18,529 matches
-
cameră, atâta. Da’ noi căutam să Învățăm ceva. Învățam germana, engleza, matematică. Scoteam bocancul, și aveam niște bețe, și puneam săpun pe talpă la pantof, cu apă și cu praf... și scriam pe el. Și când apăreau ăștia la ușă, ștergeam repede. Aveam profesori... Erau oameni deștepți În celulă. Era unul Gheorghe Tomescu, inginer, Învățam mult de la el... Descrieți-mi o zi de sărbătoare, de Crăciun sau de Paște... Păi, nu făceam diferența. Nu Îți spunea nimeni nimica, dă-i dracului
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
până la Nistru nu este hotar politic pentru tristeța ce se poartă de soția lui Alexandru Ioan I. Și acum, după ce biserica a zis vecinica pomenire în spiritul lui Alexandru Ioan I, vecinica Lui amintire în spiritele noastre nu se va șterge din inimile noastre și ale fiilor fiilor noștri. Și cât va avea țara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină [ce va avea] va fi aceea a lui Alexandru Ioan I.“15 210 bucureștii de altădată 13. Țăranii cari au
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
ziduri întărite pre una din înălțimile Capitalei.20 Acea clădire, monastirea Mihai-Vodă, cade azi în ruine și în curând timp ea va trebui dată la pământ. Spre a preîntâmpina însă pieirea acestui monument în care numele lui Mihai se va șterge poate din colțul Bucureștilor, ales de dânsul, nu s-ar putea oare doborând acum de îndată clădirile ruinate ale monastirii, să se creeze pre platforma acelui deal o esplanadă înălțată și frumos potrivită, pre care locul altarului actual ar fi
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
a Bucureștilor, apărută postum (Bucarest en 1906). În urma intervențiunii consulului Franței, expulzarea d-lui Damé a fost revocată. Ziarul Pressa plânge pe B.P. Hasdeu că nu este prețuit cum trebuie. Marele Hasdeu răspunde: „1) Camera actuală este aceea care a șters mica subvențiune ce mi se da pentru continuarea Istoriei critice a românilor. 2) Dl. T. Maiorescu este acela care m-a oprit de a ține gratis la Facultatea de Litere din București cursul meu de filologie comparativă. 3) Dl. Lascăr
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
în adormire. Ademenit de visuri nebune și trufașe Făr-a pătrunde norii care te țin în fașe, Orb uriaș cu cârjă, tu genele-ți ridică Și vezi l-a tale poale cât umbra ți-e de mică, anul 1877 361 Ești șters din cartea lumii, tu, care din vechime Stai rezemat în somnu-ți de-o putredă mărime. Și vrei să ții în lanțuri popoarele creștine? Și vrei, Balcane gârbov, eu să mă-nchin la tine? Dar n-auzi cum te râde și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
nu o dată, cauză și efect. Sînt - last but not least - baricade împotriva uitării, dovadă că rezistă și dincolo de vremea celor ce le-au rostit sau le-au scris, mai puternice decît oricare alte semne. Figurile unor persoane mi s-au șters din minte, dar anumite cuvinte de-ale lor - nu. Cînd le citez, e ca și cum ei ar continua să existe. Absolvent de filologie, nu privesc însă cuvintele ca un lexicograf, ci ca un moralist: le asociez mereu cu faptele, le raportez
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cum e: vulnerat pînă în adîncul sufletului. Călătoria fusese comodă: singur în compartiment, reușisem să citesc aproape în întregime cartea pe care o luasem cu mine, o culegere de evocări. Am coborît relaxat, chiar vesel, însă zîmbetul mi s-a șters de pe față imediat ce am văzut-o pe Lucica. Alerga spre mine cu fața scăldată în lacrimi. Lîngă ea, răvășit, hirsut, era Radu, bărbatul său. Nu-mi amintesc care dintre ei a spus mai întîi: „A murit mama!”. Am rămas cu toții
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
zbor de cocori în unghi, lung, încheie acest film trist, în care, pentru mine, scena cea mai emoționantă a fost cea a despărțirii eroilor de casă: tăcuți, în colțul ei rămîn un bătrîn și o bătrînă, iar chipurile lor se șterg ca într-o fotografie de demult. Filmul mi-a amintit de două cărți: Pentru pîine de H. Sienkiewicz și Prăpădul Solobodei de Eusebiu Camilar. Inevitabil, m-am gîndit și la nenorocitul de bunicu-meu, și el emigrant. *Am fost la Complexul
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
afet, pentru a monta și demonta închizătorul tunului, cînd am fost chemat la comandament, care se afla într-o vilă cu etaj, în capătul celălalt al școlii, pe linia străzii, separată de aceasta printr-un gard de prefabricate. Mi-am șters mîinile de vaselină și am început să alerg alături de cel ce fusese trimis să mă aducă, un elev din anul al III-lea. Pînă atunci, nu mai pășisem niciodată în clădirea aceea și, bineînțeles, nici acum nu-mi dădea inima
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
s-a dat voie să intrăm în apă și să înotăm după pofta ini mii. Ne simțeam ca într-o nesperată vacanță. Dar, cînd eram deja vlăguiți de zbenguială, pe neașteptate a sunat alarma. Ne-am îmbrăcat fără să ne ștergem, cît am putut mai repede. Comandantul ne aștepta cu cronometrul în mînă. Abia ne-am aliniat și am fost trimiși să ne luăm fiecare ranița, lopata, arma, cartușiera, bidonul, o pătură în bandulieră etc. După cîteva minute am pornit - cu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lui Robert Musil, sînt aplicat, sincer, afabil etc. Însă doar cu asemenea însușiri nu se poate reuși, iar cine nu reușește e un „nimeni”. Cineva mi-a și zis astfel, și în clipa aceea m-am simțit obiect, cîrpă de șters colbul coridoarelor, preș. Disprețul celorlalți îmi inspiră disprețul de mine însumi. Dar și pofta de a demonstra contrariul!... * Diminețile scriu ce pot, ce-mi iese. Scriu ca să-mi amintesc, scriu ca să mă curăț. După amiezile fac „croitorie”, adică decupez pasajele
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
faptul că provin din „familii de intelectuali”. În schimb, Jean Ciută îi privește realist și nu cruță pe nimeni. Ca să fie convingător, a arătat (scenă de efect, excelent mimată) cu cîtă nespusă silă pun odraslele noastre mîna pe cîrpa de șters tabla. M-am uitat în sală: tăticii și mamițele se amuzau. Neexistînd individualități puternice, clasa lui Ducu e mai omogenă, mai solidară, cu un climat de toleranță reciprocă. În cea a Roxanei sînt cîțiva „monștri de egoism”, fapt care a
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
următoarea secvență a „expunerii” sale, C. Ș. a susținut, în alți termeni decît cei în care îl rezum eu aci, teza superiorității instituției scriitorului față de instituția omului politic și de stat. Amintirea lui Stalin (mort în 1953) s-a cam șters, în schimb cea a lui Maiakovski (m. 1930) sau a lui Gorki (m. 1936) se păstrează. Eu aș fi dat un exemplu și mai recent, cel al lui Hrușciov (m. 1970), despre care − cum rezultă dintr-o notă citită în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
A fost o „noapte a erorilor”, haotică, de deboșerii și eșecuri. Am început-o în holul teatrului, cu băutură, la lansarea primului volum al lui Octavian Voicu, și am continuat o între teatru și redacție, de unde am plecat în zori, ștergînd de var cu umărul un întreg perete, la Galeria „Alfa”, unde trebuia să fiu prezent la o întîlnire cu Miron Constantinescu. Văzîndu-mă palid și cu hainele ca de zidar, Calimandric (e singurul bine pe care mi l-a făcut într-
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și eu cu vreo vorbă, nu-mi amintesc) s-a referit și la evenimentul zilei și m-a felicitat: „știu că ții mult la Roxana, de aceea îi urez să aibă noroc, așa cum îi doresc și fetei mele!” Tușat, am șters de pe tabla memoriei răutățile pe care mi le inspirase începutul discuției. *22 iunie 1986: 171 de ani de la a doua abdicare a lui Napoleon și „ziua mea”: 46 de ani! Dimineața și după prînz, lecturi amestecate: Montaigne („Cele trei legături
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la adresa unor „factori locali” sau de mai sus, am continuat într-un fel care să-i tempereze: ...să spun ceea ce trebuie pentru a-l satisface pe cel care îmi comandă să vorbesc, dar și publicul. O sărbătoare, „decada” nu-mi șterge din memorie anumite lucruri care pînă ieri m-au contrariat și mă vor contraria din nou peste zece zile: lipsa „cărților mari” din librării, neconcordanța dintre evoluția prozei și gustul publicului, gust care manifestă inapetență față de optzeciști etc. A spune
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
trecere, nu de petrecere. El e și o fascinantă iluzie: aceea a posibilității de a ne renova. Zic „iluzie”, pentru că nimeni nu reușește să-și uite complet habitudinile. Tragem după noi mici mizerii biologice, ducem antipatii ce nu se pot șterge și datorii de un fel sau altul. Dacă am reuși să păstrăm hotărîrile înalte din noaptea de Revelion și voința de a le aplica, altminteri ar arăta anul care a început și anii care vin. Dar cine poate? Slobozim imediat
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
său care să nu l doară. Neliniștit, se întreabă mereu „dacă următoarea secundă e de ființă sau de neființă”. În ciuda faptului că am făcut-o de sute de ori, nu-mi place să vorbesc în public, pentru că nu pot să șterg nimic din ceea ce spun. *„N-am crezut niciodată că voi merge pe căi ocolite spre țel”, mi-a spus, militărește, locotenent-colonelul Aurel Pentelescu, pe care-l cunosc de la cercul literar „Nicolae Tăutu”. E de trei ani în București, dar abia
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
insul care rasolește, fără remușcări, treburile. Nervii noștri s-au subțiat, nu mai avem răbdare. În literatură, m-a întrebat ea, simțindu-mi rezistența la unele din aprecierile sale, cine mai stă să compună „miniaturi”, să-și pigulească textul, să șteargă trei din patru cuvinte scrise, să asude la a douăsprezecea variantă? Cîți mai disperă că n-au găsit „cuvîntul ce exprimă adevărul”? *Șezătoarea literară de aseară mi-a dovedit, o dată în plus, că aluziile alimentare au astăzi, la o parte
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu care ulterior mama a astupat „florile” din tîmplăria standolei, ca să nu intre vrăbiile. Aveam șase ani și, ori de cîte ori mă urcam în pod, mă atrăgeau. Încercam să le citesc, dar nu înțelegeam mai nimic. Apoi le-a șters vremea... Îmi spune că erau manifeste țărăniste, pe care le luase de la București, ca membru în conducerea „Tineretului Țărănist”. Pentru propagandă, cei de la centru dădeau bani („puteai să ceri o valiză”) și manifeste avînd ca simboluri „Ochiul” („Votați ochiul, ca să
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
localităților urbane și a spațiilor de muncă”. Sala, care îi cunoștea „refrenele”, era pur și simplu excedată. Mînios că n-a reușit să intereseze pe nimeni, și-a plimbat de vreo trei ori limba peste buza de jos să mai șteargă din salivă, apoi, ca să se răzbune, și-a încheiat „intervenția” declarîndu-și „totala adeziune pentru organizarea de «săptămîni culturale complexe»”, o formă de activitate din anii ’60, prin care vom fi iarăși puși pe drumuri, laolaltă, muzeografi, redactori, instructori de la școala
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
contestată, nu pot fi realizate de oameni superficiali. Ei știu din proprie experiență ce Înseamnă să mergi pe urmele trecutului, să răscolești, aproape să te bați, pentru a readuce la lumină adevărate comori a căror strălucire timpul nu o poate șterge chiar dacă unii - din nepăsare - trec cu indiferență peste ele. Am avut de curând acest sentiment, reușind să organizez un medalion „Ionel Fernic”, În cadrul cenaclului literar artistic al institutului unde lucrez, cu prilejul Împlinirii a 40 de ani de la moartea celui
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
că vor fi publicate 96, ca o evanghelie pentru toți elevii lui. Un exemplu de muncă În folos obștesc. În prezent citesc viața lui Ibrăileanu, așa cum ar putea fi cetite și memoriile D-lui Ciurea. Noi avem o viață mai ștearsă din punct de vedere artistic și cultural, dar ne menținem sănătatea În aerul ozonat de aci, În splendoarea peisagiilor brașovene. Foarte mulți vizitatori străini, care admiră pitorescul brașovean! (...). 96 Memoriile lui Vasile Ciurea, cuprinzând date despre activitatea sa culturală, despre
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
spre iaz, prin fundul grădinii noastre, foarte amărât. La Întrebarea mea, Îmi răspunde: „Mă duc să mă Înec, sunt foarte amărât de soartă!”. și bietul Dragoslav, În ce modestie a murit! Noroc de nepoata lui! Tot Dl. Eugen Dimitriu, a șters praful de pe crucea lui de mormânt 139. Așa s-a Întâmplat și cu mine! Tot Dl. Eugen Dimitriu a ridicat vălul de pe munca mea devotată pentru țară!! Tatăl muzeului 140 Însă este mutat la Suceava. Începe să se aștearnă din
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
am Împrumutat. 162 Vezi: Eugen Dimitriu, Perioada fălticeneană a pictorului Aurel Băeșu (Contribuții biografice), „SUCEAVA” - Anuarul Muzeului Județean, IV, 1977, p. 215-219. 619 Mă bucură f. mult că se mai găsesc oameni cu multă competență și nobilă simțire - care să șteargă colbul uitării ce s-a așternut de mult pe bietul Aurel Băeșu - care ca un luceafăr a strălucit În scurta lui trăire - lăsând În urmă-i o operă nemuritoare. Doresc să vă mai Întâlnesc - sper vara aceasta - ca să pot poposi
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]