14,936 matches
-
și Ac.; Erg. = Erg................................................... 70 3.2.4. Nom. = absența Cazului............................................................... 71 3.3. Ce tip de caz este ergativul?.................................................................. 72 3.3.1. Erg. = caz morfologic.................................................................. 74 3.3.2. Erg. = Caz inerent/lexical............................................................ 75 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată a subiectului..................................... 77 3.3.4. Erg. = Caz structural.................................................................... 77 4. Subiect și obiect.............................................................................................. 79 4.1. Se poate formula o definiție universală a subiectului?.. ........................ 79 4.1.1. În căutarea unei definiții universale a subiectului....................... 79 4.1
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Pesetsky (1995), Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) CP = Complementizer Phrase (engl.), grupul complementizatorului CRE = construcție reflexivă ergativă D = categoria funcțională determinant DP = Determiner Phrase (engl.), grupul determinantului D-Structură = structură de adâncime Dat./ dat. = Dativ ECM = Exceptional Case Marking (engl.), marcare cazuală excepțională ECP = Empty Category Principle (engl.), principiul categoriilor vide, conform căruia o categorie vidă nepronominală trebuie să fie guvernată tematic sau guvernată de un antecedent engl. = engleză Erg./erg. = Ergativ EM = Event Measurer (engl.), măsura evenimentului, în accepția lui
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru S și O și ergativ pentru A. O limbă este de tip acuzativ dacă același caz, nominativul, marchează subiectul verbelor tranzitive și subiectul verbelor intranzitive, iar un alt caz, acuzativul, marchează obiectul direct al verbelor tranzitive (Dixon 1994: 1). Marcarea acestor constituenți poate fi schematizată astfel: A Ergativ Nominativ S Absolutiv Acuzativ O Dixon (1994: 9) Din punct de vedere sintactic, "comportamentul identic" are în vedere constrângerile de coreferențialitate în formarea frazelor, atât în coordonare, cât și în subordonare. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
anumite construcții S și A, iar în altele, S și O − "ergativitatea mixtă". Dixon (1994: 23) arată că limbile lumii sunt de două tipuri, în funcție de strategiile pe care le folosesc pentru a marca "cine ce face": (a) limbi în care marcarea are bază sintactică; (b) limbi în care marcarea are bază semantică. În limbile de tip (a), fiecare verb are un sens prototipic, argumentele verbului fiind marcate gramatical, pe baza funcției pe care o au (A, S, O), funcție determinată de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
S și O − "ergativitatea mixtă". Dixon (1994: 23) arată că limbile lumii sunt de două tipuri, în funcție de strategiile pe care le folosesc pentru a marca "cine ce face": (a) limbi în care marcarea are bază sintactică; (b) limbi în care marcarea are bază semantică. În limbile de tip (a), fiecare verb are un sens prototipic, argumentele verbului fiind marcate gramatical, pe baza funcției pe care o au (A, S, O), funcție determinată de semantica verbului. Relațiile sintactice au un rol crucial
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limbile de tip (a), fiecare verb are un sens prototipic, argumentele verbului fiind marcate gramatical, pe baza funcției pe care o au (A, S, O), funcție determinată de semantica verbului. Relațiile sintactice au un rol crucial, intermediind între semantică și marcarea gramaticală. Limbile de tip (a) funcționează conform principiului valențelor și al operațiilor sintactice (pasivizare, antipasivizare, încorporarea nominalelor). Reducerea valențelor și alte operații sintactice sunt determinate de doi factori: utilizarea neprototipică a unui verb și necesitatea creării unui pivot sintactic (vezi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pivot sintactic (vezi infra, 3.2.) pentru operațiile de coordonare și de subordonare. Alături de limbi precum ciukotă, mam, engleză etc., româna se înscrie în tipul (a). În limbile de tip (b), verbul se comportă diferit de la o apariție la alta, marcarea fiind influențată de semantica structurii − marcarea gramaticală descrie direct conceptualizarea unei situații, fără legătură cu relațiile sintactice. De exemplu 13, în limba manipuri, există trei sufixe diferite care se atașează numelor și pronumelor: un sufix pentru entitatea care controlează acțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru operațiile de coordonare și de subordonare. Alături de limbi precum ciukotă, mam, engleză etc., româna se înscrie în tipul (a). În limbile de tip (b), verbul se comportă diferit de la o apariție la alta, marcarea fiind influențată de semantica structurii − marcarea gramaticală descrie direct conceptualizarea unei situații, fără legătură cu relațiile sintactice. De exemplu 13, în limba manipuri, există trei sufixe diferite care se atașează numelor și pronumelor: un sufix pentru entitatea care controlează acțiunea (inclusiv forțele naturii), alt sufix pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
entitatea animată afectată de acțiune și un alt sufix pentru entitatea indirect implicată sau secundar afectată de acțiune (Țintă, Sursă, Experimentator, Pacient, Beneficiar, Locativ). Denumirile cazurilor nominativ, acuzativ, absolutiv, ergativ − arată Dixon (1994: 30) − trebuie restrânse la limbile în care marcarea are bază sintactică (tipul (a)), cazurile indicând relații sintactice. Pentru limbile în care marcarea are bază semantică (tipul (b)), este de preferat să nu se dea o anumită denumire cazuală sufixelor care au diverse roluri semantice. O poziție radicală este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
secundar afectată de acțiune (Țintă, Sursă, Experimentator, Pacient, Beneficiar, Locativ). Denumirile cazurilor nominativ, acuzativ, absolutiv, ergativ − arată Dixon (1994: 30) − trebuie restrânse la limbile în care marcarea are bază sintactică (tipul (a)), cazurile indicând relații sintactice. Pentru limbile în care marcarea are bază semantică (tipul (b)), este de preferat să nu se dea o anumită denumire cazuală sufixelor care au diverse roluri semantice. O poziție radicală este cea a lui Haig (1998: 171), care susține − cu argumente din limba kurdă, care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ceea ce explică lipsa construcției sintactic acuzative din această limbă. Și la Creissels (2004a) apare ideea că structurile ergative sunt marcate tipologic. Voi reține însă perspectiva moderată a lui Dixon: distincția tipologică ergativ/acuzativ are în vedere numai limbile în care marcarea are bază sintactică (care sunt mult mai numeroase decât cele în care marcarea are bază semantică, limbi despre care se știu destul de puține lucruri), iar în interiorul acestei clase, unele limbi sunt integral acuzative, altele, integral ergative și foarte multe amestecă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
apare ideea că structurile ergative sunt marcate tipologic. Voi reține însă perspectiva moderată a lui Dixon: distincția tipologică ergativ/acuzativ are în vedere numai limbile în care marcarea are bază sintactică (care sunt mult mai numeroase decât cele în care marcarea are bază semantică, limbi despre care se știu destul de puține lucruri), iar în interiorul acestei clase, unele limbi sunt integral acuzative, altele, integral ergative și foarte multe amestecă cele două tipuri. 3. TIPURI DE ERGATIVITATE Detaliind definiția ergativității, am arătat că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
numeroase sunt sistemele acuzative. Deși, în studiul din 1979, Dixon folosește numai termenul de ergativitate morfologică pentru primul tip de ergativitate pe care îl identifică, în cartea din 1994 adaugă, în paranteză, denumirea intrapropozițională, subliniind astfel faptul că mijloacele de marcare a morfologiei ergative, precum și a morfologiei acuzative nu sunt, cu excepția marcării cazuale, propriu-zis morfologice, ci, mai degrabă, sintactice. 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale Marcarea constituenților S, A și O se poate face prin mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
numai termenul de ergativitate morfologică pentru primul tip de ergativitate pe care îl identifică, în cartea din 1994 adaugă, în paranteză, denumirea intrapropozițională, subliniind astfel faptul că mijloacele de marcare a morfologiei ergative, precum și a morfologiei acuzative nu sunt, cu excepția marcării cazuale, propriu-zis morfologice, ci, mai degrabă, sintactice. 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale Marcarea constituenților S, A și O se poate face prin mai multe mijloace 14, inventariate și descrise de Dixon (1994: 39−48): folosirea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
identifică, în cartea din 1994 adaugă, în paranteză, denumirea intrapropozițională, subliniind astfel faptul că mijloacele de marcare a morfologiei ergative, precum și a morfologiei acuzative nu sunt, cu excepția marcării cazuale, propriu-zis morfologice, ci, mai degrabă, sintactice. 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale Marcarea constituenților S, A și O se poate face prin mai multe mijloace 14, inventariate și descrise de Dixon (1994: 39−48): folosirea anumitor cazuri, particule sau adpoziții, acordul verbal și pronominal sau, frecvent, o combinație
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
adaugă, în paranteză, denumirea intrapropozițională, subliniind astfel faptul că mijloacele de marcare a morfologiei ergative, precum și a morfologiei acuzative nu sunt, cu excepția marcării cazuale, propriu-zis morfologice, ci, mai degrabă, sintactice. 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale Marcarea constituenților S, A și O se poate face prin mai multe mijloace 14, inventariate și descrise de Dixon (1994: 39−48): folosirea anumitor cazuri, particule sau adpoziții, acordul verbal și pronominal sau, frecvent, o combinație a acestor posibilități. ( a) Marcarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Marcarea constituenților S, A și O se poate face prin mai multe mijloace 14, inventariate și descrise de Dixon (1994: 39−48): folosirea anumitor cazuri, particule sau adpoziții, acordul verbal și pronominal sau, frecvent, o combinație a acestor posibilități. ( a) Marcarea cazuală apare în două ipostaze: în unele limbi (latina, dyirbal) este obligatorie, iar în altele apare numai în situații de ambiguitate (motu, dhalanji, wangkumara, gazali). (b) Particulele și adpozițiile prezintă aceleași posibilități de marcare ca și sistemul cazual, însă există
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o combinație a acestor posibilități. ( a) Marcarea cazuală apare în două ipostaze: în unele limbi (latina, dyirbal) este obligatorie, iar în altele apare numai în situații de ambiguitate (motu, dhalanji, wangkumara, gazali). (b) Particulele și adpozițiile prezintă aceleași posibilități de marcare ca și sistemul cazual, însă există foarte puține limbi care folosesc acest tip de marcare (japoneza și, dintre limbile ergative, tongana). (c) Acordul contribuie la marcarea relațiilor sintactice în măsura în care verbul lexical sau auxiliarul include un afix conținând informații (privind persoana
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
latina, dyirbal) este obligatorie, iar în altele apare numai în situații de ambiguitate (motu, dhalanji, wangkumara, gazali). (b) Particulele și adpozițiile prezintă aceleași posibilități de marcare ca și sistemul cazual, însă există foarte puține limbi care folosesc acest tip de marcare (japoneza și, dintre limbile ergative, tongana). (c) Acordul contribuie la marcarea relațiilor sintactice în măsura în care verbul lexical sau auxiliarul include un afix conținând informații (privind persoana, numărul, genul) despre nominalul aflat într-o anumită poziție sintactică. În sistemele ergative, un afix
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de ambiguitate (motu, dhalanji, wangkumara, gazali). (b) Particulele și adpozițiile prezintă aceleași posibilități de marcare ca și sistemul cazual, însă există foarte puține limbi care folosesc acest tip de marcare (japoneza și, dintre limbile ergative, tongana). (c) Acordul contribuie la marcarea relațiilor sintactice în măsura în care verbul lexical sau auxiliarul include un afix conținând informații (privind persoana, numărul, genul) despre nominalul aflat într-o anumită poziție sintactică. În sistemele ergative, un afix conține informații despre S și O, iar alt afix, informații despre
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în ergativ, fie cu "subiectul" convențional. 3.1.2. Alte aspecte care influențează încadrarea tipologică a unei limbi Pentru încadrarea tipologică a unei limbi, Dixon consideră că trebuie avute în vedere și alte aspecte: topica, importanța factorului semantic, semnificația lipsei marcării. (a) Dacă se consideră că ordinea cuvintelor este importantă pentru stabilirea specificului tipologic al unei limbi, fiind în strânsă relație cu funcțiile sintactice, se pot contura două posibilități: ● în unele limbi, ordinea cuvintelor indică funcțiile sintactice; dacă topica este SV
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în limbi ca dyirbal, există alte mecanisme care indică funcțiile sintactice, topica fiind relevantă numai din punctul de vedere al organizării informaționale, "dat" vs "nou", dar fără a se încălca regulile morfosintactice ale limbii. Tchekhoff (1978: 32) atrage atenția că marcarea exclusiv prin topică este potrivită pentru sistemele acuzative, în care cei doi participanți au o poziție simetrică față de predicat, însă nu sunt cunoscute limbi ergative în care agentul să fie marcat numai prin poziție, pentru că participanții nu au o poziție
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Caucaz − fără să aibă un comportament unitar din punctul de vedere al distincției acuzativ/ergativ − tind să fie head-final (Siewierska 1998: 2), însă limbile nord-caucaziene sunt mai permisive din punctul de vedere al topicii, libertatea de topică asociindu-se cu marcarea morfologică și cu prezența acordului (Siewierska 1998: 7); limbile din extremitățile estice și sudice ale Europei (familia nakh, kartvelian, limbile nord-vest caucaziene, altaice și unele limbi uralice) sunt SOV; limbile celtice și cele din vestul Europei sunt VSO; între aceste
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sau absolutiv; nominalul în ergativ sau în acuzativ este omisibil în anumite condiții. Generalizarea formală reflectă și una dintre regulile universale formulate de Greenberg (1966)17 − regula 38 − (Comrie 1989: 126): într-un sistem cazual, singurul caz care are numai marcare Ø este cel care include și subiectul unui verb intranzitiv (adică, în terminologia lui Dixon, S, care este în cazul absolutiv, nemarcat). Cazul nemarcat (absolutivul, nominativul)18 − arată Dixon (1994: 58) − este aproape întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
există o asimetrie: absolutivul este întotdeauna nemarcat în raport cu ergativul, pe când nominativul este de obicei 19 nemarcat în raport cu acuzativul. 3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]