14,243 matches
-
din partea suveranilor din toate timpurile, atât pentru construirea, cât și pentru restaurarea lor. Templele dețineau În proprietate bunuri imobile, dar și de alt tip, care garantau funcționarea liturgică și menținerea personalului sacru. Desigur, nu lipseau ofertele reglementate sau libere ale credincioșilor. 3. Personalul sacrutc "3. Personalul sacru" Ca În multe alte religii, și În Mesopotamia preoții sunt expresia fundamentală și vizibilă a sacrului. Exista o gamă largă de funcții. Preoților le revenea sarcina Îndeplinirii ritualului cultului, Împreună cu alte funcții practice, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care Îi scot În evidență caracterul de tutore al ordinii etico-sociale. Spre deosebire de un deus otiosus sau de un zeu În declin, zeul El ocupă un rol central În sistemul sacrificial ugaritic, apărând drept una dintre divinitățile venerate cu precădere de către credincioși; nu trebuie uitată influența profundă pe care figura și mitologi au avut-o asupra formarii personalității lui YHWHxe "YHWH". Soția lui El este zeița Athiratxe "Athirat", a cărei participare activă la opera creatoare ne este dezvăluită de epitetul „Protonăscătoare de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
poliazi cei mai importanți ai Cartaginei erau Baalxe "Baal" Hammonxe "Baal Hammon" și Tanitxe "Tanit". Amândoi au rădăcini În Orient, dar În Occident aceștia cunosc un notabil spor de prestigiu și popularitate. Această pereche Întrupează figura strămoșilor ancestrali către care credinciosul se Întoarce În momentele cele mai importante și critice ale existenței. În miile de voturi din sanctuarul citadin numit tofet aceștia sunt invocați cel mai adesea Împreună; o particularitate exclusivă a Cartaginei este faptul că Tanit apare de obicei pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lumii punice. Chiar și unele divinități grecești au intrat oficial În mediul religiei punice odată cu introducerea la Cartagina a cultului Demetrei și Corei (396 Î.Hr.): un fenomen care, asemenea celui al răspândirii cultelor tămăduitoare, răspunde la noile nevoi ale credincioșilor, pe care credința În divinitățile tradiționale nu mai reușește să-i satisfacă. În rest, divinitățile feniciano-punice au fost uneori primite de civilizații vecine, precum Anatolia și Egipt. Un caz aparte este reprezentat de Israel, care adoptă pe scară largă cultele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
anturajul lui Bel. Aglibol și Malakbel erau venerați Împreună Într-un templu (Încă necunoscut) care avea numele semnificativ de „Grădina sacră”, fapt care Îi leagă de ciclul vegetal și Îi configurează ca protectori specifici ai vieții sedentare bazate pe agricultură. Credincioșii lor erau mai ales cei din tribul Bene-Komare, un trib de origine sacerdotală cu Îndepărtate rădăcini feniciene. O a doua triadă divină - atestată doar În iconografie - Îl avea În frunte pe Baalshamin („Stăpânul cerului”) și Îi includea pe Malakbelxe "Malakbel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
izvorul oazei. Adevărata identitate a „Zeului Anonim” rămâne o Întrebare deschisă, fără a exclude posibilitatea de a ne afla În faxe "Zeul Anonim"ța unei false probleme, putând fi vorba despre o entitate aparte, diferită de celelalte, născută din nevoia credincioșilor de a avea un interlocutor divin intim și mai atent la nevoile individuale, decât marile divinități ale cetății sau decât cele venerate În tradițiile antice tribale ale grupurilor individuale. Fenomenul poate fi Încadrat În religiozitatea populară care are tendința de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religiozitatea populară care are tendința de a se detașa de cultul public. Trebuie ținut cont și de faptul că „Zeul Anonimxe "Zeul Anonim"” este un zeu sùnnaos, adică lipsit de sanctuar propriu, dar venerat În templele altor divinități. Într-adevăr, credincioșii i se adresează doar lui pentru a-i cere ajutorul și protecția În sfera problemelor individuale ale existenței. Tot În cadrul religiozității populare intră și G#innayê (plural de la Êinn), spirite tutelare sau geniixe "genii" reprezentate cu formă umană, adesea Înarmate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai ales cucerirea cetății Atarot, stăpânită de Gad, ucigându-i locuitorii. De acolo regele moabit ia ca trofeu un altar sau un simbol religios iudaic (reprezentat ca leu al lui David?), pentru a-l oferi zeului său. Acesta Îi răspunse credinciosului său invitându-l să cucerească Nebo, de sub stăpânirea lui Israel. Mesha reușește În incursiunea sa, comițând un adevărat masacru, ucigând 7 000 de persoane de ambele sexe și dedicând victimele și triumful zeului său, numit aici Ashtarxe "Ashtar"-Kemoshxe "Ashtar-Kemosh
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
vinul, după prima fermentare, era bun de băut, se celebra o altă sărbătoare, caracterizată de o atmosferă de libertate fără limite. Erau aloele, sărbătoarea de iarnă a treieratului care Îi cinstea Împreună pe Demetraxe "Demetra", Coraxe "Cora" și Dionysosxe "Dionysos". Credincioșii mergeau În procesiune până la Eleusis, unde femeile celebrau o secretă ceremonie nocturnă În cursul căreia trăgeau după ele falusuri, se dedau la acte obscene și pregăteau mese acoperite de tot felul de mâncăruri și turte În formă de organe genitale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nouă interpretare propriului rol2. El Înțelege sacerdoțiul ca pe o profesie cu normă Întreagă și pe viață, profesie care se Întemeiază pe morală și atitudine caritativă, educație și spiritualitate religioasă. Cu toate acestea, nu poate exista o „comunitate” religioasă de „credincioși”, „frați” și „fii” fără prezența unui oficiu care să reunească În sine funcțiile mijlocitorului, maestrului și părintelui spiritual. Așadar În religia romană din epoca republicană și imperială există relativ puține grupuri (collegia) care urmăresc În primul rând și cu precădere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fii” fără prezența unui oficiu care să reunească În sine funcțiile mijlocitorului, maestrului și părintelui spiritual. Așadar În religia romană din epoca republicană și imperială există relativ puține grupuri (collegia) care urmăresc În primul rând și cu precădere scopuri religioase. Credincioșii zeiței Bona Deaxe "Bona Dea" Caelestisxe "Bona Dea Caelestis", de exemplu, se adună Într-un collegium cultorum propriu (CIL, 10, 4849). Numai În cazul În care cultores/cultrices, un thiasus, o spira se reunesc regulat pentru celebrări religioase se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
martie Arbor intrat copacul intră 24 martie Dies sanguinis ziua sângelui 25 martie Hilaria sărbătoarea bucuriei 26 martie Requetio zi de odihnă 27 martie Lavatio abluțiune În „ziua sângelui”, mitul reprezentat și ritul practicat ajung să coincidă În autocastrarea unor credincioși. În calitate de „Galli”, ei aparțin acum grupului restrâns al personalului consacrat cultului zeiței Mater Magnaxe "Mater Magna". Mult mai labil era raportul Între cult și ludi circensis, În ziua sărbătorii principale a zeiței (10 aprilie) și ludi scenici (4-9 aprilie), În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru a-i trimite ofrande zeului În lăcașul său african. Totuși, În toate aceste cazuri este vorba despre experiențe sporadice, absorbite larg de cadrele tradiționale ale religiei cetățenești care Își menține ritmurile și regulile ancestrale. Dacă uneori personajele divine și credincioșii lor se remarcă prin caracteristicile neobișnuite - față de canoanele - ale practicii rituale, ei devin obiect al ironiei sau al unei adevărate condamnări. Acesta este cazul frigianului Sabaziosxe "Sabazios", pe care Aristofan Îl amintește ca pe un „cântăreț din flaut” (Horae, fr.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
formele tipice entuziasto-orgiastice alături de orgiile bahice, arătând profundele analogii structurale și originile comune Între corurile lui Dionysosxe "Dionysos" și riturile Mamei (Bacantele, 55-59, 72-82). Întemeierea Metroon-ului atenian, devenit arhivă a documentelor oficiale, este legată de tradiția despre sosirea unui metragșrtes (credincios „strângător de oferte al Mamei” - Iulian, Imn către Maica zeilor, 1). Distrugerea templului de către persani În 480 Î.Hr. reprezintă un terminus ante quem pentru acel eveniment. În orice caz, dincolo de elaborările mitice, descoperirea pe acropola cetății a unor imagini
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care folosim acest termen (Sfameni Gasparro, 1985), relativă la un complex mitico-ritual centrat pe o figură divină „În acțiune”, protagonist al unei serii de evenimente dramatice care privesc dispariția/moartea, Întoarcerea/subzistența În moarte și celebrarea unei asemenea acțiuni de către credincioși, În adâncă sintonie cu suferințele zeului. Într-adevăr, Attisxe "Attis", În ciuda trăsăturilor foarte umanizate ale mitului său, este o personalitate divină, pe care felul nașterii și al morții o revelează ca fiind legată de nivelul vegetației arborescente și floricole (Pausanias
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de cult orgiastice. În acest cult, pe de o parte Galli, credincioși eunuci consacrați În totalitate zeiței prin actul sângeros al mutilării, Îl fac simțită prezența, celebrându-l ca pe o imagine În actualitatea rituală, iar pe de altă parte, credincioșii obișnuiți, bărbați și femei, Îl celebrează atât În forme publice, cât și prin rituri cu caracter rezervat sau clar ezoteric. În perioada imperială este atestată practica unor misterii În care Attisxe "Attis" deține o parte importantă În cazul În care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
obișnuiți, bărbați și femei, Îl celebrează atât În forme publice, cât și prin rituri cu caracter rezervat sau clar ezoteric. În perioada imperială este atestată practica unor misterii În care Attisxe "Attis" deține o parte importantă În cazul În care credinciosul, la capătul unui iter inițiatic, se proclamă „myst al lui Attis” (Firmicus Maternus, De errore profanarum religiorrum, 18). În epoca elenistică, În lumea greacă sursele Îi atribuie un caracter de rezervă Însuși „discursului sacru” despre personaj, rezervă tipică pentru miturile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cult public cu bază aristocratică, exprimat În jocurile anuale Megalesia și În procesiunea urmată de scufundarea statuii În apele râului Almo. Aspectele frigiene ale cultului, izolate În veacurile Republicii În interiorul sanctuarului Împreună cu figura lui Attisxe "Attis" și cu echivocii lui credincioși, Galli, se Înmulțesc, fără să poată fi oprite, la sfârșitul acestei epoci și În primii ani ai Imperiului, fiind ținta unor aspre satire din partea lui Juvenal. Prin intervenția lui Claudiu (41-54 d.Hr.) și mai ales a lui Antoninus Pius
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
veacurilor următoare, acest rit accentuează conotațiile catarctice și, din rit public pentru salvarea comunității sociale În persoana celui mai mare reprezentant al ei, devine cu precădere un rit privat, cu scopul de a-l purifica și a-l mântui pe credincios, care, prin el, Într-un avânt de pietate personală, se poate recunoaște ca „renăscut pentru veșnicie” (CIL, VI, 510 din 376 d.Hr.). În sfârșit, În practica taurobolului, care În Grecia are un ecou slab, cercurile romane aristocratice din ultimii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o forță Întunecată și tiranică, față de ale cărei planuri era constrâns În mod dureros să se supună. Această prerogativă a lui Isisxe "Isis", care se exprimă și În apelativul frecvent de Tyhe sau Fortunaxe "Fortuna", cu care o invocă numeroși credincioși și care Își află o ilustrare vie În Întâmplările lui Luciusxe "Lucius", povestite În Metamorfozele lui Apuleius, În timp ce, pe de o parte, dă Întreaga măsură a dimensiunii tipic elenistice a fizionomiei zeiței, de cealaltă parte, motivează simpatia excepțională de care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
speranță pentru o depășire asemănătoare a greutăților și chinurilor propriei existențe. Aici se deschide o perspectivă de prim interes istorico-religios. Dacă În antica tradiție egipteană riturile osiriene cu caracter funerar Îi asigurau Într-adevăr defunctului o soartă bună „dincolo”, participarea credinciosului la cultul zeului nu implica specificul caracter inițiatic al unui cult misteric. Cu toate că Herodot, atunci când vorbește despre riturile lui Osirisxe "Osiris", este reținut de scrupulul religios de a le dezvălui conținuturile, În măsura În care ele sunt relative la o istorie funebră analoagă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de practici de abstinență și catarctice, experiența antrenantă a unui contact direct cu zeitatea Într-un cadru de dimensiuni cosmice și asumarea de către inițiat a unor caracteristici solare, exprimate În veșmântul sacru cu care este Îmbrăcat și oferit spre venerare credincioșilor, care evocă un scenariu astral. Zeița la care fac referire misteriile Îi făgăduiește credinciosului reușită și bunăstare pentru viața prezentă și, În calitatea ei de „regină a celor morți”, o ședere fericită În Împărăția infernului, În care se va bucura
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Într-un cadru de dimensiuni cosmice și asumarea de către inițiat a unor caracteristici solare, exprimate În veșmântul sacru cu care este Îmbrăcat și oferit spre venerare credincioșilor, care evocă un scenariu astral. Zeița la care fac referire misteriile Îi făgăduiește credinciosului reușită și bunăstare pentru viața prezentă și, În calitatea ei de „regină a celor morți”, o ședere fericită În Împărăția infernului, În care se va bucura de vederea ei glorioasă, strălucitoare În „Întunericul Acheronului” (Metamorfoze, XI, 6). Dacă scenariul misteric
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
somn și să vindece orice boală, este cel care Îi hotărăște și Îi orânduiește desfășurarea. O inscripție votivă din Serapeumul C din Delos, datată pe la jumătatea secolului al III-lea Î.Hr., documentează foarte direct acest scenariu, arătând că și credincioșii simpli erau pe deplin conștienți de valențele cosmozofice ale acestuia. Departe de a fi patrimoniul exclusiv al unor cercuri restrânse de indivizi culți, noțiunea de „zeu cosmic” pătrunsese În straturile largi ale societății elenistice. Aristodicos, fiul lui Demaratos, și Artemone
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
această grijă fiului. După moartea acestui Apollonius, primind În somn poruncă de la zeu să Îi construiască un templu, depășește Împotrivirea dușmanilor printr-o miraculoasă intervenție divină și Înalță o capelă unde Serapis și zeitățile care Îl Însoțesc primesc omagiile unor credincioși din ce În ce mai numeroși, a căror devoțiune, atestată de o mare cantitate de epigrafe, va conduce la construirea altor două temple și, În sfârșit, la recunoașterea oficială a aceluiași cult din partea autorităților publice. Greci, răsăriteni din orice națiune, italici și romani ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]