18,350 matches
-
chirurgicală care are loc chiar acum, aici, În spatele peretelui, cu forcepsul de inox În mijocul vulvei rănite, totul apasă pe umerii noștri, ai tuturor. Sunt inutile visele despre fuga În insulele Moruroa sau Galápagos. Chiar și Bikini cea intoxicată de norul radioactiv apasă pe umerii noștri, ai tuturor. În clipa aceea Își dădu seama de asemănarea În limba ebraică dintre cuvintele „milă“ și „uter“1, precum și dintre „forceps“ și „a trage o Învățătură“2, și se mustră imediat pentru jocurile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Nu Întârzii nici măcar să-mi schimb cămașa. Mă scol și plec. Acum. Mă prosternez la picioarele tale. Cad În transă cu ochii larg deschiși. Afară vântul se Întețise. Rafale de ploaie se spărgeau lângă fruntea sa, pe geam. Spărtura dintre nori, de deasupra dealurilor Betleemului, prin care străluceau stelele, era și ea Întunecată acum. Încremeni brusc, auzind din depărtare un scâncet subțire. Ca al unui prunc abandonat Într-o pătură udă, pe o pantă a văii. Parcă primise sarcina să fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
de vânt, Întuneric În clădirile guvernamentale și peste ruine, peste porți, peste câmpurile de piatră și terenurile virane, Întuneric peste comploturi, pofte și viziuni nebunești, Întuneric peste dealuri și peste deșert. Spre sud-vest, deasupra Înălțimilor ce Înconjurau satul Ein Karem, norii Începură să se miște. Părea că o mână nevăzută trăgea o perdea. Așa trecea mama lui de la un geam la altul În copilărie, iarna, În casa arăbească, trăgând perdelele. Într-o noapte, când avea trei sau patru ani, a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Înainte de intrarea sâmbetei 1 Era atât de fericit, Încât nu simțea foamea, deși nu mâncase nimic de dimineață, În afară de biscuiții pe care Îi Înfulecase În bucătărie la Yael. Coborând din autobuz observă că ploaia se oprise. Printre zdrențele murdare de nori străluceau petice albastre de cer. În mod ciudat, se părea că norii stăteau pe loc, iar insulele de cer erau cele care Înaintau spre vest. Și avu senzația că albastrul acesta intens i se adresa și că-l chema să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
deși nu mâncase nimic de dimineață, În afară de biscuiții pe care Îi Înfulecase În bucătărie la Yael. Coborând din autobuz observă că ploaia se oprise. Printre zdrențele murdare de nori străluceau petice albastre de cer. În mod ciudat, se părea că norii stăteau pe loc, iar insulele de cer erau cele care Înaintau spre vest. Și avu senzația că albastrul acesta intens i se adresa și că-l chema să i se-alăture. Fima Începu să meargă de-a lungul străzii Ezechiel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
strigătul se apropia, răgușit și Înspăimântător - al-te za-chen - și era În el ceva deznădăjduit și pătrunzător, ca un țipăt disperat după ajutor, ca și cum cineva ar fi fost ucis. Strigătul acesta era legat În amintirea lui Fima de toamnă, de nori joși, de tunete și de primele picături prăfuite de ploaie, de foșnetul tainic al pinilor, de lumina cenușie și neclară, de trotuarele pustii și parcurile părăsite În vânt. Îl cuprindea frica, strecurându-se uneori noaptea, În visele sale. Ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Nu uită să-i ureze șoferului o sâmbătă plăcută. La patru fără un sfert, aproape de intrarea sâmbetei, coborî la stația de pe strada vecină cu a sa. Nu uită să-i spună șoferului „mulțumesc și la revedere“. Amurgul Începuse să poleiască norii ușori de deasupra dealurilor Betleemului. Și Fima dintr-odată Își dădu seama foarte limpede, cu o vagă durere, că și ziua aceasta se dusese pentru totdeauna. Pe strada sa nu se zărea nici țipenie de om, În afara unui copil negricios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
părinții săi În acea vineri seară, acum o mie de ani, când i se păruseră doi naufragiați pe o insulă pustie. Lumina amurgului se stinsese de mult. Pe bulevard domnea o liniște absolută. Felinarele aruncau sclipiri galbene, ce cădeau peste norii mici și nestatornici de ceață. Casele de piatră se ridicau tăcute, cu toate obloanele Închise. Nici un sunet nu răzbătea din ele. De parcă prezentul se transformase brusc Într-un viitor Îndepărtat. O adiere de vânt aduse cu ea ecoul unui lătrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
alunecau peste coloanele liniate cu albastru și roșu, completate cu un scris corect, dar lipsit de elan. Și atunci stătuse tot ca acum, aplecat peste liste, când orbirea i s-a suit ca o ceață pe ochi; o învălmășeală de nori care mâncau tot mai mult din vederea lui și W. renunță, la fel de rapid cum își umezea degetul, la ținuta încordată, își înălță capul și privi prin perdele afară, spre esplanadă, unde Fordul se mai afla încă sub nucul despuiat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
bea vin depozitat în pivniță, în sute de sticle, iar eu - nepotul lui preferat - mă uitam la tabloul din fața mea, mă strecuram prin acea pânză în peisajul respectiv, în care țăranii secerau grâul în fața munților Jura și peste vârfuri pluteau norii înalți de vară. Țăranii făceau căpițe de fân, iar galbenul lor saturat îmi amintea de poveștile pe care ni le spunea mama despre anii petrecuți în România. Evadam în această lume de dinaintea timpului meu, mă întorceam la coase și seceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mașină atât de modernă. Ciupercile nu mai erau pur și simplu doar ciuperci pe care le căutai în pădure, unde creșteau pe sub stratul de frunze, din mirosul de mucegai, devenind dolofane și cărnoase. Ciupercile se transformaseră acum în turnuri de nori, izbucnind în sus din crăpături. Pentru prima oară în istorie, după cum se relata în ziar, proiectilul distrugător care țâșnise în văzduh cuprinzând tot cerul într-un clocot infernal fusese transmis de un „televizor“, ceea ce nu ni se părea cu nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
bătăile surde auzite în romanul lui Neville Shut, Ultimul țărm, pe care îl citea pe atunci toată lumea: niște bătăi transmise ca un semnal unic de către partea nordică, distrusă, a globului pământesc și interceptate de acel ultim țărm, peste care plutea norul letal, tălmăcit ca o vagă speranță; aceste bătăi ar putea fi încă un semn al supraviețuitorilor și, în cazul ăsta, mai mult decât o ușă desprinsă din rosturile ei și bătută de vânt. Și mama săpa în grădina care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cer, iar Felix și cu mine ne strecuram în arealul ăla neîngrădit de nimic, pătrundeam înăuntrul aparatului B27, ședeam în fotoliile rotative ale cabinei de tragere, ne cățăram pe scaunele piloților până sus, la locul radiotelegrafistului, priveam prin geamurile aburite norii de deasupra localității S., puneam în funcțiune „fortăreața zburătoare“, strecurându-ne prin tirul antiaerianei și canonada deschisă de avioanele de vânătoare inamice, veneam în picaj, goneam pe deasupra copacilor de pe țărm ca să punem aparatul greu pe apă, și aveam sentimentul - de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
lui și cele trei fete coborâră din Renault, scoase un „ha“ și zise: Cum aș putea să fiu punctual cu atâtea femei?... Deasupra pășunilor acoperite de tufișuri și boschete, lizierele de pădure se ridicau pe coaste și-n spatele lor norii se stivuiau în straturi cenușii în văzduh, luminați de soarele dimineții, iar eu mărșăluiam, în espadrile și pantaloni scurți Manchester, în spatele tatei și al lui Hans Saner, care-și arătau pulpele albicioase mai sus de marginea ciorapilor de lână trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în urmă casele și grădinile, unde colegii mei de școală trebuie că se ațineau pe undeva și priveau cu siguranță spre cer la Piper-ul nostru. XIIItc "XIII" Marmurătc "Marmură" Vântul bătea deasupra trecătorii, aerul era rece, mirosea a zăpadă, norii pluteau foarte jos în apă. Apa sta încercuită în stâncă, se adunase acolo ca-ntr-o căldare, era ca și când am fi făcut, în drum spre Italia, din nou un scurt popas ca atunci, în timpul vacanței petrecute cu ani în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
legase un prosop. Pe fața lui stăruia o liniște grea - și arăta de parcă ar fi atins în viață tot ce-și propusese, tot ce era de atins. Trax rupea cu dinții lui de oțel dâre întunecate în zăpadă, uruia, scotea nori de fum, îi împrăștia în aer, împingea zăpada amestecată cu pământ și iarbă, făcea un mușuroi. Casa țărănească în care erau amenajate birourile tremura prin perdelele croșetate, care fuseseră dinainte aici. W. privea cum mașina smulgea merii bătrâni din rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de pe țărm. Tata avea un zâmbet larg, fericit, pe sub șapca lui cu cozoroc, iar mama își ascundea temerile, arunca priviri prudente dincolo de parapet și curentul stârnit de barca în mișcare îi flutura eșarfa. Domnul Hackler ședea la volan în slip, norii de fum scoși de țigara lui pluteau în spatele părului negru înfoiat și al umerilor rotunzi, se învolburau unindu-se cu albul apei care spumega în spatele pupei și lăsa în urmă o trenă ce se lățea tot mai mult și deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Cynar era lipită în așa fel, încât scotea în evidență calitatea remarcabilă, și „doamnele“ se duseseră în plimbare până la pensiune ca să se schimbe pentru masa de prânz. Noi, copiii, căscam gura prin fața standurilor care se îmbulzeau în stradă ca niște nori de marfă colorată, ne ademeneau la căruciorul de înghețată să ascultăm cele mai noi șlagăre și semnul de pe sarcofag - arcul de deasupra ochiului care se pierdea în pleoapa de jos într-o linie paralelă - îl găsisem pe chipul unei fete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Mereu și mereu reveneam la fereastră, ne uitam la ogoare și câmpii, la casele țărănești ale căror acoperișuri ne priveau de sub pomii fructiferi, ne prelungeam privirile spre pădure, din care, atunci când ploua, se ridicau fuioare de ceață și primăvara roiau nori galbeni de spori, ne uitam la țăranii aplecați deasupra plugurilor, la strângerea recoltei, la semănături sau urmăream vreun vehicul, care târa după el un vălătuc de praf, dispărând printre brazi la întretăierea șirului de coline. Tata și-a pus binoclul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
N-o învinovăți pe Jenny pentru că a fost sinceră. Kieran se simți obligat să mă apere la rândul său. —Trebuie să plec, am strigat eu însuflețită. Mulțumesc pentru vin. La revedere. Anunțul meu abrupt a scuturat-o pe Lisa de norul de resentimente față de mine. Dar doar ce-ai sosit și nici nu ne-ai spus de ce ai venit. Am făcut un gest vag cu mâna. Nu era nimic. Zău. Pa. Lisa se postă în fața ușii blocându-mi ieșirea. Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
pe termen lung. Probabil m-a simțit că mă apropii pentru că s-a uitat în sus și mi-a zâmbit larg. S-a ridicat lovind masa și dărâmând parte din tacâmurile de pe masă. Un chelner a apărut ca dintr-un nor de fum ca să le înlocuiască. Nu trebuie, i-am spus eu veselă chelnerului. Podeaua asta e mai curată ca un spital. Mie îmi scapă tot timpul tacâmurile pe jos acasă și le folosesc, iar podeaua mea e murdară! M-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
întors spatele, după ce m-a sfredelit disprețuitoare, cu ochi de bufniță. Ziua în care am revăzut-o pe Laura, după multe săptămâni, o însemn acum, ca să mi-o păstrez albă și ferită de umbre. Soarele să n-o părăsească și norii să n-o întunece, căci albă și fără înserare trebuie să rămână ziua aceea, chiar dacă întunericul din mine nu se va mai risipi niciodată. Intrase încetișor în camera mea. Totuși, deși eram așezat cu spatele spre ușă și nu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
eterne. Vânt puternic suflă zi și noapte să smucească pomișorii din grădinița bordeiului turcesc, cu ochiul ferestruicii de-a lungul plajei pustii. Luminița farului înfipt în capul istmului, clipește-n beznă , rar și galben. Altădată vântul limpezește cerul, gonind grămada norilor spre larg, lăsând locului luna, ca o mască de sidef cu fața smeadă de călugăriță veselă. Marea se repetă. De patru zile șuieră la fel. O turmă uriașă de berbeci albi se năpustește, lingând nisipurile, ca după o retragere vicleană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
-mi la ureche întâia strofă dintr-un poem marin. Nu era loc de împotrivire. Intrai în colibă să scriu după dictat: Dumnezeu deșartă parcă, noaptea, tancuri mari, - Larmă-n țărmul cu prundiș răsună, Luna e un cap tăiat din mătrăgună, Norii sunt cărunte zdrențe de șalvari. Ziua, pe talazuri clătinate de tumult, Nor e Dumnezeu cu mâna-ntinsă. El își moaie barba albă-n sticla ninsă Și se-apleacă-n mine, vesel peste pult. Dincolo de zvârcolirea apelor năpârci, Pleacă-n larg un braț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de împotrivire. Intrai în colibă să scriu după dictat: Dumnezeu deșartă parcă, noaptea, tancuri mari, - Larmă-n țărmul cu prundiș răsună, Luna e un cap tăiat din mătrăgună, Norii sunt cărunte zdrențe de șalvari. Ziua, pe talazuri clătinate de tumult, Nor e Dumnezeu cu mâna-ntinsă. El își moaie barba albă-n sticla ninsă Și se-apleacă-n mine, vesel peste pult. Dincolo de zvârcolirea apelor năpârci, Pleacă-n larg un braț de piatră arsă. Pe argint suflat cu aur se revarsă Pene roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]