14,917 matches
-
kilometri întregi să se întâlnească. Despre Nicky nu știau nimic în acel moment. Fiecare era plecat pe un alt drum și fiecare cu norocul lui. Părăsiseră restaurantul unde mâncaseră și topiseră asemenea unei lumânări câteva întâmplări și trăiri. Alin o sărută la plecare și era mulțumit că dobândise cu ocazia aceasta o anume liniște sufletească. Acea liniște primită era ca seninul unei primăveri care-ți îndreaptă pașii pentru a merge cu mai mult curaj într-o direcție bună. Rămăsese cu aceste
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Alintându-se și mai mult, îl ruga din nou iar Nicky îi cânta în șoaptă cântecul de leagăn al Victoriei. Dacă la fereastra ta, ar poposi o rândunea Tu să te porți blând și să vorbești cu ea.” Apoi o sărută de mai multe ori și o rugă să își facă bagajele pentru plecarea în capitală. Ea sări în picioare ca o zvârlugă și îi zise:Stai puțin să îmi aranjez părul, mai întâi. - Nu-i nevoie. Nu trebuie să te
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
o dragoste pe măsură, risipind chiar foarte mulți bani cu ea pentru a o face fericită. Era foarte mândră de el și chiar era îndrăgostită. Îl luă de după umăr, îl trase puțin spre ea până ce obrajii lor se atinseră, se sărutară și rămaseră îmbrățișați iubindu-se așa cum fac toți îndrăgostiți. - Îmi doream așa de mult să dai frâu liber sentimentelor tale! Așa cum mă așteptam. Chiar și fără hainele tale impecabile pe care le porți ai un aer de aristocrată și ești
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în țară merse într-o vacanță la mare împreună cu Julia, intenționa să o aducă acasă pentru totdeauna. Ea trebuia să renunțe la munca ei definitiv. O ținu de mână mai tot timul, o trase aproape de el până își atinseseră buzele sărutându-se fără a se jena de curioșii din preajma lor, iar Nicky începuse din nou: - Spune-mi, iubirea mea, accepți să rămâi cu mine pentru totdeauna? Ea rămase cu privirea în gol și nu 316 putea să își dea seama cât
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
venele ei curgea același sânge ca și al lui, iar rădăcinile copilăriei și dragostea existau. Într-o zi căută să îi surprindă fiecare gest, fiecare oftat și privire. Uneori ea întindea o mânuță catifelată mângâindu-i fruntea iar el o săruta, o mângâia ca atunci când totul părea normal și le era bine. În altă zi, Nicky îi spuse: ți-am explicat în mod normal cum stau lucrurile. Nu ți-am ascuns nimic. Au trecut atâția ani și sentimentele mele față de maică
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
până dimineață, ca într-un leagăn al copilăriei, ca în brațele mamei. R. Schimbări neașteptate Îi tremurau picioarele de emoție iar respirația i se opri pentru o secundă. Se văzură într-un restaurant și după ce Valentin se aplecă și-i sărută mâna cu tandrețe, „diamantul” îi făcu semn să se așeze la masa ei. - Dacă cineva mi-ar fi ghicit că te voi revedea, nu aș fi crezut! - A trecut mult timp de când nu ne-am văzut. Destinul e plin de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
succes film de debut de la E pericoloso sporgersi încoace (adică de mai bine de zece ani !). Dacă adăugăm acestor două titluri participarea unor tineri regizori români la mari festivaluri internaționale (Sinișa Dragin, cu al său în fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură, la Rotterdam, unde a luat un premiu important ; Tudor Giurgiu, cu Popcorn Story, la Berlin, nominalizat printre finaliștii competiției de scurtmetraje ; Hanno Höfer, cu Ajutoare umanitare, la Clermont-Ferrand, unde a luat premiul Canal+, și la Cannes, în secțiunea
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
proiectat zece lungmetraje (de la Steaua fără nume din 1965, al lui Henri Colpi, și Reconstituirea din 1969, al lui Lucian Pintilie, la cele mai, să zicem, recente : Filantropica, Occident, Furia, Maria, Marfa și banii, Examen, în fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură, Italiencele), șase scurtmetraje, majoritatea premiate (de la Ajutoare umanitare, din 2001, la Trafic, Un cartuș de Kent și un pachet de cafea, Apartamentul, Visul lui Liviu, Stejarii verzi) și trei documentare : Marele jaf comunist, Decrețeii și Adam + Eva. Aici
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Livia, acum, la mine acasă! Mă ridic, o sărut pe obraz, apoi ies pe hol, îmi îmbrac scurta de velur îmblănită și-mi trag ghetele în picioare. Iubito, îți urez o zi bună! îi spun, luîndu-i mîna să i-o sărut. Ne facem un semn șăgalnic, de dragoste, cu ochii îmbătați de plăcere. Spun un "sărut mîinile" șoptit și ies. Aud în urma mea ușa închisă încet, cu grijă, și mă cuprinde o mare părere de rău că nu am renunțat azi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nemarcat două femei cu copii mici în brațe, care se grăbesc să-i lase la creșa dintre blocuri, ca apoi să fugă să prindă autobuzul spre combinatul forestier. Neața, Mihăiță! Am impresia că dormi în sat de-o vreme. O, sărut mîinile! răspund eu doamnei care m-a salutat. Scuză-mă, nu te-am observat. Ce faci, îți duci perechea la creșă? Da, îi duc pe-ăștia mici. Cum rămîne însă cu răspunsul ? Dormi în sat, sau faci maraton în fiecare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întrebăm cum rămîne cu cafeaua. O bem, sigur c-o bem! îi răspund eu. Nu mergi? arăt spre cursa care se apropie. Nu, răspunde Fulvia, eu aștept cursa care merge direct la șantier. Tu du-te, că-i tîrziu deja. Sărut mîinile! îi spun, apropiindu-mă de cursă. Oamenii, cîți au mai rămas pe peron, m-au înconjurat și mă simt mînat spre ușa mașinii. În stînga am o servietă, în dreapta am o poșetă, iar în spate simt o palmă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mișcătoare, gata să mă înghită la primul pas greșit, femeia care se purtase firesc cu mine, dar care nu-mi dăduse niciodată speranțe, iat-o acum în camera mea... Bine-ați venit, doamnă! îi spun, luîndu-i mîna să i-o sărut. Și-a retras mîna încet dintr-a mea, apoi a scos din sacoșă un pachet: Cadoul de Crăciun, îmi spune, întinzîndu-mi pachetul. Cu o condiție, precizează. Seara asta, să-mi spui pe nume: Tamara. Bine? Bine, răspund, luînd pachetul. Mulțumesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să-mi spui pe nume: Tamara. Bine? Bine, răspund, luînd pachetul. Mulțumesc mult! Desfac hîrtia și găsesc, legate cu o panglică, volumele de teatru ale lui Ibsen, traduse în românește. Doamne! exclam. Ibsen... Te bucuri? Îi iau mîinile, i le sărut, apoi întind mîna la teancul cu cărți de lîngă masă și scot o cărțulie albă, Demonul de Lermontov. Te rog! spun Tamarei, întinzîndu-i cartea, e darul meu. Mi-a mulțumit mai mult șoptind, cu buzele întredeschise, răsfoind cartea. Spune-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
locuiește "autorul local". La patru jumătate ești acasă? Da, vin ca de obicei. Bine, dragul meu. Ce vrei să-ți pregătesc de mîncare? N-o să-mi fie foame; la prînz mănînc aici, la cantină. Atunci, pe după-amiază... Da, Livia. Te sărut! O stare plăcută, de fericire, m-a cuprins și-mi vine să desfac brațele, să strîng lumea în ele. Livia!... Un nume cu efect miraculos. Nu-s adolescent, dar ce-are a face? La treizeci de ani nu am voie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
folosite în combinat. Vreau să-mi notez coeficienții de compresie care-mi vor trebui, în ziua pornirii, la stabilirea cantității de gaze în rezervoare. Urc cele patru etaje și intru în laboratorul unde lucrează doamna Petrache, inginera Mugur și Lidia. Sărut mîinile de trei ori! zic eu intrînd. Bună ziua! îmi răspunde doamna Petrache. Ia loc, Mihai, că rar mai vii pe aici. Nu vreau să vă răpesc timpul, atît de prețios aici, unde se cercetează intens. Lasă, mă, gluma! Nu vezi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Petrache. Cu ce-ți putem fi de folos? O cafea? Nu, mulțumesc! Vreau coeficienții de compresie ai gazelor din studiul ce l-ați făcut. Îi vrei acum? Trebuie să răscolesc toate sertarele... Vin mîine. Cineva bate la ușă, apoi intră. Sărut mîinile, bună ziua! zice. Mă întorc și-l privesc: e Vlad. Are o salopetă făcută de comandă, în care pare și mai înalt și mai bine legat. Își scoate casca de protecție de pe cap și face un semn către mine: Salut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de sticlă cu trei gîturi, cu hîrtie în el, semn că a fost scos din pachet. Mulțumesc, domnișoară! se înclină Vlad luînd balonul. Peste trei zile vi-l înapoiez. Ne aruncă tuturor o singură privire, înclină puțin capul și spune: Sărut mîinile, bună ziua! Se întoarce, își pune casca pe cap și iese. Nu trebuia să-i dai! sare cu gura către Lidia doamna Petrache. Să nu-l mai văd pe aici! Ducă-se naibii de... Ia vă rog! o oprește Lidia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Așa face domnul Petrache? o întreb. Întreabă-l tu, că eu nu risc, vine răspunsul însoțit de-un oftat. Chiar nu vrei o cafea? mă întreabă Lidia. Nu, sigur nu. Să nu mă uitați cu coeficienții aceia, zic doamnei Petrache. Sărut mîinile, la revedere! Ies și cobor în fugă scările. Jos, în holul de la intrare, Vlad dă unui muncitor niște cutii să le ducă la instalație. Ascultă, Vlad, îi spun cînd rămîne singur, ce-ai vrut să zici cu "opera capitală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
amintit că nu e cinstit să-ți bați joc de credința cuiva. Am convins-o să lase Biblia deoparte și-am trecut cu discuția la cu totul alte subiecte. Cînd m-am apropiat de ea și-am vrut s-o sărut, mă așteptam să spună "noi nu sărutăm", dar m-a dezamăgit, cuprinzîndu-mă în brațe cu sete și patimă. Se făcuse tîrziu, afară era vreme rea, așa că a hotărît să doarmă la mine. M-a primit lîngă ea, sub cearșaf, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bați joc de credința cuiva. Am convins-o să lase Biblia deoparte și-am trecut cu discuția la cu totul alte subiecte. Cînd m-am apropiat de ea și-am vrut s-o sărut, mă așteptam să spună "noi nu sărutăm", dar m-a dezamăgit, cuprinzîndu-mă în brațe cu sete și patimă. Se făcuse tîrziu, afară era vreme rea, așa că a hotărît să doarmă la mine. M-a primit lîngă ea, sub cearșaf, cu brațele desfăcute, însetată de îmbrățișare. Dar cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
te hotărăști să... De-atunci, de cîte ori ne întîlnim, ne salutăm din priviri, deși mie îmi vine mereu să rîd, dar bunul-simț îmi spune că trebuie să mă abțin. Acum, fata traversează aleea și vine în fața mea: Bună ziua, Mihai! Sărut mîinile! îi zic, încercînd în zadar să-mi amintesc cum o cheamă. Credeam că ai să mă cauți... Cum să îndrăznesc?! Te văd mereu cu un băiat blond, cred că-i prietenul tău... Nu pentru asta, precizează fata. Atunci?! Credeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de tragere la punct. S-o punem. Vorbești ca-n filme. Pentru asta trebuie ani de studiu, investiții și capete luminate. Te-ai reîntors șef la filamente? Nu. Și ce cauți pe-aici? Ca de-obicei; să văd cum merge. Sărut mîinile! Pe culoar, în capătul dinspre scară, mă întîlnesc cu inginerul Florea, care îmi întinde, ca întotdeauna, o mînă prietenească. Salut, dom' Mihai! Vă salut, domnule Florea! Cel de săptămîna viitoare, anunțat la Radio-Iași, ești mata? Eu. Atunci, o înregistrez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
îmblănite, întinzîndu-i-o: Vă rog!... Mi-ar face mare plăcere să notați telefonul la care poate fi găsit ghidul pentru București... Las agenda în palma întinsă a femeii și mă plec spre telefon, formînd numărul Lilianei. Mi se răspunde. Doamna Liliana? Sărut mîinile! Vlădeanu te deranjează. Trebuie să mă ajuți, altfel e necaz mare. Vreau să dai unei delegate două tone de treizeci... Liliana începe să tune și să fulgere, iar eu depărtez telefonul de la ureche, uitîndu-mă spre doamna blondă care a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
delegație va urca la tine să-ți pui acordul pe comandă, apoi fii bună și telefonează la depozit să-i încarce urgent marfa. Două tone! Treaba e foarte serioasă și nu pot să-ți vorbesc mai mult prin telefon. Mulțumesc, sărut mîinile! Închid telefonul înainte ca Liliana să mai zică ceva, iau agenda din mîna delegatei, îi dau comanda și o conduc pînă la lift. La etajul zece, a doua ușă pe stînga, îi spun. Mulțumesc, îmi surîde ea. Nu uita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
De asta mă întorsesem. Drum bun la întoarcere! Pe fața doamnei blonde înflorește un zîmbet senin, cu joc de ape în privirea ațintită spre mine. Mulțumesc! Mulțumesc mult ! șoptește ea. Fac o mișcare lentă de înclinare a capului și zic: Sărut mîinile, la revedere! Ies din birou și cobor cu liftul pînă la parter, apoi mă îndrept spre secție, să vorbesc cu Don Șef despre acordul global al muncitorilor de la filamente. În clădirea secției, pe scări, mă întîlnesc cu Marinescu. V-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]