15,245 matches
-
cum maistrul întocmea procesele verbale mergea mucles. Treaba i-a mers până într-o după amiază; în timp ce se învârtea prin secția pustiită de oameni și se întreba ce s-o fi întâmplat, Berti iese din sală și dau nas în nas. Bucuros că l-a zărit pe fereastră îi spune cu satisfacție vădită, - Laur hai la ședință! El nu aflase dimineață de întrunire... că nu l-ar fi prins nici cu arcanul și cum nu putea să refuze asemenea onoare a
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
întregește aspectul înfiorător de mic războinic ! Pe neașteptate, sare pe mine cu-n strigăt victorios, ca o lăcustă vicleană ! - Ajutor ! Strig eu pervers, dovedindu-l cu o tură de șold! Îl imobilizez! Îi țintuiesc capul la perete. Îi strivesc fața, nasul și gura. Îi prind dibaci mîinile și picioarele la un loc, frângându-l în două. Pușca a zburat! Cutia e a mea! Se zbate neputincios... își eliberează o mână... apoi cealaltă ! Fuge, se repliază ! Țipă furios.. LUPTE ! Politică de învăluire
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
sau nu... dar în clasa XII-a a avut un profesor cum n-a mai întâlnit. Nu își amintește cu plăcere de el... era profesorul de matematici Neacșu Vasile, mic, chel, cu un neg uriaș de culoarea pielii în vârful nasului mare, sprâncenele incolore, ochi albaștri spălăciți și buze mai mult decât senzuale pentru un bărbat, iar când se uita la tine, parcă nu te privea. Din prima oră îi trimite la frizer pe majoritatea băieților, cu scopul urgent să se
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
diferențele și se întrevăd de când suntem copii. Laur este un tânăr de statură medie, subțirel, cu trăsături plăcute, frunte înaltă și puțin teșită, fața prelungă, sprâncenele bogate vag unite cu câțiva perișori aurii ascund ochii albaștri tulburători, adânci și visători; nasul lung, ușor acvilin și buzele subțiri, demonstrează încăpățânare; bărbia e despicată de o linie, ușor perceptibilă, agil și sigur pe el; nu este un vorbăreț dar fizionomia îl ajută în tăcerile lungi care nu pot fi interpretate în nici un caz
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
placul meu, cu băuturi spirtoase de toate soiurile iar mâncăruri... de care îți trec prin minte! Amplasat într-un demisol elegant, echipat, dotat și împodobit cu mochete înflorate și ospătari stilați, mai mult lung decât lat, totuși nu era de nasul unor studenți amărâți ca noi, dar Edy, tocmai primise bani de acasă și ținea neapărat să o cunoască mai bine pe Giulia, verișoara altui amic, Doru. De fapt o cunoștea, dar ținea morțiș să o cunoască și ...mai bine! Totul
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
și Hilary, de nouă și șapte ani, s-au plictisit de căluțul de lemn, de trenulețul electric, de setul de ping-pong, de păpuși și marionete. S-au plictisit de încercările de a o trezi pe bona Gannet, gâdilând-o sub nas cu o pană. (Pana respectivă aparținuse anterior unei vrăbii pe care Roddy o doborâse cu pistolul lui cu aer comprimat, mai devreme, în aceeași după-amiază.) Tocmai sunt pe punctul de a părăsi camera copiilor și de a coborî la parter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
a vizitat expoziția de la Earl’s Court și Mortimer îl ridicase în brațe ca să-i poată strânge mâna omului care călătorise printre stele. Acum, înghesuit incomod în mașinuța prea mică, Roddy începe să pedaleze din toate puterile în timp ce scoate pe nas zgomote care imită uruitul de motor. — Gagarin către centrul de control. Gagarin către centrul de control. Mă auziți? — Și eu cine sunt? întreabă Hilary. — Tu poți să fii Laika, cățeaua rusă spațială. — Dar a murit. A murit în rachetă. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mult? Da, desigur, inevitabil. Ezitam să-ți răspund, pentru că, să fiu sinceră, nu știu cum am fi putut fi și mai apropiați. Dragostea noastră nu avea nevoie să fie consolidată. Fetița pare să aibă ochii tăi și parcă văd aici puțin din nasul familiei Winshaw! Crezi că are ceva din sir Peter? Nu încă, zău că nu. Cred că bebelușii încep să semene cu tatăl când se fac mari. Sunt sigură că asta o să se întâmple. Vei renunța un timp la rubrica ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un tânăr funcționar slăbănog și șleampăt - era îmbrăcat într-un costum la un singur rând și avea un ten păstos - și paravanul de sticlă care ne separa de pasagerii care stăteau jos. Firește că aș fi preferat să stau cu nasul lipit de sticlă, dar când am încercat, am descoperit că exact la nivelul feței era o imensă pată vâscoasă, o acumulare de transpirație și de grăsime de pe cefele pasagerilor care se frecaseră de sticlă, așa că am fost nevoit să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
n-avea pe bust decât o vestă bleu. S-a scuzat pentru că era cât pe-aci să se prăvălească peste mine și apoi a ridicat mâna ca să se țină de mânerele agățate de plafon și m-am pomenit brusc cu nasul în subsuoara lui umedă, cu păr roșcat. Mi-am dus cât mai discret degetele la nări și am început să respir pe gură. Dar m-am consolat cu gândul că nu mergeam decât până la Victoria, o singură stație, atâta tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
gleznele. Speram că nu observase porțiunile roase de pe blugii mei sau petele de ciocolată intrate în țesătura puloverului de cine știe când. — Vreau să spun că eu nu sunt genul de mironosiță care vine fuguța la cabinet ori de câte ori îi curge nasul, continuă ea. Și gripa asta, sau ce-o fi, mă ține de aproape două luni. Nu mai pot să mai lipsesc de la serviciu. — Probabil că sâmbăta este ziua lui cea mai aglomerată. Era presat de pacienți. — Eu cred că meritam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de scuturarea oamenilor? Zâmbi. — S-ar putea. S-ar putea. Simțeam apropierea iminentă a unuia dintre acele momente critice care-ți schimbă viața: unul dintre acele puncte de cotitură, când fie profiți de ocazia care ți se flutură iute pe sub nas, fie privești neajutorat cum îți alunecă printre degete și dispare în neant. Știam deci că, mai presus de orice, trebuia să continui să vorbesc, chiar dacă nu prea mai aveam nimic de spus. Știi, întotdeauna mi s-a părut că norocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
umed și mirosea urât, iar liftul arăta sinistru: dar dacă urca pe jos până la etajul al unsprezecelea, ar fi ajuns transpirat și gâfâind și el era decis să facă o impresie cât mai bună. Deci strânse din dinți, își astupă nasul și spre ușurarea lui, urcușul a fost rapid și netraumatizant. Apoi, a trebuit să se confrunte cu un coridor întunecat, luminat doar de o serie de becuri slabe de 40 de wați care îl făcea să uite de soarele strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fost un ministru de finanțe jalnic, dar ar fi o măsură cam drastică. Nu, nu mă refer la Lawson. Tipul ăla de la ziar, Bazoft. A, el ! Cred că da. Presupun că asta se-ntâmplă când faci prostia să-ți vâri nasul în fabricile de armament ale lui Saddam. Dai de belea. — Exact. Henry privi în gol o clipă. Sunt unul sau doi băgăcioși pe aici pe care nu m-ar deranja să-i văd în ștreang pe Ludgate Hill, apropo. — Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fabricile de armament ale lui Saddam. Dai de belea. — Exact. Henry privi în gol o clipă. Sunt unul sau doi băgăcioși pe aici pe care nu m-ar deranja să-i văd în ștreang pe Ludgate Hill, apropo. — Își vâră nasul unde nu trebuie. — Exact. I se așternu pe față o încruntătură, produsă pe jumătate din răutate, jumătate din amintiri. Mă-ntreb ce s-o fi ales de scriitorașul ăla pe care nebuna de Tabitha l-a pus pe urmele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
propriile lor trupuri ca să se amuze. Imaginează-ți-i. Acum alegeți cuvintele cu încredere și precizie. Nu te teme. în timp ce el își îngropa fața în pieptul ei bogat, ea îi trase cămașa de pe umerii bine proporționați îngenunchie și își frecă nasul de buricul ei se lăsară pe pat și el se urcă pe ea, în timp ce se devorau lacomi, cu buzele într-un lung și umed sărut se lăsară pe pat și ea se urcă pe el, buzele lor întâlnindu-se înfometate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
victimelor torturii noaptea și urletele reale ziua. Știa și despre aceste torturi: știa cum bărbați și femei erau biciuiți, arși, bătuți și sodmizați cu bastoane de cauciuc și sticle; arși cu fierul, cum li se scoteau ochii, li se tăiau nasurile și sânii, li se aplicau șocuri electrice la degete, oragane genitale și nări; cum torționarii purtau măști de animale și puneau înregistrări cu urelete de animale sălbatice în timp ce își făceau treaba; cum copiii erau torturați în fața mamelor lor și băgați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
rupându-mi un picior când am coborât scara. Salonul era plin, dar era liniște: majoritatea pacienților păreau mai degrabă plictisiți decât grav bolnavi. Fiona era într-un pat de lângă camera infirmierelor. N-am recunoscut-o la început, pentru că avea pe nas și pe gură o mască de oxigen. De braț avea atașat un cateter. A trebuit s-o ating pe umăr ca să-și dea seama că sunt acolo. — Bună, am spus. N-am știut ce să-ți aduc, așa că ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fleici, nu tocană, ce, nu știu eu? Că mi-a spus mie Gheorghiță al Vetei, că a fost la muncă acolo la ei, la vacile alea nebune. Păi cum să nu fie nebune săracile, nu le văzuși? Cu belciug în nas și legate de câte un stâlp toată viețișoara lor! Amărâtele! Eu una n-aș mânca vacă din aia, mai bine știr! ─ Ce-ai zis? Ce zice? Și acum, știrile. Auzi că vine știrile. Dă-l bre mai tare, să auzim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Garofița! La revedere, domnu Mihai! Nu vin târziu! Și Iulia iese val vârtej din apartamentul unde subînchiriază camera de la capătul coridorului, de lângă baie. În urma ei stăpânii casei tac înțelegători. Garofița leagănă pruncul găsit la tomberon, soțul ei, cu ochelarii pe nas, scociorăște cu o daltă într-o copaie. Ani de zile au ținut în ea mălai, acum îi dă față nouă, pentru cocon. Provenind din lustra cu trei brațe din tavan, cei 75 de lumeni ce țin la distanță întunericul scot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
primul pătrar și lumina ei cădea pe piatra cubică din curtea catedralei. Bătea în plin pe zidul de sud-vest al incintei și mitropolia părea o cetate străveche, ieșită din imaginația poetului. Pascal se simțea ca sărmanul Dionis pe cale să dea nas în nas cu avatarul faraonului Tla. Pașii îl purtau ca vrăjit prin curtea pustie, pe lângă zidul gol al lumilor apuse. Dintr-o dată huhurezul zbură dintr-o crăpătură a zidului. Zbura molcom, purtat de aripi cafenii. Hu hu! Hu hu! Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și lumina ei cădea pe piatra cubică din curtea catedralei. Bătea în plin pe zidul de sud-vest al incintei și mitropolia părea o cetate străveche, ieșită din imaginația poetului. Pascal se simțea ca sărmanul Dionis pe cale să dea nas în nas cu avatarul faraonului Tla. Pașii îl purtau ca vrăjit prin curtea pustie, pe lângă zidul gol al lumilor apuse. Dintr-o dată huhurezul zbură dintr-o crăpătură a zidului. Zbura molcom, purtat de aripi cafenii. Hu hu! Hu hu! Fără temere, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
doar unghiurile. Un suflet înfășurat în trenci lung și ponosit intră precaut prin ușile cu arhangheli și se apropie, cu multe ocolișuri pe la toate icoanele de pe laturi, de iconostas. Tocmai atunci lumânarea din fața Maicii Domnului sfârâie și din întuneric apare nasul Născătoarei. În cămăruța lui, părintele Ieronim stă singur la masă cum îi e obiceiul, cu o strachină de pesmeți și un degetar de vin. Părintele își pune un deget pe buze și încruntă sprânceana dreaptă. Apoi întinde mâna, apucă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
tu? stăruie a doua oară părintele. ─ ? Cine ești tu? întreabă părintele și a treia oară, rezemându-se confortabil la picioarele Cuviosului Antonie cu toiagul său de doi stânjeni. Cred că ar fi mai bine să plec. În tinda bisericii, dă nas în nas cu Aurora Martinescu. O salută zâmbind într-un dinte. ─ Izabela Ciortea, ce mai faci? ─ Doamna profesoară! Nu știam că-l cunoașteți și dumneavoastră pe părintele... Nu eu îl cunosc, doamnă, părintele mă cunoaște pe mine. ─ Așa e, aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
a doua oară părintele. ─ ? Cine ești tu? întreabă părintele și a treia oară, rezemându-se confortabil la picioarele Cuviosului Antonie cu toiagul său de doi stânjeni. Cred că ar fi mai bine să plec. În tinda bisericii, dă nas în nas cu Aurora Martinescu. O salută zâmbind într-un dinte. ─ Izabela Ciortea, ce mai faci? ─ Doamna profesoară! Nu știam că-l cunoașteți și dumneavoastră pe părintele... Nu eu îl cunosc, doamnă, părintele mă cunoaște pe mine. ─ Așa e, aveți dreptate. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]