18,350 matches
-
după ce contemplase actul până după săvârșire. ...Mulțumescu-ți Ție Doamne, că mi-ai dat vederea. Prin ea putui să mă bucur de florile pajiștilor tale. Să mă înclin în cale la buruiana crescută prin voia ta, să iubesc soarele și viermele, norul de mangal și cel de vată, târfa și fecioara. Harul Tău m-a copleșit când mi-ai dat iubirea pentru una singură, și tot Tu îmi vei sufla de pe umeri pulberea de purpură și chiciura de aur, ninse de vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
bucurie pe-o canava de vis, Lipsită de-așteptări, lipsită de mai bine. O văd la clavecin cum descifrează note, Sau cum trezește somnolente flori, - Capitolul de dragoste al meu cu Lizelote Vreau să rămână pulbere de aur mat, pe nori. Îi stăruie, cucernic, pierdute mirodenii, În păr și mai ales, aproape de urechi, - E un miros de biblie rămasă de milenii, E-aroma cărții umede cu literele vechi. Isterică și mare e, cu sprinteneli de cal, Și totuși se alintă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
totuși nu se vede niciodată întreg, din cauza frontonului verde al arborilor laterali, cu ramuri clătinate de adieri. De sus de la casa lui Anton Peticilă, poți urmări leșinul unui arbore, atins la măduvă de sulița fierbinte a soarelui. Ceva mai târziu, norii din spate acoperă ca niște țâțe cenușii, coama peretelui împădurit din față. Ploaia vine, mai întâi pe furiș, apoi degenerează într-un cântec monoton. Pomii treziți dintr-o lungă toropeală salută înviorați, în dreapta și în stânga, cu legănări de creștete. Zigzagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
treziți dintr-o lungă toropeală salută înviorați, în dreapta și în stânga, cu legănări de creștete. Zigzagul fulgerător galben crapă pânza cenușie și trage după el o imensă prăvălire de tunet necăjit. Cerul albăstrit rămâne locului. Ultima cârpă zdrențuită și murdară de nor cenușiu, gonește la vale, împinsă de vânt. Trenul suie. Dihania de metal își trage sufletul, cu horcăit în respirație. Când coboară, însă, alunecă hoțește, ca un șarpe negru. Zgomotul de tăvălug al roților îmbucate fier în fier se confundă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
și Îi Împrumutase propriul valet când Burges Noakes plecase pe front, un an mai târziu. Theodora, care abia dacă o zărise trecător pe Edith Wharton În trecut, de cele mai multe ori În mașină, sosind sau plecând de la Lamb House Într-un nor de praf și gaze de eșapament, aprobă fără reținere planul, curioasă să o cunoască mai Îndeaproape pe celebra romancieră și amfitrioană internațională. Îndeaproape, Într-adevăr. Doamna Wharton o primi În apartamentul său de la Hotelul Buckland’s din Brook Street, Îmbrăcată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Întins pe spate, cu cuvertura trasă până sub bărbie și băgată pe sub brațe. A fost bărbierit de curând În cinstea cumnatei sale și capul mare și oval Îi lucește pe pernă ca o lună aproape plină, cu un halou de nori. O pleoapă Îi stă căzută, pe jumătate Închisă. Ridică Încet o mână, pe care o Întinde, În timp ce ea se apropie de pat. — Henry! — Alice! Faptul că s-a Întâmplat să aibă același nume de botez ca și sora soțului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să se transforme Într-un priveghi. După vizita la poștă, făcu o plimbare pe faleză. În această după-amiază rece de iarnă, erau puțini oameni. Marea era departe, foarte departe, la reflux, iar soarele, În cea mai mare parte ascuns de nori, apunea peste nisipul ud și neted, peste apa aproape invizibilă. Un ponton scheletic, neobișnuit de lung, se Întindea dinspre mal către orizont, ca și cum și-ar fi propus să facă un pod peste Marea Irlandei, dar și-ar fi pierdut energia. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
acoperită cu gheață, care Însă era subțire și transparentă ca sticla, cu pancarte care Îi avertizau pe amatorii de patinaj sau săniuș de pericol. Împătimiții sporturilor ecvestre tropăiau În sus și-n jos pe alee, cai și călăreți trimițându-și norii condensați ai răsuflării În atmosfera Înfrigurată. În aer se simțea parcă moina și Își miji neliniștit ochii În sus, Încercând să vadă cât de amenințător era cerul. — Oare vine zăpada? Îl Întrebă el pe un Îngrijitor, care mătura aleea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
paltonul și bastonul de la garderobă și o luă pe Pall Mall, apoi tăie prin Green Park, intrând În Hyde Park. Cerșetorul dispăruse, fără Îndoială pentru a-și cheltui jumătatea de coroană pe băutură, iar călăreții părăsiseră aleea. Cerul acoperit de nori, care toată ziua nu lăsaseră să se vadă nici o rază de soare, se Întuneca deja, odată cu seara care se apropia. Când ajunse În dreptul palatului Kensington, În ferestre se vedeau luminile aprinse. Trebuia neapărat să se ducă să vadă Apartamentele Oficiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ștergem urmele“, așa ne-a zis căpitanul Courthope. Vai de noi. Căpitanul Courthope era comandantul Companiei C, În care eram eu. Era 9 mai, o duminică, o dimineață frumoasă de duminică. Când a răsărit soarele, pe cer nu era nici un nor. Se auzeau păsările cântând. Pe urmă, la cinci jumate, s-a dezlănțuit iadul și artileria noastră a deschis focul asupra linilor germane. Ideea era că focul de baraj avea să le distrugă apărarea, să-i omoare În tranșee și gropi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
s și intitulat În zilele de apoi. Dat fiind că, În februarie 1910, Henry era prins În ghearele unei depresii paralizante, suntem siliți să presupunem că a scris eseul Într-o perioadă de relativ calm din 1909, o spărtură În norii tot mai groși ai deprimării, căci este un text elocvent și optimist. Leon Edel, care a ajuns autoritatea supremă la nivel mondial În ce privește viața și opera lui Henry James, rezumă astfel eseul În monumentala sa biografie: „Dacă vă gândiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sau numai parțial șlefuit. Veniserăm cu feribotul dinspre Kurische Nehrung cu Jürgen și Maria Manthey. De fapt, nu voiam decât să vizităm monumentul lui Anke von Tharau și să-l omagiem pe poetul Simon Dach. O zi cu vânt pe sub norii grăbiți, în care alegeam, ezitam, mă decideam în sfârșit. Toate obiectele pe care le-am găsit sau le-am cumpărat adăpostesc câte un lucru închis în ele. În această picătură pietrificată pot fi recunoscute ace de brad, în acest obiect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
din barăci amplasate într-un patrulater și o clădire administrativă, se potrivea cu peisajul plat, ce tindea să devină ușor deluros, în care se desfășoară timp de un episod evoluția lui Joachim Mahlke și transformarea lui în erou de război: „...nori frumoși deasupra mestecenilor și fluturi care nu știau încotro s-o ia. În mlaștină, iazuri lucios-întunecate și rotunde ca niște cercuri, din care se puteau pescui, cu grenade de mână, caracude și crapi plini de buruieni. Natură, oriîncotro te căcai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
considerat privilegiat. Pereții cantinei în care mâncau instructorii și echipa și care se afla în clădirea administrativă din cărămidă tencuită trebuiau să fie împodobiți cu tablouri care să se inspire din tufele de ienupăr, din bălțile în care se oglindeau norii și din mestecenii de pe câmpia netedă spre ușor deluroasă. De dorit, dar fără a fi comandată, se dorea și o nimfă bălăcindu-se. Pentru a face studii după natură, primeam liber; dimineața participam, e drept, la instrucția obișnuită - mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
studii după natură, primeam liber; dimineața participam, e drept, la instrucția obișnuită - mai întâi cu lopata, apoi cu carabina de 98 -, după-amiaza, însă, aveam voie să părăsesc tabăra cu cutia mea de acuarele, cu sticla de apă și blocul Pelikan. Nori frumoși, lacuri cu suprafața netedă și întunecată și mesteceni, în fața sau în spatele unor imense blocuri eratice, au ajuns, saturate de culoare, pe hârtie. Un teanc de schițe le-am pus deoparte pentru împodobirea ulterioară a cantinei cu vopsele de ulei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
golirea cu găleata fixată la capătul unei prăjini lungi a latrinelor trupei, în care colcăiau viermii, o pedeapsă care în jargonul militar se numea „centrifuga de miere“, el o îndeplinea ore întregi temeinic, fără să crâcnească, scoțând, înconjurat de un nor de muște, căcatul din groapă și umplând cu el hârdaiele până la margine, pentru transport, pentru ca la scurt timp după aceea, proaspăt dușat și aliniat în formație pentru primirea armelor, să refuze din nou să pună mâna pe carabină: parcă filmată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
transport, pentru ca la scurt timp după aceea, proaspăt dușat și aliniat în formație pentru primirea armelor, să refuze din nou să pună mâna pe carabină: parcă filmată cu încetinitorul, văd arma cum cade și se lovește de pământ, ridicând un nor de praf. La început îi puneam întrebări, încercam cu binișorul, căci de fapt ne plăcea de el, de „ciudatul de Heini“: „Apuc-o și gata, strânge și tu mâinile pe ea!“. Răspunsul lui se limita la puține cuvinte, care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a fost oaspetele ei și când i-a arătat cartea ei de bucate „proletară“... Atunci când foamea rodea pe dinăuntru, l-am ascultat cu atenție pe maestrul meu. De îndată ce ingredientele au început să se găsească ieftin, supele de aer, găluștele de nori, găinile de vânt au început să figureze pe lista mea de bucate. Eul care mi-a dispărut în anii tinereții trebuie să fi fost un vas gol. Indiferent cu ce era umplut acesta, un bucătar basarabean era acolo. Cu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de Bad Kreuzberg promitea să vină abia peste două ore și ceva, Kongo s-a întins pe una din băncile din sala de așteptare și a adormit imediat. Noi stăteam în fața hardughiei recomandate de literele cojite drept gară. Luna sau norii se grăbeau. Ce altceva mai era de văzut, de spus, de făcut sau fie și de dorit? Atunci, tânăra femeie - care în ochii mei era fată - m-a rugat să o însoțesc cu căruciorul o bucată de drum, nu fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
plină. Pe ambele părți ale drumului de țară vedeam clăi de fân proaspăt cosit, care, la venire, nu-mi spuseseră nimic. Stăteau înșirate la distanțe egale până mai încolo, spre liziera pădurii, care mărginea cerul ca un tiv întunecat. Uneori, norii le umbreau ordinea, apoi începeau din nou să atragă cu lucirea lor argintie. Poate că fânul adunat în clăi ne momise încă de la venire cu oferta lui. Acum mi se părea că mireasma câmpului cosit sporise în intensitate. De îndată ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
apropierea serviciului tatei, în satul Oberaußen, li s-au repartizat chiar cantități mai mari de „aur negru“, bucăți zdravene, lunguiețe și brichete în formă de ouă. Întreprinderea în care tatăl își găsise de lucru era un complex industrial care scotea nori de aburi prin coșuri așezate la rând și se numea Fortuna Nord, la fel ca, mai târziu, unul dintre capitolele din Toba de tinichea, în decursul căruia, în cimitirul satului de mineri Oberaußen, un cadavru este mutat, iar Oskar Mazerath
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
un lucru bine știut: deoarece moartea nu cunoaște pauză, monumentele funerare au căutare chiar și în vremuri grele; oferta lui Göbel pentru morminte simple și duble era la mare preț. Așa că noi ciopleam lovitură după lovitură. În timpul ăsta înghițeam din norii ce se ridicau din granitul belgian și care puțeau a pucioasă, ca bășinile bătrânilor. Ultimul luciu îl dădeai cu mașina de lustruit. La sfârșit de săptămână, însă, se scutura tot praful de piatră: de sâmbătă până duminică se dansa. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de vreme ce până la moartea mamei mele - a murit de cancer la sfârșitul lui ianuarie ‘54 - a rămas singura dovadă și legitimație a artistului care până atunci doar afirmam că sunt. Ea, care îndurase îngrijorată „nebuniile“ și călătoriile la „cuibul cucului din nori“, cum zicea ea, și care crezuse orbește în fiul ei, se afla acum în posesia unui lucru pe care-l putea arăta rudelor și vecinilor cu o mică urmă de mândrie: „Ei, ia uitați-vă ce-a făcut băiatul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lângă albastru, galben lângă verde; în rest, însă, cuvintele lui derutau și făceau să se ridice în aer acea poezie care este de o frumusețe aeriană, dar care, odată scrisă, se evaporă imediat. Era în stare să construiască turnuri de nori din cuvinte și, prin retragerea treptată a silabelor, să le facă să se surpe. Fragil el însuși, se proclama un înger zăngănitor, cu o voință în fața căreia nu rezista nici o alcătuire, oricât de temeinică. Cu savoare și cu un cuțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fel ca desenele lui în creion, pudic...“ Și cam tot așa, schițat în contururi, vag desenat în interiorul acestora - deși cu douăzeci de ani mai tânăr decât în momentul epitafului meu -, ședea el vizavi de mine în trenul interzonal de Berlin. Nori de fum în compartimentul gol, cu excepția noastră. Era prea rece, era supraîncălzit? Oare încă de pe acum tuna și fulgera împotriva pictorilor fără obiect, asemenea uni iconoclast, sau abia în timpul discuțiilor de mai târziu, de prin cârciumi? Împărțeam deja friptura de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]