14,243 matches
-
Nabh½xe "Nabho>" (Christensen, 1944, pp. 157 sqq.). Este clar faptul că religia reflectată În literatura pahlavi, deși este În mare parte moștenită din perioada sasanidă, e totuși substanțial reinterpretată În mediile ecleziastice, cărora le revenea În exclusivitate Îndrumarea comunităților de credincioși mai mult sau mai puțin marginalizate de puterea politică. Aceste comunități se constituie, până În secolele IX-X, În grupuri sociale importante care nu se mai aflau sub autoritatea unui rege al regilor și care se Încredințează pe deplin h¶rbed-ilor, mowbed-ilor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
marginalizate de puterea politică. Aceste comunități se constituie, până În secolele IX-X, În grupuri sociale importante care nu se mai aflau sub autoritatea unui rege al regilor și care se Încredințează pe deplin h¶rbed-ilor, mowbed-ilor sau (hudșn³n p¶ș½b³y) „capilor credincioșilor Bunei Religii” (unul dintre acești mari preoți, Ârdurfarr½bay ș Farrokhz³d³n este unul dintre autorii D¶nkard; acest preot a polemizat pe teme religioase cu un apostat În prezența califului Ma’mun ș813-833ț, În micul tratat redactat În limba pahlavi Gizistag
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
epica persană de mai târziu (Ringgren, 1952). 4. Parsismultc "4. Parsismul" Religia zoroastrienilor care, În secolul al X-lea, au părăsit Iranul pentru a fugi de persecuțiile musulmanilor este cunoscută mai ales cu numele de parsism, ce derivă de la numele credincioșilor săi, parsii, adică persani. Această denumire etnico-religioasă li s-a dat În India (cf. În engleză, Parsees sau Parsis), dar folosirea ei pentru a desemna zoroastrismul modern este improprie, pentru că Îi exclude pe nedrept pe zoroastrienii rămași În Iran, din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
82 000), Pakistan (5 000), Sri Lanka (500) și În Iran (25 000); alții În America și Europa: aproximativ 3 000 În Statele Unite, Canada, Anglia și Australia etc. (Boyce 1979, p. 226) -, actuala comunitate iraniană numără cam un sfert din totalul credincioșilor, deci aproximativ (evaluarea a fost făcută acum zece ani) 30 000 de persoane (Vitalone, 1985, p. 184). Comunitatea iraniană are o istorie În care au alternat perioadele de suferință atroce cu cele de relativă liniște, În care credincioșii vechii religii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din totalul credincioșilor, deci aproximativ (evaluarea a fost făcută acum zece ani) 30 000 de persoane (Vitalone, 1985, p. 184). Comunitatea iraniană are o istorie În care au alternat perioadele de suferință atroce cu cele de relativă liniște, În care credincioșii vechii religii naționale au trăit, Într-o izolare aproape totală, o existență mai mult sau mai puțin obscură, fiind, În orice caz, marginalizați (cf. Boyce, 1979, pp. 163 sqq., 177 sqq., 196 sqq.; 1992, pp. 149 sqq., 163 sqq., Shamardan
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din a doua jumătate a secolului al IX-lea. În secolul al XI-lea situația a Început să se Înrăutățească rapid. Din Fars, cel mai important bastion zoroastrian În primele trei secole ale islamului, ceea ce a rămas din comunitatea de credincioși ai Bunei Religii (hudșn³n sau behdșn³n; numiți În mod curent de către musulmani gabr, „necredincioși”) s-a mutat probabil chiar atunci În regiunea Yazd, În sate izolate care permiteau o existență liniștită, ferită de riscurile reprezentate de traiul Împreună cu populația musulmană
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În general sărace, din Iran. Persecuțiile și masacrele au fost reluate din când În când, nu numai cu flagelul cuceririi mongole la jumătatea secolului al XIII-lea, ci și ori de câte ori autoritățile impuneau convertirea la islam și se loveau de refuzul credincioșilor Bunei Religii; astfel s-a Întâmplat la Isfahan, la sfârșitul secolului al XVII-lea, În ciuda atitudinii favorabile pe care le-o arătase Înainte Ș³h ‘Abb³s (1587-1628), sau la jumătatea secolului al XIX-lea la Turkabad, unul dintre cele mai mari
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nouăsprezece ani În insula Diu, unde a debarcat venind din portul Hormuz. Astfel a Început istoria zoroastrismului indian care nu e aceea a unor indieni convertiți la religia lui Zoroastruxe "Zoroastru", ci, În principal, a descendenților unei vechi comunități de credincioși care, Împinși de nevoie, și-au părăsit patria și s-au așezat Într-un pământ nou, unde timp de secole au Încercat prin orice mijloace să-și conserve identitatea etnică și culturală, sfârșind prin a se integra asemenea unei caste
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
primele trei zile de la deces, ridicarea În paradis, fără riturile complicate și costisitoare Împlinite pentru această trecere (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 376 sqq.); să fie abolite unele uzanțe tradiționale ce țineau de riturile purificatoare și unele prescripții - astăzi anulate - care interziceau credincioșilor (dar câți laici comercianți le ignoraseră!) călătoriile pe mare sau cu trenul, considerate nelegiuite din cauza contaminării pe care În mod inevitabil o produceau mării și focului (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 378; Boyce, 1979, p. 199). Dintre multele figuri de reformatori se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
era elementul necesar și fundamental al cultului (deși din alte puncte de vedere are o importanță majoră), ci acțiunea pe care el o exercita, adică poziția și specializarea pe care o deținea În cadrul celor trei funcții de bază. Așadar, pentru credincios, esențialul era să găsească zona corespunzătoare nevoii pe care o avea În clipa respectivă; numele zeului care se ocupa de ea fiind o problemă de importanță secundară. 2. ZEII PRIMEI FUNCȚIITC "2. ZEII PRIMEI FUNCȚII" Structura tripartită a panteonului indo-european
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o semnificație mult mai amplă: „ordine cosmică, rituală, morală, bazată pe dispunerea corectă a fiecărui element component” (cf. Dumézil, 1997, p. 61). Zeul Varuñaxe "Varun{a" Îndeplinește această funcție de bază Într-un mod Întunecat și amenințător, care Îl Înspăimântă pe credincios și Îl determină să implore Îndurare (cf. Rig-Veda I,25): 1 Dacă se Întâmplă ca Într-o zi noi, ca supuși (necredincioși), să Încălcăm legământul (care ne leagă) de tine, o Varuna, o zeule, 2 tu, Însă, nu ne lăsa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
funcție tipică de apărător al „contractului” este subliniată de Înșirarea Încăpățânată a tuturor „contractelor” posibile pe care le garantează: Între prieteni, Între concetățeni, colegi, soți, discipoli, Între maestru și discipol, ginere și socru, frați, tată și fiu, Între state, Între credincioșii adevărați (ibidem, 117). De asemenea, În religia germanică observăm cum Odin și Týr formează inițial perechea primei funcții, comparabilă cu perechea vedică Varuna și Mitraxe "Mitra". În alte cazuri, dovezile unor perechi analoage sunt mult mai slabe. Dumézil, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
anumiți arbori și păduri erau obiect de cult și venerație: un cult care ar putea părea chiar adânc Înrădăcinat În credința populară, din moment ce, În secolul al XVI-lea, Macarius, arhiepiscop de Novgorod, a trebuit să-i mustre pe unii dintre credincioși din cauza obișnuinței de a se ruga În fața arborilor. Însă aceasta nu implică obligatoriu existența unor culte naturaliste, ci ar putea fi vorba, pur și simplu, despre păduri considerate sacre, datorită frecventării lor de zeități, sau despre locuri de cult tradiționale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și să-i ucidă strangulându-i sau spânzurându-i. Îi plac, de asemenea diferitele practici magice care fac rău oamenilor, pe care le Însoțește cu un râs Înspăimântător. La fel ca germanicul Odin, și Vëlinas are un singur ochi, iar credincioșii săi Își sacrifică un ochi la izvorul sacru Isrutisxe "Isrutis", pentru a deveni asemănători lui În Înțelepciune (Gimbutas, 1974). Perechea Diëvas-Vëlinas este deci comparabilă cu cei doi zei suverani din panteonul vedic, Mitraxe "Mitra" și Varuña: unul solar, celălalt nocturn
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
indo-europenilor nu era o religie salvifică, care și-ar fi propus să arate credincioșilor calea spre o viață veșnică și fericită. Din contra, era o religie tipic mundană, În sensul că riturile și jertfele aveau drept scop unic obținerea pentru credincios a supraviețuirii și a succesului aici pe pământ. Așadar, se cerea de la zei sănătate, viață lungă, turme numeroase, fii puternici și ascultători, victorie În război; Însă religia nu spunea nimic despre ceea ce Îl aștepta pe om după moarte și nici
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un grup nedeterminat de Lugxe "Lug"ouesxe "Lugoues". În cazul nostru este mai curând vorba despre faptul că aceste Matronae sunt concepute ca o singură persoană, dar cu un grup complex de puteri pozitive care lucrează Împreună și eficient În favoarea credinciosului; acesta le reprezintă Împodobite cu spice și roade, care simbolizează o rodnicie perenă. Aceasta este funcția lor „maternă”: ele oferă, salvează, iartă, ajută; și totul are loc Într-o formă spontană și gratuită, și nu ca un răspuns măsurat proporțional
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din epitetele care le Însoțesc, sunt legate mereu de realități locale sau sociale. Există Matronae ale unei regiuni sau cetăți anume sau ale unui trib, familie, tabără militară și așa mai departe. În concluzie, se lasă impresia că, de fapt, credincioșii lor ajungeau să nu se mai Încreadă În divinitățile prea universale - și, În consecință, prea ocupate pentru a se mai Îngriji cu adevărat de individ - și simțeau mai sigur și eficace ajutorul unei divinități strâns legate de realitățile lor materiale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu sunt totuși o creație a religiei celtice, ci erau deja prezente În religia indo-europeană, Însă numai ca expresie periferică a religiozității non-oficiale, de nivel jos și popular, exact cum se Întâmplă și În lumea galică, unde acestea Își găsesc credincioșii mai ales În masele populare și În trupele Înrolate În armata romană. Ne este ușor să presupunem că larga răspândire a cultului Matroanelor chiar În timpul stabilirii puterii romane În Galia este În strânsă legătură, pe de o parte, cu disprețul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un lichid care provoca ebrietate, numit „soma”. Se pare că, În acest caz, germanicul *gudaa avut o evoluție asemănătoare cu cea a vedicului somași a avesticului haoma-, care desemnau inițial băutura folosită În cadrul jertfei; Însă aceasta, având efecte miraculoase asupra credincioșilor (conținea probabil un halucinogen, cf. Kuiper, 1970), ajunge să fie transformată În divinitate, astfel Încât panteonul vedic și cel avestic sunt Îmbogățite cu doi zei noi: Somaxe "Soma", respectiv Haomaxe "Haoma". În favoarea acestei etimologii se adaugă și argumentul că astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
concepute individual, ci numai În grupuri (se pare că, de obicei, erau În număr de trei). Acestea nu au nici soți și nici fii, iar funcția lor este aceea de a proteja, de a salva și de a-și conduce credincioșii la izbândă. Este deci de Înțeles că acest cult - larg răspândit În lumea celtică și atestat și la germani Într-o serie de inscripții epigrafice latine provenite mai ales din Germania de Jos - s-a răspândit mai ales printre militari
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
s-a răspândit mai ales printre militari; de altfel, dedicațiile În cinstea lor provin de la trupele de jos de origine germanică sau de la cele influențate În mod special de tradițiile locale; cu toate acestea, nu lipsesc nici câteva exemple de credincioși aparținând claselor Înalte, ca În cazul comandantului garnizoanei de pe teritoriul actual al Bonn-ului (Castra Bonnensia) și al soției sale, sau al unui legat și a doi prefecți care au făcut dedicații Mamelor. Din lumea germană (și celtă), acest cult se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Pentru teologia creștină este într-adevăr esențial să putem spune că afirmațiile de credință sunt înrădăcinate în istorie. Vom înțelege imediat că o dogmă precum cea a întrupării trebuie neapărat să aibă o puternică legătură cu istoria concretă, pentru cel credincios, oarecum verificabilă. Afirmațiile centrale ale Noului Testament sunt într-adevăr fondate nu pe legende, speculații sau teorii abstracte, dar pe ceea ce primii martori au experimentat: „Ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce am privit și mâinile noastre
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
și Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob; este Dumnezeul care-l scoate pe poporul său din Egipt și îl conduce prin diferitele evenimente ale istoriei sale. Această viziune, aparent banală pentru cititorul modern, în special cel credincios, nu era deloc evidentă pentru poporul lui Israel în momentul când se confrunta brutal cu religia și cultura Mesopotamiei care avea diferite „mituri ale creației” în care zeii își extindeau dominația asupra universului creat de ei. Era o cultură cu
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Tatmensch goethian, era alimentată de naționalismul său. El era o figură mai mare decît viața. Cît timp a trăit, geniul său s-a reflectat în activitățile sale. A suferit multe transformări, dar exista în toate o consistență indestructibilă: a fost credincios României și a încercat să-și slujească națiunea într-un mod altruist. Trebuie să avem în vedere activitățile sale ca un tot. Ceea ce nu este o sarcină ușoară: opera lui Nicolae Iorga este alcătuită din circa 1 200 de volume
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Frasin Munteanu-Râmnic: "Hai lîngă mine! Nu vreau să fiu singur". Tînărul s-a simțit stînjenit în vreme ce Iorga își descărca sufletul: " Am fost întotdeauna un necredincios. Cînd eram tînăr, mama mea mă obliga să merg la biserică. Nici acum nu sînt credincios". (Unii membri ai familiei Iorga sînt de părere că această ieșire fusese provocată de comportamentul necuviincios al preoțimii în timpul slujbelor de Paști). Apoi, schimbînd subiectul. "Și am o nevastă cere-mi este mamă și o mamă care mă tratează ca și cum
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]