14,274 matches
-
sau se sustrage În totalitate cercetării. Posibilitatea de a cunoaște trecutul are regulile și constrângerile sale, mult mai dure În cazul preistoriei. De altfel, În stadiul actual al tehnicii și cercetării, ceea ce nu a lăsat urme materiale sau efecte perceptibile tinde să nu existe, mai ales În cazul unei arheologii care nu se poate baza pe mărturii scrise. Primele vizate aici sunt activitățile intelectuale sau „spirituale”, pe care, În terminologia de astăzi, le numim religie, știință, filozofie, cu mijloacele lor de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și nediferențiată dincolo de experiențele celor vii (dreamtime etc.). Comportamentul uman este puternic condiționat de acesta. Preocupări și Întrebări, s-a spus, iar religia este răspunsul: o grupare sau un sistem de răspunsuri, „proiecție creativă a nevoilor noastre” (A. Brelich). Explicațiile tind să creeze un corpus de credințe, corelate cu percepțiile, caracteristicile și funcțiile fiecărei societăți În parte. Printre altele, satisfac nevoia de a Înțelege, de a organiza și controla lumea non-umană, de a se apăra pe sine și de a apăra
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
reprezentări, compoziții și proto-texte. Desigur, trebuie să fim precauți: nu orice comportament ritual este religios și nu orice act neobișnuit și „non-utilitar” este ritual. C. Perlès (În LeroiGourhan, 1988, p. 907) avertizează pe bună dreptate că, În cazul preistoriei, se tinde prea des să se considere ritual orice fenomen care nu poate fi Încadrat În gesturile vieții cotidiene: prezența argilei sau a vetrelor În preajma unui mormânt, lespezi scrijelite sau arse, asocieri neobișnuite de resturi etc.; sau este considerat „ritual” tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
firul evoluției culturale, aproape toți cercetătorii vor fi de acord că primele urme ale religiei coincid cu primele morminte făcute cu intenție: dar este corect? Existența mormintelor dovedește existența religiei? Acest lucru nu este verosimil din moment ce etnologia și exemplele istorice tind să indice o evoluție a practicilor funerare independentă de cea a credințelor religioase. De fapt, debarasarea de morți este o acțiune mai ales igienică, funcțională, generată de bun-simț și de repulsie, nu mai puțin decât de oroare sau pietate. Întrebările
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de ani, atenția acordată morților a devenit evidentă, deși nu știm cât de răspândită. Pentru Încă 50 000 de ani exemplele cunoscute provin din peșteri, dar acest lucru nu arată decât faptul că peșterile conservă, În timp ce trupurile depuse În exterior tind să se risipească (Leroi-Gourhan, 1964). Persoane de ambele sexe și de orice vârstă sunt Înmormântate În gropi sau sub grămezi de pietre, În interiorul peșterilor sau În râpe. Desigur, aceasta nu este o regulă; altfel, am avea mai mult de o
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de religie productivă, chiar dacă puțin diferențiată. 8. PRIMUL „MARE SISTEM”: O RELIGIE LEPTOLITICĂ?TC "8. PRIMUL „MARE SISTEM” \: O RELIGIE LEPTOLITICĂ ?" Comportamentele religioase pe care le cercetăm dovedesc o evoluție Însemnată În ultimul stadiu al epocii paleolitice - paleoliticul târziu. Acestea tind să se răspândească pe tot globul și se referă, din punct de vedere cronologic, la evenimentele mai recente de 50 000 de ani. La această dată, omul pune piciorul În Australia, după cum s-a descoperit de curând. În Europa, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religioasă și socială egipteană și particularitatea figurii suveranului sunt păstrate astfel În alegerea și formularea textelor. Pe lângă aceasta, s-a subliniat de mai multe ori că, În spatele activității așa-zis editoriale a diferiților redactori, se poate discerne o atitudine care tinde să privilegieze un centru religios bine cunoscut de tradiție: cel de la Heliopolis, unde a Înflorit de timpuriu un cult solar; acesta se află aproape de capitala politică Memphis și va rămâne În continuare (până la uniformizarea culturală greacă) cetatea „Înțelepciunii” egiptene. Însă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
plasați ca preoți, beneficiind și de veniturile aferente, militarii ieșiți din serviciu. Aceștia sunt oameni cu o cultură teologică modestă, dar sunt legați direct de favorurile regelui. În această epocă nu lipsește nici munca de sistematizare a panteonului egiptean, care tinde să plaseze toți zeii Într-un sistem În care Raxe "Ra" și Osirisxe "Osiris", În multitudinea de funcții și de aspecte ce le revin, sunt cei doi poli. „Cât despre ceea ce spuneți, voi sunteți o singură gură”, după cum afirmă un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
diversitatea lumii religioase pe care o stăpânesc. În timp ce templele mai vechi erau locuri În care regele Își arăta devoțiunea față de zeul căruia Îi era dedicat templul și Își celebra totodată propria divinitate În fața supușilor săi, preamărindu-și faptele, acum acestea tind să se Închidă prin numeroase coridoare circulare, iar pe ziduri se repetă la infinit scene minuțioase cu ofrande și se copiază texte teologice, ale căror secrete le cunosc doar preoții, scrise Într-o grafie din ce În ce mai convențională și mai criptică. Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Utu" (akkadianul Șamaș), sau luna nouă pentru sumerianul Nannaxe "Nanna"-Su’en (akkadianul Sinxe "Sin") etc. Din cauza sincretismului religios răspândit, simbolurile pot fi doar rareori raportate În mod sigur la divinitate căreia Îi corespund. La babilonieni și asirieni, limbajul simbolic tinde să-l depășească pe cel antropomorf. Relația, intimă dintre divinitate și simbolurile sale (animale sau obiecte) nu este Întotdeauna clară și trebuie să aibă origini preistorice. xe "Anu" Există scene de „adorație” a simbolurilor divine și știm că unele animale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
străveche trebuie căutată În miturile ugaritice ale lui Baalxe "Baal", dispărut În infern și apoi reîntors. La Biblos, cetate marcată de legătura politică și culturală tradițională cu Egiptul, figura lui Astartexe "Astarte" (numită aici Baalatxe "Baalat" Gubal „Stăpână a Biblosului”) tinde să se identifice cu zeița egipteană Hathorxe "Hathor" și, mai târziu, cu Isisxe "Isis". Elementul masculin al perechii poliade se numește aici Adonisxe "Adonis", În izvoarele clasice, din fenicianul ’ad½n, denumire care acoperă o figură tipică de Baalxe "Baal" local
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și al tunetului, este identificat În mod semnificativ cu Zeusxe "Zeus" megistos keraunios și nu este ușor de distins de Bel (iconografia Îl diferențiază reprezentându-l cu barbă). În prerogativele sale de la Palmira intră și asigurarea fertilității; de fapt, reprezentările tind să combine trăsături uraniene cu simbolurile care fac referire la această a doua funcție (Îi sunt caracteristice spicele, mănunchiul de fulgere și taurul; pasărea lui sacră este vulturul). Baalshamin primește epitete care Îl desemnează ca mare zeu, milostiv și ocrotitor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu le este străin nici altor divinități de la Palmira și va deveni specific pentru Allahxe "Allah" În Coran) și Shamsh, despre care s-a vorbit deja. Uneori Allat este reprezentată aăezată printre lei, trăsătură Împrumutată de la Atargatisxe "Atargatis", cu care tinde să se identifice. Subzistă diferite elemente care indică un proces de asimilare a lui Allat cu Astartexe "Astarte", o divinitate care, la fel ca prima, are un nume ce Înseamnă prin excelență „zeiță” și ale cărei trăsături astrale ne-au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la Ashdod (1 Sam 5,1 sqq.). Înrudit cu vechiul zeu sirian Dagan, filisteanul Dagan este o divinitate legată etimologic de cereale și fertilitate, chiar dacă trebuie să presupunem În acelaxe "Astarte"și timp o morfologie veche a „zeului furtunii” care tinde să concentreze În sine cele mai importante prerogative și funcții. Cultul lui Astartexe "Astarte" este bine atestat mai ales la Ascalon, unde, după Herodot (I 105), fusese ridicat cel mai vechi sanctuar al Afroditei Urania, În timp ce la Beth-Shean exista un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
culte În epica homerică Figurile divine ce se ivesc din epopeea homerică sunt deja „forme perfecte”, antropomorfe, diferențiate, personale și funcționale, având câmpuri de acțiune bine delimitate. În același timp, ele dau dovadă de un grad de interacțiune reciprocă ce tinde să le limiteze sferele respective de competență și care se traduce În conflicte În care, uneori, apar contrapuse unele altora În adunările zeilor unde se hotărăsc evenimentele războiului Troiei, dar și cele din viața lui Odiseuxe "Odiseu"; de asemenea, interacțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Fiecare cetate Își trimitea o delegație oficială (theorìa) ca să asiste la cele mai importante manifestări religioase din celelalte poleis. În același timp Însă, autonomia religioasă a fiecărei cetăți accentua caracterul etnic al religiei Într-o perspectivă cu adevărat civică ce tindea să suprapună rolul acestor polisuri peste noțiunea identității comune a grecilor. 3. Cultultc "3. Cultul" În perspectiva politică inaugurată de cetăți, magistrații sunt cei care se Îngrijesc și prezidează organizarea sărbătorilor periodice și celebrarea cultelor În cinstea zeilor și eroilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
articulatul sistem cultual exprimă unitatea ideologică a cetățenilor, afirmă identitatea civică, ratifică ierarhia politică provizorie și oferă un răspuns exigențelor, așteptărilor, aspirațiilor și intereselor Întregii cetăți. În această ambianță, cultele nu pot fi celebrate decât În formă publică, iar riturile tind să Își piardă orice eventuală autonomie proprie, așa cum s-a Întâmplat cu riturile de trecere. Dacă vreo familie aristocratică străveche Își păstrează atribuțiile sacerdotale, acestea se află oricum În slujba cetății. Nu poate exista nici un secret religios decât Împărtășit de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
postulatele platoniciene, Întărite mai apoi de aportul sevei pitagoreice, În autorii cu o astfel orientare de gândire apare destul de puternic, dacă nu prevalent, interesul pentru dimensiunea etică și religioasă. Filozoful, mai mult decât un pur speculativ, este un „Înțelept” ce tinde spre dobândirea adevărului Într-o tensiune etică, intelectuală și religioasă În același timp, având drept obiectiv purificarea și atingerea acelei „asimilări” a Zeului În „asemănarea” pe care Platon o arăta deja În Theaetetos drept scop ultim de urmărit pentru dobândirea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acelor expresii religioase, În dubla dimensiune de credințe și culte, cu care acele valori erau Întrețesute Într-un mod profund și complicat. Victoriaxe "Victoria" unui mesaj religios, cum este cel creștin, cu tipica lui Îmbinare Între individualism și universalism ce tinde să depășească orice barieră de limbă, cultură și națiune pentru a i se adresa direct individului de la care cere o „convertire” totală și abandonarea credințelor religioase trecute, se configura nu numai ca Înlocuirea unei panorame pestrițe de credințe și de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și a celor inteligibile, pentru a rămâne „față În față” cu Unul. Autorul afirmă că În acest avânt de iubire sufletul este dispus „să disprețuiască inteligența” (Enneade, VI, 7, 34-35). Aparentul paradox al unei gândiri care, pe de o parte, tinde să Își salveze toate drepturile Înaintării sale logico-raționale și, de cealaltă parte, afirmă că este necesară o trecere dincolo de intelect, este depășit de Plotin atunci când afirmă că numai În situația În care sufletul a devenit „În Întregime inteligență” este posibilă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Dacă În Viața pitagoreică, prima dintr-o serie de zece cărți ce alcătuiesc o operă despre pitagoreism, intenționează să propună Învățătura teoretică și, În același timp, etico-religioasă a „divinului Pitagora” ca parametru privilegiat de referință pentru restaurarea păgână spre care tind eforturile sale, În De mysteriis sau, mai bine, În Scrisoarea lui Abammon, orientată să răspundă obiecțiilor aduse de Porphyrios Împotriva practicilor divinatorii și teurgice, acest proiect tinde să se Înrădăcineze pe un fundament precis operativo-cultual cu caracter teurgic. Atribuită aproape
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a „divinului Pitagora” ca parametru privilegiat de referință pentru restaurarea păgână spre care tind eforturile sale, În De mysteriis sau, mai bine, În Scrisoarea lui Abammon, orientată să răspundă obiecțiilor aduse de Porphyrios Împotriva practicilor divinatorii și teurgice, acest proiect tinde să se Înrădăcineze pe un fundament precis operativo-cultual cu caracter teurgic. Atribuită aproape unanim de critica istorică lui Iamblichos, această operă singulară este de un interes unic pentru cunoașterea atmosferei spirituale a antichității târzii, mai precis pentru cunoașterea complexului de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care cere dreptate (Yasna 29,3). În realitate, tocmai implicațiile sociale sunt cele care configurează cu destulă claritate caracterul revoluționar al G³th³, care, formate Într-un mediu violent, marcat de un puternic conflict intern (mai mult decât de conflicte etnice), tind să dea un răspuns global la problemele existențiale, opunând clasei aristocrato-războinice o viziune nouă asupra lumii oamenilor, un mesaj care includea și destinul său după moarte. Emblematică pentru răsturnarea de valori care a urmat (nu este Însă vorba nici despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
subcapitolul 2.3). Dualismul etic, mai mult sau mai puțin radical, este indubitabil caracterul specific al religiei fondate de Zoroastruxe "Zoroastru". În linii mari, se poate spune că dualismul este mai puternic și mai vital la origini și că acesta tinde apoi să se diminueze, În diverse moduri și sub diferite influențe și condiționări culturale. Monoteismul, evident În G³th³, este o tendință constantă Într-o mare parte a tradiției religioase și a slujit uneori, mai ales În epocile târzii, În urma contactului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
esență ca premisă indispensabilă a perfecțiunii și fericirii viitoare a vieții umane și universale. Pentru zoroastrism, bogăția nu e mai puțin apreciată decât descendența numeroasă sau fericirea materială și spirituală, personală sau a altora; este un scop spre care se tinde cu o perseverență optimistă, cu dedicație și muncă asiduă, În deplin respect față de legea divină benefică. Dezvoltarea structurilor economice și sociale ale comunității parsilor a avut loc În același ritm cu cea a structurilor religioase. La sfârșitul secolului al XIX
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]