KorAP: Find »[drukola/base=rațional & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...565 566 567 ...592 >

14,795 matches

Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563

Paradoxul este însă că cei doi vor fi tentați să nu adopte această strategie, ci să mărturisească ambii, luând fiecare câte cinci ani de închisoare. Strategia adoptată, fiind mai proastă, pare irațională. În fapt, ea este rezultatul opțiunii celei mai raționale, pe care fiecare dintre prizonieri o poate lua în mod separat. Fiind izolat de celălalt, fiecare judecă în felul următor: dacă nu mărturisește, poate lua doi ani de închisoare, dacă nici celălalt nu o face; dacă însă celălalt mărturisește, atunci

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
va lua 10 ani; dacă mărturisește, poate lua maximum cinci ani sau poate fi chiar achitat, dacă celălalt nu a mărturisit. Este evident că a mărturisi este pentru fiecare în parte strategia cea mai puțin riscantă și deci cea mai rațională. Dar ceea ce este rațional pentru fiecare în parte, conjugat, dă rezultatul cel mai prost posibil pentru ambii. Există multe situații de conflict social de tipul dilemei prizonierului care fac ca părțile să obțină rezultatele cele mai proaste, fiecare optând pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
și economice. Între acești trei termeni există un set de relații structurale: Relația dintre persoane și forma de organizare. Trăind într-o anumită formă de organizare socială, oamenii iau față de aceasta o anumită atitudine. Ei o pot considera „naturală”, „normală”, „rațională”, „justificată”, manifestând, în consecință, o atitudine pozitivă față de ea. Prin activitatea lor vor căuta să consolideze și să păstreze respectiva formă de organizare. Ei pot considera însă respectiva formă de organizare socială și ca „nenaturală”, „anormală”, „nedreaptă”, adoptând deci o

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
obiectiv se fundează pe postulatul raționalității actorilor sociali. Dacă luăm în considerare relația cauzală dintre condiții obiective-forme de organizare se presupune că oamenii concep forme de organizare adecvate condițiilor. Același lucru este valabil și în modelul funcțional de sistem. Caracterul rațional al actorilor sociali se manifestă sub forma presupoziției generale că aceștia aleg din posibilul acțional mijlocul adecvat de realizare a cerințelor funcționale. În acest caz, raționalitatea actorilor, presupusă de modelul funcțional, implică două componente majore: a) Raționalitatea scopurilor. Sistemele sociale

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
a lui James G. March și Herbert A. Simon (1964, p. 163). Una dintre tezele centrale ale lucrării este următoarea: „trăsăturile de bază ale structurilor organizațiilor și ale funcționării lor sunt derivate din caracteristicile produselor rezolutive umane și ale alegerii raționale”. Diferențierea organizațiilor în mai multe departamente (producție, marketing, cercetare etc.) trebuie să-și găsească explicația și în strategia de soluționare a problemelor complexe: descompunerea lor în subprobleme mai simple ce pot fi mai ușor abordate. Diviziunea internă a muncii poate

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
Tehnicile de acțiune specifice diferitelor sisteme - tehnologia întreprinderilor industriale este cel mai clar exemplu - încorporează un înalt grad de științificitate, de raționalitate. Componentele sociale și umane, deși reprezintă în egală măsură surse de probleme și dificultăți, nu dispun de tehnici raționale, fundate pe știință, comparabile cu cele dintâi. În societatea actuală, raționalitatea științifică a căpătat un prestigiu deosebit. Se acceptă în mod curent că există o tendință de pătrundere a științei în toate sferele de activitate. Din acest motiv, practicienii de

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
între diferitele compartimente, straturi ale personalității, disponibilități pentru acțiune, dar și pentru învățare, corectare și perfecționare, abordare creativă a noilor probleme. Într-un cuvânt, personalitatea sănătoasă, normală reprezintă un sistem flexibil, dinamic, deschis și creativ, orientat spre creștere: un sistem rațional. Patologiile reprezintă frâne, obstacole în calea unei asemenea organizări și funcționări flexibile, raționale și realiste, totodată. După cum se poate observa, modelul sistemului normal, sănătos, nu este foarte specificat. El se rezumă la câteva principii ce asigură funcționarea eficientă și care

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
corectare și perfecționare, abordare creativă a noilor probleme. Într-un cuvânt, personalitatea sănătoasă, normală reprezintă un sistem flexibil, dinamic, deschis și creativ, orientat spre creștere: un sistem rațional. Patologiile reprezintă frâne, obstacole în calea unei asemenea organizări și funcționări flexibile, raționale și realiste, totodată. După cum se poate observa, modelul sistemului normal, sănătos, nu este foarte specificat. El se rezumă la câteva principii ce asigură funcționarea eficientă și care trebuie promovate în procesul psihoterapiei. Mai mult, se consideră că persoana este, potențial

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
această paradigmă a normalității patologiei a fost transferatăîn socioterapie (Jaques, 1961; Pages, 1961). Dincolo de diferențele dintre persoană și sistemul social, paradigma normalității pare să fie, în mare măsură, comună. Socioterapia nondirectivă merge și ea pe cultivarea capacităților normale, flexibile, creative, raționale de funcționare, și nu pe promovarea unuianumit mod de organizare a sistemelor, pe sugerarea unor soluții. Sistemele, făcând față rațional, deschis problemelor lor, caută, fără prejudecăți, soluțiile cele mai adecvate. Specialistul nu încearcă să orienteze sistemul într-o direcție sau

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
este necesar să operăm o distincție între două perspective asupra raționalității: o perspectivă de conținut și o alta de formă. Din perspectiva conținutului, un sistem este rațional atunci când, confruntat cu o problemă, reușește să adopte soluția cea mai bună, soluția rațională. O asemenea perspectivă, cu toate avantajele sale, implică însă și o dificultate de principiu pentru analist. Decizia că un sistem este sau nu rațional, din punctul de vedere al conținutului comportamentului său, poate fi realizată doar de pe pozițiile unui alt

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
posedând toate cunoștințele teoretice și empirice necesare soluționării tipului de probleme cu care se confruntă sistemul analizat este posibil să se determine dacă comportamentul acestuia din urmă este sau nu rațional, dacă soluțiile pe care le adoptă sunt sau nu raționale. O asemenea condiție este însă dificil de realizat, dacă nu cumva principial imposibil, presupunând că un membru al unei colectivități (specialistul) deține toate cunoștințele funcționării optime ale acesteia, în timp ce ea nu le deține. Oricât de tentantă ar fi perspectiva de

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
decizionale ce maximizează șansa de a găsi soluții adecvate, dar nu garantează validitatea unei soluții sau a alteia. Paradigma normalității sistemului discutată mai sus reprezintă în fapt tocmai un model de organizare cognitivă ce poate duce la un asemenea comportament rațional. În această perspectivă, analistul nu se plasează într-o poziție cognitivă superioară sistemului. Nici el „nu știe” cum ar fi mai bine de acționat. El analizează doar formele de organizare a sistemului, căutând să maximizeze capacitateaacestuia de a fi rațional

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
învingând diferitele patologii și eliminând formele contraproductive. Terapia nondirectivă este o modalitate de aplicare structural antitehnocratică a sociologiei. Sociologul nu decide ce trebuie să facă sistemele sociale, ci le sprijină pentru ca acestea să decidă singure, într-o modalitate cât mai rațională și realistă. În paradigma terapiei nondirective, raționalitatea este definită într-o modalitate strict funcțională, din perspectiva proprietăților sale formale, ca „orientare spre realitate” și „orientare spre sarcină”, „spre funcție”, într-un proces activ de adaptare. O asemenea definiție a raționalității

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
sistemelor sociale ar putea fi operaționalizată sub forma unui test de raționalitate. Testul de raționalitate propus aici (tabelul 11.1), pornind de la câteva sugestii ale lui Kenneth D. Benne (1961a), include optcaracteristici fundamentale, perechi, fiecare descriind o caracteristică a funcționării raționale, eficiente (coloana din stânga) sau, complementar, odeformare patologică ce conferă comportamentului o orientare irațională, ineficace (coloana din dreapta). Acest test poate oferi o imagine asupra raționalității potențiale a sistemelor, cât și asupra tipurilor de deformări patologice de care pot suferi acestea. Tabelul

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
interne, cât și dificultățile de a face față constructiv incertitudinii generează rigiditatea sistemului, orientarea sa patologică. În procesul socioterapiei, specialistul încearcă să reorienteze sistemele, sprijinindu-le să-și conștientizeze mecanismele patologice și să cultive mecanismele normale care asigură o funcționare rațională, flexibilă și eficace. Specialistul poate alege una dintre următoarele strategii de terapie: terapia sistemului prin terapia indivizilor sau terapia directă a sistemului. Cele două strategii de intervenție au o lungă tradiție. Ele ridică probleme specifice care merită a fi evocate

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
atât motivația profundă a propriilor lor comportamente, cât și motivația comportamentelor celorlalți, blocajele lor interioare, cât și cele interpersonale, identifică mecanismele patologice din propria lor comportare, cât și din activitatea grupului. Învață cum să fie ei înșiși sisteme deschise, flexibile, raționale și cum să formeze, împreună cu ceilalți, asemenea sisteme. Diferitele forme de analiză de caz (Benne, 1961b; Pigors și Pigors, 1961) reprezintă tot o modalitate de terapie a sistemului prin terapia membrilor săi. Scoase din sistem, persoanele sunt puse să analizeze

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
deci de a sesiza în actele exterioare intențiile și valorile implicate. Comprehensiunea, ca singură metodă adecvată acestei sarcini, este definită ca „procesul prin care noi cunoaștem viața psihică cu ajutorul semnelor sensibile care sunt manifestarea ei”. Comprehensiunea nu este un act rațional. El se fundamentează pe intuiție, pe simpatie. Din acest motiv, rezultatele sale depind în mod fundamental de capacitatea exegetului, de afinitatea intimă ce se stabilește între el și obiectul său de studiu, izvorâtă dintr-o îndelungată frecventare a acestuia. Jaspers

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
reconstituit. Ea rămâne individuală și greu de comunicat, însăconținutul de idei este posibil de pătruns printr-un act intuitiv. Pe această linie „raționalistă” au mers și alți filosofi englezi ai istoriei. Înțelegerea echivalează pentru ei cu un fel de „calcul rațional” de tipul utilitarismului, tradițional filosofiei engleze: o refacere mentală a argumentelor pro și contra, a avantajelor și a dezavantajelor pe care însuși actorul istoric probabil le-a considerat în momentul opțiunii sale. Disputa dintre cele două tipuri de metode de

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
cercetare mult mai eficace decât introspecția sau empatia, deși nici aceste mijloace nu se poate spune că sunt prohibite. Alegerea nu se face în mod exclusiv prin jocul argumentelor la lumina rațiunii. Cu alte cuvinte, omul nu este „un calculator rațional”. Istoria sa personală, cu complexele, aspirațiile, fricile și incertitudinile sale, cu succesele și eșecurile, se depozitează modelând modul de gândire și simțire. Cum poate fi înțeleasă „soluția” lui Vlad Țepeș dacă nu se ia în considerare profilul său psihologic, rezultat

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
noastre comune. În cazul analizat aici, o teorie explicativă ar putea scoate în evidență existența unor fenomene ca: incertitudinea ridicată ce înconjoară procesul decizional, anxietatea și tensiunea psihologică și socială asociată deciziilor importante, blocarea procesului decizional realizat cu mijloace strict raționale, nevoia unor mecanisme care să reducă din incertitudine, nevoia de a investi o valoare suplimentară în opțiunile realizate, de asemenea, efectul structurilor politice democratice sau autoritare asupra mecanismelor de luare a deciziilor. O explicație de acest gen nu este deloc

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
nu poată duce la cristalizarea unor rezultate semnificative. Există însă și posibilitatea unei anumite acumulări, prin cristalizarea lor într-o tradiție ce se transmite de la o generație la alta. Modificarea sistemului, transformarea sa într-unul care depinde vital dedezvoltarea gândirii raționale, științifice, poate porni de la o tradiție care există deja, evoluând mai rapid și mai eficace, sau, dimpotrivă, poate să nu găsească nici un precedent, și în acest caz drumul său va fi mai anevoios și mai dificil. În acest sens se

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
raționalitate. Rațiunea, în calitatea sa de cunoaștere, devine criteriul fundamental al progresului social. Formularea legilor lui Newton reprezintă un progres, deoarece ele sunt efectiv un plus de cunoaștere. Apariția parlamentarismului este un progres în plan politic, deoarece această formă este rațională, în acord cu natura liberă și egală a omului. Arderea însă a cărților lui Rousseau în America și răspândirea aici a sistemului sclavagist reprezintă un regres, deoarece ele au loc împotriva rațiunii. Revoluția Franceză, în general, reprezintă un progres, în

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
ea. Ceea ce caracteriza însă raționalitatea filosofiei antice era lipsa ei concretă de progresivitate. Rațiunea putea să fie sau nu corectă, adevărată. Adevărul nu era considerat un produs al efortului de cunoaștere acumulată în timp. Modelul ei era înțelepciunea. Distincția dintre rațional și nerațional era trasată într-o perspectivă complet atemporală. Ea distingea, de exemplu, cetatea greacă actuală de republica platoniană. În filosofia modernă, raționalitatea începe să fie concepută după modelul științelor naturii, care se constituie în timp, printr-un proces treptat

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
ea încetează să mai fie astfel. Să luăm un caz concret. Societatea feudală era evaluată în moduri diametralopuse de către diferitele clase și grupuri sociale care o compuneau. Pe de o parte, clasa feudalilor o considera perfect normală, justificată, bună, chiar rațională. Pe de altă parte, burghezia o aprecia ca fiind complet irațională, nedreaptă, nefirească, opusă naturii umane. Putem utiliza aceste estimări subiective drept bază pentru o evaluare mai generală a poziției în seria evolutivă a societății feudale a secolului al XVIII

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
Leroux, Paris. Capitolul 16 PATRU MODELE DE DECIZIEtc "Capitolul 16 PATRU MODELE DE DECIZIE" În teoria actuală a deciziei există o indistincție cronică între perspectiva normativă și cea descriptivă. Abordarea normativă încearcă să formuleze strategii, reguli, norme pentru o decizie „rațională”, corectă. Din punct de vedere practic, o asemenea abordare este de prim interes. Datorită rolului deciziilor în viața umană, întrebarea cea mai importantă nu este „cum se iau în mod real deciziile”, ci „cum ar trebui procedat pentru a se

[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]