17,219 matches
-
Milcovul rece Sub soare blând câmpia petrece -Mărire Lui Isus, păsări mii ciripesc! Și cerul și-oceanele îi spun "te iubesc"! -Hristos este viu cântă orice făptură! Știrea curge ca mierea în gură. A sfântă-nviere răsuflă pământul Și vestea aleargă mai iute ca gândul. E viu din vecie, El, Dragostea, Viu va rămâne și-n inima mea.
De Pa?ti by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83296_a_84621]
-
Dă-mi mâna iarnă Elena Marin Alexe Dă-mi mâna iarnă, s-o pornim la drum, Prin vălul nopții ce ne împresoară, Pe dalbele poteci, tăcute-acum, Să alergăm până la primăvară. Cutreierând pe munți și prin abis În frumuseți de sine grăitoare, Vom transforma dorințele în vis Și albul tău în magică splendoare. Ne vom plimba ascunse-n adieri, Din când in când oprindu-ne pe cale Să mângâiem cu
D?-mi m?na iarn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83318_a_84643]
-
în clipa aceea și-a dat seama că de ceva vreme nu mai deschide, în orele târzii ale nopții, ușa-fereastră către balonul care înconjoară apartamentul pe două laturi, să privească luminile nopții și să asculte fâșâitul de săgeată al taxiurilor alergând nebune încolo și încoace. Se simțea ca o bunică. Lumina cald roșiatică a apusului le învăluia picioarele obosite. Nu se mai vedea soarele, ci doar un cer colorat întins peste orașul ale cărui zgomote și miresme de frunze năvăleau înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
rugină, legănându-se, legănându-se, legănându-se lângă merii parfumați, înșirați de parcă ar fi fost trași cu rigla până în vârful dealului, sub cerul incredibil de albastru, care i s-ar fi părut incredibil de albastru și dacă s-ar fi alergat norii cei mai întunecați. Și atunci a izbucnit în plâns, în hohote, continuând să se legene și descărcând tensiunea sporită în săptămâni de chin în București. Iar după asta lumea a văzut-o iarăși cu capul foarte sus, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fără discernământ decât al unei realități - cu dezinvoltura și calmul ei la volan. A văzut foarte puțini oameni capabili să șofeze ca ea. Aproape adorând mașina, cu siguranță, ca și cum, de când e pe lume, n-ar fi făcut altceva decât să alerge pe șosele, să se strecoare prin gâtuirile cele mai înfiorătoare, cu viteză, nu de puține ori sfidând regulile de circulație, dar niciodată prinsă de vreun radar. Conducând cu o singură mână pe volan, cu cealaltă mângâindu-i piciorul și coapsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
privire. De acum trebuia să răspundă întrebărilor tot mai nerăbdătoare ale Ioanei Sandi, cuprinsă de o frenezie sporindă, pe măsură ce lăsa orașul în urmă, de parcă ar fi primit în artere un sânge nou. Nu se relaxa decât după ce cobora din mașină, alerga un timp prin iarba grasă, arunca o pătură la întâmplare, se așeza cu fața la soare ori către valurile lacului și-i striga: „Fă dragoste cu mine!“. Toate în jur nu erau decât o adiere fără agitație și fantasme, ca un ocean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dar praful trosnea, ca și cum ar fi fost sticlă. Apoi o lumină orbitoare și peștera nu mai e peșteră, ci într-o clipă o stradă, într-altă clipă o cameră, în altă clipă un pustiu, în altă clipă un sertar... „Am alergat trei kilometri până aici“, se auzea o voce. „Nu-s trei kilometri, sunt mai mulți.“ Vasăzică așa stau lucrurile - altă voce, neauzită, dar ca și cum trebuia să fie auzită de toată lumea, repetând: va să zică așa stau lucrurile, dar nimic pentru mine. „Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
trei kilometri până aici“, se auzea o voce. „Nu-s trei kilometri, sunt mai mulți.“ Vasăzică așa stau lucrurile - altă voce, neauzită, dar ca și cum trebuia să fie auzită de toată lumea, repetând: va să zică așa stau lucrurile, dar nimic pentru mine. „Am alergat trei kilometri să pun și eu mâna pe ceva.“ Vocile pătrundeau direct din stradă prin ușile-fereastră ale balconului înconjurând apartamentul pe două laturi. Pe amândouă ușile-fereastră dintr-odată. Însă camerele erau imense și pereții murdari nu se vedeau, se bănuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ani sau de ceea ce, probabil, trebuie să-i urmeze lui cinci ani, din moment ce toate se urmează, încât acum, cu mândrie, te poți uita de sus la frățiorul ce e un țânc, încă un mormoloc abia trecut de patru ani și alergând pretutindeni după tine și făcând exact ce faci tu, iar tu, desigur, pentru că ești deja mare, n-ai vrea ca el să facă. Dar, ținând pleoapele coborâte și împotrivindu-se somnului care se apropia, rememorând isprăvile zilei obositoare și încântătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și tot ce voiam era să continui să beau. Apoi mi-a venit o idee, dar era prea târziu s-o mai duc la capăt, pentru că simțeam cum mă pierd, exact cum așteptasem să se întâmple, și mescalii ăia îmi alergau ca niște nevăstuici prin tot trupul. După care nu mai știu ce s-a petrecut, nici cum am plecat prin nămeții înghețați, dacă m-a dus careva ori am mers singur. A doua zi am încercat să-mi amintesc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cu picioarele. „O să-ți sperie vecinii. Deschide“, a spus iar Andrei Vlădescu. S-a ridicat fără chef, a săltat zăvorul, ușa s-a deschis cu zgomot și în încăpere a năvălit un bărbat între două vârste, gâfâind, de parcă ar fi alergat până atunci, aducând cu el un val de aer rece. S-a oprit câteva clipe nedumerit, cu brațele suspendate în dreptul umerilor, clipind des, l-a privit pe Andrei Vlădescu, a întors capul spre femeia blondă, măsurând-o de sus până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cum mi se strânge inima. Erau numele celor trei astronauți care plecaseră cu Apollo XIII și cărora li s-a defectat nava și rămăseseră față în față cu moartea, trei biete ființe închise într-o capsulă cât un sicriu, care alerga bezmetică prin Cosmos, piuind către Pământ mesaje. Iar oamenii ăia discutau cu cei de la centrul de comandă, unde computerele și colegii lor se străduiau să găsească o soluție și să nu-i lase să se piardă în spațiul nesfârșit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ai suporta asta, vezi? Exact așa e, nici n-ai suporta... D-asta nici nu te-am văzut în ultimul timp, pentru că voiam să mă lămuresc și să mă desprind și culmea e că lui nu-i rezistam niciodată și alergam imediat în brațele lui... Oh, Doamne, ce-ți spun?! Ce-am ajuns să-ți spun? Mă faci să mă întristez și nu vreau, înțelegi? Nu vreau nici să mă întristez, nici să plâng, pentru nimeni în lume, nu vreau!... Dă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
orice ca să zumzăie, să toarcă, să-și clănțăne roțile zimțate, să-și plimbe benzile rulante, măcinând totul cu indiferență. Îl ura. Îi era drag și necesar, dar îl ura. Oamenii ăștia care treceau grăbiți pe lângă el și unii pe lângă alții, alergând după autobuzele supraaglomerate, priveau cu ochii goi. Nu știau nimic din câte sunt în jurul lor și nu voiau să știe. Îi ura și pe ei, deși n-aveau nici o vină. Se purtau cum cereau mecanismele reci și indiferente ale orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
efort, răcneau și se înjurau. Rebecca abia apucă să-și pună capotul pe ea și să aprindă lumina în dormitor, când auzi un urlet cumplit, mult mai puternic decât celelalte. Luminile se aprindeau acum în toată casa și auzea oameni alergând în direcția sursei scandalului. Dar Rebecca rămase pe loc, paralizată de frică. Recunoscuse acel strigăt, chiar dacă nu mai auzise așa ceva până atunci. Era urletul unui om care trăgea să moară. Peste două zile, a apărut în ziarul local următoarea relatare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
se așeze mâncarea. Sperând că mă va face să-mi uit nerăbdarea, tata m-a dus la mare; era reflux și o suprafață mare de nisip nămolos se întindea aproape până la orizont, și pe ea câțiva țânci se încăpățânau să alerge ca niște puișori exploratori, cu câte o plasă de pescuit creveți într-o mână și un părinte potrivnic în cealaltă. Am hoinărit așa cam o jumătate de oră, până când, în sfârșit, am avut voie să mergem la bazin. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am ieșit împreună din cabine: mi se părea de departe cel mai puternic și mai chipeș bărbat de pe marginea bazinului din după-amiaza aceea, dar cu ochii de azi corpurile noastre albe și slăbănoage mi se par copilărești și vulnerabile. Am alergat înaintea lui și m-am oprit la marginea apei, savurând o foarte scurtă, dar neprețuită clipă de plăcută așteptare. Apoi am sărit; apoi am țipat. Bazinul nu era încălzit. De ce oare crezusem că este? M-a săgetat un fior de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
au nici cea mai vagă idee cum arată un om capabil. Nici unul nu are o viziune. Pe frontul financiar lucururile stau la fel de rău. Sub guvernarea asta încuiată devine imposibil să ții pe picioare o afacere - e ca și cum ai încerca să alergi prin mocirlă. Profiturile au scăzut cu 16% la Amalgamated și cu 38% la Evergreen. Totuși, Dorothy pare s-o ducă bine, așa că oferta ei pentru un post bun - nu de conducere - începe să fie tot mai atractivă. Să demisionez la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
căci mintea ei încă dansa pe melodia promisiunilor lui, pierdută în contemplarea succeselor ce vor urma curând. La un moment dat o treziră niște voci care veneau de pe terenul din fața ferestrei. Trase perdelele și văzu două siluete fluturând crose și alergându-se pe peluza luminată de lună. Chițăiala pițigăiată a lui Hilary se contopea cu râsul jenat al lui Conrad, când el se scuză: „Nu prea mă pricep la croquet“. Amandoi păreau a fi goi. Pheobe se întoarse în pat, încercă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
însoțitorul lui se îmbrăcau, pregătindu-se să plece. Lăsându-și paharul pe jumătate gol pe o masă, își făcu loc prin mulțime și îi urmă afară. Ajunseseră deja la jumătatea străzii și erau absorbiți în conversație: nu avea rost să alerge după ei. Îi urmări cum dispar după un colț, începu să tremure și își încheie jacheta. Începea frigul de noiembrie. Se uită la ceas și constată că avea timp să prindă ultimul tren de York. Noiembrie 1990 — Hai să părăsim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îi spuse că situația era sub control, că vor servi carne de vițel și că Dorothy însăși alesese animalul și îl dusese la tăiat cu mai puțin de o oră în urmă. George simți brusc că i se face rău. Alergă în staul și dădu ușa de perete cu piciorul. Herber nu murise încă. Era atârnat cu picioarele de o grindă și sângele îi picura dintr-o tăietură foarte mică din grumaz într-o găleată pusă pe pardoseală, plină deja pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
să apară de-ăștia mai târziu. În același timp se simțea o atmosferă de veselie și de sărbătoare. Decorațiuni jalnice împodobeau pereții și aveam impresia că undeva, într-o încăpere îndepărtată, se consuma discret o petrecere a personalului. Unele infirmiere alergau încoace și-ncolo cu pălării în culori stridente ridicole și femeia de la recepție avea pe pupitru un radio, pus pe Radio 2. I-am dat recomandarea doctorului și am arătat spre Fiona, așezată pe o bancă, dar nu i s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu ochii legați în saci cu insecte și pisici înfometate; cum bărbați și femei erau întinși pe jos, cu labele picioarelor sprijinite de suporturi de lemn, apoi bătuți la tălpi cu bastoane de cauciuc și siliți să meargă sau să alerge pe pardosele îmbibate cu apă sărată fierbinte. Mark mai auzise toate astea și de aceea abia de se uită la pliant cu pleoapele pe jumătate închise, înainte de a i-l înapoia vărului lui. — Absolut exagerat, dacă vrei să știi ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
încercat din nou. Tot n-a fost suficient: mai mult de-atât n-a putut. Dar zgomotul atrăsese atenție unui grup de trecători beți care au reușit să forțeze ușile și să scoată mașina în stradă. Unul dintre ei a alergat la o cabină telefonică. Graham zăcea pe pavaj, înconjurat de necunoscuți. Se afla într-o ambulanță. Luminile clipeau și avea o mască pe față. Se afla într-un spital. Era foarte frig. Big Ben bătea miezul nopții. Ianuarie 1991 Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
coridor, dar n-a mai vrut să-mi răspundă la întrebări și am renunțat când am zărit-o pe doctor Gillam în parcare ocrotindu-se de frigul iernii cu mănuși și palton, M-am grăbit spre intrarea principală și am alergat după ea, ajungând-o din urmă în momentul în care se căuta în buzunare după cheile de la mașină. Pot să schimb câteva cuvinte cu dumneavoastră? — Desigur. — Nu vreau să vă rețin dacă ați terminat... — Nu contează. Voiați să știți ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]