14,325 matches
-
mai Întinsă, evocarea istoriei și a păstorilor ei mari, „martiri ai vitejiei”, de la Traian la Minai; vine, din nou, tema autorului (interpretarea simbolurilor): „O ziduri! rămășiță din slava strămoșească! O, turn! de unde ochiul de mii de ori văzu Biruința să zboare p-oștirea românească, În muta voastră șoaptă cîte-mi vorbiți acu.” Într-o lamentație obosită, cu slabe mijloace figurative. Comparația poeziei cu glasul preacobitor al cucuvăii, vestala acestor ziduri mucede, nu este deloc nouă. Poemul se Încheie, Într-o notă mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a fost oprit. Fantome de nădejde, ființe-aeriene Și fără de amestic cu cele pămîntene! Cu mintea-mi cea hrăpită semeț mă-ntraripam. Ele zîmbea la rîvna-mi ș-Îmi Împuta-ndrăzneala, Poruncitorul deget Îmi arăta greșala. Nebun d-a mea rușine mai repede zburam”, dar explicația este, din fericire, tulbure, imaginile sînt fugitive, dragile ființe” ale poetului se aburesc, pier În văzduh (văzduhul visului), și mesajul de la suprafața versurilor se Întunecă. Ce este, Încă o dată, acest sfînt nesațiu, acest delir mare, dar nalta Înfocare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de eliberare corporală: „În brațe n-am nimica și parcă am ceva, ................................................... Că uite, mă vezi mamă, așa se-ncrucișă...” Imaginile sugerează nașterea unei forțe necunoscute ce tinde să dezlege trupul de legăturile lui terestre: „Ah! inima-mi zvîcnește! Și zboară de la mine! ......................................................... Și tremur de nesațiu și ochii-mi văpăiază”, aducînd o stare de voluptate și de durere („un dor nespus m-apucă și plîng, măicuță, plîng”). Poate acestea provoacă starea de visare, căderea În reverie („săi ca din visare
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un spirit care vrea să Îndrepte răul social. Poemul este, de regulă, o lungă demonstrație, o acumulare orizontală de abstracțiuni Întărite cu alte abstracțiuni. Poemul este deliberat ținut aproape de pămînt („Astfel de nalte sujeturi pentru muza mea sînt/ PÎn-a nu zbura În ceruri, ea se cearcă pe pămînt”), Într-un mers lin, la pas, În ritmul și cu spiritul de circumspecție al unei inspecțiuni teritoriale. Muza nu zboară deloc, degeaba spune poetul că muza este stăpînită, aici, pe pămînt „pîn-a nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ținut aproape de pămînt („Astfel de nalte sujeturi pentru muza mea sînt/ PÎn-a nu zbura În ceruri, ea se cearcă pe pămînt”), Într-un mers lin, la pas, În ritmul și cu spiritul de circumspecție al unei inspecțiuni teritoriale. Muza nu zboară deloc, degeaba spune poetul că muza este stăpînită, aici, pe pămînt „pîn-a nu zbura la ceruri”: muza nu se avîntă niciodată spre necunoscutul Înălțimilor. Cerul, stelele, Îngerii, cînd apar din cînd În cînd În versuri, sînt pure convenții literare. Muzicalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În ceruri, ea se cearcă pe pămînt”), Într-un mers lin, la pas, În ritmul și cu spiritul de circumspecție al unei inspecțiuni teritoriale. Muza nu zboară deloc, degeaba spune poetul că muza este stăpînită, aici, pe pămînt „pîn-a nu zbura la ceruri”: muza nu se avîntă niciodată spre necunoscutul Înălțimilor. Cerul, stelele, Îngerii, cînd apar din cînd În cînd În versuri, sînt pure convenții literare. Muzicalitatea versurilor le face uneori (observă just G. Călinescu) grandioase. Intervine, apoi, un al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să mor dar de plăcere În ceasul cel din urmă s-auz că m-ai iubit, Să strîng draga ta mînă, să simț a ta durere Vărsîndu-se asupra-mi ca balsam fericit. Și sufletu-mi atuncea pe buzele-ți să zboare, Să ia un lung, un dulce, un vecinie sărutat; Din brațele-ți, din sînu-ți să treacă el În soare, Să ducă la vecie plăcerea ce-a gustat.” Suferința ia forme aspre, „turbate” cînd cruzimea iubirii se unește cu cruzimea soartei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a pasiunii: sublimul voluptății și al purității, două noțiuni care la Bolintineanu merg Împreună. Numai virginalul poate trăi beția voluptății. În Conrad dăm peste „azurita ceață”, În Macedonele, marea și cerul (eterul) „unesc azurul lor” și, tot acolo, sufletul Îndrăgostit zboară ca fluturele prin „deșertul azuros”... Să revenim la „lichidele cîmpii”... unde sufletul proscrisului Conrad se simte bine. Aici climele sînt „prefumate”, cadrul vieții (citat deja) e „superb, desfătător”, cerul, aerul, valul mării „se Înveleau” Într-o culoare pală, prin aer
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pe osăminte; Barba Îi tremură, dinții se cleatină. Muge ca taur; Geme ca tunetul, bate cavalele Ca un balaur.” Cavalcada se repetă În Peștera Muștelor aproape cu aceleași elemente: „Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și apoi (acolo unde este cazul) răsfățul, desfătarea. Marioara din Legendele istorice ascultă cu liniște justificarea mîndrului ei iubit, fugit de pe cîmpul de bătălie: „În cîmpia sîngeroasă Frații mi-am lăsat, Și la tine-a mea frumoasă Iată c-am zburat. .................................. Fără tine-n astă lume Nu pot să trăiesc...”, Însă justificarea nu este primită, amorul fără onoare este respins: „Ce zici tu, o, neferice, MÎndrul meu iubit”... Mărioara găsește, În fine, o soluție convenabilă: pleacă la luptă Împreună cu bărbatul pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
De-a focului ce-l arde văpaie-nflacarată; Dar vulturii, și ulii, și bulinele, și corbii, Precum tot spre lumină cu jale cată orbii, Țintesc cu neclipire spre dînsul ochi sălbatici Ce noaptea printre arbori s-aprind ca roși jaratici. Ei zboară pretutindeni alăture-mpreună, Formîndu-i pe sub nouri cu zborul o cunună, Un larg cortegi funebru ce lasă unde trece De albe oseminte o cladă tristă, rece!” Citind aceste versuri, un fapt se observă: poezia, ieșind de sub regimul solarului, grațiosului, devine mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
oarbe ale lui Sfarmă-Piatră și Strîmbă-Lemne, legendarul pitic se refugiază Într-un arbore și, privind de acolo spectacolul, chicotește de satisfacție. Scena se mai rotește o dată și În locul peisajului ciclopic dinainte apare din nou imaginea unei perechi de tineri care zboară „pept la pept, gură În gură, ochi În ochi privind duios”. Este una din puținele imagini ale zborului la Alecsandri, spirit sănătos terestru. Zborul nu este propriu-zis o temă și nu angajează o mitologie lirică din care să deducem un
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pădure, nici rîu răcoritor, Nimic nu-nveselește pe bietul călător. Pustietatea goală sub arșița de soare În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt, Cu-a sale mari vîrtejuri de colb ce zboară În vînt. De mii de ani În sînu-i dormind, zace ascunsă Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă, Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor Și iarna se deșteaptă sub crivăț În fior. Acolo floarea naște și moare-n primăvară, Acolo pere umbra
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe sînul fără margini și pustiu de ocean, Unind două orizonturi, iată valul lui Traian! Pe colnicul rotund, verde, la al vînturilor șuier, CÎntă-n umbra lui Murgilă un păstor din al său fluier. LÎngă dînsul doarme-un cîne; pe sus zboară un vultan, Și o turmă de oi blînde pasc pe valul lui Traian! Pustietatea ce „În patru părți a lumei se-ntinde-ngrozitoare” reprezintă un imens spațiu deschis și, În fața lui, imaginația poetică se Înspăimîntă. Nu „se-nveselește”, Încă o dată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un pustiu, nu-i un spațiu fără margini, amenințător și nefertil. Numai jalea e „fără margini”, numai dorul este „fără hotar”, numai Îndrăgostitul fără speranță simte Îndemnul să se arunce pe un cal și „prin văzduh să-noate, / pășind peste-orizonturi, zburînd peste cîmpii”... Neliniștea poetului visător este scurtă, un „acord Îngeresc”, un „glas prietenesc” plutesc prin aer și-i dezmiardă urechea. El nu simte, În consecință, dorința „să nu mai facă parte din trista omenire”, să se piardă, cu alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deschis este exuberanța. În locul vuietului Înfricoșător al crivățului se aude acum clinchetul clopoțeilor. Natura e din nou primitoare, spiritul se vindecă de melancolii: „Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe Răpind sania ușoară care lasă urme albe. Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei Prin o pulbere de raze, prin un nour de scîntei.” O reverie a alunecării și o figură a beatitudinii se prefigurează aici. Sania este instrumentul acestei noi euforii. Sania ușoară are un statut dublu: este un vehicol
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
verginile intră În apa proaspătă, soarele se Înalță de trei suliți pe „cereasca mîndră scară” și absoarbe rouă de pe ierburi... Clasicizînd, alegorizînd, poetul aduce În vasta scenă lirică pe radioasa Aurora care - „dulce, veselă, rozie, scumpă ca un vis iubit” - zboară peste lume și dă sfaturi bune unei copile triste. Nu se configurează, din aceste imagini comune, o figură poetică specială, o formă memorabilă a sensibilității. O urare ce nu implică prea mult imaginația În materie. Obiectele reale, mai numeroase decît
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sigur, un spațiu (cum se sugerează Într-un poem erotic) de desfătări sublime. Natura, În totalitate, a devenit un imens cuib În care se pregătește rodul: „Tot ce simte și viază, feară, pasere sau plîntă În căldura primăverii naște, saltă, zboară, cîntă. Omul Își Îndreaptă pasul către desul stejăriș. Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziș. El se duce după visuri; inima lui crește plină De o sacră melodie, melanholică, divină, De o tainică vibrare, de-un avînt inspirator Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mai direct din mitologia populară, apar cîteva scene de vrăjitorie neagră. Baba Cloanța duce În spate pe Satan și codrii clocotesc de un lung hohot. Satan urlă furios, și la urletul lui: „Mii de duhuri ies la lună Printre papură zburînd...”. Strigătul de ziuă al cocoșului pune capăt acestei goane Înfricoșătoare. Macabrul, demoniacul se termină În grotesc: Satan și jertfa lui, baba, se aruncă În „băltoiul mucezit”... Strigoiul din alt poem este un flăcău care, neascultînd de glasul blîndei copilițe, a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
bogată. Stereotipiile ei fac dificilă cercetarea În această direcție. Comparațiile În stil popular (unele preluate direct din folclor) sînt abstracte și dau acea impresie de indeterminare temporală și spațială specifică artei anonime. A compara impaciența unei fete cu vîntul ce zboară, cu pasărea ușoară și dorul ce omoară (Maghiara) este a plasa subiectul Într-un sistem de simboluri generale În care orice conotație a ideii dispare. Calul aprig ca un leu, calul negru ca păcatul, sînul dulce ca un crin, inima
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prune, mere, pere, Noi avem după plăcere. E, e, e! Plăcută vreme e! I, i, i! Haideți copii la vii! Strugurele must se face Și nouă mustul ne place. I, i, i! Haideți copii la vii! O, o, o! Cocorii zboară-n stol! Se duc cuci și rândunele Și ne pare rău de ele O, o, o! Cocorii zboară-n stol! A ruginit frunză din vii (cântec) A ruginit frunză din vii Și rândunelele-au plecat, Puștii sunt lanuri și câmpii
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
la vii! Strugurele must se face Și nouă mustul ne place. I, i, i! Haideți copii la vii! O, o, o! Cocorii zboară-n stol! Se duc cuci și rândunele Și ne pare rău de ele O, o, o! Cocorii zboară-n stol! A ruginit frunză din vii (cântec) A ruginit frunză din vii Și rândunelele-au plecat, Puștii sunt lanuri și câmpii, Puștii sunt horele din sat Refren: Tra la la....... la, la, la,..... Când viorica va-nflori Și rândunica
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
palmă unul... Iute, iute, închid pumnul. Desfac pumnul, Unde-i fulgul? Am în mână-un strop de roua, Sau un bob de apă? Ploua? S-a topit în mâna mea, Cu o lacrima de nea... Săniuța mea Uite săniuța mea, Zboară că un fulg de nea. Cand o șui pe derdeluș, Trage spre alunecuș. Când se vede-n sus, ei bine, Ar zbura și fără mine Dar n-o las! Pe gheață bună Lunecam doar împreună. Sănioara Am o sănioara, Mă
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
apă? Ploua? S-a topit în mâna mea, Cu o lacrima de nea... Săniuța mea Uite săniuța mea, Zboară că un fulg de nea. Cand o șui pe derdeluș, Trage spre alunecuș. Când se vede-n sus, ei bine, Ar zbura și fără mine Dar n-o las! Pe gheață bună Lunecam doar împreună. Sănioara Am o sănioara, Mă poartă mereu, Din zori până în seara, După placul meu. Dar când se grăbește, Aruncă din zbor Zăpadă și gheața, De jos până în
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
face-o stana Și ia pușcă să-l omoare. 1 iunie de Ileana Bumbac Astăzi pământul o hora se vrea, Hora de veseli copii ce se joacă Zarea-i un cântec și cântă cu ea, Inima noastră, a copiilor, parcă Zboară hulubi cu aripi argintii... Ziua copiilor lumii e azi Ziua copiilor țării, a noastră Vin de la munte miresme de brazi Basm al văzduhului, apa albastră Prietenie, soli de pace Poartă cu drag, spre ai lumii copii Zâmbetul lor cel frățesc
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]