14,243 matches
-
adesea conciliind Într-o unică perspectivă toată gama intereselor evocate (Foucart, 1873). Participarea la un cult ezoterico-inițiatic satisface exigența unei experiențe religioase personale și intense modulate pe istoria divină exemplară, care este evocată și actualizată ritual, astfel Încât să-i ofere credinciosului „buna speranță” că va putea obține și el binefaceri pentru viața prezentă și, În mod verosimil, și pentru viața viitoare. O faimoasă formulă invocată de un tardiv polemist creștin poate servi ca expresie emblematică a așteptărilor și emoțiilor trăite În interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
expresie emblematică a așteptărilor și emoțiilor trăite În interiorul unei practici cultuale misterice. Firmicus Maternus, descriind riturile secrete cu caracter funerar celebrate În sanctuarul unui zeu neidentificat (Attisxe "Attis", Osirisxe "Osiris"?), dezvăluie vestirea plină de bucurie pe care le-o face credincioșilor preotul oficiant: „Bucurați-vă, inițiați ai zeului izbăvit! Și pentru noi va exista mântuire de suferințe” (De errore profanarum religionum, 22, Turchi, no 269). Formula În cauză este recitată În greacă, ea confirmând astfel, În această rămășiță din secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1979; Bianchi-Vermaseren, 1982). Dacă marile tradiții religioase orientale pe model grec asumă fizionomia ezoterică și inițiatică, În perioada elenistică și romană misteriile grecești de tradiție antică, așa cum sunt cultele de la Eleusis și din Samotrace, rămân esențiale și atrag la ele credincioși din cele mai diferite naționalități. Importanți reprezentanți ai Romei republicane, ca Sylla, Cicero și Atticus, iar mai târziu numeroși Împărați ajung la Eleusis pentru a celebra acel cult care, după cunoscuta definiție ciceroniană, i-a Îngăduit omului, smuls din viața
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Turcan, 1989, pp. 288-324). Deși se discută despre o eventuală existență a unor structuri inițiatice În dionisismul de epocă clasică, este indubitabil faptul că erupția misteriilor În cultul zeului orgiilor și al bacantelor, alături de constituirea paralelă a unor comunități de credincioși, bărbați și femei, comunități Înzestrate cu funcții sacre sau chiar sacerdotale de diferite tipuri, rămâne un fenomen nou, de autentică amprentă elenistică. Două episoade pot dobândi funcția de expresii emblematice ale celor mai vechi forme inițiatico-ezoterice ale fenomenului, supus deja
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
preștiinței divine (De E Delph., 1-2). Alături de practica tradițională a consultării oracolului de către indivizi sau comunități pentru rezolvarea unor circumstanțe particulare, este atestată și generarea unor oracole „teologice”, mai precis a unor răspunsuri oraculare care, adesea În spatele cererii explicite a credinciosului, intenționează să ofere revelații despre natura divinității, despre lume și om. Dintre toate, un caz, de altfel destul de cunoscut, poate sluji drept exemplificare a unui Întreg gen ce Îmbină interesele speculative și religiozitatea populară, arătând că cele dintâi nu sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din patrimoniul doctrinar așezat sub autoritatea lui Trismegistos. În absența unor mărturii referitoare la niște conventicula ermetiste, Festugière a insistat asupra caracterului În special literar al fenomenului, ți din cauza dificultății de a-i atribui unuia sau mai multor grupuri de „credincioși” doctrine atât de disparate. Interpreți recenți consideră probabilă alcătuirea și circulația scrierilor ermetiste În cadrul unor medii culte reunite de interese spirituale asemănătoare și dedicate unor practici de devoțiune, ca rugăciunile și imnurile, compatibile cu preceptele acelei religio mentis proclamată În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În experiența culturală a diferitelor popoare din aria bazinului Mediteranei (Bouché-Leclercq, 1879-1882) manifestă aceeași instanță, percepută În diferitele straturi ale populației și exprimată la nivel cultural, de confruntare imediată cu o figură divină sau alta, considerată capabilă să comunice cu credinciosul, adesea prin intermediul unui personal sacru care, În număr diferit și cu funcții diverse, prezidează viața sanctuarului. 2. Oracole, vise și zeități vindecătoare: cazul lui Aelius Aristidestc "2. Oracole, vise și zeități vindecătoare \: cazul lui Aelius Aristides" În vara lui 145
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
visului revelator obținut prin incubație. Credinciosului care doarme În interiorul sanctuarului zeul i se manifestă În formă directă sau prin diferite mijlociri și Îi dă indicații care, interpretate de personalul sacru, vor oferi Îngrijirea potrivită pentru fiecare caz. Devoțiunea și recunoștința credincioșilor, atestate de numeroasele inscripții de la Epidaur și din celelalte sanctuare ale lui Asclepios, capătă adesea În epoca elenistică forma aretalogiei sau a compoziției literare mai mult sau mai puțin răspândite care celebrează puterea vindecătoare, În sens larg mântuitoare, a zeității
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oniric atinge la Aelius Aristide gradul maxim de putere. Intimul raport de familiaritate cu „mântuitorul” său se realizează, de fapt, În manifestarea din fiecare noapte a zeului care, reevocată În timpul veghii, discutată Îndelung și interpretată Împreună cu preoții și În cercul credincioșilor care stăteau În sanctuar formând un fel de „cenaclu” religios și literar totodată (Nicosia, 1979, 1984), reprezintă obiectul unei redactări scrise, un fel de jurnal impus de zeu Însuși pentru a conserva amintirea intervențiilor sale taumaturgice. Aristides Îi Încredințează puterii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și realitate, cu părul zbârlit pe cap, să vărs lacrimi de bucurie și să simt ușoară povara minții (II, 32-33; Nicosia, 1984, p. 90). Izbăvirea garantată de zeu nu se limitează la sănătatea fizică, ci atinge Întreaga dimensiune existențială a credinciosului și, fără să se proiecteze În perspectivă escatologică, care rămâne cu totul străină intereselor oratorului nostru, Îi permite să Îl proclame pe Asclepiosxe "Asclepios" „stăpân al destinului său” (II, 36). Este vorba despre moira, mica „parte” a individului care se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
scheme tradiționale, funcționarea oracolului se folosește de un personal sacru complex, dar Își găsește În Alexandru unicul mijlocitor direct al cuvântului revelator. Oracolul, care are un ecou ieșit din comun În zonele limitrofe și În curând va atrage mulțimi de credincioși, nu intenționează să satisfacă numai exigențele mărunte ale vieții zilnice, nici să furnizeze doar rețete medicale, ci - pe linia oracolului teologic - oferă un răspuns la Întrebările fundamentale despre divin și despre om. Lui Glycon-Alexandru Îi pot fi adresate Întrebări despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
al culegerii și „recuperării” textelor indiene și grecești. După cum s-a clarificat datorită mărturiilor variate răspândite În literatura pahlavi, prin Zand se Înțelegea deci expunerea explicată și comentată a Avestei și a Întregii tradiții religioase, pe Înțelesul preoților și al credincioșilor. Etimologia termenului, probabil derivat de la rădăcina zan„a cunoaște”, nu servește la susținerea ipotezei hazardate despre existența a două tradiții independente: una Zand, tradiție orală a sanctuarului din Șiz, Azerbaidjan, iar cealaltă, Avesta, tradiție orală a sanctuarului din Fars, prima
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un blestemat, un exponent al nedreptății, distrugător al regalității legitime și dușman al Bunei Religii: el a dat foc Avestei - după o versiune ad hoc care intenționa să atribuie textului sacru scris o vechime fictivă - și a masacrat clerul și credincioșii. Conform tradiției, pentru care cărțile a VIII-a și a IX-a din D¶nkard dau o mărturie autoritară, Avesta sasanidă era Împărțită În douăzeci și unu de secțiuni, grupate În trei părți, compuse fiecare din șapte secțiuni: secțiunea „gathică” compusă chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
invocație Îndreptate către „protectorii” (ratu) diferitelor categorii de ființe, geniixe "genii" de diferite feluri pe care le putem descrie ca animate sau neanimate. Khorda Avesta, „Avesta mică”, este un fel de breviar pentru laici, utilă pentru rugăciunile zilnice ale tuturor credincioșilor. Conține cinci rugăciuni (Niy³yishn) către soare, Mithraxe "Mithra", lună, ape și foc, cinci tempora (G³h) pentru dimineață, prânz, după-amiază, miezul nopții și noapte, patru formule de binecuvântare (Âfrșnag³n) pentru a fi utilizate În cadrul serviciilor pentru defuncți, În zilele de la sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de-al doilea conține mitul lui Yimaxe "Yima" și al var-ului său (Boyce, 1975a, p. 94 sq.), care amintește despre Noexe "Noe" și arcă. În rest, cartea este, pe ansamblu, presărată, cu o cazuistică minuțioasă, cu reguli pe care credinciosul trebuie să le respecte În diferite circumstanțe ale vieții cotidiene, la munca câmpului, În acțiuni rituale, În vindecarea bolilor etc., cu scopul de a se feri de păcate mari care atrag moartea și de ce cele mai puțin grave pentru care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care culminează cu Zoroastruxe "Zoroastru" și cu venirea Bunei Religii la Începutul celui de-al zecelea mileniu, și continuă cu trei salvatori viitori la sfârșitul celui de al zecelea, al unsprezecelea, respectiv al doisprezecelea mileniu (cf. infra, subcapitolul 2.4). Credinciosul zoroastrian, de la inițierea sa, la vârsta de șapte sau cincisprezece ani (Duchesne-Guillemin, 1965), până la moarte, trăiește o existență ritmată de un ritualism intens, periodic și zilnic (liturgia focului, a apei, a haomei, rugăciuni, penitențe și practici purificatorii etc.), reglementată de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
avem pentru a reconstitui religia Ahemenzilor (cf. infra, subcapitolul 3.2). Chiar și după epoca sasanidă, religia lui Zoroastruxe "Zoroastru" va cunoaște perioade ulterioare de reorganizare, determinate de noile condiții În care au ajuns să se găsească diferitele comunități de credincioși, atât În Persia, În secolele IX-X, cât și În India britanică din zilele noastre. Deși foarte conservator și animat de un tradiționalism puternic, zoroastrismul, cu aproape trei milenii de istorie, nu poate fi privit ca un ansamblu de idei, credințe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puternicul ei ritualism și cu preocuparea constantă de a nu vătăma ordinea cosmică și ființele: lucruri, animale, oameni. Acestea sunt rodul puterii creatoare divine și replici - se poate spune așa - pe pământ ale modelelor spirituale și cerești. Cosmosul, În convingerea credinciosului zoroastrian, este În Întregime manifestarea grandioasă a puterii imense a celui care a creat „acest pământ, acel cer, omul și fericirea pentru om”, așa cum afirmă Darius În inscripțiile sale de la Naqs-¹-Rustam. Uneori, zoroastrismul a fost considerat oarecum superficial din cauza preceptelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
specifice referitoare, de exemplu, la admiterea căsătoriei consangvine (În avestică khva¶tvadatha; În limba pahlavi, khw¶d½dah), recomandată În mod special și elogiată În unele perioade istorice; pentru simbolismul luminii și mai ales al focului, care a dus la considerarea credincioșilor ca „adoratori ai focului”; pentru obiceiul funerar caracteristic de a expune cadavrele pe așa-numitele „turnuri ale liniștii” (dakhma: numite astfel de un jurnalist englez), cu scopul de oferi păsărilor răpitoare carnea și umorile lor. În realitate, toate aceste precepte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În cazul rugăciunilor tradiționale - dintre care unele fac parte din Avesta „gathică” (cf. supra, subcapitolul 1.1) -, adevărate formule magice sau manthra. În general, Khorda Avesta este foarte semnificativă sub acest aspect, deoarece conține tocmai rugăciunile zilnice ale oricărui zoroastrian credincios, Înțelegându-se aici, pe lângă cele cele cinci timpuri sau g³h, de la răsăritul soarelui, amiază, apus, miezul nopții și zori, și cele care trebuie folosite În situații speciale, pentru funcțiile funebre sau În sărbătorile legate de anotimpuri. Rugăciunile zilnice fac parte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a fost cu siguranță conceput pentru nevoile cultului, atât pentru luna ca atare, cât și pentru fiecare zi În parte. Liturgia are trei elemente principale: cordonul sacru (În avestică, aiwy³n-hana, În limba pahlavi, kustșg), simbolul Religiei, cu care, În timpul rugăciunii, credinciosul Își Încinge de trei ori talia, pentru a-și aminti printre altele (simbolismul este valabil pentru mai multe nivele) de datoria triplă: gânduri bune, cuvinte bune, fapte bune (Åim ș kustșg, 64); haoma (În limba pahlavi, h½m), a cărei pregătire
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
p. 73). La sfârșitul recitării capitolelor din Yasna, apa binecuvântată, care fusese folosită pentru purificare și extrasă dintr-un puț legat de locul de cult, este vărsată În același puț. Tot ritul este săvârșit, contra cost, În scopul realizării intențiilor credincioșilor care plătesc, după posibilități, uneia sau mai multor perechi de preoți (pentru o descriere detaliată a acestui cult, cf. Kotwal și Boyd, 1991). Focul are deci o poziție centrală În liturgia zoroastriană, nu numai - așa cum s-a spus - În religiozitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
focului, cf. Schippmann, 1971; Boyce, 1975b; 1989a, 1989b). Focul care nu trebuie stins niciodată; el arde Într-un mare vas metalic, situat În centrul unei Încăperi, pe pereții căreia sunt agățate spade și o măciucă, simboluri ale armelor pe care credincioșii le vor folosi În lupta Împotriva forțelor răului. În fața focului, credinciosul, cu picioarele goale și capul descoperit, Își recită rugăciunile și contemplă cea mai sacră și venerată teofanie. Construirea unui nou templu al focului necesită folosirea jarului de la focurile precedente
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
trebuie stins niciodată; el arde Într-un mare vas metalic, situat În centrul unei Încăperi, pe pereții căreia sunt agățate spade și o măciucă, simboluri ale armelor pe care credincioșii le vor folosi În lupta Împotriva forțelor răului. În fața focului, credinciosul, cu picioarele goale și capul descoperit, Își recită rugăciunile și contemplă cea mai sacră și venerată teofanie. Construirea unui nou templu al focului necesită folosirea jarului de la focurile precedente. Există o ierarhie complexă care diferențiază focurile și temple lor. Focurile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
zoroastrieni sub influența creștinismului, așa cum consideră, În schimb, R. Pettazzoni (1930). Penitența face obiectul unor lungi și acurate dezbateri În riv³yat-ele persane (Dhabhar, 1932, pp. 211 sqq.). Mărturisirea este făcută În fața unui preot, preferabil de rang Înalt, Însă, la nevoie, credinciosul se poate Îndrepta către soare, lună, foc etc. (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 114). Păcatele pot fi șterse, dar numai cu condiția să fie ispășite punctual prin intermediul unor acțiuni purificatoare prescrise În detaliu, În funcție de gravitatea păcatelor comise. Ceremoniile funerare au o importanță
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]