KorAP: Find »[drukola/base=nor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...562 563 564 ...734 >

18,350 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

care ucidem timpul și lungim viața, ce sunt dacă nu un plictis excesiv de dulce? O, Eugenia, Eugenia mea, floare a plictisului meu vital și inconștient, însoțește-mă în visele mele, visează în mine și cu mine!“ Și adormi. V Străbătea norii, vultur strălucitor, cu aripile puternice perlate de rouă, cu ochii prădalnici pironiți în ceața solară, cu inima dormindu-i într-un dulce plictis la adăpostul pieptului călit în furtuni; împrejur, liniștea proiectată de îndepărtatele zvonuri ale pământului, iar acolo, sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cerul amintirilor cu mama sa, revărsând peste toate celelalte amintiri o lumină înflăcărată și dulce de iubire. Pe tatăl său abia și-l mai amintea; era o umbră mitică ce i se pierdea în cea mai distantă depărtare; era un nor însângerat de asfințit. Însângerat, pentru că, micuț încă fiind, îl văzuse scăldat în sânge, în urma unei vome, și cadaveric. Și-n inimă îi răsuna, de la o atât de mare distanță, acel: „fiule!“ rostit de mama sa, fără a ști dacă-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
termini cu asta, Mauricio - zicea Eugenia -; așa nu mai putem continua, mai ales după ce-am să-ți spun ce s-a-ntâmplat ieri. Păi nu zici - spuse numitul Mauricio - că pretendentul ăsta e un biet nătărău cu capul în nori? — Da, dar are bani și mătușă-mea n-o să-mi dea pace. Și adevărul e că nu-mi place să-i fac nimănui figuri urâte, dar nici nu vreau să fiu sâcâită de nimeni. — Fă-i vânt! — De unde? Din casa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
să facă ce-i trece prin cap, să se sinucidă dacă asta îi cășunează.“ Și cu gândul de a-l reînvia am și adormit. Curând după ce-am adormit, mi-a apărut în vise Augusto. Era alb, ca albimea unui nor, și contururile îi erau iluminate ca de un soare în asfințit. M-a privit fix și mi-a spus: — Iată-mă din nou! — De ce vii? — Să-mi iau rămas-bun de la dumneavoastră, don Miguel, să-mi iau rămas-bun de la dumneavoastră până în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
alte cuvinte în favoarea câinelui său, Orfeu. Orfeu, într-adevăr, s-a pomenit orfan. Când a sărit în pat și l-a mirosit pe stăpânul său mort, și a mirosit moartea stăpânului, spiritul său canin i-a fost învăluit de un nor negru și dens. Avea experiența altor morți, mirosise și văzuse pisici și câini morți, omorâse câte un șobolan, mirosise morți umane, dar pe stăpânul său îl credea nemuritor. Pentru că stăpânul său era pentru el ca un zeu. Și mirosindu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
ceața întunecată... Și merge către stăpânul său țopăind și dând din coadă -. Stăpâne drag! Stăpâne drag! Biet om!“ Domingo și Liduvina îl luară apoi pe bietul câine mort la picioarele stăpânului său, purificat asemeni lui și asemeni lui învăluit în norul întunecat. Și bietul Domingo, văzând acestea, se înduioșă și plânse, nu se știe bine dacă moartea stăpânului său sau cea a câinelui, deși cel mai probabil este că a plâns la vederea acelui miraculos exemplu de lealitate și credință. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
l, atunci s-ar fi oprit în z. Și stai să asculți toate raționamentele curat prostești de speța asta. Și nu uita nici că proștii nu mai sunt legiune, ci sunt partid. Și iarăși Augusto Pérez mi-a dispărut în norul negru. Și când m-am întors din vis, mi-am spus: Cine pune ordine și logică și coerență, adică organizare, în toate astea? Salamanca, octombrie 1915 (Publicat în La Nación, Buenos Aires, 21 noiembrie 1915.) II Pirandello și cu mine E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și peste comentariul lui cum că poezia mea e „oratorică, dură, robustă și romantică“. Am citit de curând ce s-a scris despre poezia pură - pură ca apa distilată, care e nepotabilă, și distilată în alambicul de laborator, nu în norii care se cern în soarele și-n văzduhul liber -, iar în ce privește romantismul am ajuns la concluzia de a pune acest termen alături de cei ai paradoxului și pesimismului, adică neștiind ce vrea să zică, după cum nici cei ce fac abuz de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
pietatea, afecțiunea, iubirea de patrie, nenorocirea nemeritată, ești tu, e iubirea ta de mamă, e tot ce este sacru pe pământ...“ Nu pot continua să-l ascult pe Mazzini. Citind acestea, inima cititorului aude căzând din cerul negru, de deasupra norilor buluciți în furtună, țipetele unui vultur rănit în zbor pe când se scălda în lumina soarelui. Poezie! Divină poezie! Consolare ce-mi este întreaga viață! Da; poezia reprezintă toate acestea. Și este și politica. Celălalt mare proscris, cel mai mare fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

lipicioasă de la atâtea sucuri care căzuseră pe ea. Nu aveam emoții. Voiam doar să termin și cu asta. Numele studioului se contură pe ecran. Aerul se umplu de sunetul a ceea ce păreau câteva sute de viori. Litere albe ca niște nori pluteau pe un cer albastru. Jurnalul Annei Frank. I-ar fi plăcut asta. Camera se mișcă de la cer la Westerkerk și apoi la canal. Capul mi se învârti pentru câteva momente, dar era doar efectul creat de cameră. Un camion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
geamul ușii de la intrare, un alt lucru pe care nu îl făcuseră, femeia cu gâtul gros din față a gemut. Întunericul vibra de plânsete înfundate, de gemete, în timp ce femeile își suflau nasul. Camera de filmat se mută iar la cer. Norii se rostogoleau deasupra. Pescărușii scoteau sunete ascuțite și zburau foarte jos. Filmul se termină, dar nu era chiar finalul. Mai urmau Westerbork, Auschwitz și Bergen-Belsen. Erau chiar și scene de acolo, dar fuseseră tăiate la montaj. Citisem undeva că regizorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
din drum și mă conduse în jos, pe culoar. Nu te-am mai văzut de mult. Îmi dădu o tichie. Stătea într-un echilibru îndoielnic pe capul meu. Îmi puse un șal de rugăciune pe umeri. Ridică în aer un nor de praf care dansa într-o rază de soare ce răzbătea prin fereastră. Îmi dădu și o carte de rugăciuni cu legături negre. I-am spus că nu pot să o citesc. Clătină din cap. Ce cârcotaș avem. Te întreb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

ridică din pat cu lenjeria transpirată, Întredeschise jaluzelele și privi pe geam la Începutul acelei zile de iarnă din Ierusalim. Casele din vecinătate nu i se părură apropiate, ci Îndepărtate de el și unele de altele, iar Între ele zări nori joși și cenușii, ca niște vălătuci. Afară nu se zărea nici un semn de viață. De parcă visul continua Încă. Dar acum nu mai erau alei pietruite, ci o stradă desfundată din capătul sud-vestic al cartierului Kiryat Yovel, un șir de blocuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
Locatarii Închiseseră aproape toate balcoanele, care cu ciment, care cu plăci de azbest, care cu sticlă sau cu aluminiu. Ici și colo se zăreau jardiniere goale și ghivece uitate pe balustrade ruginite. Departe, spre sud, dealurile Betleemului se contopeau cu norii cenușii și aveau o Înfățișare sumbră și neispititoare În dimineața asta, semănând mai degrabă cu niște mormane de gunoaie decât cu niște dealuri. Un vecin avea probleme cu mașina, care nu voia să pornească din cauza umezelii și a frigului. Motorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
În fața Teatrului Național, Fima Își dădu seama că făcuse o greșeală de neconceput ieșind azi din casă fără umbrelă. Sau promițându-i patroanei restaurantului că o să se Însenineze. Pe ce bază? O fâșie subțire de lumină strălucitoare, roșiatică străpunse subit norii și se reflectă Într-un geam la unul din etajele superioare ale hotelului Hilton, orbindu-l aproape. Reuși totuși să zărească un prosop fluturând pe balustrada balconului de la etajul al zecelea sau al douăzecilea și i se păru că simte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
dintre oameni, dintre toți oamenii - bărbați, femei sau copii -, nu aveau nici o Însemnătate, În afară poate de nivelul absolut exterior, de suprafața schimbătoare. Așa cum apa se preschimba În zăpadă, ceață sau abur sau Într-un sloi de gheață sau În nori sau În grindină. Așa cum clopotele bisericilor sau ale mânăstirilor se deosebeau doar prin sunet și ritm, semnificația lor fiind aceeași. Le Împărtășea aceste gânduri fetelor, dintre care două le acceptau, iar a treia Îl făcea naiv și se mulțumea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
Fima decise să nu facă nici unul din lucrurile astea, deschise discuția și spuse: Deci Yael nu e acasă și nici Dimi. Am uitat să-i aduc ciocolată. — Așa e, zise Ted Înăbușindu-și un căscat. Scoase din pipă un nou nor de fum albăstrui și plăcut mirositor. Fima Își aținti privirea asupra planurilor computerizate, le cercetă puțin de parcă ar fi fost ale lui, compară cu deosebită atenție pagina a șasea cu a noua, ca și când chiar În clipa aceea ar fi luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
șekeli, probabil restul pe care Îl primise la restaurantul de lângă piața Sion sau o altă donație a tatălui său. Ted ridică bancnota și i-o Întinse. Apoi Îndesă Încă puțin tutun În pipă, o aprinse din nou și scoase un nor de fum delicat, de care Fima voia să fie scârbit, dar care Îi făcea plăcere, Împotriva voinței sale. Deci, spuse Ted, vorbeam despre situația din Teritorii. E cu siguranță complicată. Ce naiba vrei să zici cu situația din Teritorii. Asta e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
părăseau, picioarele i se Înmuiau și capul i se golea de orice gând. Nu-i trecea prin minte nici un cuvânt. Zgomotul motoarelor se apropia, se Întețea, auzea deja bubuitul obuzelor și lătratul mitralierelor În spatele unei serpentine. Și vedea fulgere În norul de fum sau praf care umplea defileul, Îi intra În ochi și făcea să-l usture gâtul. Era În Întârziere. Nu avea să ajungă la timp. Nu existau pe lume cuvinte care să poată opri Înaintarea taurului turbat ce se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
la Întrebare. Scuzându-se, se Întoarse la ale lui. Nu În grabă, nu cu pași mari și totuși ca un om care fuge de ceva și știe că fuga e inutilă. Urmări prin geam soarele ce Încerca să iasă dintre nori. Pe stradă și pe dealuri se simțea o schimbare aproape imperceptibilă. Nu era o Înseninare, ci doar un tremur ușor al nuanțelor, de parcă Însăși aerul era plin de ezitări și Îndoieli. Tot ceea ce umplea viața lui Uri Gefen, Țvi, Teddy

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
părăsită dintr-o așezare Îndepărtată din Galileea de Sus. Sau dimpotrivă: să aducă aici zugravi, tâmplari și vopsitori, să renoveze Întregul apartament, să-i trimită factura lui taică-său și să deschidă astfel un nou capitol. Soarele ieși brusc dintre norii de deasupra cartierului Gilo și aruncă pe unul dintre dealuri o lumină delicată, prețioasă. De astă dată expresia „lumină prețioasă“ nu i se păru lui Fima exagerată, dar preferă să renunțe la ea. Nu Înainte de-a rosti cuvintele cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
mai mic zgomot. Era sigur acum că făptura privea fix Într-un punct anume, pe care și el, Fima, avea obligația să-l privească. Din ce provincie Îndepărtată a Împărăției evoluției, din ce peisaj primar, obscur, plin de vulcani aruncând nori de fum, jungle și aburi cețoși ridicându-se din pământ, cu mult Înainte să apară cuvintele și cunoașterea, cu ere Întregi Înaintea profeților, a regilor și a mântuitorilor care umblau pe-aici, pe dealurile Betleemului, venea această creatură care Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
electric la Gad. În biroul lui Alfred n-am intrat deloc. Dar am să mă duc Într-o clipă. Înțelegând ce i se cerea, ieși să umple butelia. La Întoarcere, tunetele Începură să se rostogolească, joase și dese, de parcă deasupra norilor se Încinsese o luptă disperată Între blindate. Fima Își aminti deodată versetul „El atinse munții, iar ei fumegară“, pe care reuși aproape să-l vizualizeze. Și se Înfioră. De la etajul doi se auzeau sunetele violoncelului, lente, grave, delicate, aceleași două

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
pus imediat la zid. Șoferul răspunse: —Să-i ardă focul pe toți goyii 1. Toți sunt răi. Toți ne urăsc. Luminițe ciudate sclipeau pe asfaltul ud. Între clădirile Întunecate plutea o ceață joasă. Când lumina galbenă a semaforului căzu asupra norilor denși de ceață, le dădu un fel de strălucire palidă, fantomatică. Fima Își spuse: Asta trebuie să fie ceea ce era numit În scrierile mistice „o lucire din altă lume“. Expresia aramaică antică Îl Înfioră brusc. Ca și când cuvintele Însele ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
retras, un copil desculț, pistruiat și slab, și stătea Într-o curte dosnică din Tel Aviv, Între frânghiile de rufe, Într-o zi de toamnă, la ora șase dimineața, și Îi trecea pe deasupra capului un stol de cocori albi printre norii răsăritului de soare, promițându-i și lui, ca și mie, o lume pură, plină de liniște și azuriu, departe de cuvinte și de minciuni, numai să Îndrăznim odată să părăsim totul, să ne ridicăm și să plecăm. Și iată că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]