine se află în Vințu de Jos, județul Alba. Din anul 2010 este clasat ca monument istoric, cu codul . Castelul a fost construit pe temeliile unei mănăstiri catolice înființate în jurul anului 1300. Mănăstirea respectivă, singura mănăstire dominicană din Transilvania ridicată în afara unui oraș, funcționa din plin în anul 1361. Viața monahală a fost afectată de incursiunea otomană din 1438. Refacerea
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
1438. Refacerea mănăstirii s-a realizat anevoios, cu sprijin papal. La începutul secolului al XVI-lea obștea monahală era restrânsă, în contextul reformei protestante. Ultimul călugăr a fost alungat în 1534 de nobilul Nicolae Kozar, care a transformat mănăstirea în castel. Între 1546-1551 edificiul a fost consolidat și extins în stil renascentist de către Gheorghe Martinuzzi, guvernator al Transilvaniei, episcop de Oradea și cardinal. Clădirea avea un singur nivel, apărat de o incintă înconjurată de ziduri din piatră, cu intrarea dinspre nord-est
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
de est și sud, precum și valuri de pământ și șanțuri umplute cu apă captată din râul Mureș. După moartea lui Martinuzzi domeniul a fost preluat de generalul Giovanni Battista Castaldo, iar ulterior de reprezentanți ai principelui Andrei Báthory. Între 1575-1578 castelul este condus de Ștefan Báthory și Cristofor Báthory, iar după 1578, castelul intră în posesia Margaretei Mailath. În 1614 proprietatea a trecut în posesia principelui Gabriel Bethlen, care a comandat ample acțiuni de consolidare. Planurile arhitecturale au fost elaborate de
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
apă captată din râul Mureș. După moartea lui Martinuzzi domeniul a fost preluat de generalul Giovanni Battista Castaldo, iar ulterior de reprezentanți ai principelui Andrei Báthory. Între 1575-1578 castelul este condus de Ștefan Báthory și Cristofor Báthory, iar după 1578, castelul intră în posesia Margaretei Mailath. În 1614 proprietatea a trecut în posesia principelui Gabriel Bethlen, care a comandat ample acțiuni de consolidare. Planurile arhitecturale au fost elaborate de Giacomo Resti, membru notabil al unui grupu important de arhitecti din nordul
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
Italiei. a fost prima lucrare majoră atribuită lui Resti, care l-a transformat într-o fortăreață monumentală, extinzând aripa originală și formând un hexagon regulat cu bastioane de apărare în colțuri. Acest tip de arhitectură, introdus pentru prima dată la Castelul Martinuzzi, a devenit ulterior popular în întreaga Transilvanie. O inscripție fragmentară din 1617, în latină, a supraviețuit încastrată în edificiul porții, cu următorul text: „Gabriel Bethlen, din mila lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, a ridicat pe propria sa cheltuială această
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
Gabriel Bethlen, din mila lui Dumnezeu, principe al Transilvaniei, a ridicat pe propria sa cheltuială această poartă cu întregul zid în anul Domnului 1617, pe vremea birăului Akosi Gaspar”. Între anii 1658-1661 edificiul a suferit în urma atacurilor turco-tătare. În 1715 castelul a trecut în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice din Transilvania, funcționând ca reședință de vară pentru episcopi. În 1792, în timp ce era ocupat de Ignațiu Batthyány, reședința episcopală a castelului a fost afectată de un incendiu, fiind ulterior reparată. Imobilul a fost naționalizat
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
Akosi Gaspar”. Între anii 1658-1661 edificiul a suferit în urma atacurilor turco-tătare. În 1715 castelul a trecut în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice din Transilvania, funcționând ca reședință de vară pentru episcopi. În 1792, în timp ce era ocupat de Ignațiu Batthyány, reședința episcopală a castelului a fost afectată de un incendiu, fiind ulterior reparată. Imobilul a fost naționalizat în timpul perioadei comuniste și folosit drept magazie, depozit de cereale, depozit de mobilă și ca fabrică de prelucrare a cărnii. Latura de nord a edificiului s-a
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
a fost naționalizat în timpul perioadei comuniste și folosit drept magazie, depozit de cereale, depozit de mobilă și ca fabrică de prelucrare a cărnii. Latura de nord a edificiului s-a prăbușit în 1981. În cursul cercetărilor arheologice efectuate în curtea castelului au fost descoperit pietre funerare legate probabil de mănăstirea dominicană care a funcționat aici. În anii 1991-1999 a fost determinată arheologic biserica mănăstirii, existentă pe axa est-vest a castelului, cu o lungime de 47 de metri. Corul bisericii era poligonal
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
a prăbușit în 1981. În cursul cercetărilor arheologice efectuate în curtea castelului au fost descoperit pietre funerare legate probabil de mănăstirea dominicană care a funcționat aici. În anii 1991-1999 a fost determinată arheologic biserica mănăstirii, existentă pe axa est-vest a castelului, cu o lungime de 47 de metri. Corul bisericii era poligonal. Nava era boltită, cu o rețea de ogive gotice, sprijinite pe stâlpi adosați și console. Au fost recuperate două chei de boltă, lucrate de meșteri diferiți, reprezentând simboluri ale
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
descoperit a inclus sistemul de încălzire după principiul hypocaustului antic, urme de sobe decorate cu scene religioase, precum și un atelier de metalurgie neferoasă aflat în exploatarea călugărilor. În noaptea dintre 16 și 17 decembrie 1551 Martinuzzi a fost asasinat în interiorul castelului de către mercenari austrieci conduși de generalul Giovanni Battista Castaldo. La 9 mai 1595 domnitorul moldovean Aron Vodă a fost închis, alături de familia sa, în castel, și ulterior otrăvit. Acesta fusese transportat sub pază militară de la Iași la Alba Iulia și
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
exploatarea călugărilor. În noaptea dintre 16 și 17 decembrie 1551 Martinuzzi a fost asasinat în interiorul castelului de către mercenari austrieci conduși de generalul Giovanni Battista Castaldo. La 9 mai 1595 domnitorul moldovean Aron Vodă a fost închis, alături de familia sa, în castel, și ulterior otrăvit. Acesta fusese transportat sub pază militară de la Iași la Alba Iulia și ulterior la castelul din Vințu de Jos. În 1601 arhitecții italieni Simone și Fulvio Genga au fost asasinați în temnița castelului de către generalul Basta, acuzați
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
austrieci conduși de generalul Giovanni Battista Castaldo. La 9 mai 1595 domnitorul moldovean Aron Vodă a fost închis, alături de familia sa, în castel, și ulterior otrăvit. Acesta fusese transportat sub pază militară de la Iași la Alba Iulia și ulterior la castelul din Vințu de Jos. În 1601 arhitecții italieni Simone și Fulvio Genga au fost asasinați în temnița castelului de către generalul Basta, acuzați că s-ar fi implicat în afacerile politice ale Principatului Transilvaniei în timpul lui Mihai Viteazul. În 1680 mitropolitul
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
alături de familia sa, în castel, și ulterior otrăvit. Acesta fusese transportat sub pază militară de la Iași la Alba Iulia și ulterior la castelul din Vințu de Jos. În 1601 arhitecții italieni Simone și Fulvio Genga au fost asasinați în temnița castelului de către generalul Basta, acuzați că s-ar fi implicat în afacerile politice ale Principatului Transilvaniei în timpul lui Mihai Viteazul. În 1680 mitropolitul Sava Brancovici a fost închis în temnița castelului, din ordinul principelui Mihai Apafi I. Tradiția orală susține că
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
italieni Simone și Fulvio Genga au fost asasinați în temnița castelului de către generalul Basta, acuzați că s-ar fi implicat în afacerile politice ale Principatului Transilvaniei în timpul lui Mihai Viteazul. În 1680 mitropolitul Sava Brancovici a fost închis în temnița castelului, din ordinul principelui Mihai Apafi I. Tradiția orală susține că Martinuzzi ar fi fost asasinat de Castaldo pentru recuperarea unui tezaur de monede antice, pe care cardinalul l-ar fi preluat de la un grup de pescari care l-au descoperit
Castelul Martinuzzi () [Corola-website/Science/336054_a_337383]
-
Anvers a fost expusă la Palatul Lobkowicz în timpul expoziției lucrărilor realizate de Peter Paul Rubens și , care a avut loc la 30 mai 2013. Colecția aproape completă a gravurilor lui Hollar este păstrată la British Museum, în camera stampelor de la Castelul Windsor și la Galeria Națională din Praga. Opera artistică a lui Hollar a fost catalogată pentru prima dată în 1745 (ediția II, 1759) de George Vertue. Stampele imprimate au fost ulterior catalogate în 1853 de către Gustav Parthey și în 1982
Václav Hollar () [Corola-website/Science/336072_a_337401]
-
opere semnificative în 1720, ca de exemplu grupul statuar monumental și stâlpul din piața Hradčany ("Hradčanské náměstí", 1726). Cam prin aceeași perioadă (1722) i s-a comandat realizarea a 13 piese ale Calvarului pentru a fi amplasate în nișele scării Castelului Nou, un proiect care nu a fost niciodată realizat. Spre sfârșitul vieții sale, boala l-a împiedicat treptat, să mai lucreze singur, așa că a creat doar proiectele și modelele, care au fost realizate de mai tinerii săi colaboratori. El a
Ferdinand Brokoff () [Corola-website/Science/336075_a_337404]
-
și în timp ce sora ei Kazi avea darul vindecării și Teta se pricepea la magie, ea avea darul de a vedea viitorul și a fost aleasă de tatăl ei că succesoare pentru a conduce poporul. Conform legendelor, ea a proorocit din castelul ei de la Libušín, deși mai tarziu legendele spun că acesta era castelul Vyšehrad. Legenda spune că a urcat pe o stâncă înaltă aflată deasupra Vltavei și a profețit: „văd un mare oraș a cărui glorie va ajunge la stele”. Pe
Libuše () [Corola-website/Science/336083_a_337412]
-
la magie, ea avea darul de a vedea viitorul și a fost aleasă de tatăl ei că succesoare pentru a conduce poporul. Conform legendelor, ea a proorocit din castelul ei de la Libušín, deși mai tarziu legendele spun că acesta era castelul Vyšehrad. Legenda spune că a urcat pe o stâncă înaltă aflată deasupra Vltavei și a profețit: „văd un mare oraș a cărui glorie va ajunge la stele”. Pe acel loc ea a poruncit să se construiască un castel și un
Libuše () [Corola-website/Science/336083_a_337412]
-
acesta era castelul Vyšehrad. Legenda spune că a urcat pe o stâncă înaltă aflată deasupra Vltavei și a profețit: „văd un mare oraș a cărui glorie va ajunge la stele”. Pe acel loc ea a poruncit să se construiască un castel și un oraș numit Praga. Deși s-a dovedit o conducătoare înțeleaptă, bărbații tribului au fost nemulțumiți că sunt conduși de o femeie și i-au cerut să se căsătorească, dar ea s-a îndrăgostit de un plugar pe nume
Libuše () [Corola-website/Science/336083_a_337412]
-
Mondial în Marea Britanie, unde a fost antrenat ca parașutist. El a fost avansat la gradul de "rotmistr" (un grad similar cu cel de sergent în Armata Britanică). Cehoslovacii liberi, așa cum erau numiți el și ceilalți cehoslovaci auto-exilați, au locuit la Castelul Cholmondeley de lângă Malpas, în comitatul Cheshire. și Jan Kubiš au fost aduși în Cehoslovacia pe calea aerului, împreună cu șapte soldați din armata în exil a Cehoslovaciei din Marea Britanie și cu alte două grupuri numite "Silver A" și "Silver B" (care
Jozef Gabčík () [Corola-website/Science/336117_a_337446]
-
În Praga, ei au contactat mai multe familii și organizații antinaziste care i-au ajutat în timpul pregătirilor pentru asasinat. La 27 mai 1942, ora 10:30, Heydrich a plecat pe drumul său zilnic de la casa lui din Panenské Břežany la Castelul Praga. Gabčík și Kubiš așteptau în stația de tramvai din curba de lângă Spitalul Bulovka din districtul Praga 8-Libeň. Când automobilul decapotabil Mercedes-Benz al lui Heydrich s-a apropiat de cei doi, Gabčík s-a așezat în fața vehiculului, încercând să deschidă
Jozef Gabčík () [Corola-website/Science/336117_a_337446]
-
de gardieni regali („tunarii roșii”) și membrilor familiilor lor. Ei și-au construit casele pe cheltuiala proprie. Dimensiunile mici ale acestor case și amplasarea lor lângă zidurile cetății s-au datorat probabil lipsei de spațiu din zonele aflate în apropierea Castelului Praga sau, poate, nemulțumirii stareței Mănăstirii Sf. Gheorghe care se plângeau de comportamentul nepotrivit al acestor oameni. Casele aveau și o serie de dependințe care au fost demolate în cursul reamenajării străzii din anul 1864, rămânând doar casele de la zidul
Strada de aur () [Corola-website/Science/336141_a_337470]
-
amplă de restaurare. Această lucrare a permis deschiderea unei expoziții dedicate istoriei sale din perioada 1600-1956. Strada de aur a fost deschisă din nou pentru public la 1 iunie 2011. Astăzi străduța face parte din inelul "mic" și "mare" al castelului (de exemplu, intrarea este disponibilă prin plata unei taxe), dar începând de la ora de închidere a spațiilor interioare ale Castelului Praga se poate intra gratuit. În zilele noastre există mai multe magazine de suveniruri în casele de pe această stradă și
Strada de aur () [Corola-website/Science/336141_a_337470]
-
fost deschisă din nou pentru public la 1 iunie 2011. Astăzi străduța face parte din inelul "mic" și "mare" al castelului (de exemplu, intrarea este disponibilă prin plata unei taxe), dar începând de la ora de închidere a spațiilor interioare ale Castelului Praga se poate intra gratuit. În zilele noastre există mai multe magazine de suveniruri în casele de pe această stradă și un muzeu de armuri medievale într-o fostă fortificație din secolul al XIV-lea accesibilă de pe Strada de aur. Strada
Strada de aur () [Corola-website/Science/336141_a_337470]
-
turci în 1396. Ei au fost forțați să se extindă în continuare din cauza pentru acțiunilor intensificate a haiducilor și insurgenților din regiune. Schimbări considerabile s-au făcut la începutul secolului al XIX-lea. Aceste modificări au fost tipice pentru arhitectura castelelor otomane din acea perioada, realizându-se și o completă reorganizare, precum și o extindere. Elementele tipice europene au fost adăugate cetății Belogradcik de către inginerii francezi și italiană care au participat în extindere. Cetatea a avut un rol important în suprimarea otomană
Cetatea Belogradcik () [Corola-website/Science/336167_a_337496]