14,579 matches
-
Apcar Baltazar și "" a lui Luchian. Ambele au ca motiv curțile propriilor locuințe și au ca element comun sentimentul de bucurie dintr-o zi de vară. Ambele picturi impresionează prin abundența vegetației și a alternațelor de lumini și umbre ale vegetației. În timp ce în lucrarea lui Luchian se poate observa o construcție mai articulată a compoziției, Baltazar a redat o natură aparent turmentată de un pitoresc, străin de rigorile necesare unei compoziții. În mod evident Luchian era pe calea depășirii principiilor estetice
Apcar Baltazar () [Corola-website/Science/315458_a_316787]
-
între intrările în absida altarului încă se poate vedea și azi. Clopotul bisericii ce datează din 1770 a fost mutat în noua biserică. Din vechea biserică se mai păstrează doar un morman de bârne ce făceau parte din absida altarului. Vegetația crescută printre acestea, intemperiile și putrezirea lemnului determină imposibilitatea restaurării bisericii. La sfârșitul anilor '70 încă se puteau distinge urme ale picturii ce împodobea cândva biserica. Ușile împărătești, păstrate la casa parohială, au fost distruse de un incendiu în anul
Biserica de lemn din Căianu, Cluj () [Corola-website/Science/315766_a_317095]
-
un singur ou de culoare albă cu pete, ce are o mărime de aproximativ 10 cm (3,9 in) lungime. Depun aceste ouă în perioada 10 decembrie și 5 ianuarie în cuibul lor, care constă într-o scobitură construită din vegetație și túrbă ce are o lățime de apoximativ 1 metru și o adâncime de aproximativ o jumătate de metru. Incubația durează 11 săptămâni și amândoi părinții sunt implicați. Sunt specii monogame, deobicei pentru viață. Adolescenții nu încep împerecherea până la vârsta
Albatros călător () [Corola-website/Science/316539_a_317868]
-
o specie de păsări din familia Motacillidae, ordinul Passeriformes. Este o pasăre care se poate observa vara în Europa Centrală din punct de vedere optic se poate vedea destul de difcil. Ea trăiește în poieni, luminișuri sau la liziera pădurilor unde vegetația este deasă, la depistarea ei ajută cântecul specific al păsării. Fâsa de pădure este o pasăre migratoare, care iernează în savanele din Africa Centrală și Africa de Vest. Este o pasăre cu un corp suplu de o mărime de ca. 15 cm
Fâsă de pădure () [Corola-website/Science/316561_a_317890]
-
distanțe enorme. Păsările au cuibul frecvent în colonii mari pe sol sau pe stânci. Cuiburile sunt așezate unul lângă altul ele fiind de regulă numai o gaură în pământ. Sternidaele de pe malurile apelor continentale construiesc cuiburi mici așezate des pe vegetații acvatice plutitoare. Rândunicile de mare înoată rar, hrana care constă din peștișori o procură prin plonjare în apă. Majoritatea sunt bune zburătoare. Unele specii migrează iarna de pe litoralurile din Europa Centrală peste 40.000 km până în emisfera sudică în Antarctica
Sternidae () [Corola-website/Science/316571_a_317900]
-
Pluviodenudarea și eroziunea în suprafață se manifestă în timpul ploilor torențiale pe aproximativ 40% din suprafața studiată, în special pe terenurile cultivate agricol de pe versații cu pante mai mari de 3-5o, pe râpele de desprindere și pe masa alunecată, neacoperită de vegetație. Ravenarea și torențialitatea. În bazinul Secașului Mic rigolele, ravenele și ogașele, forme ale eroziunii lineare, se dezvoltă pe pantele cu înclinări ce depășesc 10°, formarea lor fiind favorizată și de situațiile existente la un moment dat în teren (brazdele rezultate
Bazinul Secașului Mic () [Corola-website/Science/316655_a_317984]
-
cu plantații, alei și rondouri multicolore de flori, o fântână arteziană, având 4 busturi ale următoarele personalități: Calistrat Hogaș, Anton Pann, Constantin Petrescu și Alexandru Popovici (ultimele două aflându-se înspre intrarea în Grădina Botanică). Din punct de vedere al vegetației, în parc se află numeroase specii exotice ori indigene. Parcul conține replici ale Arcului Academiei Mihăilene, ale Bolții Reci (cu unele modernizări la uși) și ale Hanului Ancuței (cuprinsă în spațiul restaurantului Casa Vânătorului). În parc, la 1 iunie 2009
Parcul Expoziției din Iași () [Corola-website/Science/316684_a_318013]
-
insulei este orașul Santa Cruz de , pe coasta de est. Cel mai mare oraș de pe insulă se află pe coasta de vest și se numește Los Llanos de Aridane. Pe insula se vornește limba spaniolă, cu influențe latino-americane. Deține o vegetație bogată și multe frumuseți naturale, din care cauza a fost supranumita în spaniolă "isla bonita" (insula frumoasă) sau și "isla verde" (insula verde). Cercetări recente efectuate de Universitatea Tehnică din Delft (Olanda) consideră drept improbabilă o alunecare masivă în Oceanul Atlantic
La Palma () [Corola-website/Science/316734_a_318063]
-
Baffin, la rândul lor parte a Cordilierei Arctice. Cel mai înalt punct de pe insulă este vârful Angilaaq, cu o înălțime de 1944 m deasupra nivelului mării. În colțul de sud-vest al insulei există o câmpie de cca. 1600 km cu vegetație de tundră. Pe insula Bylot cade anual un volum relativ însemnat de precipitații, ceea ce a dus la apariția unei flore și faune relativ bogate. Astfel, pe insulă se găsesc peste 360 specii de plante, 74 specii de păsări și 7
Insula Bylot () [Corola-website/Science/316758_a_318087]
-
al Zonei se află între Marea Antilelor Australe la nord și Marea Wedell la sud. Între insulele Shetland de Sud se află mai multe strâmtori (Livingstone, Rei Jorge (Waterloo) etc). Zona Antarctică Braziliană are un ecosistem sărac, mai ales în ceea ce privește vegetația (mușchi, licheni, alge, crucea voinicului și cîteva plante cu flori). Fauna este însă ceva mai bogată, cuprinzînd păsări (albatros, furtunar uriaș, furtunar Wilson, furtunar de zăpadă, lup-de-mare, pinguin, cormoran, rîndunica-de-mare), mamifere (foca, elefant-de-mare, morsă, balenă, leopard-de-mare) precum și alte specii (pești
Zona Antarctică Braziliană () [Corola-website/Science/316747_a_318076]
-
studii . Datorită latitudinii sale ridicate și a înălțimilor mari de pe insulă, pe insula există doar mici turme de boi moscați, păsări și mamifere mici. Fauna este concentrată în Câmpia Truelove, care are un microclimat mai blând și are și o vegetație arctică relativ bogată. Pe insula Devon, ca și pe alte insule din această zonă, se întâlnesc însă colonii microbiologice specifice, numite hipoliți. . Insula a fost descoperită în 1616 de către William Baffin. William Edward Parry a numit-o întâi insula Devon
Insula Devon () [Corola-website/Science/316773_a_318102]
-
de mai multe tipuri de habitate, astfel: păduri de fag ("Luzulo-Fagetum"), păduri de tei, arțar, paltin și jugastru pe versanți abrupți, păduri aluviale cu arin negru și frasin, păduri dacice de fag, pajiști seminaturale, tufărișuri pe substrat calcaros, stâncării cu vegetație chasmofitică, grohotișuri, ravene și peșteri. Floră rezervației este alcătuită din arbori și arbuști cu specii de: fag ("Fagus sylvatica"), stejar ("Quercur robur"), mesteacăn ("Betula pendula"), frasin ("Fraxinus excelsior"), tei ("Tilia"), arțar ("Acer platanoides"), paltin de munte ("Acer pseudoplatanus"), jugastru ("Acer
Cheile Vârghișului și peșterile din chei () [Corola-website/Science/316781_a_318110]
-
curgătoare sunt reprezentate de râurile Mureș, Târnava și Târnava Mică și de pâraie (Râtu, Valea Fărăului, Valea Pănade, Dunărița ș.a.). În cele mai multe cazuri afluenții pâraie au caracter temporar, ele menținându-se vara doar sub forma unui fir îngust de apă. Vegetația naturală este reprezentată de pădurile de stejar pedunculat (Quercus robur) și gorun (Quercus petraea). De-a lungul timpului în locul pădurilor, defrișate în scopul obținerii de terenuri agricole și de pășuni, s-au instalat pajiști secundare de natură mezoxerofilă cu păiușuri
Dealurile Lopadei () [Corola-website/Science/316796_a_318125]
-
în centru. Coastele nord-vestice sunt scăldate de Marea Balleny, iar cele nord-estice de Marea Roosevelt și de Golful Sulzberger. Insulele Balleny și Scott sunt scăldate direct de apele Oceanului Antarctic. Zona Antarctică Neozeelandeză are un ecosistem sărac, mai ales în ceea ce privește vegetația (mușchi, licheni, alge). Fauna este puțin mai bogată, cuprinzând păsări (albatrosul, furtunarii, lupul-de-mare, pinguinul, cormoranul, rândunica-de-mare), mamifere (foca, elefantul-de-mare, morsa, balena, leopardul-de-mare), precum și alte specii (pești, echinoderme, moluște, zooplancton etc). Acestea se dezvoltă pe solurile antarctice ale tundrei și deșerturilor
Zona Antarctică Neozeelandeză () [Corola-website/Science/316825_a_318154]
-
XV-lea este Jan van Eyck (1390? - 1441), care, ajutat si de fratele său, Hubert, realizează polipticul de la Ghent (1432, Biserica Saint Bavon, Ghent). Cele 24 de panouri conțin sute de figuri umane. Este remarcabilă redarea detaliilor, mai ales a vegetației, unde putem distinge peste 30 de specii de plante. Alt artist flamand al perioadei este Rogier van der Weyden (1399 - 1464) ale cărui picturi religioase sunt străbătute de un puternic dramatism emoțional. Hans Memling (1435? - 1494) creeză figuri delicate, grațioase
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
Oceanului Atlantic, la mai multe sute de kilomentri de uscat. Atunci îi putem întâlni îndeosebi, singuri sau în perechi. Odată cu venirea primăverii însă, sosesc cu sutele la malul mării pentru depunerea ouălor. Își sapă cuibul deaupra stâncilor, pe pantele acoperite de vegetație, dar pot fi întâlniți și la baza stâncilor abrupte, sub grohotișuri. În lunile de vară, între locurile de clocit și bancurile de pești, papagalii de mare formează în aer o adevărată aglomerare. Succesul clocitului depinde de distanța ce trebuie parcursă
Papagal de mare () [Corola-website/Science/315163_a_316492]
-
în Rijksmuseum. În 1801 insulele fuseseră din nou vizitate de europeni, de data aceasta un francez, căpitanul Jacques Félix Emmanuel Hamelin fu cel care regăsi farfuria pe nisipuri și a ordonat că ea să fie pusă la locul de unde căzuse. Vegetația Insulelor este în mare parte xerofita, predominînd vegetația de talie joasă, în special graminee. Arborii au o răspîndire insulara. Fauna se caracterizează prin specii de de semideșert, în marea lor majoritate endemice. Lumea animală a apelor din jurul insulelor este bogată
Dorre, Bernier și Dirk Hartog () [Corola-website/Science/315190_a_316519]
-
vizitate de europeni, de data aceasta un francez, căpitanul Jacques Félix Emmanuel Hamelin fu cel care regăsi farfuria pe nisipuri și a ordonat că ea să fie pusă la locul de unde căzuse. Vegetația Insulelor este în mare parte xerofita, predominînd vegetația de talie joasă, în special graminee. Arborii au o răspîndire insulara. Fauna se caracterizează prin specii de de semideșert, în marea lor majoritate endemice. Lumea animală a apelor din jurul insulelor este bogată, Insulele Dorre, Bernier și Dirk Hartog avînd particularitatea
Dorre, Bernier și Dirk Hartog () [Corola-website/Science/315190_a_316519]
-
din partea de nord a teritoriului australian cuprinzând peste 2000 de specii de plante. Această bogăție este rezultatul formelor variate ale reliefului, precum și a habitatului. Kakadu este cunoscut ca unul dintre cele mai „buruienoase” parcuri din lume, 5,7% din totalul vegetației sunt buruieni. În anul 1995, Jurnalul Australian al Plantelor Rare și pe cale de Dispariție, identifica în parc 97 de specii de plante rare, vulnerabile sau foarte puțin cunoscute. Vegetația parcului poate fi clasificată în 13 zone, dintre care șapte sunt
Parcul Național Kakadu () [Corola-website/Science/315197_a_316526]
-
dintre cele mai „buruienoase” parcuri din lume, 5,7% din totalul vegetației sunt buruieni. În anul 1995, Jurnalul Australian al Plantelor Rare și pe cale de Dispariție, identifica în parc 97 de specii de plante rare, vulnerabile sau foarte puțin cunoscute. Vegetația parcului poate fi clasificată în 13 zone, dintre care șapte sunt dominate de o specie distinctă de eucalipt. Aceste zone cuprind mangrove, păduri tropicale de câmpie, luncă seyonieră, mlaștini. Kakadu cuprinde peste 290 de specii de păsări (cam o treime
Parcul Național Kakadu () [Corola-website/Science/315197_a_316526]
-
de artilerie intermediare rămase, majoritatea sunt degradate, părăsite și inundate. Multe se află pe teritoriul unor unități militare, dar nu au mai fost folosite. Unele au găzduit sau mai găzduiesc ciupercării ori depozite de murături sau sunt abandonate, ascunse sub vegetație.
Sistemul de fortificații al Bucureștiului () [Corola-website/Science/318760_a_320089]
-
sală, impresionantă prin dimensiuni, luminată din belșug de lumina ce se revarsă prin marele portal. Sala, alungită est-vest, are 120 m lungime, 60 m lățime, 50 m înălțime și fundul plat, constituit din argilă, pe care se dezvoltă o bogată vegetație de mușchi. De peretele opus intrării este lipit un grohotiș ce se întinde pe o mare lungime și care ajunge la o înălțime de circa 25 m fața de fundul sălii. De jur imprejurul sălii diverse nivele de argilă indică înalțimea până la
Ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316024_a_317353]
-
sală, impresionantă prin dimensiuni, luminată din belșug de lumină ce se revarsă prin marele portal. Sală, alungita est-vest, are 120 m lungime, 60 m lățime, 50 m înălțime și fundul plat, constituit din argilă, pe care se dezvoltă o bogată vegetație de mușchi. De peretele opus intrării este lipit un grohotiș ce se întinde pe o mare lungime și care ajunge la o înălțime de circa 25 m față de fundul sălii. De jur împrejurul sălii diverse nivele de argilă indică înălțimea până la care
Peștera-aven ghețarul de sub Zgurăști () [Corola-website/Science/316003_a_317332]
-
Costă Verde include coastele din Asturias și Cantabria însă aici se poate include și coasta bascilor. Costă Verde (coasta verde) se află în partea nordică a coastelor spaniole și este un loc frumos și atractiv din puncte de vedere a vegetației și a munților care coboară înspre marea de aici. Aceasta zona nordică a Spaniei este bine cunoscută pentru gastronomia de aici care include preparate extrase din mare precum scoici, pești. Coasta prezintă terenuri dure și mici vârfuri deluraose și plaje
Litoralul spaniol () [Corola-website/Science/315933_a_317262]
-
cercetat pădurile din statele New York, New Jersey, Pennsylvania, Maryland și Connecticut. Din Chicago s-a îndreptat, prin Minnesota și Dakota, spre cîmpiile cu zăvoaie de plopi și sălcii înșirate pe malurile rîurilor Mississippi și Missouri, spre întinsele preerii lipsite de vegetație forestieră și, mai departe, spre Rocky Mountains (Munții Stîncoși). A observat atent vegetația întîlnitâ și a rămas surprins de marile incendii ce mistuiau, pe sute de mii de hectare, pădurile („Șire întregi de munți apar carbonizate cu totul, și acolo
Nicolae Ghica-Comănești () [Corola-website/Science/316210_a_317539]