KorAP: Find »[drukola/base=săruta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...564 565 566 ...597 >

14,917 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829

Unde trebuie să semnez? o întreabă, punînd mîna pe formulare. Aici, arată economista, dar mai am unul de completat... Șeful ia stiloul din mîna economistei, semnează, apoi se îndreaptă spre ieșire, zicînd din mers: Rămîne dom' Vlădeanu să se ocupe... Sărut mîinile! Iese în fugă, iar eu, neliniștit, sar din fotoliu, fac o grimasă de durere din cauza artrozei care a fost deranjată, spun un "mă reîntorc imediat" și ies. În fața mea, ajuns deja la scări, Don Șef aruncă o privire spre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
intens de anumite probleme. Abia cînd ajunge lîngă ușa biroului său ridică privirea și mă observă. O salut, dar ea nu zice nimic. Deschide ușa și intră. Eu mai rămîn două clipe pe loc, apoi bat la ușă și intru. Sărut mîinile! Vă rog să mă iertați, lipsește tovarășul Teodoru și..., încep eu pe un ton calm, aproape umil. Erai lîngă ușă cînd am venit eu, tovarășe fizician, zice Brîndușa, apăsînd pe cuvîntul "fizician", cred că ai citit programul afișat. Se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
aici treaba merge bine... Pe cînd pornești separatorul? Săptămîna viitoare. Foarte bine! Instalațiile de filtrare sînt deja uzate. Abia aștept să le văd înlocuite! Cînd mă gîndesc la ele, mă doare capul. Eu, se întoarce el spre secretară, am plecat, sărut mîinile! Drum bun! îi urează secretara. Deschid ușa și-l invit să iasă, dar el întinde brațul stîng ca un arc făcîndu-mi semn să ies, dîndu-mi de înțeles din gesturi că, într-un fel, sînt în birou la el. La

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mă întorc spre oglinda de pe peretele din spate al liftului, să-mi controlez ținuta. Sus, la etajul doisprezece, bat la ușa știută. Aud un "da, intrați, vă rog!", deschid, fac un pas înăuntru, închid ușa încet, apoi îmi scot casca. Sărut mîinile, spun doamnei Teona, care mai țăcăne o dată pixul și-l lasă peste dosarul din fața sa. Am adus contractele, vorbesc cu glas scăzut, așezînd dosarul pe biroul economistei. Știi, surîde doamna Teona, credeam că te-ai rătăcit prin hățișul atîtor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
de ușă, în timp ce doamna Teona vine spre mine, întinzîndu-mi mîna, cu grație împărătească. Pe deseară, Mihai... Voi cumpăra o sticlă de vodcă rusească și două pahare cu sticla groasă, pentru vodcă, așa cum ai tu... Îi iau mîna și i-o sărut, apoi, încet, o apropii. Doamna Teona aruncă o privire speriată spre ușă, dar își dă seama că stau cu spatele lipit de ea și, oricine ar intra, ușa va fi întîi oprită de spatele meu, așa că-și revine; ochii i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă... Ridic palma dreaptă și-i ating obrazul, continuînd să mă pierd în albastrul senin ce m-a învăluit. E un întreg abis în privirea ei!... Mă plec să o sărut, dar ea clatină din cap tremurînd: Nu!... Nu, Mihai, te rog!... Nu acum... Nu aici... Ar fi păcat să risipesc cîte puțin tot ce am adunat... Tot cît am adunat pentru tine. Vreau... vreau să-ți dăruiesc totul, odată, ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
îmbrăcați gros, cu căștile de protecție pe cap, semn că sînt de la șantierul de construcții-montaj. Una dintre femei e Fulvia: are părul băgat sub cască și duce între umeri o șubă de șantier pe care și-o îmbracă din mers. Sărut mîinile, Fulvia! îi șoptesc, ajungînd-o din urmă, prinzînd-o de braț. Ia te uită! exclam eu cînd întoarce privirea spre mine, îți stă de minune în costum de șantier. Bună, vecine! Lasă ironia, că-ți zic vreo două. Dă-mi zece

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
senzația de prăbușire în gol a dispărut, ba mai mult; mă simt bine, așa de bine că vorbele fetei ajung la înțelegerea mea de departe, în timp ce gîndul continuă să stea legat de aceleași lucruri omenești, primordiale. Oare cum o fi sărutînd fata asta?", mă întreb, dar imediat îmi dau seama că nu sînt deloc delicat în gînduri, mai ales acum, la numai cîteva minute după ce am simțit că mă prăbușesc. Mulțumesc celor din birou pentru bunăvoință și ies. Afară, vîntul sfîrșitului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
soția pentru un inginer... Întoarceți-vă la Consiliul Popular și căutați-l pe tovarășul Fărcășanu, șeful Spațiului locativ, dar nu-i spuneți nici ăstuia că sînteți inginer, mă sfătuiește doamna Cristescu. A dat cîndva și el la Politehnică... Vă mulțumesc! Sărut mîinile! spun, apoi mă întorc și ies. Afară, în aerul rece, fiori de căldură și furie mă trec, făcîndu-mă să-mi mușc buzele. Trebuie să ascund profesiunea mea de inginer. Și asta de ce?! Din cauza unor impotenți sau refulați niște "muncitori

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
schimbă tonul secretara, faceți-i repede bon de intrare tovarășului Vlădeanu. Urc scările cît pot de repede, oprindu-mă cu sufletul la gură în fața ușii cu numărul 21. Bat, apoi intru. Bună ziua, tovarășe Vlădeanu! mă întîmpină secretara, ridicîndu-se de pe scaun. Sărut mîinile! îi spun, încercînd să-mi stăpînesc surprinderea; secretara e femeia aceea minionă, cu ochelari, pe care o întîlnesc dimineața cînd traversez strada; o salut, dar fără să-mi amintesc de unde o cunosc; acum mi-am amintit: a fost la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
trist, amar. Apoi, ca prin vis, ochii ei se deschid, mă privesc o clipă, goi de orice expresie, după care se închid la loc, prin aceeași mișcare obosită a pleoapelor, împodobite cu gene de păpușă. Mă plec încet, s-o sărut, cuprinzîndu-i ușor buzele într-ale mele. Un fior, ca o tresărire, străbate trupul Cristinei. Are buze umede și moi. Le simt cum se deschid încet, apoi încearcă să se închidă, să-mi cuprindă gura, încremenind în clipa atingerii. Rămîne așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mele. E mai cinstit, mai frumos și mai bine așa... Mă prinde de mînă și mă duce spre celălalt lift, care a oprit, sunînd scurt, metalic, deschizîndu-și ușile. Intră alături de mine în liftul gol, se ridică pe vîrful picioarelor, mă sărută pe obraz, în colțul gurii, apoi iese imediat din lift, lăsînd doar piciorul drept între uși, în direcția fotocelulei, să mențină liftul deschis. Știi pentru ce? mă întreabă, luminîndu-se, arătînd cu privirea spre locul sărutului. Strîng din umeri. Pentru versuri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Bine. Salut! Vlad își aruncă pe umăr sacul de hîrtie și pleacă, jucîndu-se din mers cu cheia. Eu intru în clădirea Serviciului dezvoltare și urc scările în grabă, spre laboratorul doamnei Petrache, de la care trebuie să iau coeficienții de compresie. Sărut mîinile! spun intrînd, apropiindu-mă de biroul pe care stau trei cești cu cafea aburindă. Cît mai stăm, nu știi? mă întreabă doamna Petrache. Cred că vreo jumătate de oră, răspund eu. Vreau tabelul cu coeficienții de compresie. O-le

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Ba da, săru' mîna! răspund eu bucuros. Scot o aspirină, o mestec, apoi sorb cafeaua. Pun ceașca la loc, mulțumesc, iau tabelul cu coeficienții, îmi arunc privirea peste el, apoi trag telefonul mai pe marginea biroului și formez numărul secretarei. Sărut mîinile! Sînt Vlădeanu, spun cînd aud vocea secretarei. Din cele trei exemplare ale dosarului cu documentația tehnică de la separator, dați unul tovarășului Vlad, unul tovarășului Dinu Zaharia, iar pe al treilea dați-l unui muncitor să-l aducă la intrarea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
eu capul din mers, află că-mi place cum arăți. Aproape că nu-mi vine să cred că eu am putut să am o idee așa bună. Dacă-ți mai confecționezi și un mers drept, grațios, îi rupi gîtul profesorului. Sărut mîna la toată lumea! spun deschizînd ușa. Cobor scările în fugă. "Numai de nu m-ar apuca gripa!", gîndesc eu, suflîndu-mi nasul din mers, după ce strănut de două ori la rînd. Faceți chef, dom' inginer! îmi strigă rîzînd mecanicul Valeriu. Bună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
mea cu ochii măriți, gata să-mi iasă din orbite. Măi, rîde Vlad, ai nevoie de ajutor? Vin urgent! zice și coboară în fugă scara. Iată-mă-s! Cine te bate, că nu văd decît o fată frumoasă și mîndră. Sărut mîinile! se înclină în fața fetei, scoțîndu-și casca. Bună seara! îi răspunde fata. Surioară dragă, începe Vlad curtenitor, cu ochii aruncînd scîntei albastre, și eu sînt implicat în toată povestea. Se poate să-mi faci tu mie una ca asta?! Tocmai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
a rugat să-i telefonezi imediat ce vii aici. Am notat numărul ei. Părea tare agitată. Indiferent, ce naiba mi se mai poate întîmpla?! formez numărul notat pe hîrtie și cer interiorul notat acolo: 604. Da, aud o voce stinsă, de femeie. Sărut mîinile, bună seara! spun. Vă rog să mă iertați! Mi s-a spus să dau telefon la numărul ăsta. Sînt... Mihai! Bună seara, Mihai! mi se adresează vocea din telefon ca o explozie de fericire. Doamne, credeam că nu mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o să afle soțul? o întreb. Prostule! rîde ea încet. Atît ai înțeles?!... Îți mai amintești vorbele lui Saint-Exupéry? Cum crezi că m-aș fi simțit, descoperind că, după toate cele petrecute între noi, tu ești în stare să...?!... Bine, te sărut! Și mult succes! Mai am zece minute pînă la tren. Am chemat deja un taxi... Cristina! îi strig. Chiar nu ți-e teamă că ea ar putea...? Numai într-un caz, Mihai: cînd martorul ei ai fi tu, dar și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
moment dat, cînd au ajuns între calea ferată și depozit ea l-a oprit. Nu cred că i-a spus ceva. Și-a scos mănușa dreaptă, i-a alintat obrazul cu palma, s-a ridicat pe vîrfuri și l-a sărutat în fugă, apoi a continuat să-l alinte, poate abia acum spunîndu-i vreo vorbă. Simțeam de departe cum el se topește, ca o biată lumînare lîngă un foc de stejar; a lăsat sacul să-i scape la picioare, a întins

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
Inima îmi bate puternic, iar obrajii îmi iau foc sînt iar adolescent!... Telefonul sună în gol, prelung. Închid și o iau de la capăt, în speranța că prima oară am greșit numărul, iar acum o să-mi răspundă, să-i pot spune: "Sărut mîinile! Sînt Vlădeanu. Vă rog să mă iertați și să uitați cuvîntul acela urît!" Dar telefonul sună în gol. Formez numărul și a treia oară. Același sunet prelung, a pustiu. Sigur! exclam eu, uitîndu-mă furios la receptor. Dacă nu-i

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
o să plece, altă soluție nu are". Dacă-i pe-așa, devine femeia gravă, conducerea combinatului și ceilalți mai mari vor afla și punctul meu de vedere! Nu vă mai rețin, domnule Vlădeanu. Mi-nchipui că sînteți tare obosit. La revedere! Sărut mîinile! Imediat, aud tonul de oraș în receptor, semn că femeia a închis telefonul. Închid și eu telefonul. Mai citesc o dată biletul Cezarei, strîng din umeri ca la un lucru care nu mă privește, îl împăturesc și-l bag în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
și eu ca tine, îi spun rîzînd, nu dau răspunsul imediat, să nu se creadă că-s prea bucuros. Așa sînteți voi, ăștia valoroșii, spune Cezara, vă place s-o faceți pe nebunii. Noroc de noi, femeile, că vă înțelegem. Sărut mîinile, la revedere! le spun. Îmi văd de drum, fluturîndu-mi mîna în semn de salut. Îmi pare bine că Graur s-a hotărît să preia conducerea Sectorului cercetare. E un tip descuiat, cu o bază științifică solidă. El n-o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
batista care-i deja udă, cobor la etajul unde locuiește Livia și sun. Da, imediat, aud vocea calmă a Liviei. Ușa se deschide larg. Intru, mă întorc spre Livia, care stă cu mîna pe clanță și-mi înclin puțin capul: Sărut mîinile! Scuză-mă că... Știu, răspunde ea sec, a fost o avarie. Cheile tale sînt pe frigider... Iau cheile de pe frigider și le dau drumul în buzunar. Mă uit spre Livia: o văd încă lîngă ușă, cu privirea în altă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
nu proiectanții și nici gospodarii orașului, îmi zic plin de furie, oprindu-mă în fața blocului în care locuiesc. Greu, vecine, greu! îmi spune o femeie, ajungîndu-mă din urmă și luîndu-mă de braț. Se cunoaște că ai avut o zi lungă... Sărut mîinile, Fulvia! spun eu, strîngînd mîna care mi-a prins brațul. Ai fost la film? Ce film!? se miră ea. Am fost la "bal". Am avut zi de recepție a lucrărilor de montaj; s-a terminat mai înainte, pe la zece

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
blocul vecin, urc la etajul șase, unde stă Ion, și sun. Ușa mi se deschide larg. Intru, avansez pînă în mijlocul holului, mă întorc și-mi înclin capul spre soția lui Ion, care mi-a deschis ușa, retrăgîndu-se într-o parte: Sărut mîinile, doamnă! Bună seara! îmi răspunde în timp ce închide ușa. Mamă, strigă ea spre sufragerie, a venit domnul Vlădeanu... Ușa de la bucătărie se deschide larg: în prag stă Ion și încearcă să înghită în fugă mîncarea din gură. E în pantaloni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]