KorAP: Find »[drukola/base=marcare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...564 565 566 ...598 >

14,936 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului Deși o limbă are la dispoziție cele trei posibilități de marcare intrapropozițională, de cele mai multe ori nu alege niciuna dintre ele, ci preferă un amestec de strategii de tip acuzativ și de tip ergativ pentru marcarea funcțiilor sintactice. Alegerea, pentru anumite structuri ale limbii, a tiparului acuzativ și, pentru alte structuri ale limbii, a tiparului ergativ 20, situație cunoscută în bibliografie sub numele de partiție ergativ−acuzativ (engl. split ergative-acusative) sau grade de ergativitate (Levin 1983

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipologică a unei limbi. Este momentul să detaliez această observație, odată cu Dixon (1994: 70), care împarte limbile ce disting între Sa și So în două categorii. ● Limbile în care se manifestă scindarea subiectului intranzitivelor (engl. split-S) sunt caracterizate prin marcare sintactică, ceea ce înseamnă că fiecare verb are o matrice sintactică a marcării cazuale sau a marcării prin acord, matrice care se păstrează indiferent de semantica anumitor utilizări speciale ale verbului. Aceste limbi se prezintă ca un amestec între sistemele ergativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1994: 70), care împarte limbile ce disting între Sa și So în două categorii. ● Limbile în care se manifestă scindarea subiectului intranzitivelor (engl. split-S) sunt caracterizate prin marcare sintactică, ceea ce înseamnă că fiecare verb are o matrice sintactică a marcării cazuale sau a marcării prin acord, matrice care se păstrează indiferent de semantica anumitor utilizări speciale ale verbului. Aceste limbi se prezintă ca un amestec între sistemele ergativ și acuzativ, prin urmare se pot folosi pentru descriere denumirile cazurilor nominativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbile ce disting între Sa și So în două categorii. ● Limbile în care se manifestă scindarea subiectului intranzitivelor (engl. split-S) sunt caracterizate prin marcare sintactică, ceea ce înseamnă că fiecare verb are o matrice sintactică a marcării cazuale sau a marcării prin acord, matrice care se păstrează indiferent de semantica anumitor utilizări speciale ale verbului. Aceste limbi se prezintă ca un amestec între sistemele ergativ și acuzativ, prin urmare se pot folosi pentru descriere denumirile cazurilor nominativ−acuzativ sau cele de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se poate folosi fiecare dintre variantele argumentului S, eventual însoțită de un adverb care să precizeze dacă activitatea este controlată sau nu. Limbile în care subiectul intranzitivelor are un comportament variabil în funcție de sensul verbului (engl. fluid-S) sunt caracterizate prin marcare sintactică în cazul verbelor tranzitive, dar prin marcare semantică în cazul intranzitivelor, ceea ce înseamnă că S poate fi marcat fie ca A (Sa), fie ca O (So), în funcție de semantica utilizărilor speciale ale verbului. În mod obișnuit, în aceste limbi toate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
eventual însoțită de un adverb care să precizeze dacă activitatea este controlată sau nu. Limbile în care subiectul intranzitivelor are un comportament variabil în funcție de sensul verbului (engl. fluid-S) sunt caracterizate prin marcare sintactică în cazul verbelor tranzitive, dar prin marcare semantică în cazul intranzitivelor, ceea ce înseamnă că S poate fi marcat fie ca A (Sa), fie ca O (So), în funcție de semantica utilizărilor speciale ale verbului. În mod obișnuit, în aceste limbi toate verbele intranzitive au posibilitatea alegerii între Sa (dacă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
niciodată invers; ● anumite limbi au o partiție cazuală care se repartizează astfel: cazul ergativ marchează partea dreaptă a ierarhiei, în timp ce acuzativul, partea stângă; aceasta este situația limbii dyirbal, limba "cea mai ergativă", în care singurele manifestări ale tipului acuzativ privesc marcarea pronumelor de persoanele 1 și 225; ● dacă extremele ierarhiei funcționează după principiul de mai sus, atunci este posibil ca la mijlocul acesteia să existe trei forme diferite − acuzativ, ergativ și mixt − de marcare a nominalelor S, A și O; acest lucru

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în care singurele manifestări ale tipului acuzativ privesc marcarea pronumelor de persoanele 1 și 225; ● dacă extremele ierarhiei funcționează după principiul de mai sus, atunci este posibil ca la mijlocul acesteia să existe trei forme diferite − acuzativ, ergativ și mixt − de marcare a nominalelor S, A și O; acest lucru se întâmplă în limba cashinava, în care pronumele de persoana 3 pot fi marcate în ambele feluri; ● ierarhia nominală nu numai că dă seamă de partiția acuzativ/ergativ 26, dar reflectă și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de Dixon nu se poate aplica limbii kavalan, criteriul relevant pentru tranzitivitatea din această limbă fiind individualizarea temei. Relevanța acestui tip de partiție pentru ergativitate a fost contestată de unii autori. De exemplu, Delancey (1981)27 a încercat să explice marcarea pronominală la persoanele 1 și 2 prin organizarea discursului. În tibetană și în lezghină, marcarea agentului unui verb tranzitiv este facultativă, depinzând de tematizarea agentului: agenții noi, nedefiniți, nu sunt marcați cu ergativ, numai agenții "cunoscuți" primesc ergativul. Cazul ergativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fiind individualizarea temei. Relevanța acestui tip de partiție pentru ergativitate a fost contestată de unii autori. De exemplu, Delancey (1981)27 a încercat să explice marcarea pronominală la persoanele 1 și 2 prin organizarea discursului. În tibetană și în lezghină, marcarea agentului unui verb tranzitiv este facultativă, depinzând de tematizarea agentului: agenții noi, nedefiniți, nu sunt marcați cu ergativ, numai agenții "cunoscuți" primesc ergativul. Cazul ergativ este deci legat de topicalitate. Grupurile nominale nontopice nu necesită, de obicei, o marcare specială

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lezghină, marcarea agentului unui verb tranzitiv este facultativă, depinzând de tematizarea agentului: agenții noi, nedefiniți, nu sunt marcați cu ergativ, numai agenții "cunoscuți" primesc ergativul. Cazul ergativ este deci legat de topicalitate. Grupurile nominale nontopice nu necesită, de obicei, o marcare specială pentru a fi topice. Agenții de persoanele 1 și 2 reprezintă totdeauna informație cunoscută, deci marcarea lor este superfluă. Concluzia studiului este că fenomenul disocierii persoanelor în limbile ergative poate fi atribuit caracterului specific/definit al pronumelor în dialog

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
marcați cu ergativ, numai agenții "cunoscuți" primesc ergativul. Cazul ergativ este deci legat de topicalitate. Grupurile nominale nontopice nu necesită, de obicei, o marcare specială pentru a fi topice. Agenții de persoanele 1 și 2 reprezintă totdeauna informație cunoscută, deci marcarea lor este superfluă. Concluzia studiului este că fenomenul disocierii persoanelor în limbile ergative poate fi atribuit caracterului specific/definit al pronumelor în dialog. Fenomenul partiției personale a fost studiat și de Nash (1997). Autoarea adoptă explicația cognitivă menționată de Dixon

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
caracterului specific/definit al pronumelor în dialog. Fenomenul partiției personale a fost studiat și de Nash (1997). Autoarea adoptă explicația cognitivă menționată de Dixon pentru acest fenomen − locutorul se concepe ca fiind un agent prototipic și nu este nevoie de marcarea morfologică a acestui fapt − pentru a explica de ce sunt sensibile, în general, la marcarea cu cazul ergativ pronumele de persoanele 1 și 2 și numele proprii. Nash (1997: 129) analizează situația din limbile bască și hindi, în care marcarea cazului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de Nash (1997). Autoarea adoptă explicația cognitivă menționată de Dixon pentru acest fenomen − locutorul se concepe ca fiind un agent prototipic și nu este nevoie de marcarea morfologică a acestui fapt − pentru a explica de ce sunt sensibile, în general, la marcarea cu cazul ergativ pronumele de persoanele 1 și 2 și numele proprii. Nash (1997: 129) analizează situația din limbile bască și hindi, în care marcarea cazului ergativ apare uniform la orice tip de agent al unui verb tranzitiv, comparativ cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de marcarea morfologică a acestui fapt − pentru a explica de ce sunt sensibile, în general, la marcarea cu cazul ergativ pronumele de persoanele 1 și 2 și numele proprii. Nash (1997: 129) analizează situația din limbile bască și hindi, în care marcarea cazului ergativ apare uniform la orice tip de agent al unui verb tranzitiv, comparativ cu alte limbi ergative, în care numai anumite tipuri de agent pot apărea în cazul ergativ, restul conservând forma de nominativ, apoi prezintă forma pe care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
local", fără efect asupra caracterului ergativ al frazei. (c) Timp/aspect/mod Acest tip de partiție 28 − arată Dixon (1994: 99) − este determinat de orientarea sintactică diferită spre evenimentele cunoscute, în raport cu cele care urmează să se întâmple. Dacă există o marcare de tip absolutiv/ergativ, e de așteptat ca aceasta să funcționeze la timpul trecut sau la aspectul perfectiv, evenimentele încheiate putând fi puse în legătură cu S sau O29. La celelalte timpuri și la aspectul imperfectiv, este mai probabil să existe un

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
probabil să existe un sistem nominativ−acuzativ, pentru că ceva ce nu s-a întâmplat încă este îndreptat spre un potențial agent, adică spre A sau S. Regula este următoarea: dacă o partiție este determinată de timp sau de aspect, atunci marcarea ergativă va fi întotdeauna la timpurile trecute. Aceeași idee, formulată însă mai rezervat, apare și la Gildea (2003: 4), care arată că majoritatea partițiilor bazate pe timp/aspect au aceeași direcție: trecut/perfectiv = ergativ, nontrecut/imperfectiv = nonergativ, dar există și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
rezervat, apare și la Gildea (2003: 4), care arată că majoritatea partițiilor bazate pe timp/aspect au aceeași direcție: trecut/perfectiv = ergativ, nontrecut/imperfectiv = nonergativ, dar există și excepții. (d) Propoziție principală vs propoziție subordonată Este posibil ca sistemul de marcare cazuală din propozițiile principale să fie diferit de cel din subordonate. Acest tip de partiție 30 − arată Dixon (1994: 101−104) − este legat de partiția determinată de timp/aspect și de cea determinată de semantica și de statutul grupurilor nominale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2006: 6) a fost folosit pentru a denumi cazul care marchează subiectul verbelor tranzitive, prin contrast cu alt caz, absolutivul, care marchează subiectul verbelor intranzitive și obiectul verbelor tranzitive (Dixon 1994: 1). Termenii ergativ și absolutiv s-au extins la marcarea funcțiilor sintactice prin particule și adpoziții, prin mărci pronominale de acord atașate verbului principal sau verbului auxiliar, prin ordinea constituenților (Dixon 1994: 1). Definițiile date acestui fenomen sunt diferite, în funcție de modelul teoretic la care se raportează. 4.1. Alte definiții

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
adoptată în această lucrare, altele diferite și chiar contrare. 4.1.1. Ergativitatea ca variație sintactică În studiile anterioare lui Dixon, s-a observat în primul rând manifestarea sintactică a ergativității, și, în absența unei analize foarte atente, variațiile de marcare cazuală au fost atribuite tiparului cunoscut, nominativ−acuzativ. Comrie (1973: 240) nu are rezerve în a susține că ergativitatea este un fenomen esențial sintactic și că, deși există mici diferențe între construcțiile ergative din diferite limbi, baza construcției este aceeași

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
opune construcției obiective, în care este marcat numai participantul care suportă acțiunea, adică obiectul. În ceea ce privește relația dintre construcția ergativă și cazul ergativ, Tchekhoff (1979: 28) arată că nu în toate limbile care au construcție ergativă există un caz specializat pentru marcarea agentului, important fiind faptul că agentul este întotdeauna marcat într-un anumit fel. Exemplul pe care îl dă autoarea privește limba avar, în care agentul ar sta în cazul instrumental, ceea ce nu este foarte exact: Dixon (1994: 58 − vezi supra

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
manifestare a ergativității, și nu ceea ce este de fapt, adică un mecanism sintactic asemănător pasivizării. Termenul ergativ apare cu o accepție diferită de a lui Dixon la Delancey (1981) și Tchekhoff (1980)56. La acești autori, ergativitatea presupune numai ca marcarea poziției sintactice A să fie diferită de marcarea argumentului S, fără a fi necesar ca S și O să fie marcate la fel (vezi supra, 4.1.3.). Având în vedere, pe de o parte, accepția dată de Dixon fenomenului ergativității

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fapt, adică un mecanism sintactic asemănător pasivizării. Termenul ergativ apare cu o accepție diferită de a lui Dixon la Delancey (1981) și Tchekhoff (1980)56. La acești autori, ergativitatea presupune numai ca marcarea poziției sintactice A să fie diferită de marcarea argumentului S, fără a fi necesar ca S și O să fie marcate la fel (vezi supra, 4.1.3.). Având în vedere, pe de o parte, accepția dată de Dixon fenomenului ergativității, și, în special, statutul cazului ergativ în limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fie marcate la fel (vezi supra, 4.1.3.). Având în vedere, pe de o parte, accepția dată de Dixon fenomenului ergativității, și, în special, statutul cazului ergativ în limbile în care acesta există, anume acela de caz specializat pentru marcarea agentului acțiunii, și, pe de altă parte, criticile pe care Dixon le aduce folosirilor improprii ale termenului, se pune întrebarea cât de potrivită este denumirea de verbe ergative pentru verbele neagentive cu un singur argument din limbile de tip acuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
neagentive cu un singur argument din limbile de tip acuzativ. Este evident faptul că, în sintagma verb ergativ (adică verb intranzitiv cu subiect nonagentiv), semnificația termenului ergativ este total opusă semnificației aceluiași termen din sintagma caz ergativ (cazul specializat pentru marcarea agentului). 4.3. Cazul ergativ în teoriile localiste Accepția cazului, în general, și a cazului ergativ, în special, este diferită în studiile tipologice și în teoriile de tip localist. Acesta este motivul pentru care ceea ce înțeleg localiștii prin ergativ face

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]